​MARTORUL AUTENTIC AL DOMNULUI CRISTOS

„Ziua culturii bisericii s-a terminat, a venit ziua câmpului de misiune”.

Kennon Callahan, „Conducerea eficientă a bisericii”

            Lucrarea bisericii locale este lucrarea de misiune. Societatea nu mai consideră biserica un loc relevant pentru nevoile lumii contemporane. Biserica este văzută de către mulţi irelevantă şi de neatins. Pentru a intra în lucrarea de misiune, trebuie să ne schimbăm. Dar, de multe ori schimbarea este dureroasă. Pentru bisericile aflate în tranziţie către o nouă eră a lucrării, este nevoie de o conducere curajoasă şi evlavioasă. Acesta este primul punct de unde vreau să încep motivarea membrilor bisericilor noastre să se implice în misiune.

            Misiunea noastră în primul rând începe în casa noastră. Majoritatea dintre noi înțelegem că nu poți să fi acel misionar sau martor a lui Cristos în alte locuri dacă în casa ta nu ești. Sunt convins de adevărul Scripturii care afirmă „căci dacă cineva nu știe să-și cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de biserica lui Dumnezeu?” (1 Timotei 3:5) chiar dacă acest verset din Scriptură face referire la cel care râvnește să fie episcop (păstor), cu toate acestea acest îndemn poate fi la fel de valabil și este o caracteristică și a acelora care sunt îndemnați să-L mărturisească sau să misioneze într-un anume loc pentru Domnul Isus.  Așadar misiunea noastră este să dezvoltăm o mai mare dragoste pentru Cristos în fiecare zi, să creștem în capacitatea de a-ne iubi soţia şi familia, să conducem şi să dezvoltăm lucrarea din biserica locală care are în vedere câştigarea pentru Cristos a bărbaţilor şi a femeilor, hrănirea credinţei lor şi ucenicizarea în lucrarea de manifestare a dragostei lui Cristos. Fiecare din noi, cei care aprținem Domnului Isus suntem chemați pentru a fi o încurajare pentru alţii, să fim un model de viaţă de credinţă şi să oferim din speranţa care este în noi și celor din jurul nostru. Fiecare dintre noi ar trebui să trăim pentru a vedea puterea lui Dumnezeu manifestată în viaţa nostră şi pentru ai vedea pe oameni venind la Cristos. Aceasta este cu adevărat misiunea la care am fost chemați fiecare dintre noi indiferent de funcția sau rolul pe care-l avem în Trupul lui Cristos.

       În al doilea rând misiunea noastră începe cu un scop și are la bază anumite strategii misionare.

Scopul nostru este să-I aducem glorie lui Dumnezeu prin acea lucrare pe care El ne-a încredințat-o să o facem pentru slava Lui. Ca să ne atingem acest scop este nevoie să dezvoltăm anumite strategii care ne va focaliza și ne va ajuta să atingem scopul pe care-l avem.

Așa cum un jucător de șah are nevoie de a face planuri și strategii pentru a ajunge la victorie, tot așa și noi ca misionari sau martori ai lui Cristos avem nevoie de a pregăti sau dezvolta o strategie misionară prin care urmărim să ducem Vestea Bună în acel loc sau la acei oameni pentru care Dumnezeu ne-a deschis inima. Peter Wagner[1] afirma că: „Strategia misionară este modul în care lucrează trupul lui Cristos, în ascultare de Dumnezeu, în vederea împlinirii obiectivelor pe care El le trasează. Fiecare creştin foloseşte zilnic o strategie de un fel sau de altul în încercarea de a împlini voia lui Dumnezeu.” Astfel strategia ne dă un simţ general al direcţiei şi ne ajută la realizarea coeziunii. Pentru că ea ne spune nouă şi altora ce vom dori să facem, și în același timp ea le spune altora ce am decis să nu facem.

            Pentru  a deveni un martor autentic este nevoie să ne amintim din nou acele resurse sau „arme” pe care Dumnezeu le-a pus la dispoziția noastră:

• RUGĂCIUNEA CA ARMĂ STRATEGICĂ:
• EVANGHELIZAREA CA ARMĂ STRATEGICĂ:

Rugăciunea şi strategia merg mână în mână. De fapt, orice strategie care nu include

rugăciunea ca „armă” principală este sortită eşecului. Doar rugăciunile oamenilor lui Dumnezeu sunt cele care aduc binecuvântări peste lucrarea misionară. Aşadar, noi ca creştini de acasă putem face la fel de mult pentru lucrarea misionară ca şi cei aflaţi pe câmpul de misiune. Rugăciunea este în esenţă o activitate care ne uneşte. În primul rând, rugăciunea ne uneşte cu Dumnezeu pentru a primi puterea şi călăuzirea Sa, când ne rugăm pentru lumea păcătoasă şi ne îndeplinim lucrarea misionară. În al doilea rând, când ne rugăm pentru oamenii neevanghelizaţi, rugăciunea ne uneşte în special cu grupurile necâştigate pentru Cristos şi cu lucrătorii creştini care lucrează în mijlocul lor.

            Deci, un lucru pe care îl putem face ca biserică pentru lucrarea misionară este acela de a ne ruga pentru diferite câmpuri de misiune şi misionari. Apoi am putea să adunăm cel puțin odată pe lună o colectă pe care să o pune la dispoziţia lucrării de misiune (fie a biserici noastre sau fie că trimitem această colectă într-o anumită zonă unde se face o lucrare misionară).

Evanghelizarea înseamnă a face cunoscută Vestea Bună. Acesta este un alt lucru pe care

l-am putea realiza ca credincioşi pentru lucrarea de misiune. Cum putem face acest lucru? Simplu, prin:

Prezența mărturiei: Viața noastră de credință ar trebui trăită în așa fel încât ea să fie o „pildă” pentru cei de lângă noi. De ce nu ar putea afirma Dumnezeu despre noi, ceea ce a afirmat apostolul Pavel despre Tesaloniceni „așa că ați ajuns o pildă pentru toți credincioșii din Macedonia și Ahaia. ...dar vestea despre credința voastră în Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni...” (1 Tesaloniceni 1:7-8b). În evanghelizarea prin viaţa personală, calitatea caracterului creştin al credinciosului şi preocupările sale trebuie să reflecte caracterul lui Isus. Pentru  a fi mai specific, putem spune că acesta este tipul de evanghelizare care reflectă grija creştinului faţă de cei bolnavi, faţă de săraci, precum şi o viaţă evlavioasă consecventă ca membru al comunităţii în care trăim. Evanghelizarea prin viaţă sau prezenţa personală nu este în sine o mărturie verbală şi nici chiar o puternică identficare cu oamenii, ci trăirea unei vieţi creştine autentice.

Proclamarea mesajului: Numai propovăduirea Veşti Bune a lui Isus Cristos poate duce la creşterea bisericii. Sarcina noastră este să fim siguri că propovăduim Evanghelia şi să alegem mijloacele şi procedeele adecvate propovăduirii. Aceasta înseamnă cel puţin proclamarea verbală a Cuvântului lui Dumnezeu prin predicare sau mărturie personală.

Persuasiunea mesagerului: Pentru a avea rezultate, proclamarea trebuie să intenţioneze primirea unui răspuns pozitiv din partea celor care ascultă Evanghelia. Evanghelia îi confruntă pe oameni cu nevoia de a se decide să-l urmeze pe Isus. Oamenii trebuie îndemnaţi să ia o decizie. Scopul evanghelizării este de a face ucenici.

Un alt obiectiv al evanghelizării este plantarea de biserici care pot răspândi Evanghelia întregului grup etnic cărora îi aparţin precum şi dincolo de propria lor etnie. Cei care cred Evanghelia şi i-au decizia de a-L urma pe Isus trebuie să fie integraţi în Trupul lui Cristos. Ei trebuie să devină membri ai unei biserici locale de credincioşi născuţi din nou.

Această biserică este locul unde ei pot creşte în Cristos şi unde-L pot sluji pe El.

Concluzie: Este încântător să începi biserici care înfloresc şi încep la rândul lor alte biserici. Este ca şi omul care vede oameni flămânzi şi, în loc să le dea peşte, îi învaţă să pescuiască singuri. Însă, să ne aducem aminte că lucrurile esenţiale în lucrarea de misiune sunt: Duhul Sfânt, Sămânţa (Biblia), Solul (oamenii) şi Semănătorul (mesagerul). Există multe strategii, unele merg pentru unii dar nu merg aşa de bine pentru alţii. Dar eu trebuie să caut acele strategii şi metode care pot să conducă mult mai bine la o credinţă veritabilă şi la biserici care se reproduc în mod sănătos.   

SOLI  DEO GLORIA

Pastor Florian Bălăceanu​

[1] Wagner Peter, „Stop the World, I want to get on”, Glendale, CA: Regal Books, 1974, pag. 76-77