O PERSPECTIVĂ BIBLICĂ ASUPRA PANDEMIEI DE COVID-19

Păstor Bebe Ciaușu

Frații mei, să priviți ca o mare bucurie când treceți prin încercări, știind că încercarea credinței voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea, pentru ca să fiți desăvârșiți, întregi și să nu duceți lipsă de nimic. Iacov 1:2-4

În zilele acestea parcă nu se mai vorbește despre nimic altceva decât despre acest COVID 19 (coronavirus), un virus microscopic care a pus pe jar întreaga planetă. • Un virus care a băgat spaima în miliarde de oameni și i-a făcut să golească rafturile magazinelor și să-și umple cămările. • Un virus care tinde să scoată tot ce este mai rău din oameni și să ne demonstreze încă o dată că inima omului este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea(cf. Ieremia 17:9). Medicii se luptă să salveze viaţa unora care scuipă pe ei (la propriu) și tâlharii jefuiesc transporturile cu dezinfectanţi. Situaţia aceasta mi-a adus aminte de Rinocerii lui Eugen Ionesco, o remarcabilă piesă de teatru despre un virus care transformă locuitorii unui mic oraș francez în rinoceri. Rând pe rând, toţi locuitorii sunt contagiaţi de acest virus și străzile se umplu de rinoceri care distrug tot ce întâlnesc. Rinocerita, boala rezultată în urma infestării, pune stăpânire peste întregul oraș. Berenger, personajul principal, este singurul care nu trece prin această metamorfoză. Într-una dintre scenele finale ale piesei de teatru, după ce și Daisy, soţia lui Berenger devine rinocer, acesta apare pe scenă cu o pușcă pe care o agită strigând: Nu vreau să devin Rinocer! Nu vreau să devin rinocer! De parcă ar fi putut să se apere de microscopicul virus cu pușca. Nu, pandemia de virus nu ne schimbă, ci doar ne arată cine suntem cu adevărat. Nu virusul acesta ne face răi și lacomi, ci doar dă pe faţă răutatea și lăcomia din inimile noastre. După cum spuneau puritanii: Nu suntem păcătoși fiindcă păcătuim, ci păcătuim fiindcă suntem păcătoși. • Un virus care a provocat pagube în economia mondială de mii de miliarde de euro și care, dacă se va mai holba la noi câteva luni, va adânci lumea într-o criză economică de proporţii istorice. • Un virus care ne face să ne ferim și să stăm la distanţă unii de alţii, să nu mai vrem să ne întâlnim nici măcar cu rudele sau cu prietenii și chiar dacă ne întâlnim, să nu ne mai putem îmbrăţișa sau măcar să ne dăm mâinile. • Un virus care a reușit să facă ceea ce guvernele cele mai totalitariste nu au putut: să închidă casele de rugăciune. În satul în care m-am născut și am crescut, când comuniștii au vrută să închidă casa de rugăciune, diaconul, în curtea căruia era adunarea, a ieșit cu toporul la trimișii autorităţilor, care veniseră să pună sigiliu pe casa de rugăciune, și au fost nevoiţi să plece cum au venit. S-au închis și sigilat multe case de rugăciune în toată ţara, dar nu și cea de la noi din sat. Dar la virusul acesta nu te poţi ţine cu toporul. Chiar dacă nu ne impuneau autorităţile să suspendăm slujbele bisericești, făceam singuri asta de frică să nu ne contagiem unii pe alţii. Dar sunt și aspecte pozitive. Chinezii au putut vedea stelele după mulţi ani în care poluarea excesivă i-a împiedicat să le mai vadă. Apele Veneţiei s-au limpezit pentru prima dată după sute de ani. Părinţii pot sta închiși în casă doar cu copiii lor. Familiile pot petrece timp împreună. Avem timp să citim Biblia sau alte cărţi bune, să ne rugăm și să facem lucruri pe care uitaserăm să le mai facem. Întrebările care se ridică în aceste zile sunt multe și răspunsurile sunt puţine. Vedem tot felul de pseudoprofeţi și personaje providenţiale care par să știe totul despre această boală: ba că ar fi un atac demonic asupra lumii, ba că ar fi pedeapsa lui Dumnezeu, ba că este rezultatul neglijenţei umane și alte cele. Cred că este înţelept să nu fim dogmatici în ceea ce privește răspunsurile, ci să recunoaștem cu smerenie că numai Dumnezeu știe cine este responsabil de apariţia și de răspândirea acestui virus, cât va dura până va fi stopat, câte victime va face, care vor fi urmările în plan medical, economic sau spiritual. Ca unul care m-am frământat personal cu aceste întrebări, m-am îndreptat spre Cuvântul lui Dumnezeu, conștient fiind că nu găsesc niciunde răspunsuri mai clare, mai concrete și mai corecte ca în Biblie. Dar conștient pe de altă parte și că nu găsesc niciunde mângâiere și încurajare mai depline ca în Cuvântul lui Dumnezeu. Prin urmare, vă invit să vedem împreună ce spune Biblia despre această problemă care a pus întreaga planetă pe jar.

1. Coronavirusul, la fel ca ciuma bubonică sau „Moartea neagră” din secolele XIII-XVI, care a durat aproape trei secole și a ucis trei sferturi din populaţia Europei, la fel ca cele șapte mari pandemii de holeră din secolele XIX și XX, care au făcut milioane de victime, la fel ca gripa spaniolă din 1918, care a infestat peste cinci sute de milioane de persoane, adică 27% din populaţia lumii (care atunci număra sub două miliarde de oameni) și a făcut între cincizeci și o sută de milioane de victime, la fel ca cele două războaie mondiale și la fel ca toate marile nenorociri care s-au abătut peste lume, sunt urmarea directă a căderii adamice. Dincolo de speculaţiile recente cu privire la COVID-19, acesta este un adevăr incontestabil. Acest virus, la fel ca toate celelalte, este urmarea păcatului adamic, al faptului că omul s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și a vrut să ia lucrurile pe cont propriu. Apostolul Pavel spune în Romani 8:21-22 că era în care trăim, de la căderea în păcat a protopărinţilor noștri Adam și Eva și până la revenirea Domnului Isus Cristos este una în care toată creaţia, inclusiv noi, trupurile noastre, „a fost supusă deșertăciunii” și „robiei stricăciunii”. Iar în versetul 23, Pavel adaugă: „Și nu numai ea, [Creaţia], dar și noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului [creștinii adevăraţi, copiii lui Dumnezeu] suspinăm în noi și așteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru”. Trupurile noastre sunt parte a creaţiei căzute sub blestemul adamic și din această pricină participă la deșertăciunea și robia stricăciunii cărora le-a fost supusă. Când omul a ales să păcătuiască și să trăiască fără Creatorul său, Acesta i-a spus (cu alte cuvinte): „Vrei să trăiești fără Mine? Preabine, vei trăi fără Mine, dar vei vedea ce înseamnă să-Mi trag mâna protectoare de peste tine, ce înseamnă să înduri de unul singur toată durerea și suferinţa și toate atacurile vrăjmașului.” Așa se face că de la căderea adamică, omul trăiește sub robia stricăciunii, a degenerării fizice și spirituale. Pe de-o parte, din punct de vedere fizic nu mai este nevoie să ne demonstreze cineva că trăim consecinţele sentinţei divine și că întreaga creaţie se află sub robia stricăciunii: peste tot în jurul nostru oamenii au boli care-i degradează fizic precum cancerul, sindromul Down, leucemia, SIDA; sunt tot felul de epidemii și pandemii de boli; trăiesc tot felul de catastrofe precum accidente de mașină sau de avion; iar, în cele din urmă, se îndreaptă spre locuinţa morţilor. Pe de altă parte, din punct de vedere spiritual, vedem în fiecare zi în noi înșine sau în semenii noștri urmările stricăciunii. Ne naștem în păcat, pe un pământ blestemat, creștem în păcat, trăim în păcat, iar cei mai mulţi și mor în păcat. Atâta vreme cât trăim în trupurile acestea, vom trăi sub robia deșertăciunii și stricăciunii căreia îi este supusă întreaga creaţie. Pavel zice în 2 Cor. 4:16-18: „De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară (trupul nostru) se trece (se degradează), totuși omul nostru dinăuntru se înnoiește din zi în zi. Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd, sunt veșnice.”

2. Oricât de agresiv ar fi acest virus, deși nu este deloc mai agresiv decât gripa obișnuită, este sub controlul suveran al lui Dumnezeu. Dumnezeu este suveran și este în controlul tuturor lucrurilor și situaţiilor prin care trece lumea, cu atât mai mult copiii Lui. Dumnezeu a supus creaţia deșertăciunii și robiei stricăciunii, și tot El este Cel care o va izbăvi. În Exod 4:11, când Moise refuză să meargă înaintea lui Faraon, Dumnezeu îi spune: „Oare cine a făcut gura omului? Cine a făcut pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul?” Dumnezeu este creatorul nostru și în voia Sa suverană, El decide cine se va naște sănătos sau cu o infirmitate. El decide cine va trăi sănătos mai mulţi ani sau cine va trece printr-o boală cumplită cu un scop anume, pe care el nu-l va cunoaște. Cine se îmbolnăvește de acest virus și cine nu. Nimic nu este în afara controlului Său suveran. Nouă ne este greu să recunoaștem asta, dar oamenilor lui Dumnezeu nu le-a fost. De exemplu, Iov îi spune soţiei sale, care-l îndemna să-L blesteme pe Dumnezeu și să moară, următorul lucru: „Ce, primim din mâna lui Dumnezeu binele și să nu primim și răul”(Iov 2:10). Cu toate acestea, Dumnezeu nu este autorul răului, ci Dumnezeu permite răului să se manifeste – două lucruri total diferite, pe care oameni nu le înţeleg. Oamenii întreabă: Dacă Dumnezeu e bun, de ce se întâmplă atât de multe tragedii? Asta i-a determinat pe filozofii medievali să spună că dacă Dumnezeu este bun, înseamnă că nu atotputernic, pentru că nu poate controla răul din lume, iar dacă e atotputernic, înseamnă că nu e bun, pentru că nu vrea să controleze răul din lume”. Lucrurile nu stau așa. De fapt, Dumnezeu este absolut atotputernic și absolut bun. Dar, spuneam mai înainte răul existent în lume este urmarea răzvrătirii omului și a deciziei de a trăi fără Dumnezeu. De ce sunt atât de multe crime odioase, de ce există violatori de copii, de ce există criminali în serie, de ce există această pandemie de coronavirus? Pentru că omul a ales să trăiască în felul acesta. Acestea sunt doar urmările traiului lor fără Dumnezeu.

3. Biblia ne învaţă să ne rugăm pentru vindecare și răbdare. Biblia ne învaţă să ne rugăm atât pentru vindecarea fizică, cât și pentru răbdare în suferinţă, pentru întărirea celor ce trec prin suferinţă. Este cât se poate de potrivit ca un copil să ceară ajutorul tatălui său când are greutăţi, cu atât mai mult este potrivit ca poporul lui Dumnezeu să apeleze la Tatăl ceresc atunci când are probleme. Și el care dă daruri bune celor ce I le cer, va răspunde rugăciunilor noastre. Uneori va vindeca, alteori nu va vindeca. Cert este că întotdeauna va face ce este cel mai bine pentru noi. Uneori, tot ce putem să facem este să strigăm după ajutor, deși nu știm sub ce formă va veni ajutorul. Dar Duhul Sfânt ia strigătele noastre, rugăciunile noastre și le duce înaintea lui Dumnezeu într-o formă care este în acord cu voia Sa. Iar Dumnezeu răspunde rugăciunilor noastre și împlinește nevoile noastre. Nu întotdeauna așa cum am vrut și așteptat, ci spre binele nostru, pentru că nu întotdeauna tot ce vrem este spre binele nostru.

4. Oricât de grea ar fi încercarea, trebuie să ne încredem întotdeauna în puterea și bunătatea lui Dumnezeu. În cele mai întunecate momente din viaţa noastră, în mijlocul celor mai mari dureri și suferinţe, ar trebui să ne încredem în puterea și bunătatea lui Dumnezeu. Unul dintre lucrurile pe care nu le înţeleg la oamenii care aleargă la tot felul vindecători este că au impresia că măsura sau calitatea credinţei lor constă în vindecarea fizică pe care o așteaptă, când, de fapt, peste tot în Noul Testament am descoperit că măsura adevărată a credinţei noastre, calitatea ei, se vede de fapt chiar în mijlocul suferinţei. Iacov zice în introducerea epistolei sale: „Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin încercări, știind că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârșiţi, întregi și să nu duceţi lipsă de nimic” (Iacov 1:2-4). Culmea bucuriei creștine nu este să mă bucur de o vindecare miraculoasă, ci să mă bucur în mijlocul suferinţei. Acesta este un semn de maturitate spirituală. Marele capitol al credinţei din Evrei (11), vorbește despre credinţă. Oameni extraordinari ai lui Dumnezeu care au dovedit o credinţă extraordinară. Știţi ce se spune despre ei? Haideţi să citim împreună: de la versetul 33 înainte se vorbește despre oameni ai lui Dumnezeu care au fost vindecaţi, prin credinţă, care și-au primit morţii înapoi înviași prin credinţă. dar ascultaţi, de la versetul 36 înainte: „Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri și închisoare, au fost uciși cu pietre, tăiaţi în două cu fierăstrăul, chinuiţi – de ce nu i-a scăpat Dumnezeu, de ce nu i-a vindecat, de ce nu i-a izbăvit? N-au avut credinţă? Păi tocmai datorită credinţei lor au sunt menţionaţi în acest capitol! Ascultaţi mai departe – au murit uciși de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace și piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi munciși, ei de care lumea nu era vrednică, au rătăcit prin pustiuri, prin munţi prin peșteri și prin crăpăturile stâncilor – De ce nu i-a vindecat, de ce nu i-a izbăvit Dumnezeu de chinuri, boli și suferinţe? nu aveau credinţă? Tocmai pentru credinţa lor sunt în lista acestor eroi. Atunci de ce? Ascultaţi cu mare atenţie acum: Toţi aceștia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor - ascultaţi pentru ce au fost lăudaţi, pentru credinţa lor – totuși n-au primit ce le fusese făgăduit – acum vă rog să luaţi aminte cu mare băgare de seamă – pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârșire fără noi” (cf. Evrei 11:36-40). Dincolo de toată frământarea și suferinţa, o nouă eră a izbăvirii și răscumpărării va veni pentru copiii lui Dumnezeu, care au răbdat până la sfârșit. Ei vor fi izbăviţi de deșertăciune și de robia stricăciunii atât din punct de vedere fizic, cât și spiritual. Pavel spune acest lucru clar în versetul 21 „[...] și ea [Creaţia] va fi izbăvită de robia stricăciunii ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu”. Iar în versetul 23 spune: „Și nu numai ea [Creaţia], dar și noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului suspinăm în noi și așteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru”.

CONCLUZIE: Dumnezeu este suveran. El poate să vindece și să nu vindece, dar Dumnezeu trebuie glorificat și când vindecă și când nu vindecă, pentru că are un plan pentru noi, plan pe care dacă l-a început îl va duce la bun sfârșit până în ziua lui Isus Cristos. Pavel s-a rugat să fie vindecat, dar Dumnezeu a spus: Nu, pe tine vreau să te folosesc în ciuda infirmităţii tale, ca slava lui Dumnezeu să fie singura care contează. Puterea în slăbiciuni, pacea care întrece orice pricepere, speranţa care transcende orice suferinţă și privește spre momentul când creaţia va fi înnoită, când totul va fi izbăvit din deșertăciunea în care se află și din robia stricăciunii sunt daruri ale harului la fel de mari ca și vindecarea fizică, ba mai mari. Dumnezeu este suveran! Dumnezeu este Dumnezeu! Uneori vindecă, pentru ca toată gloria să fie a Lui, alteori nu vindecă, ci dă răbdare în suferinţă, ca lui Pavel. Creștinul știe că harul lui Dumnezeu în slăbiciuni este de ajuns. Unii au o durere de spate și se vaită de nu mai pot, alţii au cancer și spun: „Slăvit să fie Domnul, că mă duc la El acasă!” Unul are un copil ce ia un șapte la matematică și spune că nu știe ce să mă mai fac cu el. Altul are un copil cu sindromul Down și spune: „Slăvit să fie Domnul că a îngăduit să fiu o binecuvântare pentru alţii, dacă n-aș fi avut parte de această experienţă aș fi stat nepăsător la nevoile celor de lângă mine.” Da, acum trăim pe un pământ rob stricăciunii dar va veni vremea izbăvirii. Ne uităm spre ea și o așteptă, pentru că atunci când va veni El, vom fi ca El.