​Pocăință sau Rededicare

Pocăința este unul dintre termenii des folosiți de Domnul Isus de la prima și până la ultima Sa predică pe pământul acesta: El zicea: "S-a împlinit vremea şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă, şi credeţi în Evanghelie, Marcu 1.14-15.

Semnificația pocăinței era profundă și însemna o reorientare a gândirii și a atașamentului față de Dumnezeu, față de sine și față de lume în urma acceptării revelației divine prin Domnul Isus și prin Scripturi.

Nu mai este același lucru astăzi. Termenul pocăință este tot mai rar folosit, dar ce este mai grav este că el este golit de conținut, iar viața bisericilor și viața creștinilor sunt tot mai goale de spiritualitate.

În ultimii ani nevoia de pocăință a fost înlocuită cu nevoia de rededicare, ceea ce pare că sună la fel, dar nu este același lucru. Chemarea de la amvoanele bisericilor pentru creștinii mereu căzuți în păcat, mereu biruiți în ispită, mereu luați ca pradă de război de către vrăjmaș, este pentru rededicare, pentru a-și preda viața din nou lui Cristos, nu pentru pocăință.

Mesajul rededicării cuprinde în sine o urmă de regret: da, este adevărat, L-am acceptat pe Isus ca Mântuitor și vrem să trăim pentru El, dar nu reușim. Ne este frică, ne este rușine, nu vrem să dăm înapoi, dar nu știm cum să mergem înainte. Suntem gata să ne luăm un nou angajament, dar nu vrem să ne pocăim cu adevărat, nu vrem să o rupem cu obiceiurile păcătoase, nu suntem în stare să ne însușim prin credință multitudinea de resurse sprirituale pe care Împărăția lui Dumnezeu ni le pune la dispoziție.

Nu rededicarea, ci pocăința este adevărata soluție. Pocăința spune: sunt un om păcătos; nu mă pot birui; nu pot să biruiesc ispitele prin puterea mea. Mă smeresc înaintea Domnului la Cruce, îmi mărturisesc statutul și starea, și Îl rog pe Domnul să mă ridice, să mă învioreze.

Pocăința nu are a face cu încercarea de a ne schimba. Ea are a face cu întoarcerea de la înclinațiile noastre egoiste distrugătoare la Cristos. Aceasta implică moartea vechiului eu și găsirea împlinirii în Isus, trăind o viață după voia Lui. Pocăința cuprinde în sine conceptul: du-te și nu mai păcătui.

Adevărata pocăință aduce cu sine momente de înviorare, așa cum spune Petru: Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare, Fapte 3:19.

Înviorarea nu se realizează prin opintirea noastră pentru a trăi o viață după voia lui Dumnezeu. Înviorarea se produce atunci când ne dăm la o parte cu toate strategiile, proiectele și programele noastre și Îl lăsăm pe Domnul Isus să trăiască în noi și să ne conducă viața, slujirea, biserica. Atunci vom fi mult mai odihniți, împliniți, iar harul lui Dumnezeu va curge prin noi.

Așa că, în loc să încercăm alte metode care par a fi de success, mai bine ne întoarcem la vorbele Domnului care nu se schimbă: Apoi a zis tuturor: "Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze, Luca 9.23.

Cheia pentru o viață de biruință pe calea credinței este pocăința. Nu putem găsi pacea, compasiunea și unitatea fără a ne pleca în fața Aceluia care este Prințul Păcii. Nu ne putem bucura de beneficiile creștinismului fără să plătim prețul lepădării de sine pe care Domnul îl cere fiecăruia. Nu putem birui păcatul pe care îl ținem încă la piept. Nu vom construi Imparatia lui Dumnezeu pe pământ câtă vreme suntem interesați mai mult de foloasele acestei lumi și de plăcerile de o clipă ale păcatului.

Pastor Ioan Balaciu