​Ceea ce rămâne!

Text: 2 Cor. 2:2-3

SINGURA CONSTANTĂ DIN LUCRAREA LUI DUMNEZEU ESTE DUMNEZEU ÎNSUȘI!

Slujitorii lui Dumnezeu vin și se duc. Numai Dumnezeu rămâne pururi important în univers. Niciun altul dintre noi nu este buricul pământului.

,,Şi David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lângă părinţii săi şi a văzut putrezirea“ – Faptele Apostolilor 13:36

Nu ne-a rămas nici un ,,monument“ de la David! Dumnezeu nu i-a dat voie nici măcar să zidească el Templul! David ,,a slujit celor din vremea lui“. Cu atâta s-a ales și atâta a rămas în urma lui.

Mai ales spre pensie (cazul meu), orice om al lui Dumnezeu are tendința să se măsoare cu ceea ce rămâne în urma lui. Am vizitat celebra biserică Moody din Chicago. Era în vară și, probabil de aceea, marele edificiu era ca o scoică goală; foarte puțini oameni, și doar parțial, ocupau  locurile de la ,,parter“. Balcoanele erau goale cu desăvârșire. Oare atâta să fi rămas din lucrarea lui Moody? Cine au fost cei care au construit marile catedrale ale lumi? Ce s-a ales din Metropolitanul lui C. H. Spurgeon ?

,,Sic transit gloria mundi“ (Așa trece slava lumii).

Pe vremea apostolului Pavel, din David rămasese doar amintirea. Fusese și el îngropat și văzuse putrezirea … Ne-a rămas însă lucrarea pe care a făcut-o el în ,,slujirea celor din vremea lui“.

Aceasta a fost și nădejdea apostolului Pavel: să fie de folos celor din vremea lui:

,,Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii. Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe nişte table de piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne.“ – 2 Cor. 2:2-3

Singurul lucru care rămâne după tine este ceea ce ai scris în inimile oamenilor din vremea ta. Asta este! Și asta se va vedea la marea cernere de la sfârșit! Restul este deșertăciune și goană după vânt, nisip risipit de vânt în cernerea vremii.

Dacă-mi deschid inima și citesc în ea, văd slove de-ale părinților mei, slove de-ale lui Aurel Popescu, slove de-ale lui nenea Cure, slove de-ale lui Petru Popovici, slove de-ale lui Richard Wurmbrand, slove de-ale lui Nelu Gug, slove de-ale lui Liviu Țiplea, cu care-mi împărtășesc slujirea în Los Angeles, slove de-ale păstorilor de pe coasta de vest … slove de-ale soției mele credincioase, slove de-ale celor cu care trăiesc de peste 33 de ani la Bethel …  Oare eu ce-am reușit să scriu în inimile ,,celor din vremea mea“ ?

Și încă ceva: Tu cum stai în ultima vreme cu ,,scrisul“ ?

Pastor Daniel Branzei