Articole

Umblarea creștinului pe urmele lui Isus Cristos, Păstor Daniel P. Nicolici

Umblarea creștinului pe urmele lui Isus Cristos

Păstor Daniel P. Nicolici, Biserica Baptistă Speranța - Melbourne 

Şi noi dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitaţi-vă dar cu luare-aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre”. (Evrei 12:1,3) 

Suntem în a șaptea lună de părtășie spirituală virtuală, prin internet sau mesaje telefonice. Biserica nu s-a putut întâlni fizic, însă părtășia la distanță, prin internet, a deschis posibilitatea ascultării Cuvântului lui Dumnezeu. Pandemia COVID-19 a declanșat schimbări de legi și restricții sociale pe întreg pământul. Președintele Americii, împreună cu soția sa, au fost infectați de virusul COVID-19. Acest virus, la fel ca și păcatul, poate afecta pe oricine, oriunde ar fi. 

Descoperim că suntem așa de vulnerabili și fragili în viața aceasta. Niciodată omul nu se simte mai singur și fără posibilitate de comunicare sau părtășie decât în izolare. Izolarea aduce repercusiuni sociale. Izolarea aduce schimbări de manifestare și denaturează realitatea. Izolarea poate crea confuzie și imaginații false. Acest lucru este adevărat pentru starea depresiva a izolării din pandemia COVID-19, dar, mult mai mult pentru pandemia spirituală a păcatului. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că suntem înconjurați de un nor așa de mare de martori care privesc. Mai mult, acest nor de martori nu numai privesc ca spectatori, ci privesc pentru ca să poată mărturisi asupra fiecărei acțiuni, decizie, motivație venită din viața oamenilor. Creștinul născut din nou ajunge să accepte această realitate spirituală prin credință, nu prin vedere. Apostolul dă glas inspirației Duhului Sfânt din duhul lui care motivează alergarea din viața personală. Va rog notați detaliul mulțimii martorilor nevăzuți care privesc la viața creștinului. Apostolul nu se oprește la această realitate continuă în crescendo informațional, și ne cheamă să privim nu numai la mulțimea martorilor, ci să fixăm privirea la „Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte a suferit crucea, a disprețuit rușinea și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitați-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare față de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeți inima și să cadeți de oboseală în sufletele voastre”. 

Înțelegerea spirituală a acestui mesaj din textul de mai sus este foarte importantă pentru trăirea spirituală zilnică. Căderea în oboseală nu se referă la oboseala trupului. Vedem că apostolul vorbește de urmările oboselii din suflet. Vedem că apostolul vorbește despre pierderea inimii mai întâi, care aduce mai apoi oboseala în suflet. Toată discuția este spirituală și nu are prea mult de-a face cu trupul fizic. Iată de ce omul nu poate fi privit doar ca identitate fizică sau doar materie. Privirea materialist-dialectică schimbă, distorsionează, aduce o anomalie a realității. *Păcatul aduce anomalia realității și omul va trăii pentru o vreme o realitate confuză în adicții și pofte firești. *Păcatul îmbolnăvește sufletul și, în mod ironic, inversează lucrurile, spunând că, de fapt, cei credincioși au imaginea distorsionată și cred basme despre Dumnezeu. *Păcatul face sufletul incapabil să vadă mulțimea de martori interesați în viața omului de pe pământ. *Păcatul împiedecă sufletul să privească țintă la Domnul Isus. *Păcatul nu are limite, nu are bun simț, nu se oprește decât atunci când sufletul este despărțit de Dumnezeu. Un suflet îmbolnăvit de păcat pierde simțul spiritual, Domnul Isus nu mai este ținta privirilor și Căpetenia. Sufletul îmbolnăvit de păcat dezvoltă alte credințe, credința în materie, credința că nu există Dumnezeu, credința că lumea este doar ce văd ochii. Cuvântul lui Dumnezeu ne prezintă credința în Dumnezeu, iar alternativa este denumită în vocabularul uman necredință. Dacă însă privim această necredință, descoperim că este de fapt o credință falsă, o credință care începe cu respingerea, împotrivirea față de voia lui Dumnezeu. Nu va trece mult și această nouă credință va aduce opusul credinței adevărate. Dragii mei, ce vreau să vă spun este că dacă nu privim țintă la Cristos ca fiind Căpetenia și Desăvârșirea credinței, atunci vom privi la altceva sau la altcineva. Viața omului fără credință în Dumnezeu va aduce înlocuitori, multe tipare, modele sau ideologii. În esență, orice lucru, ființă sau ideologie care Îi ia locul lui Cristos din privirile noastre, va ajunge o închinare la idoli. Această închinare la idoli este păcat și va dezvolta adicție, înrobire și, în final, moarte spirituală. Domnul Isus a venit să dea libertatea din această robie a păcatului, din această adicție, și să ofere închinarea înaintea lui Dumnezeu. Singura închinare care aduce demnitate este închinarea înaintea lui Dumnezeu. 

Ironic, păcatul înșeală și transmite ideea că închinarea înaintea lui Dumnezeu este închinarea care înrobește, iar celelalte sunt libertăți de exprimare. Aici avem de-a face cu lupta ofertelor de libertate. Una dintre oferte este categoric falsă. Întrebarea pentru noi este: „pe cine cred, pe cine urmez, care îmi este ideologia vieții?”. Cred că sunt înconjurat de un nor de martori și că Isus Cristos este Înainte Mergătorul, Căpetenia și Desăvârșirea credinței. Alternativa este să cred că sunt singur, vin de nicăieri și nimeni nu știe unde voi merge. (Va urma)