VIRUSUL NUMIT: INDIFERENȚĂ!

Păstor Vasi Duma

Tema indiferenței nu trebuie privită în funcție de gradul nostru de așteptare, nu este realist să tot aștepți să fi băgat în seamă, sunat, ascultat, scărpinat, compătimit etc. Trebuie să ne calibrăm așteptările privind raportul altora cu noi. E un echilibru în viața relațiilor dintre oameni, Biblia recomandă implicarea în viața oamenilor dar respinge invadarea vieții private a cuiva, chiar suntem sfătuiți să călcăm rar în casa aproapelui. Dar vreau să mă refer la un alt tip de indiferență, la un tip de indiferență universală, la acea indiferență care se poate observa pe stradă, la magazine, în oraș, în lume - atunci când intri într-o clădire și vrei să apelezi la un ajutor, să ceri o informație. Mă sperie gândul că am ajuns să ne privim tot mai rar, fără să ne observăm sufletele, fără să intuim că este un destin veșnic în spatele unei carcase numită trup. Spun lucrul acesta pentru că în această săptămână am fost marcat de două lucruri. Treceam cu mașină pe o stradă oarecare și din sensul opus venea o mașină, când mașinile noastre s-au apropiat considerabil, instinctiv am privit spre locul șoferului. În momentul acela am fost izbit de imaginea unei femei care avea o expresie monumentală a durerii, am privit un chip îngrozit, o față de femeie ucisă de suferință. Nu știu dacă am văzut o femeie mai tristă ca acea șoferiță anonimă. M-am gândit: oare ce a pățit femeia aceasta? Ce este cu ea?... mașinile au trecut, străzile s-au schimbat, ceasul a zburat, dar în ziua aceea am fost marcat de durerea acelei femei. I-am purtat povara chipului. O altă ipostază: am fost la spital pentru o mică intervenție. De când am intrat și până în momentul când am ieșit din cabinetul cu pricina, am observat un singur lucru: eu n-am existat pentru cadrul medical. Am fost un simplu obiect ce a intrat și a ieșit pe o ușă.

Privirea, atenția, gesticulația conectării, zâmbetul, raportul față de om, de omul străin, de omul întâlnit aievea...aici apare virusul, cel mai periculos virus: indiferența!