PRIETENIA CU DOMNUL

Ioan 15.14-15

Cuvântul lui Dumnezeu ne vorbeşte astăzi despre prietenie. Prietenia cu Dumnezeu. Lucrul acesta este incredibil. Cineva s-ar putea întreba pe bună dreptate: cum să fiu eu prieten cu Dumnezeu? Dar, iată ce le-a spus Domnul Isus ucenicilor: Voi sunteţi prietenii Mei dacă faceţi ce vă poruncesc Eu, Ioan 15.14. Eu cred că mesajul acesta este și pentru noi.

            Relaţia noastră cu Dumnezeu este descrisă în Scriptură în mai multe feluri: Dumnezeu este Creatorul, Stăpânul, Tatăl sau Mântuitorul nostru. Noi suntem creatura, robul, fiul sau mântuitul Său. Relaţia de prietenie implică însă mai mult decât relaţia de Tată-fiu sau Mântuitor-mântuit.

Ştim din experienţa noastră de viaţă cât este de bine ca soţul să fie cel mai bun prieten al soţiei, sau părinţii să fie cei mai buni prieteni ai copiilor lor. Nu întotdeauna reușim lucrul acesta. Așa se întâmplă și în relația noastră cu Dumnezeu.

Este minunat faptul că suntem mântuiți. Dar este și mai minunat să avem o relație de intimitate cu Domnul atât de profundă cât este posibil. Asta depinde de noi, nu de Domnul. Elementul special al prieteniei este alegerea liberă de a petrece timp cu Dumnezeu, de a-I acorda valoare, de a-I încredinţa problemele noastre până în cele mai mici detalii, fără ascunzișuri.

Nu ştim cât de profundă a fost relaţia de prietenie între Dumnezeu şi om în Grădina Edenului. Nu ştim nici cât a durat această bună relație până când păcatul a intrat în lume. Păcatul a stricat relaţia atât cu Dumnezeu, cât și în familie, relația cu sine, relația cu universul întreg.

Cu toate că în perioada VT Dumnezeu a vorbit preponderent prin lege, iar mesajul dominant a fost frica de Domnul, totuşi au fost câţiva oameni pe care Dumnezeu i-a considerat speciali, apropiaţi, prieteni: Avraam şi Moise au fost numiţi prieteni, David a fost numit om după inima lui Dumnezeu, Daniel a fost numit om preaiubit şi scump.   

Venirea Domnului Isus a adus o schimbare substanţială a lucrurilor. Greutatea problemei intrării şi menţinerii în relaţie cu Dumnezeu a fost preluată de Cristos, mijlocitorul și garantul legământului (Evrei 7.22). Orice om care Îl primeşte pe Domnul Isus ca Mântuitor, este achitat de vinovăţie şi este acceptat de Tatăl ca fiu al Său, mântuit prin har.

În Romani 5.10-11, apostolul Pavel descrie acest lucru astfel: De când am fost restauraţi ca să fim prieteni cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, nu-I mai suntem duşmani şi cu siguranţă vom scăpa de pedeapsa eternă prin viaţa Lui. Prin urmare, ne bucurăm de minunata noastră nouă relaţie cu Dumnezeu şi totul se datorează a ce Domnul nostru Isus Cristos a făcut pentru noi prin faptul că ne-a făcut prieteni cu Dumnezeu.

            Prietenia cu Dumnezeu este posibilă prin harul lui Dumnezeu şi prin lucrarea Domnului Isus Cristos. În 2 Corinteni 5.18a citim: Toate acestea au fost făcute de Dumnezeu, care prin Cristos ne-a schimbat statutul de la a-I fi duşmani în a-I fi prieteni.

            Domnul Isus a spus ucenicilor Săi în Ioan 15.15: Nu vă mai numesc slujitori, pentru că un slujitor nu ştie ce face stăpânului său, ci vă numesc prieteni pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am învăţat de la Tatăl Meu. Termenul prieten aici, sugerează o relaţie apropiată, o relaţie de încredere, o relaţie de intimitate între noi şi Dumnezeu.

Trebuie să fim convinşi de următorul fapt: Dumnezeu doreşte mult ca noi să-L cunoaştem personal şi să avem o relaţie de prietenie cu El. Aceasta face ca viaţa creştină să fie frumoasă, minunată, fermecătoare. Cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu este un privilegiu pentru om, iar a fi cunoscut şi iubit de Dumnezeu este cea mai mare plăcere. În Ieremia 9.24 citim: Dacă cineva vrea să se laude, să se laude că mă cunoşte şi mă înţelege... Acestea sunt lucrurile care Îmi plac.

            Doresc să vă prezint trei lucruri care se cer din partea noastră, care fac ca această relaţie să funcţioneze, trei secrete ale prieteniei cu Dumnezeu. Am înţeles din Scripturi aceste lucruri. Le-am aplicat la propria mea relaţie cu Dumnezeu şi vă asigur că ele funcţionează.

1. ESTE PRIETEN CU DOMNUL, OMUL MÂNTUIT CARE 

AȘTEAPTĂ CA DUMNEZEU SĂ I SE DESCOPERE PRIN CUVÂNTUL SĂU

            La temelia mântuirii noastre stă faptul că Dumnezeu ni s-a revelat, ni s-a făcut de cunoscut. Nu există mântuire fără revelaţie. Dumnezeu a vorbit, acesta este mesajul Epistolei către Evrei. Dumnezeu ne-a vorbit prin Fiul şi prin Duhul Sfânt.

Biblia sau Sfânta Scriptură este o întrupare a vorbirii lui Dumnezeu. Mulți oameni au în casele lor Biblia. Ei nu sunt mântuiți, pentru că: nu sunt interesați de Dumnezeu, nu s-au întâlnit realmente cu Dumnezeu în Cuvântul Său, nu-L cunosc pe Dumnezeu.  

Citirea Bibliei și ascultarea predicării Cuvântului sunt două lucruri esențiale pentru o mai bună cunoaștere și o mai bună apropiere de Dumnezeu. Să nu facem însă lucrurile acestea în mod mecanic, legalist. Să nu le considerăm ca pe o normă ce trebuie îndeplinită.

Ele sunt instrumente vii care ne conduc înspre Dumnezeul Cel Viu. Este Duhul lui Dumnezeu care ne aduce în suflet lumina vieții, care ne trezește conștiința, care ne leagă de Cristos, care ne aduce atingerea din partea lui Dumnezeu, care aprinde în noi flacăra credinței și a iubirii.

Biblia este o carte vie. De fiecare dată când o citim, trebuie să avem în vedere faptul că, dincolo de masa pe care stă Biblia, este Dumnezeu Însuşi care dorește să ne vorbească. Întotdeauna trebuie să ne aşteptăm ca Dumnezeu să ne vorbească, într-un fel sau în altul.

Pentru unii oameni Biblia este o carte moartă. Prea multă preocupare pentru o exegeză a unui text poate să fie un exercițiu mental uscat și lipsit de viață. Ori Cuvântul Domnului este Duh și Viață. De fiecare dată când citim un text, ne îndreptăm privirile spre Dumnezeul Cel viu care doreşte să ni se descopere, să ne spună care este voia Sa.

Nu există bucurie mai mare decât să știi că Dumnezeu ţi-a vorbit! Nu există lucrare mai puternică decât acolo unde mesajul lui Dumnezeu este viu. Să ne rugăm ca slujitorii Bisericilor să fie tot mai plini de Cuvânt, tot mai înflăcărați, pentru ca Dumnezeu să vorbească prin ei.

Vă chem aşadar să fim deschişi pentru a primi descoperire din partea lui Dumnezeu. Să fim deschişi ca El să ne vorbească prin Cuvântul Său. Trebuie să avem un program de citire a Bibliei. Trebuie să ne aplecăm asupra textului sacru şi să învăţăm ce Dumnezeu dorește să ne comunice.

Însă nu asta este totul. Trebuie să medităm asupra Cuvântului. Omul plăcut lui Dumnezeu: îşi gãseşte plãcerea în Legea Domnului şi zi şi noapte cugetã la Legea Lui, Psalmul 1.2. Iosua ne dă un îndemn de mare preț, 1.8: Cartea aceasta a legii sã nu se depãrteze de gura ta; cugetã asupra ei zi şi noapte, cãutînd sã faci tot ce este scris în ea; cãci atunci vei izbîndi în toate lucrãrile tale, şi atunci vei lucra cu înțelepciune.

O ilustrație care poate să ne ajută în a înțelege importanța procesului de meditație este rumagarea hranei la animale. Stomacul vacii are 4 camere. După ce culege iarba, o mestecă puţin şi îi dă drumul în prima cameră. După o vreme, o aduce din nou în gură, o mestecă din nou și îi dă drumul în a doua cameră. Procesul se repetă de 4 ori.

Cuvântul lui Dumnezeu are o mare valoare pentru noi. Trebuie să îl citim cu drag. Trebuie să ne aplecăm asupra detaliilor din text cu mare interes. Trebuie să memorăm versetele prin care Dumnezeu ne vorbește în mod deosebit. Trebuie să medităm asupra lui. Trebuie să-l punem în practică.

După ce am ascultat predicile de duminică, în următoarele zile medităm la ceea ce am auzit. Fie că sunt principii, sau avertismente, sau porunci, sau aplicații de viață. Din nefericire, ne gândim mai mult la probleme decât la Dumnezeu. Sfaturile și poruncile Lui ni se par grele. Trebuie să rupem lanțul acesta. Cu cât vom medita mai mult asupra lui Dumnezeu și asupra Cuvântului Său, cu atât ne vom îngrijora mai puţin și vom avea o viață mai împlinită.

Cei mai mari oameni ai lui Dumnezeu, au devenit mari, pentru că au meditat la Cuvântul Său. Psalmul 119.97: Cât de mult iubesc Legea Ta! Toatã ziua mã gîndesc la ea; Psalmul 77.12: Lucrările Tale sunt constant în gândirea mea. Nu mă pot opri să nu mă gândesc la ele. Psalmul 25.14: Prietenia Domnului este rezervată celor evlavioşi, care au respect pentru El. Numai cu astfel de oameni, Dumnezeu împărtăşeşte secretele promisiunilor Lui.  

2. ESTE PRIETEN CU DOMNUL, OMUL MÂNTUIT CARE 

SE MENȚINE ÎNTR-O RELAȚIE DE COMUNICARE ȘI DE COMUNIUNE CU DUMNEZEU  

            Prietenia cu Dumnezeu este construită pe această relaţie de comunicare şi comuniune cu Dumnezeu. El ne vorbeşte şi noi Îi vorbim. Cultivarea relaţiei cu Dumnezeu este esenţa trăirii creştine. A fi creştin, înseamnă a trăi o viaţă după voia lui Dumnezeu, dar nu de unul singur.

A fi creştin înseamnă a trăi în parteneriat cu Dumnezeu. A-i spune Lui, tot timpul, toate gândurile şi preocupările tale. A-ți recunoaşte incapacitatea de a rezolva singur problemele vieţii şi a I le încredinţa Lui. Aceasta este adevărata comuniune: a împărtăşi toate problemele vieţii cu Dumnezeu.

A avea un timp zilnic de părtăşie cu El, înseamnă mai mult decât a merge la biserică, a citi Biblia şi a ne ruga. Prietenia cu Dumnezeu implică intimitate. Dumnezeu aşteaptă ca noi să fim sinceri şi deschişi înaintea Lui cu privire la absolut toate problemele noastre de viaţă, de la cele legate de mâncare, muncă, relaxare şi până la probleme de stare, sentiment, gândire, decizie.

            A petrece timp cu Dumnezeu, înseamnă a fi singur cu Dumnezeu, într-un loc separat şi pentru un timp special. Lucrul acesta este bun, dar nu trebuie să ieşim neaparat din rutina zilnică pentru a ne închina lui Dumnezeu. Nu trebuie să împărţim lucrurile în sacru şi profan. Trebuie să înțelegem că tot ceea ce facem în mod natural: măncăm, muncim, ne spălăm, ne relaxăm, ne închinăm, le facem în prezenţa lui Dumnezeu și pentru gloria Lui.

Cu secole în urmă, Brother Lawrence, în cartea: Practicând prezenţa lui Dumnezeu, scria: secretul prieteniei cu Dumnezeu este nu să schimbi ceea ce faci, ci să-ţi schimbi atitudinea faţă de ceea ce faci. Dumnezeu este alături de noi, de când ne sculăm dimineaţa până ne culcăm seara. Să trăim fiecare zi și fiecare moment din zi, în prezența lui Dumnezeu, în părtășie cu Dumnezeu.

Dumnezeu doreşte ca închinarea şi părtăşia noastră cu El să fie mai mult decât un set de evenimente programate într-o agendă. Să avem mai degrabă o atitudine de parteneriat şi de comunicare cu Dumnezeu permanentă și pe deplin conştientă, în procesul de trăire, cu tot ce vine la rând.

 Dumnezeu este implicat oricum în fiecare element al vieții, dacă suntem conştienţi de aceasta sau nu, Efeseni 4.6: Este un singur Dumnezeu şi Tatã al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucreazã prin toţi şi care este în toţi. A-L invita pe Dumnezeu să participe alături de noi în procesul trăirii vieţii, este un lucrul care Îi face plăcere. Aceasta înseamnă a trăi o viaţă de plinătate.

O bună metodă de a comunica cu Dumnezeu în timpul zilei este să spunem rugăciuni conversaţionale scurte, dar din inimă: Tu eşti cu mine mereu, Îți mulţumesc pentru harul Tău, depind de Tine în totul, doresc să Te cunosc mai mult, sunt al Tău pe deplin, mă-ncred în Tine.

Această metodă se numeşte respiraţia rugăciunii. Îi spunem lui Dumnezeu exprimări cât o respiraţie, cât timp tragem aer în piept: pentru mine a trăi este Cristos, Domnul meu şi Dumnezeul meu, Pot totul în Cristos, etc...

            Una dintre problemele care apar în viaţa multor creştini în relaţia lor cu Domnul este ruşinea datorată slăbiciunilor, păcatelor, falimentelor, alegerilor greşite. Mulţi creştini atunci când păcătuiesc, nu au curajul să vină înaintea lui Dumnezeu cu păcatul lor, căzând în ispita de a fugi de Dumnezeu în loc să continue să se încreadă în El.                       

Dar fraților, Dumnezeu nu aşteaptă de la noi să fim perfecţi. Doreşte mai degrabă să fim cinstiţi cu El în toate lucrurile, inclusiv în ce priveşte slăbiciunile şi falimentele noastre. Oricum El le ştie. Nici un prieten al lui Dumnezeu din Biblie, nu a fost perfect. Fiecare şi-a avut slăbiciunile lui. Dar pentru că au fost cinstiţi cu Dumnezeu, au primit iertarea Lui și mâna Lui de însoțire mai departe.

Dumnezeu nu se supără atunci când venim la El cu păcatele sau falimentele, cu nemulţumirile sau neînţelegerile, cu argumentele sau contraargumentele noastre. Nu. Dumnezeu nu ne alungă de la faţa Lui atunci când plângem sau atunci când ne manifestăm indignarea sau durerea.

Dumnezeu nu s-a supărat pe Iov când a venit cu toată amărăciunea înaintea Lui. S-a supărat mai degrabă pe prietenii lui când a spus: voi nu aţi fost cinstiţi cu Mine sau despre Mine, aşa cum a fost  prietenul Meu Iov, Iov 42.7.

Dumnezeu l-a numit pe David: om după inima Mea, tocmai pentru că a venit înaintea Lui cu toată gama de sentimente, exact aşa cum erau ele în inima lui. Cartea Psalmilor este un manual de închinare, în care găsim toată gama de sentimente umane, trăite în toată intensitatea lor, în prezența Domnului. Lui Moise Dumnezeu i-a spus: te cunosc bine şi tu eşti special pentru Mine, Exod 33.17.

Cea mai mare piedică în calea părtăşiei cu Dumnezeu este amărăciunea cauzată de necredinţă. În loc să ne încredem în Dumnezeu care va conduce totul spre bine, alegem să fugim de Dumnezeu. Nu este întâmplător faptul că, atunci ni se întâmplă cele mai rele lucruri.

Să nu ne punem niciodată întrebarea: dacă-mi este prieten, de ce îngăduie să mi se întâmple astfel de lucruri. Să mergem mai degrabă înaintea Lui şi să ne descărcăm sufletul. S-I mărturisim starea inimii, toată durerea din suflet, îndoiala, necredinţa. Să ne lăsăm cu totul în mâna Lui. Să nu lăsăm să ne cuprindă deznădejdea şi necredinţa. Să alergăm la Domnul, să ne mărturisim starea ca să primi alinare și odihnă.

3. ESTE PRIETEN CU DOMNUL, OMUL MÂNTUIT CARE 

ASCULTĂ DE DUMNEZEU ÎN TOT CEEA CE I SE CERE, CHIAR DACĂ NU ÎNȚELEGE

            Ne-ar place ca Dumnezeu să ne dea explicaţii pentru lucrurile pe care ni le cere. Dar Dumnezeu nu face lucrul acesta nici cu cei mai apropiați ai Săi. Modul în care suntem chemaţi: să intrăm în relaţie cu El, să primim mântuirea Lui, să ne trăim o viaţă de sfințenie, este prin credinţă şi nu prin vedere. Dumnezeu ne cheamă la o viaţă de ascultare bazată pe încredere în înţelepciunea şi bunatatea Sa.

De fiecare dată când ascultăm de Dumnezeu în ceea ce ne cere să facem, chiar dacă nu înţelegem, relaţia şi prietenia noastră cu El se adânceşte tot mai mult. Cu siguranță, binecuvântările nu vor lipsi.

Prietenia cu Domnul este ceva activ. Ea este un act de ascultare motivată de dragoste şi încredere. Este o urmare cu credincioşie a călăuzirii Lui, în cele mai concrete elemente ale vieții. Ele pot să fie diferite de la o persoană la alta, sau pentru aceeași perosoană, de la o zi la alta.

 Lui Avraam, Dumnezeu i-a cerut să plece din ţara lui şi din casa părintească într-o ţară mult mai lipsită de civilizaţie. Lui Noe, Dumnezeu i-a cerut să construiască o corabie într-un loc fără apă. Lui Moise, Dumnezeu i-a cerut să se întoarcă în Egipt ca să dea piept cu faraonul de care a stat ascuns 40 de ani. Lui David, i-a dat călăuzirea să lupte împotriva lui Goliat. Toate aceste cerinţe ale lui Dumnezeu, au avut la bază nu foarte multe explicații, ci o ascultare bazată pe iubire și pe încredere.

Să nu ne fie frică de ce ne cere Dumnezeu. Orice ne-ar cere, El va conduce totul spre împlinire. Noi însă, trebuie să ne facem partea. Trebuie să plătim un preț pentru acesta. Trebuie să trecem peste ce vor zice oamenii despre noi. Reputația noastră este în mâna lui Dumnezeu.

Uneori suntem ispitiți să dorim să facem lucruri mari pentru Dumnezeu. Trebuie mai de grabă să fim credincioşi în lucrurile mici. Un zâmbet, o încurajare, un cuvânt de apreciere, de mângâiere, pot să însemne mult pentru oameni. Ascultarea face mai mult decât jertfele, 1 Samuel 15.22.

Fraţi şi surori, vă invit să dorim prietenia cu Dumnezeu, mai mult decât orice pe lume. Să ne apropiem de Dumnezeu cu iubire și cu încredere. Să aşteptăm ca El să ne vorbească și ni se descopere. Să trăim în parteneriat cu El. Să ascultăm de El, orice ne-ar cere.

            Dorința psalmistului ar putea fi și a noastră: Lucrul pe care îl doresc cel mai mult, este să trăiesc viaţa în prezenţa Lui, în fiecare zi a vieţii mele, pentru a fi încântat de incomparabila Sa perfecţiune şi glorie, Psalmul 27.4.

Marea pasiune a Apostolului Pavel a fost: Scopul meu determinat este să-L cunosc pe El - să pot deveni progresiv mai profund şi mai intim legat de El, percepând, recunoscând şi înţelegând minunăţia Persoanei Sale, tot mai puternic şi mai clar, Filipeni 3.10.

            În concluzie, prietenia cu Dumnezeu, nu este o întâmplare. Este o alegere liberă perpetuă. Întrebarea este: cum răspundem noi provocării făcute de Domnul Isus: voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu. Dumnezeu să ne ajute să trăim în ascultare de voia Sa. Amin.

Pastor Ioan Balaciu