Articole

IDOLATRIA ȘI MIJLOACELE AUDIO-VIZUALE, Pastor Bogdan Șopț

IDOLATRIA ȘI MIJLOACELE AUDIO-VIZUALE

Pastor Bogdan Șopț

Tema recurentă a Vechiului Testament este idolatria. Omul a păstrat mereu în suflet tendința de a se așeza pe sine însuși ca stăpân al vieții. Dumnezeu trebuia îndepărtat pentru ca nimeni să nu îi ceară socoteală. Astăzi idolatria a ajuns mascată foarte bine. Nu se mai întâlnesc statuete din lemn sau piatră, nimeni în societățile dezvoltate nu se mai închină soarelui, lunii sau stelelor, niciun lider nu își exprimă direct vreo pretenție de ascultare absolută. Cu toate acestea, oamenii nu sunt mai mult preocupați de Dumnezeu sau credință. Tabieturile s-au sofisticat, astfel încât omul se închină lui însuși, păstrând aparențele unei lumi non-religioase.

Schimbările radicale ale ultimelor decade au cauzat și au fost cauzate, la rândul lor, de explozia mijloacelor mass-media. Începând cu ziarele din secolul al 15-lea, dezvoltarea a continuat cu fonograful la sfârșitul secolului al 19-lea, cinematograful și radioul la începutul secolului al 20-lea, televiziunea la mijlocul secolului trecut, culminând cu internetul și telefonia mobilă la începutul secolului al 21-lea. Acestea i-au interconectat pe oameni, astfel încât gândurile, dorințele sau informațiile unora ajung la urechile mulțimilor. Beneficiile sunt ușor de identificat: facilitarea comunicării, ușurarea vieții sau muncii, progresul mijloacelor educative, ș.a. În același timp, efectele nefaste s-au accentuat din ce în ce mai profund odată cu evoluția mass-mediei.

Se poate observa transformarea mijloacelor mediatice de la cele care foloseau doar cuvinte la cele de astăzi ce utilizează cu preponderență sunete și imagini. Scopul principal nu reprezintă convingerea rațiunii cu privire la datele transmise, cât excitarea simțurilor în vederea satisfacerii dorințelor spectatorilor. În acest punct mass-media se dovedește uneori ca instrument pentru promovarea idolatriei. Atât transmițătorii mesajelor, cât – mai cu seamă –  destinatarii lor sunt așa de implicați afectiv în comunicare, încât nu deosebesc riguros autenticul de contrafăcut. Minciuna se răspândește cu ușurință, înăbușind adevărul. Idolii postmoderni reușesc să captiveze națiuni întregi prin câteva clicuri.

Articolul prezent analizează fenomenul idolatru în raport cu mass-media. Prima parte evidențiază urmările triste ale consumului nechibzuit de audio-vizual. În a doua secțiune atenția se îndreaptă către formele de idolatrie pe care efectele nocive le cauzează. Pe cât de caleidoscopică se dezvăluie societatea contemporană, pe atât de grav pătrunde idolatria înlăuntrul ei. Ultimul punct avertizează în legătură cu deschiderea pe care utilizarea excesivă a mijloacelor audio-vizuale o oferă lumii demonice.


I. URMĂRILE NEFASTE ALE UTILIZĂRII NECHIBZUITE A MIJLOACELOR AUDIO-VIZUALE

Distracția secolului al 19-lea a constat din spectacolele de menestreli, de matineu, varietăți sau vodevil. Actele teatrale au distrat la început oamenii simpli din baruri pentru ca ulterior să ajungă în marile săli de teatru. Inventarea telegrafului a facilitat comunicarea, dar și propagarea unor valuri de informații, multe necenzurate. Fotografia a atașat imaginea textului și sunetului. Însă atunci când imaginea este alăturată textului reușește să-l suprime. Fotografia și telegraful au reprezentat, fără îndoială, baza exploziei mediatice din secolul trecut caracterizate de război împotriva gândirii raționale, tipografice, lipsa coerenței, înlăturarea oricărei autorități sau dări de seamă (independență completă) și distracție infinită. [1]

Încă de la început filmul a avut puternice înclinații spre senzualitate și violență. Deși inventatorul camerei de luat vederi și proiectorului de film, Thomas Edison, credea că noile invenții de la cumpăna dintre secole vor sprijini educația, spre sfârșitul vieții a afirmat: „Am avut niște visuri strălucitoare despre ce ar putea face cinematografia… Când industria a început să se specializeze ca o mare ofertantă de distracții, am demisionat din postul meu de producător activ.” Singurătatea și amărăciunea vieții au aflat alinare în urmărirea celebrităților carismatice. Radioul și copleșirea emoțională pe care o induce au influențat generații de tineri și adulți. Frank Sinatra, Elvis Presley, Beatles au ajuns atât de faimoși datorită radioului. Prin el muzica a reușit să domine lumea întreagă, din autovehicule până în magazine, deși filosoful C.S. Lewis atrăgea atenția că zgomotul fără rost este muzica iadului. [2]

Televizorul este reprezentantul cel mai de seamă al mass-mediei, deoarece el adună la un loc imaginea și sunetul. Calculatorul, tableta sau telefonul inteligent nu sunt altceva decât extensii ale televizorului. Așadar, efectele televizionării sunt emblematice pentru consecințele negative ale audio-vizualului, în general. 

Virgiliu Gheorghe, biofizician și teolog ortodox, identifică mai multe urmări deosebit de nefaste ale societății mediatice fascinate de audio-vizual. [3] Modificările organice asupra creierului uman sunt abordate întâi. El indică faptul că undele beta – suportul energetic al activismului cerebral – sunt diminuate la minim. În schimb, undele alfa și delta – legate de stările de reverie, relaxare, inconștiență – sunt predominante. Așadar, gândirea, analiza, critica devin procese din ce în ce mai dificile pentru utilizatori. Mai mult, cultura mediatică de astăzi favorizează apariția unor anomalii neurologice ale emisferei stângi a creierului, fiindcă activitatea acesteia este inhibată pe parcursul vizionării la televizor. Capacitatea de reacție (eficiența filtrului rațiunii) se micșorează în fața stimulilor primiți prin mijloacele audio-vizuale. [4] Puterea de persuasiune a acestora este recunoscută de către specialiștii în neuropsihologie și comunicare. Cauzează o stare semi-hipnotică asemănătoare celei experimentate de consumatorii substanțelor narcotice și halucinogene. [5] 

Prima caracteristică a naturii audio-vizualului este decuplarea spațio-temporală. Spectatorii urmăresc imaginile în desfășurare ca și când ar fi reale, concrete înaintea ochilor lor. Însă acestea nu pot fi percepute prin intermediul simțurilor ca în veacurile precedente. Spațiul și timpul lor sunt diferite de cele ale privitorului.

A doua trăsătură evidențiată de Virgiliu Gheorghe este decuplarea senzorială. Aspectele vizionate nu beneficiază de tridimensionalitate, ci sunt doar percepute prin intermediul imaginației. O realitate cunoscută de multe secole și demonstrată de știință este aceea că experiența senzorială are rol esențial pentru menținerea echilibrului mintal. Audio-vizualul generează privare senzorială care duce la percepții de tip halucinatoriu. Ca pildă este indicat un experiment pentru cei care se pregăteau de zboruri spațiale:

Experimentul presupunea plutirea fără mișcare în apă la temperatura corpului uman, în tăcere totală, cu îmbrăcăminte care nu lasă să treacă nicio lumină, cu mănuși care reduc simțul tactil. Inițial, mulți voluntari au adormit. La trezire, unii au avut halucinații, fantezii, vise și impresii distorsionate despre corpurile lor, ca, de exemplu, că brațele sau picioarele lor au crescut și s-au desprins de corp. [6] 


Altă însușire a lumii audio-vizuale constă în faptul că nici lumina, nici culorile și nici sunetele nu sunt la fel ca cele din realitate. În timp ce imaginile reale sunt rezultatul reflexiei luminii, imaginile de pe ecran sunt sursă de lumină (iar sunetele sunt prelucrate pe un fond de zgomot). Aceeași percepție are loc și în stările alterate de conștiință. Imaginile televizate posedă dramatism și impact emoțional, prin faptul că par mai „reale” decât realitatea (hiperrealitate). Natura audio-vizuală este caracterizată și de dinamică uimitoare, neîntâlnită în viața cotidiană. Din cauza diminuării capacității critice, telespectatorul sau utilizatorul nechibzuit al mijloacelor audio-vizuale ajunge să accepte foarte ușor lucruri ilogice, captivat de concretețea și sentimentele vii trăite.

Forța de captare a atenției este altă proprietate a televiziunii. De remarcat e aspectul mitic al celor transmise, diferit de banalitatea și monotonia zilnice:

Realitatea cotidiană față de cea a televiziunii poate părea monotonă, banală, în timp ce televiziunea poartă această emblemă a extraordinarului și miraculosului, ca și cum cineva ne revelează în chip profetic un aspect fundamental al existenței sau ca și cum ni s-ar deschide o fereastră către lumea de dincolo, lumea esențelor sau a speranțelor, a răspunsurilor, a plăcerii, a visului, a eliberării și puterii demiurgice. [7]

Creând o impresie așa de puternică asupra telespectatorilor (similară visurilor), televizorul posedă capacitatea de a prelua controlul volitiv al ființei umane. Virgiliu Gheorghe utilizează imaginea unui centru de comandă la conducerea căruia vine altcineva pentru a direcționa imaginația noastră în altă direcție, târând, implicit, și voința. „Mintea, din subiect, devine țintă.” [8]

Ultima însușire a comunicării audio-vizuale identificată de Virgiliu Gheorghe vizează demarcația dintre lumea exterioară cu care se interacționează prin simțuri și lumea interioară a gândurilor, sentimentelor și impresiilor. În mod natural, granița dintre ele delimitează clar, astfel că oricine se poate despărți de lumea exterioară pentru a cugeta asupra ei în lumea interioară (de care nu se poate despărți). Televiziunea și, implicit mass-media, cauzează dispariția hotarului dintre cele două lumi. Lumea ecranului nu este nici exterioară (percepută prin simțuri), nici interioară (dependentă de realitatea subiectivă a conștiinței).

Caracterul hibrid al lumii televizuale – o lume aflată între vis și realitate – este poate una dintre cele mai bune explicații a puterii de fascinație și seducție de care dispune televiziunea în manipularea conștiinței umane. [9]

Enola G. Aird, președintele unei organizații care sprijină oamenii de culoare din Statele Unite, a observat că înlăturarea autorității în familie și în comunitate a înlesnit creșterea unui individualism exagerat, culminând cu societatea consumeristă al cărei scop este deopotrivă crearea și împlinirea nevoilor. Televizorul și lumea audio-vizuală ocupă loc fruntaș în mijloacele mass-media care au originat cultura antropocentrică și materialistă de după 1960. Golul lăsat de valorile morale și transcendente a fost umplut cu năzuința de a avea toate dorințele împlinite. Rolul familiei sau al creșterii copiilor a ajuns devalorizat în ochii noilor generații. Cultura mediatică este hedonistă, super-tehnologizată și extrem de periculoasă, îndeosebi pentru copii.

Publicitatea în societatea contemporană se dezvoltă cu ușurință ca urmare a mijloacelor digitale și categoria de vârstă vizată tot mai mult este cea a copiilor și tinerilor. Există numeroase pagini de internet care culeg informații despre copii și preferințele lor, fără acordul părinților, în scopul utilizării mediatice și cultivării cât mai timpuriu a viciilor și nevoile. [10]

Efectele pernicioase ale mass-mediei sunt semnalate, însă vraja ecranului a captivat atenția atât de mult, încât puțini iau atitudine. Dincolo de urmările cuantificabile ale exploziei mediatice, creștinii sunt datori să adâncească analiza. Identificarea idolatriei mascate de mass-media este subiectul următoarei secțiuni.


II. FORME DE IDOLATRIE PE CARE AUDIO-VIZUALUL LE CAUZEAZĂ

  1.  Eul

Manifestarea idolatriei cauzate de audio-vizual începe cu întronarea eului. Societatea actuală a ridicat trupul omenesc pe piedestal prin filosofiile carnale și sexualitatea publică. Mijloacele mass-media au furnizat instrumentele pentru promovarea acestora încă din anii ’20 și anii ’50-’60 ai secolului trecut. [11] Lucrurile nu sunt noi. Cultura greco-romană era vrăjită, de-a dreptul, de trupul omenesc, de nuditate. Ei au fost cei care și-au sculptat în mărime naturală statui din marmură după modelul egiptean. Tânărul grec kouros din secolul al 17-lea era modelul masculin. Atleții aveau voie să își ridice statui în onoarea victoriilor, iar la început, pentru o mie de ani, competițiile olimpice se desfășurau nud. La romani se găseau în case statui ale membrilor de familie decedați sau pe străzi chipurile politicienilor. [12] Renașterea a reînnoit cultura greco-romană în Occident, și, odată cu ea, atașamentul față de eu. În 1485 s-a atins o culme a atracției după idolatria trecutului atunci când a fost expus în public la Roma cadavrul nealterat al unei tinere romane ce a atras mii de oameni. [13]

Ierusalimul secolului al 8-lea î.Cr. nu a rămas neafectat de aceeași formă a idolatriei:

Domnul zice: „Pentru că fiicele Sionului sunt mândre şi umblă cu gâtul întins şi cu priviri pofticioase, pentru că păşesc mărunţel şi zornăie cu verigile de la picior – ” … În ziua aceea, Domnul va scoate verigile care le slujesc ca podoabă la picioare şi sorişorii, şi lunişoarele, cerceii, brăţările şi maramele; legăturile de pe cap, lănţişoarele de la picioare şi brâiele, cutiile cu mirosuri şi băierile descântate; inelele şi verigile de la nas; hainele de sărbătoare şi cămăşile cele largi, mantiile şi pungile; oglinzile şi cămăşile subţiri, turbanele şi maramele uşoare. ” (Isaia 3:16, 18-23)

Tinerii de astăzi sunt obsedați de „persoana din oglindă”, fiind copleșiți de modele nerealiste promovate de reviste deocheate, revoluția sexuală din anii ’60, nebunia fitness-ului din anii ’70, MTV-ul, pornografia din anii ’80 și publicitatea actuală ofensivă. Liderii de închinare din bisericile evanghelice ajung să semene tot mai mult cu imaginile promovate de mass-media. Robiți spiritual de propriile trupuri, oamenii ahtiază după stima de sine, seduși de faima pe care pot să o atragă peste ei. [14]

  1.  Stilul de viață

Alt idol contemporan este stilul de viață. Prosperitatea occidentală a priit formarea unui fel de trai lipsit de grija financiară pentru viitor. Industria de divertisment a modelat cultura, astfel încât oamenii au fost prinși de stilul de viață televizat și acceptat fără critică. Lăcomia după acumularea posesiunilor, televizorul, telefoanele inteligente, tabletele, filmele și muzica piratate, jocurile digitale, pornografia sunt obiceiurile plăcute care i-au sedus pe cei mai mulți. Absența valorilor morale, absolute și transcendente a lăsat drum liber dezvoltării noului mod de viață. Nu mai există inhibiții sau tabuuri de nicio natură. Totul este permis și de dorit dacă rezultă în plăcere. Se conturează doar două alternative: fie se acceptă domnia stilului de viață (închinare idolatră), fie cea a Singurului Dumnezeu Adevărat (închinare autentică).

  1. Mijloacele mediatice

Înseși mijloacele mediatice dețin capacitatea de a-i lega pe oameni de ele. Specialiștii vorbesc despre magia televizualului care exercită trăsături asemănătoare cu cele ale magiei medievale. Acum câteva secolele actul magic era privit ca un proces prin care comportamentul cuiva putea fi influențat prin intermediul unor lucruri spirituale sau demonice. Deși contemporanii au perspectivă diferită asupra magiei (un concept care stârnește curiozitatea și fascinația), există suficiente istorisiri care demonstrează magia din spatele „cutiei vorbitoare”. Printre exemplele oferite de Virgiliu Gheorghe este și cel al unui băiat de 13 ani din Alexandria, județul Teleorman, care și-a înjunghiat sora după ce a urmărit filmul Scream 3. Era un băiat liniștit și ascultător, însă prefera să vizioneze filme de groază și aventură. Acestea i-au afectat într-atât comportamentul, atacându-și sora. Impactul privitului la televizor determină un comportament care este ațâțat de o dorință mereu crescândă până la obsesie. Giordano Bruno, magician medieval, definea magia ca „un instrument psihologic infailibil pentru manipularea maselor și a individului uman, (…) care-i îngăduie magicianului să-și realizeze visul de Stăpân universal”.

Tensiunea aprinsă de magia mediatică poate să găsească împlinire în sine însăși. Mass-media aprinde dorințe puternice, le face să crească, iar satisfacerea lor este realizată tot prin continuarea televizionării. Așadar, mulți din cei care nu au forța, puterea, frumusețea sau carisma celebrităților de pe ecran, găsesc plăcere chiar în micul ecran. „Oamenii ajung să fie cu atât mai dependenți de televizor, cu cât este mai redusă posibilitatea lor de a-și satisface în viața de toate zilele poftele aprinse de nălucirile ce le cutreieră mintea.”

Sportul, publicitatea și politica utilizează la maximum mijloacele mediatice pentru a-i înrobi pe oameni. Aceștia ajung să facă ceea ce sunt „programați”, ceea ce sunt stârniți, fără să conștientizeze că nici satisfacerea plăcerii în „perimetrul fantastic” (prin micul ecran), nici în faptă, nu poate micșora tensiunea aprinsă, deoarece ea crește mereu, neavând o cauză naturală, ci una fantasmagorică. [15] Virgiliu Gheorghe evidențează:

Faptul că mass-media, în special televiziunea, are un efect magic asupra minții umane, implantând în subconștientul mulțimilor comportamente consumatoriste sau programe ideologice, făcându-i pe oameni să-și dorească cu putere să facă exact ceea ce sunt condiționați, nu mai este astăzi un secret, ci constituie chiar mecanismul pe care se întemeiază industria publicitară și procesul politic. [16]

  1.  Celebritățile

Menționam anterior faptul că marile celebrități ale secolului trecut (Frank Sinatra, Elvis Presley, Beatles ș.a.) nu ar fi devenit atât de populari fără mass-media. Ea le-a asigurat promovarea, i-a prezentat continuu opiniei publice, astfel că aceasta i-a însușit.

Atracția nu are loc doar față de stilul de viață sau față de mijloacele mediatice în sine, ci și în raport cu imaginile persoanelor filmate. Ele sunt întotdeauna fără defect, strălucitoare, aproape perfecte. Imaginea lor se cuibărește în sufletele telespectatorilor. Ulterior, tineri sau adulți venerează imaginile cu care mințile le-au fost hrănite și își construiesc viața în jurul lor. Probabil că aceasta e cea mai des întâlnită formă de idolatrie, calitatea de fan transformându-se dintr-o alegere într-un lucru fără de care nu se poate trăi. [17]

Idolatria se răspândește cu ușurință în societatea postmodernă, deoarece tehnologia și mass-media au făcut raționalizarea dificilă sau parțial imposibilă. Cinci minute de vizionare la un dispozitiv audio-vizual aduc în atenție o paletă amplă de informații, reducându-se abilitatea gândirii secvențiale. Demarcația dintre real și imaginar alterându-se, ficțiunea devine realitate, iar realitatea ficțiune. Proiecția imaginilor una după alta conduce spre perceperea similară a lumii de către noile generații, fără clasificare strictă. Lipsa coerenței alcătuiește un teren favorabil idolatriei, iar manifestările acesteia sunt deosebit de perfide. [18] 


3. MAREA PROBLEMĂ: AUDIO-VIZUALUL CA POARTĂ DESCHISĂ SPRE LUMEA DEMONICĂ 

Unul din efectele nocive ale mass-mediei constă în decuplarea spațio-temporală. Atunci când trupul este lipsit de interacțiune cu mediul înconjurător și noțiunea timpului se pierde, mintea intră facil în lumea halucinatoriului. Dacă anahoreții creștini se străduiesc să își păstreze luciditatea prin măsuri fizice și duhovnicești, șamanii fac tot posibilul pentru a intra în stări alterate de conștiință în vederea stabilirii unei legături cu duhurile. [19] Limpezimea gândirii nu este, însă, atacată doar în pustie sau peșteri ferite de ochii mulțimilor, ci chiar în case. Ecranul inhibă reacțiile centrate în emisfera stângă a creierului și le accentuează pe cele din emisfera dreaptă. Se pot experimenta trăiri specifice narcomanilor prin utilizarea mijloacelor mass-media.Privitul excesiv la micul ecran instaurează tirania fantasmelor. De la un punct înainte dependenții de droguri mărturisesc că nu plăcerea îi împinge spre continuarea viciului, ci suferința tensiunii neîmplinite. Același adevăr este valid în dreptul mass-mediei. Mintea umană este hărțuită, încercuită, atacată și asediată de fantasmagoriile audio-vizuale. Imaginația devine asemănătoare unui mări înfuriate, tensionate și neliniștite. Epuizarea mentală și oboseala continuă se instalează pentru a cauza insomnii, depresii, iar ulterior boli psihice. Schizofrenia și alte boli psihice au cunoscut în ultimii ani creștere exponențială, iar printre factorii decisivi se numără mass-media. [20]

Totuși, cea mai însemnată problemă a idolatriei lumii mediatice stă ascunsă în spatele halucinațiilor, nălucilor sau afecțiunilor patologice. Se deschide o poartă spre lucrarea demonică pe care puțini o admit. După ce prezintă câteva cazuri de violență aflate în legătură directă cu televizualul, Virgiliu Gheorghe scrie:

De asemenea, ne putem pune întrebarea: de ce în toate situațiile amintite și în cele pe care le întâlnim în viața noastră nălucirile îl conduc pe om nu către organizarea vieții psihice, ci către dezagregarea acesteia, nu spre a face bine, ci exclusiv la desfrânare, la obținerea plăcerii, la certuri și violență. Există oare o intenționalitate, o conștiință subiectivă, de tip exclusiv negativ, distructivă pentru viața omului în acțiunea fantasmelor – nălucirilor care pătrund sau se nasc în minte sub înrâurirea imaginilor TV? Oare influența negativă pe care televiziunea o are asupra minții omului poate fi considerată o înrâurire de natură demonică? [21] 


Renașterea a fost și epoca de înflorire a tehnicilor antice ale magicienilor. Concluzia studiilor magilor renascentiști a fost că „în însuși procesul vizualizării – primirea în minte sau zămislirea în interiorul acesteia a fantasmelor – este foarte probabil să se manifeste acțiunea spiritelor malefice.” [22] Gnosticii, yoghinii și șamanii aveau aceeași convingere. Dintr-o altă perspectivă, Părinții Bisericii au comparat fantezia cu o hidră cu mai multe capete care este un pod al demonilor. Pericolul lăsării în minte a nălucilor a fost remarcat de credincioși încă din primele veacuri. Dacă duhurile demonice sunt specializate pe stârnirea patimii și poftei, iar magicienii adresează invitații pentru abandonarea minții în fața imaginilor, creștinii au atenționat legat de fantasmele care ațâță pornirile păcătoase și au îndemnat la trezvie. [23]

În pofida necredinței multora, aspectul științific al mijloacelor mediatice maschează poarta spre lumea demonică. Susținând că argumentele medicale sunt singurele valide, cei care neagă implicațiile spirituale dovedesc inconsecvență, deoarece ignoră crimele, violurile, tâlhăriile, certurile și bețiile cauzate – într-o măsură semnificativă – de ecran. [24]

În dreptul credincioșilor se impune conștientizarea că dincolo de efectele negative ale audio-vizualului se pot ascund demoni care lucrează prin stârnirea poftelor.

Mass-media este parte inseparabilă a vieții omului modern. Orice încercare de asociere a ei cu idolii din trecut întâlnește opoziție. Este percepută ca neutră, aducătoare doar de avantaje și libertăți. Puțini cumpănesc că nu poate beneficia de neutralitate, deoarece atât producătorii ei, cât și consumatorii sunt oameni păcătoși. De asemenea, dezavantajele evidențiate în articol umbresc avantajele ei. Nu mai puțin important este că sclavia nălucilor provocate de audio-vizual suprimă multe libertăți individuale sau colective.

Secțiunile anterioare trebuie privite dintr-o perspectivă în trepte. Expunerea la audio-vizual implică afectarea insului într-o măsură anume. Efectele directe observate la început pot fi identificate fără dificultate de fiecare. Ulterior, consumul dezechilibrat de audio-vizual poate conduce la înrobirea utilizatorului. Mijloacele mediatice dezvoltă o putere uimitoare de fascinație. Ultima treaptă a decăderii persoanei care face uz de lumea micului ecran este influența demonică. Nu trebuie identificate spirite malefice în spatele oricărui efect nociv, însă atunci când pasiunea pentru privitul la televizor sau folosirea mijloace audio-vizuale se asociază cu poftele, forțele întunericului au o poartă deschisă spre a-și desfășura lucrarea. Fără barierele credinței și rațiunii, sufletul omului riscă să se transforme într-o victimă (de bună plăcere) a celui rău!

Viitorul se prefigurează și mai incomod pentru creștini. Atașamentul pentru audio-vizual este generalizat, iar misiunea școlilor îngreunată. Odată cu progresul tehnologic, media nu mai are niciun temei logic pentru păstrarea balanței dintre cuvânt și imagine. Din punct de vedere al evoluțiilor vizibile, nu există nicio speranță pentru trezirea societății din capcana în care a fost prinsă.

Cu toate acestea, apostolul Petru îi încuraja deopotrivă pe credincioșii din Biserica Primară, cât și pe noi astăzi: „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. ” (1 Petru 5:8) Discernământul și deprinderea necesare utilizării audio-vizualului, astfel încât noi să îl controlăm și nu el pe noi, își au sursa în Dumnezeu. El ne poate sprijini să rămânem treji și să veghem. Cunoașterea relațiilor dintre idolatrie și media este primul pas în înarmarea cu atitudinea și hotărârea care se cer. Pașii următori includ răspunsuri oneste la întrebările: cât de mult îți poți concentra atenția? Experimentezi stări de reverie? Cum îți evaluezi capacitatea de analiză critică? Cât de mult timp petreci utilizând TV-ul, telefonul sau calculatorul? Cât de mult citești?

Luând în considerare victoriile pe care Biserica le-a repurtat în secolele trecute împotriva idolatriei, Dumnezeu este Același care poate însufleți Biserica și astăzi să folosească mijloacele audio-vizuale cu chibzuință, ferindu-se de idoli.

BibliografiE

Gheorghe, Virgiliu. Revrăjirea lumii - sau de ce nu mai vrem să ne desprindem de televizor. 2-lea ed. Prodromos, 2013.

Hunt, Arthur W. lll. Cuvântul pe cale de dispariţie: venerarea imaginii vizuale într-o lume a postmodernismului. Oradea: Făclia, 2007.

Veith, Gene Edward. Postmodern times: a Christian guide to contemporary thought and culture. Turning point Christian worldview series. Wheaton: Crossway Books, 1994.

Aird, Enola G. „Lamentations of a Rachel in the Digital Age”. Theology Today 56, nr. 4 (2000): 555-68. doi:10.1177/004057360005600409.

Lowther, Eric. „Modern Idolatry - the New Teraphim”. Data accesării 17 februarie 2015. http://www.christsbondservants.org/Sermons_&_Studies/wys-Ser-Modern%20Idolatry.pdf.

 

[1] Arthur W. lll Hunt, Cuvântul pe cale de dispariţie: venerarea imaginii vizuale într-o lume a postmodernismului (Oradea: Făclia, 2007), 137-140.   

[2] Ibidem, 140-154.

[3] Virgiliu. Gheorghe, Revrăjirea lumii - sau de ce nu mai vrem să ne desprindem de televizor, 2-lea ed (Prodromos, 2013), 36-50.

[4] Ibidem, 8.

[5] Ibidem, 15.

[6] Ibidem, 40.

[7] Ibidem, 45.

[8] Ibidem, 46.

[9] Ibidem, 49.

[10] Enola G. Aird, „Lamentations of a Rachel in the Digital Age”, Theology Today 56, nr. 4 (2000): 560-563, doi:10.1177/004057360005600409.

[11] Eric Lowther, „Modern Idolatry - the New Teraphim”, 4, data accesării 17 februarie 2015, http://www.christsbondservants.org/Sermons_&_Studies/wys-Ser-Modern%20Idolatry.pdf.

[12] Hunt, Cuvântul pe cale de dispariţie, 51-52.

[13] Ibidem, 84.

[14] Lowther, „Modern Idolatry - the New Teraphim”, 4-5.

[15] Gheorghe, Revrăjirea lumii - sau de ce nu mai vrem să ne desprindem de televizor, 55-82.

[16] Ibidem, 81.

[17] Ibidem, 84-85.

[18] Gene Edward Veith, Postmodern times: a Christian guide to contemporary thought and culture, Turning point Christian worldview series (Wheaton: Crossway Books, 1994), 81-82.

[19] Gheorghe, Revrăjirea lumii - sau de ce nu mai vrem să ne desprindem de televizor, 39.

[20] Ibidem, 88-89.

[21] Ibidem, 98.

[22] Ibidem, 129.

[23] Ibidem, 129-130.

[24] Ibidem, 140.