​Separarea luminii de întuneric

Cine ar putea să ne spună cum arată lumea de dincolo în afară de cei care realmente au fost acolo? De obicei, când vorbim de acel spaţiu avem în minte fie ceea ce urmează dincolo de moarte, fie imaginea unor universuri paralele. Modalităţile de invocare a persoanelor sau „spiritelor” care populează celălalt univers nu par a fi altceva decât aducerea nevinovată, în plan palpabil, măsurabil senzorial, pentru câteva momente, a lumii respective.

Fiind pe pământ în urmă cu 2000 de ani, Domnul Isus, Dumnezeu Întrupat, a avut o discuţie interesantă cu caţiva dintre liderii evrei ai partidului religios al saducheilor. Întâmplarea este relatată în Evanghelia lui Luca 20, 27-38. Oamenii aceştia, care negau realitatea învierii, au crezut că reuşesc să-I adreseze Mântuitorului o întrebare la care să nu aibă răspuns. Probabil că era unul dintre argumentele lor forte folosite în discuţiile purtate cu celelalte partide religios-politice din Israel. Întrebarea lor era bazată pe Legea Mozaică: „Învăţătorule, iată ceea ce ne-a scris Moise: <<Dacă moare fratele cuiva, având nevastă, dar fără să aibă copii, fratele lui să ia pe nevasta lui, şi să ridice urmaş fratelui său>>. Au fost dar şapte fraţi. Cel dintâi s-a însurat, şi a murit fără copii. Pe nevasta lui a luat-o al doilea şi a murit şi el fără copii. A luat-o al treilea, şi tot aşa toţi şapte; şi au murit fără să lase copii. La urma tuturor, a murit şi femeia. Deci, la înviere, nevasta căruia dintre ei va fi femeia? Fiindcă toţi şapte au avut-o de nevastă”. Argumentul lor părea fundamentat puternic, răspunsul dat de Domnul însă i-a lăsat fără replică: „Fiii veacului acestuia se însoară şi se mărită, dar cei ce vor fi vrednici să aibă parte de veacul viitor şi de învierea dintre cei morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita. Pentru că nici nu vor putea muri, căci vor fi ca îngerii [...] Dar că morţii înviată a arătat însuşi Moise [...] când numeşte pe Domnul: <<Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov>>. Dar Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru El toţi sunt vii”.

Multe adevăruri privind lumea de dincolo pot fi extrase din spusele Mântuitorului, dar unul foarte important este acela că, deşi pentru noi, cei trecuţi în veşnicie, sunt asimilaţi nefiinţei şi pierderii veşnice, în faţa lui Dumnezeu ei sunt vii, persoane care continuă să existe. Moartea se dovedeşte astfel doar o trecere spre altceva, un prag ce separă vizibilul detectabil prin simţurile noastre, de o lume a celor vii pentru veşnicie. Această lume este guvernată de alte legi decât cele ale universului nostru fizic. Cu acceptul sau negarea din partea noastră, ea există şi cu toţi vom păşi în eternitatea cu Dumnezeu, de fericire şi împlinire veşnică (raiul), sau de pedeapsă veşnică (iadul).

Un alt fapt uimitor este acela că nu există universuri paralele, ci doar locuri decise de Dumnezeu pentru existenţă, unul pentru o perioadă limitată (acest pământ) şi unul care nu este construit în coordonatele spaţiu-timp. Problema fierbinte pentru majoritatea nu este veşnicia şi împăcarea cu Dumnezeu (deşi ea ar trebui, potrivit învăţăturii Bibliei, să fie căutarea fiecărui om – pregătirea se face prin acceptarea prin credinţă a lucrării Domnului Isus de la Golgota în locul nostru, prin pocăinţa de păcate şi întoarcerea la Dumnezeu şi trăirea unei vieţi după voia lui Dumnezeu). Problema care suscită foarte mult interes este comunicarea cu lumea de dincolo, apariţiile angelice sau demonice, posedările demonice, vorbitul cu morţii, paranormalul şi tot ceea ce ţine de aceste domenii. O accentuare greşită a interesului pentru lumea spirituală este o stratagemă a „duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Epistola lui Pavel către Efeseni 5,12) de a direcţiona interesul oamenilor spre scopuri secundare, pierzând din vedere adevarata problemă care trebuie rezolvată în viaţa lor: împăcarea cu Dumnezeu. Şi totuşi, câteva idei pot şi trebuie trasate, aşezând orice discuţie privind lumea spirituală pe coordonate corecte.

„Experienţele” cu lumea de dincolo sunt în parte valide pentru că ea există, dar modalitatea în care această lume se revelează este credibilă în măsura în care este circumscrisă învăţăturii biblice. Biblia este singurul Cuvânt Inspirat al lui Dumnezeu. Ea fixează limitele, dincolo de care orice afirmaţii sunt elemente ale imaginarului uman sau efecte ale influenţei sau manipulării demonice. Dumnezeu este Acelaşi, nu se schimbă, lumea de dincolo nu este o confruntare dintre bine şi rău în care balanţa cade când într-o parte, când într-alta, iar felul în care noi acţionăm nu schimbă cu nimic raportul între cele două. Din perspectivă biblică, Dumnezeu este Suveranul desăvârşit, El a îngăduit răul cu un scop (Proverbele sau Pildele 16,4 “Domnul a făcut toate pentru o ţintă, chiar şi pe cel rău pentru ziua nenorocirii”), l-a legat de lumea aceasta şi, o dată cu atingerea scopului divin, El va încheia pentru totdeauna acţiunea lui Satan prin a-l închide veşnic în iad.

Dumnezeu a interzis comunicarea cu universul spiritual ce depăşeşte cadrul relaţiei, legăturii cu El, pentru că acestă experienţă este devastatoare şi distrugătoare pentru om, fiind o legătură directă cu duhurile rele. Din perspectivă biblică orice comunicare cu lumea spirituală gen spiritism, vrăjitorie, vorbitul cu morţii, magie albă sau neagră etc. nu este fie malefică, cu Satan, fie direct cu Dumnezeu şi Împărăţia Sa, ci exclusiv demonică (indiferent de metodele folosite pentru a contacta lumea spirituală). E cert că există foartă multă şarlatanie şi iluzionism care încântă masele, activităţi atribuite lumii spirituale, dar care au cauze pur pământeşti. În acelaşi timp e cert că există o activitate spiritistă care nu poate fi negată, dar ea e condamnată de către Dumnezeu în termeni duri: „Pe vrăjitoare să nu o laşi să trăiască” (Exod 22,18) era porunca Lui pentru poporul evreu care urma să intre în Canaan, popor a cărui ţară trebuia să fie sfântă; „Să nu ghiciţi după vârcolaci, nici după nori” (Leviticul 19,26); „Să nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile morţilor, nici la vrăjitori: să nu-i întrebaţi, ca să nu vă spurcaţi cu ei. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru” (Leviticul 19,31); „Să nu fie la tine [...] nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciunea înaintea Domnului” (Deuteronomul 18,10-12).

Nu există un spaţiu neutru în care contactul cu lumea demonică să nu influenţeze pe cei care au decis să intre în legătură cu ea. Demonicul are tendinţă acaparatoare, opunându-se lui Dumnezeu, scopurilor Sale şi slujitorilor Lui (lumea angelică sau oamenii Săi). Este o reală forţă, pare manipulabilă în mâna oamenilor, fără ca mulţi să realizeze că ei au fost cei manipulaţi, chiar posedaţi. Jocuri ce par nevinovate la suprafaţă sunt extrem de periculoase, ce deschid uşi ce de multe ori nu mai pot fi închise niciodată. Horoscop, iluminări dincolo de revelaţia biblică, ghicit în palmă etc. par clipe de „fun”, dar sunt ele chiar aşa de inocente cum par? Creştinismul nu a subapreciat niciodată această redutabilă putere şi, în termenii vieţii de zi cu zi, îndemnul biblic este: „Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea piept împotrivirilor diavolului. Căci noi nu avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Efeseni 6,11-12).

Hristos este Cel care a venit de la Tatăl, făcându-Se asemenea oamenilor pentru ca noi să ne putem apropia şi împăca cu Dumnezeu. El a vorbit de la Tatăl, despre Tatăl şi Împărăţia Lui. Dumnezeu vorbise adesea de-a lungul vremurilor, profeţii fiind oameni care s-au adresatcontemporaneităţii lor cu elemente care aveau nevoie de rezolvare imediată, dar au descoperit şi viitorul, pentru că primiseră înţelegerea lucrurilor care urmau să vină. Descoperirile lor au fost consemnate în Biblie. Dar Hristos este Cel care aduce descoperirea completă privind planurile lui Dumnezeu. Biblia este o carte închisă. Vechiul Testament Îl avea în centru pe Mesia, Hristosul care urma să vină. Noul Testament Îl are în centru pe Mesia care a venit, Fiul lui Dumnezeu care a luat trup omenesc pentru mântuirea oamenilor. Pentru viaţa aceasta, Biblia conţine atât planul lui Dumnezeu de mântuire, cât şi principiile necesare pentru a trăi cu Dumnezeu, după voia Lui, pentru slava Lui. Nu există o altă mântuire, o altă iluminare, o altă pace cu Dumnezeu, pentru că Hristos, Dumnezeu pe pământ, a adus totul. El ne-a vorbit şi despre lumea de dincolo, iar cuvintele Sale sunt adevărul.

A fi creştin nu înseamnă doar a-l urma pe Hristos, ci şi faptul ca Duhul lui Dumnezeu să fie prezent în viaţa omului. Prezenţa celei de-a treia persoane a Trinităţii, a Celui numit Duh Sfânt, nu este compatibilă cu prezenţa duhurilor demonice. A-L urma pe Hristos nu este compatibil cu a cere părerea demonilor, a morţilor, a vrăjitoarelor, ghicitoarelor şi a prezicătorilor. Lumina lui Hristos nu stă în aceeaşi inimă alături de întunericul maleficului. A fi creştin înseamnă a umbla sub autoritatea lui Dumnezeu, călăuzit de către Dumnezeu, în relaţie personală cu Dumnezeu, fiind păzit de El – I Petru 1.5“Voi sunteti paziti de puterea lui Dumnezeu, prin credinta, pentru mântuirea gata sa fie descoperita în vremurile de apoi!”. Nu este treaba creştinului să se „ia la trântă” cu demonii, la fel cum nu e treaba lui să pornească o vânătoare a vrăjitoarelor. El este chemat la o viaţă nouă cu Dumnezeu, pentru ca lumina Lui să vină pe acest pământ şi, prin viaţa şi mărturia lor, din inima a câţi mai mulţi oameni să fie alungat întunericul.

Multe aspecte privind contactul cu lumea de dincolo sau experienţe extrasenzoriale par interesante şi importante. Cu înţelepciune se cuvine a ne delimita poziţia. Singurul care a fost ACOLO când începutul a fost fixat ca început, care cunoaşte cu adevărat si pe deplin lucrurile şi care ni le-a transmis nealterate, este Hristos. El este Adevărul. Biblia fixează cadrul, vestindu-ne de pericole şi arătând ce este bine pentru noi. În fond, nu părerea oricăruia dintre dintre noi este garanţia că anumite lucruri sunt ceea ce par a fi, ci Cuvântul Celui care cunoaşte totul. Poziţia fiecăruia trebuie stabilită în funcţie de El: Îl credem cu adevărat sau nu? Să nu uităm, chestiunea importantă pentru noi nu este cum arată lumea spirituală şi felul în carestabilim contact cu ea, ci împăcarea, comunicarea şi stabilirea unei relaţii persoanale cu adevăratul Stăpân, Dumnezeu.

Pastor Mircea Toma

Romanian Baptist Church of Toronto