Articole

la Biserica Română Baptistă Harul din orașul Las Vegas, Pastor Marius Gabriel Lucan

"CINE CREDE SE BOTEAZĂ, CINE-A CREZUT S-A BOTEZAT!"

Duminică, 6 decembrie 2020, la Biserica Română Baptistă Harul din orașul Las Vegas, Nevada, a fost sărbătoare. Trei suflete au păşit cu smerenie, bucurie şi reverență, în apa botezului, mărturisind credința lor în Domnul Isus Christos, şi totodată hotărârea lor de a-L urma. Sora Felicia împreună cu frații Marius şi George, au devenit oficial cei mai noi membri ai Bisericii. La botezul acestora au participat peste 50 de persoane, printre care şi 7 prieteni ai Evangheliei. Fratele Serafim Căiță-Mândra a condus Biserica în cântare, proclamând cu bucurie că "Isus e Domn al domnilor şi Rege al regilor!" Timpul de rugăciune a fost coordonat prin fratele Constantin Gavril iar apoi a urmat o "cascadă" de cântări, poezii şi îndemnuri care L-au glorificat pe Dumnezeu, prin familiile Moroșan, Țifrea, Căiță-Mândra, Botnari şi Lucan. Sora Felicia a lăudat pe Domnul la vioară, iar frații Sorin, Valentin şi Jeremiah Dollar au transmis salutări şi încurajări audienței. Au fost recitate şi trei poezii, prin sora Maria Gheorghe, fratele Gavril şi fratele Chiu.

Evangheliei a fost propovăduit cu această ocazie specială, prin fratele păstor Daniel Chiu, pastor coordonator al Bisericii Române Baptiste Logos din Chicago. Fratele Daniel a subliniat unicitatea Domnului Isus Christos, ca soluție supremă pentru iertarea şi mântuirea sufletelor noastre. Am fost conștientizați de grozăvia păcatului şi implicit de prețul suprem plătit de Dumnezeu pentru noi, prin sacrificiul Singurului Său Fiu, pe crucea Golgotei. Actul botezului a fost oficiat de fratele Marius Gabriel Lucan, păstorul Bisericii locale, iar momentul punerii mâinilor a fost dus la îndeplinire în rugăciune, prin slujitorii cu Evanghelia din Biserica Harul, Las Vegas.

Dumnezeu să fie glorificat pentru îndurarea Sa şi dragostea pe care ne-a arătat-o şi cu această ocazie fiecăruia prin Cuvântul Sfânt şi minunile Sale! Domnul să binecuvinteze pe cei care s-au ostenit în organizarea acestui eveniment frumos, cu bucuria de a vedea noi suflete care să vină la Domnul Isus!

Soli Deo Gloria!

Pastor Marius Gabriel Lucan