IDOLATRIA ȘI MIJLOACELE AUDIO-VIZUALE
Pastor Bogdan Șopț
Tema recurentă a Vechiului Testament este idolatria. Omul a păstrat mereu în suflet tendința de a se așeza pe sine însuși ca stăpân al vieții. Dumnezeu trebuia îndepărtat pentru ca nimeni să nu îi ceară socoteală. Astăzi idolatria a ajuns mascată foarte bine. Nu se mai întâlnesc statuete din lemn sau piatră, nimeni în societățile dezvoltate nu se mai închină soarelui, lunii sau stelelor, niciun lider nu își exprimă direct vreo pretenție de ascultare absolută. Cu toate acestea, oamenii nu sunt mai mult preocupați de Dumnezeu sau credință. Tabieturile s-au sofisticat, astfel încât omul se închină lui însuși, păstrând aparențele unei lumi non-religioase.
Schimbările radicale ale ultimelor decade au cauzat și au fost cauzate, la rândul lor, de explozia mijloacelor mass-media. Începând cu ziarele din secolul al 15-lea, dezvoltarea a continuat cu fonograful la sfârșitul secolului al 19-lea, cinematograful și radioul la începutul secolului al 20-lea, televiziunea la mijlocul secolului trecut, culminând cu internetul și telefonia mobilă la începutul secolului al 21-lea. Acestea i-au interconectat pe oameni, astfel încât gândurile, dorințele sau informațiile unora ajung la urechile mulțimilor. Beneficiile sunt ușor de identificat: facilitarea comunicării, ușurarea vieții sau muncii, progresul mijloacelor educative, ș.a. În același timp, efectele nefaste s-au accentuat din ce în ce mai profund odată cu evoluția mass-mediei.
Se poate observa transformarea mijloacelor mediatice de la cele care foloseau doar cuvinte la cele de astăzi ce utilizează cu preponderență sunete și imagini. Scopul principal nu reprezintă convingerea rațiunii cu privire la datele transmise, cât excitarea simțurilor în vederea satisfacerii dorințelor spectatorilor. În acest punct mass-media se dovedește uneori ca instrument pentru promovarea idolatriei. Atât transmițătorii mesajelor, cât – mai cu seamă – destinatarii lor sunt așa de implicați afectiv în comunicare, încât nu deosebesc riguros autenticul de contrafăcut. Minciuna se răspândește cu ușurință, înăbușind adevărul. Idolii postmoderni reușesc să captiveze națiuni întregi prin câteva clicuri.
Articolul prezent analizează fenomenul idolatru în raport cu mass-media. Prima parte evidențiază urmările triste ale consumului nechibzuit de audio-vizual. În a doua secțiune atenția se îndreaptă către formele de idolatrie pe care efectele nocive le cauzează. Pe cât de caleidoscopică se dezvăluie societatea contemporană, pe atât de grav pătrunde idolatria înlăuntrul ei. Ultimul punct avertizează în legătură cu deschiderea pe care utilizarea excesivă a mijloacelor audio-vizuale o oferă lumii demonice.
I. URMĂRILE NEFASTE ALE UTILIZĂRII NECHIBZUITE A MIJLOACELOR AUDIO-VIZUALE
Distracția secolului al 19-lea a constat din spectacolele de menestreli, de matineu, varietăți sau vodevil. Actele teatrale au distrat la început oamenii simpli din baruri pentru ca ulterior să ajungă în marile săli de teatru. Inventarea telegrafului a facilitat comunicarea, dar și propagarea unor valuri de informații, multe necenzurate. Fotografia a atașat imaginea textului și sunetului. Însă atunci când imaginea este alăturată textului reușește să-l suprime. Fotografia și telegraful au reprezentat, fără îndoială, baza exploziei mediatice din secolul trecut caracterizate de război împotriva gândirii raționale, tipografice, lipsa coerenței, înlăturarea oricărei autorități sau dări de seamă (independență completă) și distracție infinită. [1]
Încă de la început filmul a avut puternice înclinații spre senzualitate și violență. Deși inventatorul camerei de luat vederi și proiectorului de film, Thomas Edison, credea că noile invenții de la cumpăna dintre secole vor sprijini educația, spre sfârșitul vieții a afirmat: „Am avut niște visuri strălucitoare despre ce ar putea face cinematografia… Când industria a început să se specializeze ca o mare ofertantă de distracții, am demisionat din postul meu de producător activ.” Singurătatea și amărăciunea vieții au aflat alinare în urmărirea celebrităților carismatice. Radioul și copleșirea emoțională pe care o induce au influențat generații de tineri și adulți. Frank Sinatra, Elvis Presley, Beatles au ajuns atât de faimoși datorită radioului. Prin el muzica a reușit să domine lumea întreagă, din autovehicule până în magazine, deși filosoful C.S. Lewis atrăgea atenția că zgomotul fără rost este muzica iadului. [2]
Virgiliu Gheorghe, biofizician și teolog ortodox, identifică mai multe urmări deosebit de nefaste ale societății mediatice fascinate de audio-vizual. [3] Modificările organice asupra creierului uman sunt abordate întâi. El indică faptul că undele beta – suportul energetic al activismului cerebral – sunt diminuate la minim. În schimb, undele alfa și delta – legate de stările de reverie, relaxare, inconștiență – sunt predominante. Așadar, gândirea, analiza, critica devin procese din ce în ce mai dificile pentru utilizatori. Mai mult, cultura mediatică de astăzi favorizează apariția unor anomalii neurologice ale emisferei stângi a creierului, fiindcă activitatea acesteia este inhibată pe parcursul vizionării la televizor. Capacitatea de reacție (eficiența filtrului rațiunii) se micșorează în fața stimulilor primiți prin mijloacele audio-vizuale. [4] Puterea de persuasiune a acestora este recunoscută de către specialiștii în neuropsihologie și comunicare. Cauzează o stare semi-hipnotică asemănătoare celei experimentate de consumatorii substanțelor narcotice și halucinogene. [5]Prima caracteristică a naturii audio-vizualului este decuplarea spațio-temporală. Spectatorii urmăresc imaginile în desfășurare ca și când ar fi reale, concrete înaintea ochilor lor. Însă acestea nu pot fi percepute prin intermediul simțurilor ca în veacurile precedente. Spațiul și timpul lor sunt diferite de cele ale privitorului.
A doua trăsătură evidențiată de Virgiliu Gheorghe este decuplarea senzorială. Aspectele vizionate nu beneficiază de tridimensionalitate, ci sunt doar percepute prin intermediul imaginației. O realitate cunoscută de multe secole și demonstrată de știință este aceea că experiența senzorială are rol esențial pentru menținerea echilibrului mintal. Audio-vizualul generează privare senzorială care duce la percepții de tip halucinatoriu. Ca pildă este indicat un experiment pentru cei care se pregăteau de zboruri spațiale:
Experimentul presupunea plutirea fără mișcare în apă la temperatura corpului uman, în tăcere totală, cu îmbrăcăminte care nu lasă să treacă nicio lumină, cu mănuși care reduc simțul tactil. Inițial, mulți voluntari au adormit. La trezire, unii au avut halucinații, fantezii, vise și impresii distorsionate despre corpurile lor, ca, de exemplu, că brațele sau picioarele lor au crescut și s-au desprins de corp. [6]Altă însușire a lumii audio-vizuale constă în faptul că nici lumina, nici culorile și nici sunetele nu sunt la fel ca cele din realitate. În timp ce imaginile reale sunt rezultatul reflexiei luminii, imaginile de pe ecran sunt sursă de lumină (iar sunetele sunt prelucrate pe un fond de zgomot). Aceeași percepție are loc și în stările alterate de conștiință. Imaginile televizate posedă dramatism și impact emoțional, prin faptul că par mai „reale” decât realitatea (hiperrealitate). Natura audio-vizuală este caracterizată și de dinamică uimitoare, neîntâlnită în viața cotidiană. Din cauza diminuării capacității critice, telespectatorul sau utilizatorul nechibzuit al mijloacelor audio-vizuale ajunge să accepte foarte ușor lucruri ilogice, captivat de concretețea și sentimentele vii trăite.
Forța de captare a atenției este altă proprietate a televiziunii. De remarcat e aspectul mitic al celor transmise, diferit de banalitatea și monotonia zilnice:
Realitatea cotidiană față de cea a televiziunii poate părea monotonă, banală, în timp ce televiziunea poartă această emblemă a extraordinarului și miraculosului, ca și cum cineva ne revelează în chip profetic un aspect fundamental al existenței sau ca și cum ni s-ar deschide o fereastră către lumea de dincolo, lumea esențelor sau a speranțelor, a răspunsurilor, a plăcerii, a visului, a eliberării și puterii demiurgice. [7]
Creând o impresie așa de puternică asupra telespectatorilor (similară visurilor), televizorul posedă capacitatea de a prelua controlul volitiv al ființei umane. Virgiliu Gheorghe utilizează imaginea unui centru de comandă la conducerea căruia vine altcineva pentru a direcționa imaginația noastră în altă direcție, târând, implicit, și voința. „Mintea, din subiect, devine țintă.” [8]
Caracterul hibrid al lumii televizuale – o lume aflată între vis și realitate – este poate una dintre cele mai bune explicații a puterii de fascinație și seducție de care dispune televiziunea în manipularea conștiinței umane. [9]
Publicitatea în societatea contemporană se dezvoltă cu ușurință ca urmare a mijloacelor digitale și categoria de vârstă vizată tot mai mult este cea a copiilor și tinerilor. Există numeroase pagini de internet care culeg informații despre copii și preferințele lor, fără acordul părinților, în scopul utilizării mediatice și cultivării cât mai timpuriu a viciilor și nevoile. [10]
II. FORME DE IDOLATRIE PE CARE AUDIO-VIZUALUL LE CAUZEAZĂ
Manifestarea idolatriei cauzate de audio-vizual începe cu întronarea eului. Societatea actuală a ridicat trupul omenesc pe piedestal prin filosofiile carnale și sexualitatea publică. Mijloacele mass-media au furnizat instrumentele pentru promovarea acestora încă din anii ’20 și anii ’50-’60 ai secolului trecut. [11] Lucrurile nu sunt noi. Cultura greco-romană era vrăjită, de-a dreptul, de trupul omenesc, de nuditate. Ei au fost cei care și-au sculptat în mărime naturală statui din marmură după modelul egiptean. Tânărul grec kouros din secolul al 17-lea era modelul masculin. Atleții aveau voie să își ridice statui în onoarea victoriilor, iar la început, pentru o mie de ani, competițiile olimpice se desfășurau nud. La romani se găseau în case statui ale membrilor de familie decedați sau pe străzi chipurile politicienilor. [12] Renașterea a reînnoit cultura greco-romană în Occident, și, odată cu ea, atașamentul față de eu. În 1485 s-a atins o culme a atracției după idolatria trecutului atunci când a fost expus în public la Roma cadavrul nealterat al unei tinere romane ce a atras mii de oameni. [13]
Ierusalimul secolului al 8-lea î.Cr. nu a rămas neafectat de aceeași formă a idolatriei:
Tinerii de astăzi sunt obsedați de „persoana din oglindă”, fiind copleșiți de modele nerealiste promovate de reviste deocheate, revoluția sexuală din anii ’60, nebunia fitness-ului din anii ’70, MTV-ul, pornografia din anii ’80 și publicitatea actuală ofensivă. Liderii de închinare din bisericile evanghelice ajung să semene tot mai mult cu imaginile promovate de mass-media. Robiți spiritual de propriile trupuri, oamenii ahtiază după stima de sine, seduși de faima pe care pot să o atragă peste ei. [14]
Alt idol contemporan este stilul de viață. Prosperitatea occidentală a priit formarea unui fel de trai lipsit de grija financiară pentru viitor. Industria de divertisment a modelat cultura, astfel încât oamenii au fost prinși de stilul de viață televizat și acceptat fără critică. Lăcomia după acumularea posesiunilor, televizorul, telefoanele inteligente, tabletele, filmele și muzica piratate, jocurile digitale, pornografia sunt obiceiurile plăcute care i-au sedus pe cei mai mulți. Absența valorilor morale, absolute și transcendente a lăsat drum liber dezvoltării noului mod de viață. Nu mai există inhibiții sau tabuuri de nicio natură. Totul este permis și de dorit dacă rezultă în plăcere. Se conturează doar două alternative: fie se acceptă domnia stilului de viață (închinare idolatră), fie cea a Singurului Dumnezeu Adevărat (închinare autentică).
Înseși mijloacele mediatice dețin capacitatea de a-i lega pe oameni de ele. Specialiștii vorbesc despre magia televizualului care exercită trăsături asemănătoare cu cele ale magiei medievale. Acum câteva secolele actul magic era privit ca un proces prin care comportamentul cuiva putea fi influențat prin intermediul unor lucruri spirituale sau demonice. Deși contemporanii au perspectivă diferită asupra magiei (un concept care stârnește curiozitatea și fascinația), există suficiente istorisiri care demonstrează magia din spatele „cutiei vorbitoare”. Printre exemplele oferite de Virgiliu Gheorghe este și cel al unui băiat de 13 ani din Alexandria, județul Teleorman, care și-a înjunghiat sora după ce a urmărit filmul Scream 3. Era un băiat liniștit și ascultător, însă prefera să vizioneze filme de groază și aventură. Acestea i-au afectat într-atât comportamentul, atacându-și sora. Impactul privitului la televizor determină un comportament care este ațâțat de o dorință mereu crescândă până la obsesie. Giordano Bruno, magician medieval, definea magia ca „un instrument psihologic infailibil pentru manipularea maselor și a individului uman, (…) care-i îngăduie magicianului să-și realizeze visul de Stăpân universal”.
Tensiunea aprinsă de magia mediatică poate să găsească împlinire în sine însăși. Mass-media aprinde dorințe puternice, le face să crească, iar satisfacerea lor este realizată tot prin continuarea televizionării. Așadar, mulți din cei care nu au forța, puterea, frumusețea sau carisma celebrităților de pe ecran, găsesc plăcere chiar în micul ecran. „Oamenii ajung să fie cu atât mai dependenți de televizor, cu cât este mai redusă posibilitatea lor de a-și satisface în viața de toate zilele poftele aprinse de nălucirile ce le cutreieră mintea.”
Sportul, publicitatea și politica utilizează la maximum mijloacele mediatice pentru a-i înrobi pe oameni. Aceștia ajung să facă ceea ce sunt „programați”, ceea ce sunt stârniți, fără să conștientizeze că nici satisfacerea plăcerii în „perimetrul fantastic” (prin micul ecran), nici în faptă, nu poate micșora tensiunea aprinsă, deoarece ea crește mereu, neavând o cauză naturală, ci una fantasmagorică. [15] Virgiliu Gheorghe evidențează:
Faptul că mass-media, în special televiziunea, are un efect magic asupra minții umane, implantând în subconștientul mulțimilor comportamente consumatoriste sau programe ideologice, făcându-i pe oameni să-și dorească cu putere să facă exact ceea ce sunt condiționați, nu mai este astăzi un secret, ci constituie chiar mecanismul pe care se întemeiază industria publicitară și procesul politic. [16]
Menționam anterior faptul că marile celebrități ale secolului trecut (Frank Sinatra, Elvis Presley, Beatles ș.a.) nu ar fi devenit atât de populari fără mass-media. Ea le-a asigurat promovarea, i-a prezentat continuu opiniei publice, astfel că aceasta i-a însușit.
Atracția nu are loc doar față de stilul de viață sau față de mijloacele mediatice în sine, ci și în raport cu imaginile persoanelor filmate. Ele sunt întotdeauna fără defect, strălucitoare, aproape perfecte. Imaginea lor se cuibărește în sufletele telespectatorilor. Ulterior, tineri sau adulți venerează imaginile cu care mințile le-au fost hrănite și își construiesc viața în jurul lor. Probabil că aceasta e cea mai des întâlnită formă de idolatrie, calitatea de fan transformându-se dintr-o alegere într-un lucru fără de care nu se poate trăi. [17]
Idolatria se răspândește cu ușurință în societatea postmodernă, deoarece tehnologia și mass-media au făcut raționalizarea dificilă sau parțial imposibilă. Cinci minute de vizionare la un dispozitiv audio-vizual aduc în atenție o paletă amplă de informații, reducându-se abilitatea gândirii secvențiale. Demarcația dintre real și imaginar alterându-se, ficțiunea devine realitate, iar realitatea ficțiune. Proiecția imaginilor una după alta conduce spre perceperea similară a lumii de către noile generații, fără clasificare strictă. Lipsa coerenței alcătuiește un teren favorabil idolatriei, iar manifestările acesteia sunt deosebit de perfide. [18]
3. MAREA PROBLEMĂ: AUDIO-VIZUALUL CA POARTĂ DESCHISĂ SPRE LUMEA DEMONICĂ
Unul din efectele nocive ale mass-mediei constă în decuplarea spațio-temporală. Atunci când trupul este lipsit de interacțiune cu mediul înconjurător și noțiunea timpului se pierde, mintea intră facil în lumea halucinatoriului. Dacă anahoreții creștini se străduiesc să își păstreze luciditatea prin măsuri fizice și duhovnicești, șamanii fac tot posibilul pentru a intra în stări alterate de conștiință în vederea stabilirii unei legături cu duhurile. [19] Limpezimea gândirii nu este, însă, atacată doar în pustie sau peșteri ferite de ochii mulțimilor, ci chiar în case. Ecranul inhibă reacțiile centrate în emisfera stângă a creierului și le accentuează pe cele din emisfera dreaptă. Se pot experimenta trăiri specifice narcomanilor prin utilizarea mijloacelor mass-media.Privitul excesiv la micul ecran instaurează tirania fantasmelor. De la un punct înainte dependenții de droguri mărturisesc că nu plăcerea îi împinge spre continuarea viciului, ci suferința tensiunii neîmplinite. Același adevăr este valid în dreptul mass-mediei. Mintea umană este hărțuită, încercuită, atacată și asediată de fantasmagoriile audio-vizuale. Imaginația devine asemănătoare unui mări înfuriate, tensionate și neliniștite. Epuizarea mentală și oboseala continuă se instalează pentru a cauza insomnii, depresii, iar ulterior boli psihice. Schizofrenia și alte boli psihice au cunoscut în ultimii ani creștere exponențială, iar printre factorii decisivi se numără mass-media. [20]Totuși, cea mai însemnată problemă a idolatriei lumii mediatice stă ascunsă în spatele halucinațiilor, nălucilor sau afecțiunilor patologice. Se deschide o poartă spre lucrarea demonică pe care puțini o admit. După ce prezintă câteva cazuri de violență aflate în legătură directă cu televizualul, Virgiliu Gheorghe scrie:
De asemenea, ne putem pune întrebarea: de ce în toate situațiile amintite și în cele pe care le întâlnim în viața noastră nălucirile îl conduc pe om nu către organizarea vieții psihice, ci către dezagregarea acesteia, nu spre a face bine, ci exclusiv la desfrânare, la obținerea plăcerii, la certuri și violență. Există oare o intenționalitate, o conștiință subiectivă, de tip exclusiv negativ, distructivă pentru viața omului în acțiunea fantasmelor – nălucirilor care pătrund sau se nasc în minte sub înrâurirea imaginilor TV? Oare influența negativă pe care televiziunea o are asupra minții omului poate fi considerată o înrâurire de natură demonică? [21]În pofida necredinței multora, aspectul științific al mijloacelor mediatice maschează poarta spre lumea demonică. Susținând că argumentele medicale sunt singurele valide, cei care neagă implicațiile spirituale dovedesc inconsecvență, deoarece ignoră crimele, violurile, tâlhăriile, certurile și bețiile cauzate – într-o măsură semnificativă – de ecran. [24]
Gheorghe, Virgiliu. Revrăjirea lumii - sau de ce nu mai vrem să ne desprindem de televizor. 2-lea ed. Prodromos, 2013.
Hunt, Arthur W. lll. Cuvântul pe cale de dispariţie: venerarea imaginii vizuale într-o lume a postmodernismului. Oradea: Făclia, 2007.
Veith, Gene Edward. Postmodern times: a Christian guide to contemporary thought and culture. Turning point Christian worldview series. Wheaton: Crossway Books, 1994.
Aird, Enola G. „Lamentations of a Rachel in the Digital Age”. Theology Today 56, nr. 4 (2000): 555-68. doi:10.1177/004057360005600409.
Lowther, Eric. „Modern Idolatry - the New Teraphim”. Data accesării 17 februarie 2015. http://www.christsbondservants.org/Sermons_&_Studies/wys-Ser-Modern%20Idolatry.pdf.
[1] Arthur W. lll Hunt, Cuvântul pe cale de dispariţie: venerarea imaginii vizuale într-o lume a postmodernismului (Oradea: Făclia, 2007), 137-140.
[3] Virgiliu. Gheorghe, Revrăjirea lumii - sau de ce nu mai vrem să ne desprindem de televizor, 2-lea ed (Prodromos, 2013), 36-50.
[10] Enola G. Aird, „Lamentations of a Rachel in the Digital Age”, Theology Today 56, nr. 4 (2000): 560-563, doi:10.1177/004057360005600409.
[11] Eric Lowther, „Modern Idolatry - the New Teraphim”, 4, data accesării 17 februarie 2015, http://www.christsbondservants.org/Sermons_&_Studies/wys-Ser-Modern%20Idolatry.pdf.
[12] Hunt, Cuvântul pe cale de dispariţie, 51-52.
[14] Lowther, „Modern Idolatry - the New Teraphim”, 4-5.
[15] Gheorghe, Revrăjirea lumii - sau de ce nu mai vrem să ne desprindem de televizor, 55-82.
[18] Gene Edward Veith, Postmodern times: a Christian guide to contemporary thought and culture, Turning point Christian worldview series (Wheaton: Crossway Books, 1994), 81-82.
[19] Gheorghe, Revrăjirea lumii - sau de ce nu mai vrem să ne desprindem de televizor, 39.