Mergem la biserică, însă nu pentru că avem nevoie de ea

Se profilează cum am mai spus și în alte rânduri fenomenul creștinilor fără trup. Aceștia sunt un fel de creștini care sunt ori prea “spirituali” pentru comunitatea imperfectă, ori sunt prea “maturi” încât să mai aibă nevoie de slujirea bisericii sau sunt lumești și astfel vizibilitatea din trup nu le priește.

Dacă biserica este un trup și este și dacă Pavel nu exagerează atunci când spune că fiecare mădular sau creștin este așezat în trup pentru a contribui la maturizarea și edificarea celorlalți creștini, atunci înseamnă că venitul la biserică și viața în comunitatea bisericii este mai mult decât opțională.

Fără trup vom deveni disproporționali. Nu spun că nu există maturizare în afara bisericii, însa este necontrolabilă, netestabilă, parțială și de cele mai multe ori este disproporțională. Fără trup se maturizează doar anumite acte și practice ale credinței și ne trezim că devenim ca acei culturiști cu brațe uriașe, însă sprijinite de scobitori. Nu ne putem apropia unii de alții din cauza “dimensiunii” și mai mult ne clătinăm pentru că nu avem pe ce sta.

În trup trebuie să învățăm să creștem spiritual lăsându-ne slujiți de cei care au fost echipați cu daruri spre creșterea noastră spirituală chiar dacă nu ne place de lungimea nasului lor sau de culoarea părului lor. Nu este simplu, însă acea maturizare este normală, susținută și realistică.

Pastor Danvid Lavric