Articole

​SCRISOARE PENTRU TINERI - Pastor Viorel Iuga

SCRISOARE PENTRU TINERI

Dragă „Teofil”

Mă bucur din inimă şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu că eşti „iubitor de Dumnezeu” şi faci parte din Biserica lui Isus Cristos. Sunt fericit că ai certitudinea salvării şi sunt mulţumitor Domnului că prin Scriptură, biserică şi prin ajutorul Duhului Sfânt îţi sunt asigurate cele necesare progresului pe drumul credinţei. Îmi place să cred că nu îţi este străina dorinţa Domnului Isus Cristos de a salva mai mulţi oameni. Ai auzit de mai multe ori că în împlinirea acesteia, trebuie să te implici şi tu. Implicarea fiecăruia începe cu paşi mărunţi şi timizi, dar cu ajutorul oferit de Duhul Sfânt, trebuie făcută cu claritate şi cu mult curaj. În cazul celor mai mulţi, primele eforturi constau în prezentarea întoarcerii personale la Dumnezeu şi explicarea Evangheliei în termeni cât mai simpli. Concomitent, unii tineri sunt încurajaţi să se implice în biserica locală şi în localitatea unde domiciliază. Numai că implicarea locală, oricât de bună şi de complexă ar fi, nu are voie să se oprească acolo. Cu ajutorul Domnului, sub călăuzirea Duhului Sfânt şi în colaborare cu alţi mântuiţi, Evanghelia trebuie să ajungă până la marginile pământului. În baza acestei realităţi, te încurajez să te implici mai mult în diferite proiecte de misiune. Dacă te-ai implicat deja în anumite lucrări, sigur ai gustat din bucuria slujirii. Continuă implicarea locală, dar nu te opri acolo. Mărturiseşte dorinţa de implicare şi în alte proiecte, atât celor din familie, cât şi slujitorilor bisericii. Pentru că implicarea în diferite zone şi domenii de misiune necesită o anumită pregătire, te asigur că există oameni, organizaţii şi biserici care te pot ajuta. Arată-ţi interesul şi vei fi surprins cât de mulţi îşi vor oferi ajutorul. Dacă vrei să te ajut şi eu, scriemi şi te voi pune în legătură cu persoane care au fost pe câmpul de misiune, cu oameni care sunt pe câmpul de misiune şi cu creştini care te pot ajuta, atât cu idei, cât şi cu proiecte concrete. Mai mult, îţi voi oferi ocazia să cunoşti tineri ca tine, interesaţi, atât în pregătirea pentru misiune, cât şi în implicarea în proiecte misionare. Cu speranţa că ţi-am fost de folos, aştept răspunsul tău pe una din adresele de email oferite. Să ai parte de călăuzirea clară a Domnului în fiecare domeniu şi în fiecare situaţie.

Cu preţuire, Viorel Iuga

Preşedinte UBCBR

viugaoriunde@yahoo.com,

0744 626988