Articole

Un an fără Billy Graham - Pastor Ionel Tuțac

​A evoca viața şi lucrarea unui mare om a lui Dumnezeu nu este niciodată prea târziu. La 21 februarie, marcăm un an de la moartea binecunoscutului evanghelist  Billy Graham, eveniment intens mediatizat de mass-media americană şi de cea internațională.

Înmormântarea sa a avut loc în data de 2 martie 2018, în Charlotte,  Carolina de Nord, acolo unde se află sediul organizației şi unde, în 5 iunie 2007, a fost deschis un muzeu care prezintă viața şi lucrarea celebrului predicator  baptist.

Am avut privilegiul, fiind invitat de urmaşii acestui mare om al lui Dumnezeu,  să mă aflu  printre cei aproape 2200 de invitaţi. Alături de slujitori ai Evangheliei şi lideri politici, teologi şi artişti creştini, colaboratori ai Asociației Billy Graham şi membrii ai familiei, la funeralii au participat şi cei mai importanți lideri politici ai Americii, preşedintele Donald Trump şi vicepreşedintele Mike Pence.

Înaintea serviciului funerar, timp de câteva zile, sicriul cu trupul neînsuflețit al celui numit „pastorul preşedinților americani” a fost depus în Capitoliu, loc în care diferiți oficiali americani au subliniat aspecte din viața şi activitatea acestui ambasador al lui Dumnezeu. El a fost cel de-al 34-lea american care a fost aşezat în Rotunda Capitoliului, printre  ei numărându-se nume cu rezonanță ca: Abraham Lincoln, John Kennedy,  Rosa Park, ş.a.

Serviciul de înmormântare al celebrului predicator baptist a fost unul simplu, bine organizat şi a scos în evidență modul prin care Dumnezeu l-a folosit pe acest credincios pe parcursul celor 70 de ani de slujire.

Cu această ocazie au slujit  prin cântare: John Innes, Tom Bledsoe, Michael W.Smith şi Gaither Vocal Band.

Au vorbit  despre  viața marelui evanghelist următorii membrii ai familiei: Jean Graham Ford (sora lui Billy Graham) şi Virginia, Anne, Ruth şi Nelson (copiii lui).

Mesajul Evangheliei a fost vestit de pastorii: Sami Dagher, Billy Kim şi Franklin Graham.

Dacă la serviciul de înmormântarea televiziunile, posturile de radio, agențiile de ştiri, ziarele şi revistele au alocat spații largi celui numit „predicatorul Americii”, suntem datori şi noi, ca urmaşi ai lui Hristos, să evocăm câteva detalii  semnificative despre viața acestui slujitor,  acum,  la un an de la plecarea lui în veşnicie.

William Franklin (Billy) Graham jr. s-a născut în data de 7 noiembrie 1918, lângă Charlotte,  Carolina de Nord. A fost fiul unui fermier, de origine irlandeză, şi a mai avut trei frați (două surori: Catherine şi Jean şi un frate: Melvin Thomas).

A frecventat, împreună cu părinții săi, o Biserică Prezbiteriană Reformată, iar cărțile preferate ale copilăriei sale erau Sfânta Scriptură şi Tarzan-omul junglei. 

În anul 1933, la vârsta de 15 ani, fiind bolnav, a fost obligat  de tatăl său să bea alcool, fapt  ce l-a determinat  să aibă repulsie  față de băuturile alcoolice, dar şi față de religia  părinților săi.

Într-o zi, Albert McMakin, un lucrător de la ferma tatălui său, l-a invitat pe Billy să asculte predicile rostite de către evanghelistul baptist Ham Fowler Mordecai, iar Evanghelia rostită a cucerit definitiv inima lui pentru Hristos.

În anul 1936 a început să studieze teologia la Universitatea Bob Jones, iar apoi s-a transferat la Institutul Biblic din Temple Terrance din Florida. În această zonă avea  să predice primul  său mesaj, la Biserica Baptistă din Bostwick, în timp ce era student. 

În anul 1939 a fost ordinat păstor la Biserica Baptistă Peniel din Palatka, iar apoi şi-a continuat  studiile la Colegiul Wheaton, în Illinois, cu o licență în antropologie. Pe perioada studenției s-a decis să accepte că Biblia este Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu, fapt care l-a ajutat apoi să predice Evanghelia cu convingere toată viața.

În timpul studiilor a întâlnit-o pe Ruth Bell, fiica unor misionari care slujeau în China. Au fost căsătoriți timp de aproape 64 de ani şi Dumnezeu i-a binecuvântat cu 5 copii, 19 nepoți, 41 strănepoți şi 6 stră-strănepoți.

O perioadă de timp, între anii 1943-1944, a slujit ca pastor la Prima Biserică Baptistă din Western Springs, Illinois, iar în această perioadă a început să facă emisiuni radio împreună cu George Beverly Shea, un cântăreț creştin care va deveni partenerul său în viitoarea lucrare evanghelistică.

Pentru o scurtă vreme a slujit ca evanghelist pentru organizația Tineri pentru Hristos, călătorind în America şi Europa, timp în care a înțeles că eficiența lui este mai mare în lucrarea de  evanghelizare decât în cea pastorală.

Lansarea sa ca evanghelist a avut loc în anul 1949, cu ocazia unei cruciade de evanghelizare, la Los Angeles, care în loc de 3 săptămâni a durat  8 săptămãni. Au urmat apoi, pe parcursul anilor, peste 415 campanii de evanghelizare, în 185 de țări, pe 6 continente. Se estimează că peste 215 milioane de oameni au avut ocazia să audă mesajul Evangheliei predicat de Billy Graham, în cadrul campaniilor sale de evanghelizare. 

În anul 1950 Billy Graham a înființat asociația care îi poartă numele, iar apoi a investit timp, energie şi resurse în mijloace mass media: ziarul My answer, revistele Decision şi Christianity Today, programul de radio Hour of Decision, emisiuni de televiziune, producția de filme creştine.

DWEFDG Christian evangelist Billy Graham preaching at the Miami Beach Convention Hall on March 6, 1961 in Miami Beach, Florida, USA.

A fost numit „predicatorul Americii”, „ambasadorul lui Dumnezeu”, „evanghelistul secolului XX”, „consilierul preşedinților americani”.

A scris 33 de cărți, una dintre ele „Just I am”, devenind best seller. 

A primit numeroase distincții, printre ele  numărându-se: Medalia Prezidențială a Libertății, în 1983 şi Medalia de Aur a Congresului, în 1996. 

A fost cea mai admirată personalitate a lumii, fiind de 61 de ori nominalizat  între primele 10 personalități în sondajele realizate de Gallup. Pe locurile următoare se află Ronald Reagan-nominalizat de 31 de ori şi Papa Ioan Paul al-II-lea, nominalizat de 27 de ori. 

Billy Graham este singurul predicator care are o stea pe  Bulevardul Celebrităților din Hollywood. În ciuda popularității, a renumelui, a influenței, Billy Graham a fost un om smerit, un predicator simplu, un creştin care a ştiut să atribuie merite  lui Dumnezeu pentru realizările sale.

Deşi lumea noastrą este mai săracă prin plecarea lui în veşnicie, predicile, cărțile şi reputația lui continuă să atingă viețile a milioane de oameni din întreaga lume.

Pastor Ionel Tuțac