Testul credinței

            Iubiți frați și surori, viața este plină de necunoscute, după cum spune Iacov: nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine, Iacov 4.14. Este bine, în aceste zile, să urmăm sfatul apostolului Pavel: Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele, Efeseni 5.16.

Vă invit să ne concentrăm atenția acum, asupra a ceea ce ne îndeamnă Apostolul Ioan: să ne analizăm credința. Să ne verificăm dacă suntem în credință. Să verificăm dacă suntem copii ai lui Dumnezeu sau nu, pentru că cine nu este un copil al lui Dumnezeu cu adevărat, este cu siguranță un copil al Diavolului (1 Ioan 3.10).

Suntem într-o perioadă în care se vorbește mult despre teste referitoare la starea noastră de sănătate. Apostolul Ioan ne propune să ne facem un test de natură spirituală la propria noastră credință.

De ce este necesar un astfel de test? Pentru că există o luptă spirituală continuă între lumină și întuneric, între adevăr și minciună, între învățătura sănătoasă și erezie. Există o legătură spirituală a fiecăruia, ori cu Dumnezeu care este lumină, adevăr, iubire și înțelepciune, ori cu Cel Rău, care este înconjurat de întuneric, înșelăciune, confuzie și ură.

Nu trebuie să fim tare mirați de faptul că fake new-urile se înmulțesc, puterea de manipulare crește, lucrurile merg înspre rău într-un mod galopant. Ioan ne explică care este situația: toată lumea zace în cel rău (5.19), iar Cel Rău este caracterizat de însuși Domnul Isus ca fiind Tatăl Minciunii (Ioan 8.44).

Ceea ce avem de făcut în aceste vremuri, este să ne menținem în părtășie cu Dumnezeu, care este lumină, iubire și adevăr, să urmăm și să ascultăm cu scumpătate de legile și poruncile Lui, să ne pocăim oridecâte ori suntem cuprinși de păcat, să-L așteptăm pe Domnul Isus să vină ca să ne ducă acasă, păstrându-ne curăția morală.

În mod insistent, Apostolul Ioan se referă în scurta sa epistolă, la faptul că trebuie să știm cine suntem, ce avem de făcut și cum să ne trăim viața. Adevărul este diferit de minciună și aceasta trebuie să se vadă și în gândirea și în trăirea noastră.

Așadar, haideți să ne analizăm viața spirituală, prin prisma a trei dintre multiplele teste pe care Apostolul Ioan ni le prezintă în Prima sa Epistolă.

Testul Părtășiei cu Domnul și cu Frații

            Testul părtășiei se referă la legătura pe care un om de pe pământ o are cu Dumnezeu, Stăpânul universului, în baza lucrării de informare, de mântuire și de mijlocire pe care Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului, a făcut-o și continuă să o facă prin lucrarea Sa pe pământ și în ceruri.

Domnul Isus: Cuvântul vieții (1.2), este Cel prin care viața spirituală din Dumnezeu, a fost adusă în viața noastră, prin Duhul Sfânt și prin credința în Cuvântul Divin, atunci când ne-am deschis mintea și inima pentru evanghelie. În urma acestei experiențe, avem bucuria să știm că suntem iubiți, acceptați, iertați, adoptați, binecuvântați de Dumnezeu în cadrul procesului de mântuire.

Experiența spirituală de care am avut parte trebuie să fie atât de clară, de stabilă și de binecuvântată încât să putem spune și noi asemenea lui Ioan, cu privire la relația noastră cu Domnul: ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre cu privire la Cuvântul vieţii (1.1).

În urma acestei experiențe a credinței în evanghelie, care s-a dovedit a fi o credință mântuitoare, înțelegem chemarea Apostolului și chemarea lui Dumnezeu la părtășie: deci, ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său Isus Cristos (1.3). Faptul acesta ne aduce o mare bucurie: vă scriem aceste lucruri, pentru ca bucuria voastră să fie deplină (1.4).

Odată ce am văzut prin ochii credinței: viața care a fost arătată (1.2) și am intrat în contact direct cu ea - şi noi am văzut-o (1.2), am fost și suntem gata să depunem mărturie despre această experiență binecuvântată - şi mărturisim despre ea (1.2). Facem parte de acum din grupul celor care împreună alcătuim Trupul lui Cristos și suntem invitați la părtășie, atât cu Domnul, cât și cu frații: ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi (1.3).

Ceea ce Apostolul Ioan dorește să ne spună însă, este că pe lângă privilegiul de a fi chemați la mântuire și la părtășie cu Domnul, trebuie să ținem cont de Caracterul Celui care ne cheamă: Vestea pe care am auzit-o de la El şi pe care v-o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină, şi în El nu este întuneric (1.5).

Este un mare har și este o nobilă chemare să fim invitați să stăm în prezența lui Dumnezeu și să avem părtășie cu El. Însă lucrul acesta este posibil doar pe terenul caracterului Său, iar Dumnezeu este adevăr și lumină. În El nu este minciună și întuneric.

Dacă dorim să ne menținem în părtășie cu Domnul, trebuie să ne dăruim întru totul  luminii divine și învățăturii sănătoase din Cuvânt. Aceasta este singura posibilitate de a rămâne în mântuire. Cealaltă variantă este periculoasă: Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim, şi nu trăim adevărul. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat (1.6-7).

Testul Ascultării de Legile și Poruncile Domnului

            Odată ce am intrat în contact cu Dumnezeu și am fost născuți la o viață nouă, avem o nouă sursă de viață spirituală, dar avem și un alt orizont. Ne-am dezis și ne dezicem în fiecare zi de noi înșine, dar trebuie să ne dezicem și de vechiul nostru sistem de valori, cu privire la multe din lucrurile pe care le făceam, cu care ne-am obișnuit, iar unele chiar ne plăceau.

Odată ce ne-am predat viața Domnului, am acceptat implicit sistemul Lui de valori. Ca urmare, legile și poruncile Lui sunt sfinte pentru noi. Trebuie să ni le însușim, trebuie să exersăm împlinirea lor, trebuie să ne formăm deprinderi noi și obiceiuri noi. Lucrul acesta nu se întâmplă peste noapte. Este o problemă de perseverență.

Apostolul Ioan consideră că acest test al ascultării de Domnul este foarte important, pentru că se vede în trăirea de fiecare zi. Cât de multă iubire, încredere, părtășie avem cu Domnul, se vede zilnic în cât de mult respect, prețuire și ascultare avem față de legile și poruncile Lui: prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui (2.3).

Nu trebuie să fie nici un fel de confuzie. Lucrurile stau exact așa: Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim, şi nu trăim adevărul (1.6); Cine zice: "Îl cunosc" şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el (2.4).

            Așadar, cât de bună este relația pe care o avem cu Dumnezeu, cât de mult iubim să stăm în lumina Domnului și în adevărul învățăturii sănătoase din Cuvânt, se vede în trăirea vieții de fiecare zi.

Prin urmare, vom fi preocupați să petrecem zilnic un timp de părtășie cu Dumnezeu: în contemplare, în închinare și în rugăciune. Vom fi preocupați de asemenea să ne aplecăm asupra Cuvântului, ca înțelegem voia lui Dumnezeu pentru noi, atât la modul general, cât și la modul specific, însușindu-ne cu pasiune și interes Legile, Poruncile, Sfaturile și Învățăturile Domnului, așa cum spune psalmistul (Psalmul 119).

 Termenul pe care îl folosește Ioan atunci când spune: păzim poruncile Lui (2.3) este entole, care se referă la poruncă ca la un principiu, privilegiu, obiectiv. Nu folosește termenul nomos, care sugerează ideea de: lege care trebuie să fie respectată prin impunere. 

Ceea ce vrea să sublinieze apostolul este că, atunci când avem un mare respect și o mare iubire pentru Dumnezeu, legile și poruncile Lui devin pentru noi o mare comoară de înțelepciune. Ne însușim cu drag pricipiile divine și abia așteptăm să le aplicăm în trăirea vieții. Ne considerăm privilegiați și considerăm aceasta ca fiind o mare onoare.

Prețuirea noastră pentru Domnul, manifestată prin punerea în practică a legilor și poruncilor Lui, ne va aduce în suflet mângâiere și siguranță: Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că suntem în El (2.5).

După ce Ioan ne vorbește despre chemarea Domnului la părtășie și ne face clar că ceea ce trebuie să rezulte din aceasta este să trăim o viață de ascultare de legile și poruncile Lui, Ioan ne oferă și un exemplul despre cum să facem aceasta: Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus (2.6).

Ce ar putea să ne spună mai mult? Avem privilegii imense: suntem copii ai lui Dumnezeu, avem părtășie cu Dumnezeu, beneficiem de resursele spirituale puse la dispoziție. Ce mai avem de făcut? Să urmăm exemplul Domnului Isus. Să încercăm să trăim așa cum a trăit El. Duhul Sfânt este cu noi să ne ajute la aceasta.

Așadar, primul test al credinței este testul părtășiei cu Dumnezeu. Cel de-al doilea test al credinței este testul ascultării de legile și poruncile Lui. Cel de-al treilea test al credinței este testul creșterii spre maturitate.

Testul Creșterii spre Maturitate Spirituală

Cei care am pornit pe calea credinței și am devenit copii ai lui Dumnezeu, care avem acces la toate resursele spirituale de care avem nevoie, suntem chemați acum să ne consolidăm și să creștem în credință. Lucrul acesta trebuie să fie perceptibil pentru noi și să fie vizibil pentru cei care ne cunosc.

Îndemnul psalmistului este: Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul (34.8). Este normal ca după ce am gustat din dulceața părtășiei cu Domnul, să gustăm tot mai mult din El. Este normal ca după ce Domnul ne-a ascultat rugăciunile, să ne rugăm și mai mult. Este normal ca după ce am urmat călăuzirea Domnului în diferite aspecte particulare ale vieții și a fost bine, să Îi cerem călăuzirea și pentru mai departe.

Trebuie să creștem în spiritualitate în toate privințele. Trebuie să creștem în sfințenie. Trebuie să creștem în viața de rugăciune. Trebuie să creștem în înțelegerea și împlinirea Cuvântului. Trebuie să ne antrenăm mintea și inima în formarea discernământului spiritual.

Apostolul Ioan sugerează faptul că există trei grupe de vârstă spirituală în fiecare biserică: există copii în credință, există tineri în credință și există părinți spirituali.

Copiii spirituali sunt, de bună seamă, cei convertiți de curând, indiferent de vârsta lor biologică. Caracteristica de bază a noilor convertiți este nevoia de asigurare că sunt iubiți de Dumnezeu, că sunt acceptati, că sunt iertați, că sunt pe calea mântuirii: Vă scriu, copilaşilor, spune Ioan: fiindcă păcatele vă sunt iertate pentru Numele Lui (2.12).

Este normal ca în procesul creșterii spirituale, noii convertiți să fie mai impresionați de emoții decât de învățătură, să fie mai legați de părinții lor spirituali, decât de doctrină. Ei au mare nevoie să fie ajutați, instruiți, antrenați în a învăța, cunoaște și aplica legile și poruncile Domnului la situațiile de viață.

Ei au nevoie să fie ajutați, antrenați în a folosi resursele spirituale pe care Dumnezeu ni le pune la dispoziție. Ei au nevoie să fie protejați de învățăturile false și de vicleniile lui Satan. Cea mai mare nevoie a lor este să se țină tare legați de Domnul: V-am scris, copilaşilor, fiindcă aţi cunoscut pe Tatăl (2.13).

            Tinerii în credință, sunt cu siguranță acei credincioși care au trecut de la a se hrăni cu lapte, la a se hrăni cu bucate mai tari. Ei sunt foarte interesați de învățătură, de consolidarea unui sistem de credință, de înțelegerea profundă a lumilor spirituale. Ei sunt tot mai dăruiți Domnului și sunt tot mai dornici de experiențe spirituale.

            Ioan pune accentul pe importanța biruinței în bătălia spirituală: Vă scriu, tinerilor fiindcă aţi biruit pe cel rău (2.13). Viața de credință presupune un război spiritual de mari dimensiuni, care nu se sfârșește niciodată. Trebuie să fim conștienți de lucrul acesta, trebuie să ne pregătim, trebuie să fim vigilenți.

            Biruința în ispită, biruința în încercare, biruința asupra păcatului, biruința asupra lumii, biruința asupra Diavolului, nu vine de la sine. Este nevoie de echipare, este nevoie de discernământ, este nevoie de antrenament, este nevoie de ascultare de Domnul, este nevoie de veghere, este nevoie de perseverență.

Întreaga noastră ființă trebuie să fie implicată în cultivarea relației cu Dumnezeu, cu Cuvântul, cu Biserica. Bătălia spirituală este o bătălie reală, o bătălie continuă. Este o bătălie a credinței cu necredința. În fiecare ceas al fiecărei zile suntem: ori biruitori, ori înfrânți.

            Iată care este motivul biruinței: V-am scris, tinerilor, fiindcă sunteţi tari, şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi, şi aţi biruit pe cel rău (2.14). Nu există altă cale de biruință în lupta cu forțele spirituale ascunse, viclene și malefice ale întunericului, decât prin a ne menține într-o relație strânsă cu Domnul și cu Cuvântul Său.

            Părinți spirituali suntem acei credincioși care am acumulat experiență în relația noastră cu Domnul și am facut un pas mai departe. Am privit la mâna lui Dumnezeu care ne-a chemat la mântuire. Ne-am deschis brațele pentru a primi binecuvântări. Am căpătat încredere în Domnul și ne-am predat viața în mâna Lui. Ane-am deprins să strângem Cuvântul în inimă și să Îl aplicăm la situațiile de viață. Ne-am format un sistem de credință bazat 100 % pe perceptele Scripturii. Suntem mereu veghetori în lupta spirituală.

Toate aceste lucruri sunt binecuvântate. Ele au fost și sunt posibile în viața noastră numai prin harul lui Dumnezeu, numai prin hrănirea constantă din Cuvânt și numai prin dăruirea noastră lui Dumnezeu în toate aspectele vieții. Ce s-ar putea face mai mult?

            Ținta spre care trebuie să ne îndreptăm este aceasta: V-am scris, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la început (2.13). Acesta este punctul culminant al creșterii spre maturitate spirituală: cunoașterea Ființei lui Dumnezeu. Pentru că este țelul suprem, Ioan o mai spune o dată: Vă scriu, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la început (2.14).

            Pe traseul creșterii noastre spirituale, am trecut de la experiența Convertirii, la consolidarea unui sistem de Credință, la Experiențe personale cu Dumnezeu. Avem harul și chemarea de a trece acum la ceva care este mai mult decât tot ce am experimentat până acum: să Îl cunoaștem în mod personal și nemijlocit pe Dumnezeu Însuși.

Cea mai mare preocupare acum este de a ne menține într-o stare de intimitate cu Dumnezeu, de a face voia Lui până și în cele mai mici detalii ale vieții. Avem mare grijă să nu Îl supărăm. Dacă s-a întâmplat cumva să păcătuim în mod accidental, ne pocăim imediat și ne mărturisim păcatul înaintea Lui. Nu suportăm să stăm departe de Dumnezeu. Nu suportăm ca relația noastră de intimitate să fie umbrită de ceva.

Această percepție și cunoaștere lăuntrică intimă a lui Dumnezeu, ne va aduce în suflet, pe lângă liniște și pace, o bucurie incomensurabilă, o viață de plinătate, o viață de echilibru, iar toate acestea la un loc ne vor motiva pentru o viață de slujire a Domnului și a semenilor.

Creșterea spirituală trebuie să fie un proces natural, prin supranaturalul dat de Duhul Sfânt și de natura noastră înnoită, în urma hrănirii noastre constante din Cuvânt, în cadrul timpului de părtășie cu Dumnezeu pe care îl avem în fiecare zi.

Creșterea spirituală nu este ceva mistic, sentimental, devoțional sau psihologic. Nu este o țintă pe care să o putem atinge prin puterea noastră. Ea nu se realizează în mod sporadic și nu se datorează unor anumite experiențe, unui anumit eveniment, sau în urma unei rededicări.

Creșterea spirituală este pur și simplu un rezultat, un rod al unui proces de hrănire a sufletului cu adevărul lui Dumnezeu, pe care Îl asimilăm, în care ne încredem, pe care Îl aplicăm la situațiile de viață, în conformitate cu învățătura Domnului Isus: Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.

Așa să ne ajute Dumnezeu, Amin!

Pastor Ioan Balaciu