Articole

Aradon.ro: Topul liceelor din Arad la Bac. La „Baptist”, promovare 100%

Toți cei 55 de absolvenți ai Liceului Teologic Baptist „Alexa Popovici” din municipiu au medii mai mari de șase la Examenul de bacalaureat național, astfel că instituția se poate lăuda – pe bună dreptate – cu o rată de promovare a examenului de 100%. Următorul în „top” este Colegiul Național „Moise Nicoară”, cu 171 de candidați admiși din cei 172 înscriși, înregistrând astfel un procent de promovare a Bacalaureatului de 99,41%. 

...

Directorul Liceului Teologic Baptist, instituție care are o rată de promovare a examenului de 100% pentru al treilea an consecutiv, a transmis mulțumiri pentru efortul depus copiilor, dascălilor, părinților și celui de sus. „Este un rezultat frumos, care încununează munca copiilor, că la urma urmei e rezultatul lor. Noi ne facem datoria, atâta tot. Copii valoroși sunt peste tot, dar trebuie să muncească, pentru că rezultatele vin, în timp. Din păcate a dispărut de la noi (în general – n.r.) cultura asta a muncii”, spune Ovidiu Mihăieș, directorul instituției de învățământ. De menționat și faptul că în cazul examenului de Evaluare națională a elevilor de clasa a VIII-a, Liceul Baptist a reușit să ofere una dintre cele două medii de zece ale județului, prin elevul Octavian Micurescu. 

Sursa: http://www.aradon.ro/topul-liceelor-din-arad-la-bac-la-baptist-promovare-100/2282932