​BISERICA ÎN MISIUNE

Istoria Misionară a Bisericii Primare

De Caius Obeada

“Cine nu îşi cunoaşte trecutul, va fi condamnat să-l repete.” (Goethe) "Cine nu-si cunoaste  trecutul isi merita prezentul si nu are  dreptul la viitor !” (Nicolae Iorga)

Cele 10 persecutii romane

• 64 AD – Persecuția lui Nero
• 95 AD – Persecuția lui Domitian
• 109-111 AD – Persecuția lui Traian
• 121-180 AD – Persecuția lui Marcos Aurelius
• 193-211 AD – Persecuția lui Septimius Severus
• 235-238 AD – Persecuția lui Maximinus
• 249-305 AD – Persecuția lui Decius Traian
• 258 AD – Persecuția lui Valerian
• 303-311 AD – Persecuția lui Diocletian și Galerius
• 308-324 AD – Persecuția lui Licinius

Creștini au fost acuzați și condamnați ca sunt conspiratori în incedierea Romei. Apostolii Pavel și Petru au ajuns victime ai acestei prigoane. Creștinii martiri ai acestei prigoane au fost dați ca hrană fiarelor, decapitați, arși și folosiți candelabre pentru străzile Romei.   

O persecuție îndreptată către evrei pentru refuzul de a plăti taxe pentru construirea Templului lui Jupiter. Creștini au fost și ei incluși în această prigoană: Simion din Ierusalim, apostolul Ioan, Flavia fata unui senator Roman, au ajuns victime a acestei prigoane.

Pliny, guvernatorul Nordului Asiei Minore și Bythinia încercând să oprească martirajul creștinilor scrie lui Traian un sfat, explicând cum procedează cu interogările: „I-am întrebat dacă sunt Creștini; dacă au raspuns DA, i-am întrebat a doua și a treia oară, aducându-le aminte de pedeapsă; dacă insistă eu îi condamn și îi trimit la execuție.”

Marcos Aurelius a schimbat legile ca să acuze direct creștinii pentru toate calamitățile naturale. În est, evrei au început să persecute pe creștini pe o perioadă de 3 ani, până romanii au intervenit. La distrugerea Ierusalimului pentru a II-a oara, 580,000 de crestini au fost omorâți. Aproape întreaga populație a Palestinei a murit sau a fugit. Aceasta a fost ultima distrugere a Israelului pâna la restabilirea din 1948.

Cezarul a făcut o lege prin care a dorit să oprească răspândirea Creștinismului și orice convertire. Persecuții violente au fost in Cartagina, Alexandria, Roma, și Corint. Tatăl lui Origen (un apologet creștin) a fost decapitat împreună cu mulți din studenții lui.

Maximinus a decis să persecute liderii bisericilor creștine din imperiu. Senatori crestini si lideri de biserici împreună cu familiile lor au primit cununa veșniciei prin martirizarea lor de catre acest cezar.

Decius a fost convins că o religie de stat este necesară pentru unificarea și stabilitatea imperiului.  Prin legea cezarului cel care nu aducea un sacrificiu pagan pentru imperiu si nu primea un certificat (libellus) era omorât.

A fost o prigoană fără milă pentru cei care au refuzat să aducă sacrificii păgâne pentru imperiu. Episcopul Romei, Cartaginei si Spaniei au fost omorâți.

Diocletian a dăramat bisericile, a ars cărțile sacre și arestat pe toți lideri creștini. Galerius a recomandat să ardă pe fiecare creștin din imperiul Roman.

Licinius a devenit un dușman al creștinismului acuzând bisericile că se roagă pentru Constantin și nu pentru el. A omorat episcopi, a ras biserici depe fața pământului, a crucificat pe credincioși. Aproximativ 3.500 de lideri ai bisericilor au fost omorâți si 750.000 de credincioși pe o perioada de 10 ani. Licinius a condus ultima persecuție a biserici înainte de domnia lui Constantin care a dat libertate biserici si recunoscut Creștinismul ca religie oficială a imperiului Roman.

MISIUNEA BISERICII ÎN PERIOADA ANTE-NICEEA

110 AD – biserici Celtice sau format in Anglia; 120 AD – evidențe a Creștinismului sunt găsite în România; 130 AD – Moldova are evidențe de comunități creștine, iar în vest in Portugalia și Maroc; 140 AD – evidențe creștine în Wales; 150 AD – evidențe creștine in sudul Germaniei, Augsburg devenind centrul creștinilor din sudul Germaniei; 180 AD – evidențe creștine sunt găsite in Scoția; 190 AD - evidențe creștine în nordul Africi, Kurdistan, Hindu Kush, și în nordul mării Caspice; 200 AD – evidențe creștine în Slovenia, Elveția, Sahara, Belgia, Ungaria, Ukraina, și Gibraltar;  225 AD – evidențe creștine in Persia care aveau peste 20 de episcopi; 250 AD – evidențe creștine în Irlanda; 280 AD – evidențe creștine în Uzbekistan și Tajikistan.

La începutul secolului III următoarele popoare erau increștinate: triburile Gaetuli, Mauri, regiuni din Spania si multe din triburile Gaul, o parte din Britania, Sarmatae, Dacia, Germania, Scythiani și multe alte provincii și insule împrăștiate în jurul imperiului Roman. La sfârșitul primului secol probabil nu erau mai mult de 100 de biserici. Până la 150 AD latina devine limba oficială a comunităților creștine înlocuind greaca care dominase creștinismul peste 100 de ani. La 150 AD școala de cateheză, de la Alexandria, i-a ființă. La 190 AD Noul Testament a fost tradus in latină. După 6 generații de la domnul Cristos 2.4% din populația lumii este Creștină, 9.3% este evanghelizată, Scripturile sunt traduse in 7 limbi si 1.5% din întreaga creștinătate au murit ca martiri.

FACTORI CARE AU CONTRIBUIT LA CREȘTEREA BISERICII: Sistemul transportului Roman; pax romana (pacea Romană); universalitatea limbii grecești; cultura și filozofia grecească încurajau descoperirea adevărului, punând deoparte superstitia si reliigiile păgâne; prezența sinagogilor în tot imperiul Roman.

Influența politica: unitate și diversitate, pacea romană, drumurile romane, armata romană, ocuparea romană. Influență intelectuala si culturala: limba greagă si filozofia. Influența religioasa ebraică: monoteismul, speranța Mesianică, sistemul etic a culturi evreiești, Scripturile Vechiului Testament, filozofia istoriei, inchinarea în sinogogi.

CREȘTEREA BISERICII ÎN SECOLUL DOI ȘI TREI: Evreii au refuzat să primescă pe evangheliști în sinagogi, adunările în case devenind centru principal pentru învățătură și predicare. În ciuda persecuției biserica a crescut în aceste secole. La 202 AD, în Egipt creștini au fost martirați în peste 100 de zile. La 251 AD, Eusebiu scrie că la Roma erau peste 46 presbiteri, 7 diaconi, 42 preoți cu o congregație de peste 30,000 care se adunau în grupuri mici pe case. La 300 AD, erau peste 40 de biserici in Roma, aproximative 5% din populatie era creștină. La 325 AD,  3-4 milioane de creștini erau în împărăția Romană. La 410 AD, 25% din populatia lui Uzbekistan și Tajikistan erau creștini.

La ani 300 AD, 7.3% din populația lumii este creștină, 17.1% din lume este evanghelizată, Scripturile sunt traduse in 10 limbi. De la 33 AD pina la 300 AD, 627,000 de crestini au ajuns sa moara pentru credința.

METODA MISIUNII: predicarea publică, ucenicizarea noilor convertiți, au folosit propriile case, mărturia personală, mărturia publică în fața tribunalelor, servicii sociale.

MISIUNEA BISERICII ÎN PERIOADA POST-NICEEA

Ostilitățile politice din perioada Ante-Nicea au dispărut prin Edictul de la Milano, care a mai fost cunoscut si sub numele de Edictul Toleranței ("Scopul nostru este de a acorda atât creştinilor cât și altora autoritatea deplină ca fiecare să urmeze orice credință dorește...”)

Legătura dintre biserică și stat a existat din secolul 4 până în zilele noastre. Constantin în efortul de a împăca pe episcopii primelor secole a făcut remarca: „Certurile în biserică sunt mai rău decât războilul.”

FACTORI GENERALI CARE AU AFECTAT CREȘTEREA BISERICII ÎN PERIOADA POST-NICEEA: Cezarul a favorizat implicarea guvernului în problemele bisericii; mari grupuri păgâne cucerite de imperiu Roman au ajuns să fie ușor evanghelizate; guvernul a avut nevoie de o religie de unitate; emigrarea triburilor pe teritoriul imperiului Roman a expus pe mulți la Creștinism; pe o perioada de câteva sute de ani succesul bisericii sa datorat oportunității create de libertatea religioasă; sistemul parochial a început la anul 330 AD; Constantin face comandă la 50 de volume a Bibliei în limba greacă pentru a fi folosite în bisericile Constantinopolului; la 327 AD, Biserica a decis Canonul Noului testament la 27 de cărți; la 405 AD, Jeronim a terminat traducerea Biblie in limba latină; cultura romană a avut o influență asupra bisericii creștine.

În această perioadă biserica a suferit multe atacuri doctrinare, astfel că entuziasmul evanghelistic se stinge. Creștinismul devine religie de stat, adunările sfinților sunt umplute cu creștini nominali, mai puțini interesați în spiritualitatea bisericii. Creștinismul ajunge la modă, întrunirile de casă sunt înlocuite cu spectacole elaborate, mărturia personală este înlocuită de mărturisirea de credință aprobata de Sinoadele Bisericești. 

În această perioada Creștinismul se extinde în imperiu incluzând Vizigoții, Burgunzii, Vandalii din nordul și nord-estul imperiului și citeva din triburile Arabe din est. În 345 AD, erau 500,000 de călugări (7% din populația Egiptului). La 380 AD, orașul Antiohia numara aproximativ o populație de 150,000 locuitori din care 50% sunt creștini. La 500 AD, erau adunări creștini în India și Ceylon, în Arabia și Persia. Numărul total de Creștini a fost estimat la 3-8 milioane.

 „Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic şi luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.” Matei 5:14-16