Articole

Iniţiativa de a schimba Constituţia României

​Coaliţia pentru Familie din România a depus luni, 23 mai, la Senat o iniţiativă civică pentru schimbarea Constituţiei. Scrisoarea de 300 de metri, semnată pe treptele Senatului, însoţită de trei milioane de români, care îşi doresc stipularea expres în Constituţia României definirea căsătoriei drept o uniune între un bărbat şi o femeie, notează Mediafax.ro

Autorii iniţiativei au venit la Senatul României cu scrisoarea de 300 de metri şi un camion de documente. Iniţiativa este susţinută de toate cultele religioase şi de toate etniile din România. Potrivit reprezentanţilor Coaliţiei pentru Familie, iniţiatorii acestei cauze respectă comportamentul sexual al oricărui om şi nu sunt intoleranţi.

„Nu suntem intoleranţi, respectăm comportamentul sexual al oricărui om. În acelaşi timp însă nu putem să substituim ideea de normalitate prin acte individuale pe care le respectăm, dar cred că în spaţiul privat, acolo le este locul”, a susţinut Viorel Pătrana, reprezentantul Federaţiei Asociaţiilor de români din Europa.

Pătrana a mai afirmat că este necesară schimbarea Constituţiei în acest sens pentru că „există cercuri de lobby foarte puternice la nivel european şi chiar mondial care speculează această ambiguitate şi ei vor, la rândul lor, ca în Constiuţie să se specifice că familia este o uniune între două persoane.”

Mircea Tudor, membru al Coaliţiei pentru familie, a spus că faptul că a ajuns la Senat un camion cu semnături dovedeşte că „poporul român are voinţă, conştiinţă şi chiar ştie să facă ceva când are cu adevărat un obiectiv major”.

„Această iniţiativă nu este împotriva a nimic, este pentru familia tradiţională este alcătuită din bărbat şi femeie, care poate da naştere la copii”, a susţinut Alina Toma, membru al comitetului de iniţiativă, întrebată dacă iniţiativa este împotriva parteneriatului civil.

Potrivit articolului 48 din Constituţie, „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot, cu condiţia ca aceştia să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.

Sursa: www.stiricrestine.ro