Articole

EZECHIA ŞI „LĂUDĂROŞIA VIEŢII” - Ionel Lazar

EZECHIA ŞI „LĂUDĂROŞIA VIEŢII”

EZECHIA – BIRUITORUL BOLIITRUPEŞTI (FIZICE). 2 Regi 20:1-11.

EZECHIA -BIRUIT DE BOALA TRUFIEI (FUDULIA SAU „LĂUDĂROŞIA VIEŢII”). 2 Regi 20:12-21.

IONELLAZAR-DEVA-IULIE2017

Introducere:

Pentru a avea o înţelegere corectă, clară şi completă asupra unui verset sau text citit din Sfintele Scripturi, este important să respectăm două reguli de aur ale interpretării hermeneutice. (Her-meneutica - din limba greacă: ερμηνεια = a interpreta, a tălmăci - reprezintă în filosofie metodologi-a interpretării și înțelegerii unor texte biblice. Potrivit DEX-ul limbii române, HERMENÉUTICA,

s. f. Știința și arta interpretării textelor vechi, în special celor biblice; știința exegezei. Știința sau meto-da interpretării fenomenelor culturii spirituale. (Variabil: ermenéutică s. f.) – Din limba franceză, her-

méneutique, din limba germană,  Hermeneutik. În conformitate cu termenul grecesc, hermeneutike 

hermeneuein – a interpreta, hermeneus – interpret.

Respectarea acestor două reguli de aur este dovada seriozităţii, consecventeişi exigentei cu care ne apropiem de un text biblic, oricare ar fi acesta, indiferent din care din cele două testamente (Vechiul său Noul Testament) avem de studiat textul dat.

1. Prima regulă de aur este:

  • Fiecare verset trebuie interpretat în lumina contextului sau;
  • Sfânta Scriptură poate fi explicată cel mai bine cu ajutorul Scripturii!

2. A doua regulă de aur este:

Principiul biblic „mărturia a doi sau trei martori” se aplică întotdeauna:

  • A) Nu numai atunci când trebuie dovedită vinovăţia sau nevinovăţia cuiva (Deuteronomul 17:6; 19:15; Ioan 8:17);
  • B) Nu numai atunci când se aduc acuzaţii împotriva unui prezbiter (2 Corinteni 13:1; Evrei 10: 28);
  • C) Nu numai atunci când se soluţionează anumite litigii în Biserica lui Hristos (Matei 8:16)
  • D) Ci şi atunci când trebuie să adeverim autenticitatea unei afimatii doctrinare, când trebuie să fieenunţat un principiu biblic după axiomă: „Biblia se tălmăceşte (interpretează) prin Biblie (cu ajutorul Bibliei)” (2 Petru 1:20-21; Romani 12:6; 2 Timotei 3:3:16; 1 Petru 1:11).
  • A) Sunt oameni care se îmbolnăvesc şi nu ştiu de ce (cauze necunoscute).
  • B) Sunt oameni care se îmbolnăvesc din cauza păcatelor săvârşite (Mândria este unul din pa-catele despre care credem că vor trece nepedepsite).
  • C) Sunt oameni care se îmbolnăvesc din cauza neglijenţei sau a lipsei de înţelepciune; a nein-franarii la mâncare sau la diferite băuturi. (frig, căldurasau canicula, regimul alimentar sau băuturi alcoolice, vicii; neglijenţi la volan etc...)
  • A) Greşeli omeneşti. Superficialitate şi neseriozitate.
  • B) Influenţele demonice.
  • C) Pedepse divine.
  • D) Boala este cel mai bun evanghelist.
  • E) Cauze necunoscute.
  • F) Să nu fim atât de „sfinţi” încât să refuzăm „turtă” (cataplasma) sau alte leacuri (medica-mente) prescrise...
  • Dumnezeu, pentru cei credincioşi, poate da înapoi umbra morţii.
  • Prelungirea (adăugarea) zilelor vieţii (Isaia 38:8) se face cu alungirea umbrelor (Cântarea Cântărilor 3:1).
  • A) Fudulia (întotdeauna) vine după vindecare tocmai spre a tăgădui (a nu recunoaşte) inter-ventia binecuvântată şi divină a lui Dumnezeu însuşi.
  • B) Fudulia (lăudăroşia vieţii) începe întotdeauna cu o linguşire a celor „dintr-o ţară indepar-tata” (Babilonul cel Mare – lumea) (2 Regi 20:12-15; Isaia 39:1-8; 2 Cronici 32: 24-33).
  • C) Fudulia merge mâna în mâna şi cu prostia (lipsa de înţelepciune). Proverbul „Laudă-l pe prost că-ţi duce traista” se poate aplica şi aici cu prisosinţă! Atâta a apreciat Ezechia în ne-ghiobia lui: „Cuvântul Domnului este bun... Măcar în timpul vieţii mele (cei 15 ani făcuţi cadou) voi avea pace şi linişte!” (confort şi delăsare spirituală) (Isaia 39:8).
  • D) Fudulia mai emite şi pretenţia susţinută pe nedrept ca Dumnezeu a intrors umbra soarelui înapoi cu zece treptepe cadranul tatălui său Ahaz, pentru meritele sale deosebite etalate în rugăciune ( 2 Regi 20:3; Isaia 38:3; 2 Cronici 32:24-31).

Aproape fiecare verset din Sfânta Scriptură are adnotate la subsolul sau cel puţin două sau trei „trimiteri”, referinţe din alte părţi ale aceleaşi Scripturi şi care întăresc sau lămuresc aceeaşi afirmaţie.

Deci, şi istoria împăratului Ezechia, în special, despre boala şi însănătoşirea lui trupească este consemnata în 2 Regi 20:-11; 2 Cronici 32:24-33; Isaia 38:1-22; Deuteronom 8:1-6; precum şi despre boala (fudulia) lui moral-spirituala în 2 Regi 20:12-21; 2 Cronici 32:31; Isaia 39:1-8.

  • Întotdeauna, de regulă se întâmplă ca după o vindecare trupească, miraculoasa sau nu, să vină ispita fuduliei (îngâmfării sau lăudăroşiei vieţii – 1 Ioan 2:16).
  • Păcatul pândeşte (şi) la uşa lui Ezechia.
  • Boala şi originile ei.
  • Cauzele bolilor noastre.
  • Regele Ezechia nu vrea să moară!
  • Ezechia s-a rugat Domnului.
  • Ezechia a vărsat multe lacrimi.
  • Rostul turtei de smochine. (Isaia 38:21; 2 Regi 20:7).
  • Adevărata vindecare vine mai întâi prin pocăinţă şi credinţa.
  • „Suplimentul” de 15 ani de viaţă.
  • Mândria şi prostia merg mână în mână (înaintea căderii) şi la pocăiţi! (Mai ales la cei vinde-caţi!).
  • Fudulia. Sau despre „Ce lucru ai fără ca să-l fi primit...” (1 Corinteni 4:6-7). Dumnezeu a plătit „un preţ” (1 Corinteni 6:20; 7:23; 1 Petru 1:17-19).
  • Fudulia te poate face nu numai surd la glasul Domnului dar şi amnezic (uituc). (Psalmul 103).

Simultan cu năvălirea lui Sanherib(2 Regi 18:13-37; 19:1-37; 2 Cronici 32:1; Isaia 36: 1;37:1) are loc şi smerirea printr-o boală de moarte a regelui Ezechia, tocmai pentru a-i dovedi aces-tuia că, în ciuda tuturor alianţelor cu Egiptul, în ciuda tuturor pregătirilor de întărire şi asigurarea unui debit de apă suficient în timpul asediului, biruinţa nu sta în abilitatea lui Ezechia(vezi Isaia 37:21-35) ci în puterea lui Dumnezeu, Apărătorul lui Israel. Este o încercare a credinţei lui Ezechia care începuse să se încreadă în puterile sale de mare reformator al lui Israel.

Boala trupească lui Ezechia era îngăduita pentru a-i arăta acestuia ca vindecarea lui nu constă în puterea miraculoasă a cataplasmei (turtei) de smochine ci în puterea Celui care a făcut lumi-natorii cerului şi care poate da timpul înapoi tocmai pe cadranul soarelui inventat de Ahaz, tatăl lui Ezechia. (Isaia 38: 6-8; 21-22; 2 Regi 20:8-11).

Ezechia era fiul unui împărat rău (Ahaz) care pângărise închinarea şi locul de închinare al lui Iuda şi care, în locul unei binecuvântări după rânduiala străveche (Numeri 6:22-27), el îşi trecuse propriul său fiu prin foc în cinstea lui Moloh (2 Regi 16:3,20; 2 Cronici 28:3; conf. Leviticul 18:21).

Cu toate acestea, educaţia deosebită pe care a primit-o tânărul fiu de împărat prin mama să Abi, fiica preotului Zaharia (2 Regi 18:2; 2 Cronici 29:1), acelaşi preot despre care aminteşte Dom-nul Isus în Matei 23:25; (conf. cu 2 Cronici 24:20-22; Evrei 11:37; Apocalipsa 18:24) că a fost ucis cu pietre între Templu şi altar, aceasta educaţie, deci, a avut o influenţă pozitivă, binecuvântată pentru Ezechia.

Întotdeauna după ce ai dobândit o biruinţă asupra neputinţelor trupeşti sau asupra ispiti-rilor de tot felul, vine ispita fuduliei. „Vedeţi cine sunt eu?” „Nimeni nu-i ca mine!”În cazul „lauda-rosiei vieţii” (1 Ioan 2:16) simţi nevoia să te faci de cunoscut până şi la nişte necunoscuţi „dintr-o ţară îndepărtată” (Babilonia) (Isaia 39:3).

Te simţi măgulit ca cineva atât de... interesat te caută să te felicite, să-ţi aducă un dar deo-sebitpentru victoria repurtată. Te simţi un... specimen unicat, favorizat de Dumnezeu. Trăieşti în pre-miera nişte fiori neînţeleşi şi contradictorii ca atunci când te vizitează un hoţ... Te simţi foarte onorat de această vizită inedită... Îi arăţi unde îţi ţii valorile sau economiile dintr-o amărâtă de pensie... Apoi, constaţi cu stupoare că musafirul din acea ţară îndepărtată te-a golit de toate valorile subzistentei tale şi hotărăşti cu întârziere un... „post-factum”, adică înlocuirea încuietorii de la uşa pe care a intrat mu-safirul care ţi-a călcat pragul casei. Cam aşa ceva s-a întâmplat şi cu împăratul Ezechia cel fudul! (Vezi 2 Regi 20:12-15; Isaia 39:1-3; 2 Cronici 32:31). În loc că se bizuie ad-literam pe Iehova, el se bizuie pe abilităţile sale de mare reformator şi organizator.

„Ezechia”, în limba ebraică, înseamnă: „Tăria mea este Iehova”; Dumnezeu este aspru”; „Cel întărit de Domnul”. Era fiul lui Ahaz, un mare inventator al timpului său. Inventase cadranul so-lar împărţit în 12 trepte, cadran pe care Dumnezeu Atotputernicul a ştiut să dea înapoi timpul cu zece trepte... „Ahaz”, înseamnă „Despotul”; „Tiranul”; „Lacomul”; „Proprietar pe nedrept (prin forţă)”; „Uzurpatorul”.

Ezechia a fost unul dintre împăraţii buni ai lui Iuda. Deşi a fost fiul unui tată idolatru, de-şi a fost trecut prin foc (închinat lui Moloh) (2 Regi 16:3; 2 Cronici 28:3; Leviticul 18:21), totuşi Eze-chia a avut parte de o cretere şi o educaţie aleasă. Mama lui se numea Abi şi era fiica de preot.

Numele bunicului său dinspre mamă era Zaharia şi este amintit de Domnul Isus că a fost ucis cu pietre „între Templu şi altar” (Matei 23:25; 2 Cronici 29:1; Evrei 11:37), pe vremealui Ioas, împăratul lui Iuda (2 Cronici 24:20-22).

Împăratul Ezechia s-a lăsat influenţat de proorocul Isaia fiul unui alt preot, Amot, slujitor la Templul din Ierusalim. Isaia i-a devenit sfetnic de taină (mentor), consilier spiritual şi mai târziu te-rapeutul său personal.

Boala nu este normal ci sănătatea ar trebui să ţină de normalitatea şi cumpătarea vieţii. Astăzi însă, nouă ni se pare anormal să fii sănătos. Duhul Sfânt are un etalon ignorat de mulţi. Sanata-tea fizică sporeşte direct proporţional cu sănătatea spirituală (3 Ioan 2). Adică, „mens sana in corpore sano”! Minte sănătoasă (suflet sănătos) într-un corp sănătos!

Înainte de a recomanda cuiva un medicament, trebuie ca medicul specialist să-i stabilească un diagnostic corect. Dumnezeu Atotputernicul stabilise deja diagnosticul bolii lui Ezechia încă din fa-za incipientă. (2 Regi 20:1-2; Isaia 38:1). Diagnosticul era „Moarte!” Căci „Plata păcatului (fuduli-ei) este moartea!”Nu toţi oamenii se îmbolnăvesc de aceeaşi boală. Şi chiar dacă ar fi aşa, simptomatologia diferă de la individ la individ. Marele Doctor al sufletului ştia că sufletul împăratului era bolnav pe moarte. Sămânţa păcatului incubase în mintea şi inima lui Ezechia, mai ales după biruin-ţa asupra lui Sanherib, biruinţa pe care şi-o atribuise sieşi!

Indentificand boala în faza ei de debut sau prin analize profilactice,descoperind cauzele bolii se poate stopa la timp evoluţia ei degradantă. Vindecarea poate veni mai repede decât moartea! Pocăinţa sinceră, completă şi adâncă poate stopa focarul de infecţie al morţii iminente!

Cauza bolii lui Ezechia era aceea că i s-a îngâmfat inima (2 Cronici 32:24-25) precum i s-a îngâmfat şi împăratului Ozia (2 Cronici 26:16).

Cele mai multe boli vin din greşelile pe care le facem: lipsa de odihnă;, neţinând cont de intemperii; nerespectând regimul alimentar cumpătat sau dieta prescrisă; băuturile alcoolice sau chiar Pepsi sau Coca-Cola pot fi nocive; abuzul de medicamente.

Conştienţi sau inconştienţi, calcam Legile naturale sau morale stabi-lite la Creaţie de către Dumnezeu. Avem nişte limite pe care suntem ispitiţi să le trecem, să le încălcăm).

Innotul în ape adânci chiar cu o pregătire şi experienţa în prealabil, poate fi o cauză a au-todistrugerii.

Pot să îmbolnăvească trupul sau chiar să-l omoare. Amintiţi-vă de îndrăcitul din gadara, amintiţi-vă de porci, de râpă şi de sfârşitul acestora innecat în mare! Pocăinţă, postul şi rugăciunea pot vindeca trupul de „acest soi de draci...”

Dumnezeu şi prin aceste metodecoercitive ne doreşte doar binele nostru. (Evrei 12: 4-11); sau îngăduie suferinţa ca şi la Iov. Sau, spre mântuirea sufletului, mai bine „nimicirea cărnii” (1 Corinteni 5:5); împăratul Ioram (2 Cronici 21:18) a suferit de o boală de măruntaie fără leac. Dacă s-ar fi pocăit, Dumnezeu l-ar fi vindecat cu siguranţă şi pe el!

După „bunătatea lui Dumnezeu care ne îndeamnă la pocăinţă” (Romani 2:4), boala este cel mai eficient evanghelist care te face să te smereşti în faţa lui Dumnezeu, sate pocăieşti şi să-ţi in-drepti viaţa.

Cauza bolii lui Ezechia a fost şu siguranţă fudulia, îngâmfarea şi atribuirea pe nedrept a meritelor biruinţelor dumnezeieşti. Măcar de ar fi luat seamă la avertismentul profetului Isaia din Isaia 37:21-36 (36-38). Expresia „în vremea aceea” spune desluşit despre împrejurarea în care s-a imbolna-vit Ezechia! (Isaia 38:1; 2 Regi 20:1; 2 Cronici 32:24).

Nu cunoaştem însă cauza bolii lui Trofim, lăsat de apostolul Pavel în Milet. (2 Timotei 4:20). Cu toate că bănuim noi ceva, probabil că nu cunoaştem nici cauzele bolii lui Epafrodit (Filipeni 2:27) . Nici Iov n-a ştiut cauzele bolii şi a nenorocirilor familiei sale. Nici cauzele bolii Tabitei... (Ştim însă suficient de mult despre cauza bolii (morţii) lui Anania şi Safiara!

Nici Naaman Sirianul n-a refuzat în final apa tulbure a Iordanului! (2 Regi 5:8-14). Rege-le Ezechia a acceptat această cataplasmă dar mai întâi s-a pocăit şi „a vărsat multe lacrimi” (2 Regi 20:2-5; Isaia 38:1-8, 21-22; 2 Cronici 32:24-26). Analizând paşii pocăinţei şi smeririi lui Ezechia spre vindecare, înţelegem deplin sensul cuvintelor din Iacov 5:13-16.

Oricât ar fi de rău şi de păcătos un om, totuşi nicidecum nu vrea să moară şi mai ales pe nepregătite! Cu atât mai mult un om de talia şi calibrul lui Ezechia! (2 Regi 20:1-3; 2 Cronici 32:24-25; Isaia 38:1-3).

Cu toate acestea, au fost în Vechiul Testament oameni ai credinţei (precum Ezechia) dar care în situaţii critice au dorit să moară, ca o atitudine, ca un protest faţă de circumstanţele dramatice în care s-au aflat sau faţă de prejudecăţile care l-au avut în înţelegerea scopului misiunii lor: Ilie Tișbi-tul, (1 Regi 19:4); Iona, (Iona 4:3,8).

Aşa cum am precizat mai sus, dorinţa lor vehementă era dora o formă de protest sau o atitudine faţă de prigoană (Ilie) sau faţă de prejudecată şi mentalitatea refractara de tip nationalist-sovina (Iona).

„Pune-ţi în rânduiala casa...” exprima o scurtă vreme de răgaz, sau chiar de har, înainte de aplicarea pedepsei finale. Moartea este cel mai sigur lucru de pe pământ şi de aceea, toţi încercam să... „tragem de timp!”

- Isaia 38:2-3: - înainte de boală;

- Isaia 38:9-20: - după vindecarea bolii

- Isaia 38: 21-22: - apoi turtă de smochine şi în final înţelegerea semnului: „umbra dată înapoi cu ze-ce trepte pe cadranul soarelui lui Ahaz” (Isaia 38:7-8; 2 Regi 20:7-11; 2 Cronici 32:24-25). Intelege-rea semnului, însemna de fapt, înţelegerea corectă a cauzelor bolii sale (2 Cronici 32:24-25).

2 Corinteni 7:8-12: „Măcar că v-am întristat prin epistola mea, nu-mi pare rău; şi, chiar dacă mi-ar fi părut rău - căci văd că epistola aceea v-a întristat (măcar că pentru puţină vreme) - totuşi acum mă bucur, nu pentru că aţi fost întristaţi, ci pentru că întristarea voastră v-a adus la pocăinţă. Căci aţi fost întristaţi după voia lui Dumnezeu, ca să n-aveţi nicio pagubă din partea noastră. În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe când întristarea lumii aduce moartea. Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră, după voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi! Şi ce cuvinte de dezvinovăţire! Ce mâ-nie! Ce frică! Ce dorinţă aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate, voi aţi arătat că sunteţi curaţi în privinţa aceasta. Aşa că, dacă v-am scris, nu v-am scris nici din pricina celui ce a făcut ocara, nici din pricina celui ce a suferit ocara, ci ca să se arate marea noastră purtare de grijă pentru voi, înain-tea lui Dumnezeu.”

Lacrimile pocăinţei tale sincere le vede şi le număra Dumnezeu. Arata-i-le Lui ori de câte ori ai ocazia; ori de câtă ori este nevoie de pocăinţă în viaţa ta. Întoarce-te cu faţa la perete (nu doar la... „Zidul Plângerii!”).

Poetul creştin Vasile Militaru spunea:

„Lacrima durerii tale

Nimănui n-o arată!

Niciun om nu va-ntelege

Cât e suferinţa ta!

Lui Isus spune-i durerea:

E singurul mângâietor!

Numai Lui, tu spune-I vrerea

Şi îţi vine-n ajutor!”

Domnul Isus, îţi vede lacrimile şi tot El le va şterge din ochii tăi! (Apocalipsa 7:17; 21:4; Isaia 25:8). El te asigura: „Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!” (Matei 5:4).

În Vechiul Testament, profetul Ieremia, supranumit şi „profetul lacrimilor” ne îndeamnă: „Varsă-ţi inima ca o apă înaintea Domnului!” (Plângeri 2:19). Ai de unde plânge... Ai la îndemână în permanenţă un... „burduf plin cu lacrimi” (Ieremia 9:1). Orice rugăciune semnată cu lacrimi de poca-inta înaintea Domnului, va fi cu siguranţă ascultată!

- A) Cataplasma, ca o ungere făcută după pocăinţa sinceră. „...După aceea, îl vor unge cu untde-lemn” (Iacov 5:13-16). Niciodată înainte de pocăinţă. Să fim atenţi să nu săvârşim vreun sacrilegiu, vreo lucrare de hulă, blasfemiatoare la adre-sa Duhului Sfânt! Îndrăciţii nu se ung şi nici nu se pun mâinile peste ei înainte de vindecare! Mai întâi trebuie eliberaţi „cu post şi cu rugăciune!” (Marcu 9: 14-29).

- B) Regele Ezechia n-a dispreţuit turtă de smochine chiar dacă a avut în prealabil asigurarea că este vindecat.

Cântărea de laudă din Isaia 38:9-20 dovedeşte că orice bolnav poate cânta cântări de laudă chiar în timpul bolii! (Vezi Iacov 5:13-14).

El n-a dispreţuit „medicamentul” şi nici... „posologia” prescrisă în reţetarul profetic ci l-a acceptat întocmai cum i s-a spus de către profetul Isaia.

- C) De ce a mai fost necesară aplicarea cataplasmei din moment ce fusese înştiinţat de vindecare şi de prelungirea zilelor vieţii cu încă 15 ani?

- Era o dovadă de ascultare;

- Era un exerciţiu de încredere necesar;

- Era o materializare a speranţei: „Care este semnul?” (Isaia 38:22).

- D) „Semnul” (dovada) vindecării nu era nici turta (de smochine) nici ungerea (cu untdelemn)şi nici chiar... scuipatul (cu sau fără tină) din Marcu 7:33; 8:23; Ioan 9:6.

Era viaţa însăşi ce se continua cu „a treia zi” (de înviere. (2 Regi 20:5;Osea 6:1-2; Zaha-ria14:6-7; Luca 24:45-46; 1 Corinteni 15:19-23; Apocalipsa 1:5).

  • - Laudele oamenilor (cronicarilor vremii)
  • - Laudele vrăjmaşului „dintr-o ţară îndepărtată – Babilonia”

Acest bonus, acest supliment este darul lui Dumnezeu, nicidecum vreun merit al lui Eze-chia sau o recompensă pentru slujire.

- „Vedeţi „cine sunt eu”?

- Pe mine m-a ascultat Domnul „pentru că merit”!

- Mi-a prelungit viaţa „pentru că mi se cuvine”!”

Mândria este prostia cu care îţi arăţi duşmanului punctele slabe ale vieţii (inimii) tale. „Căci unde este comoara voastră acolo este şi inima voastră!” (Matei 6:21). Tocmai în acele puncte vitale îţi aduci duşmanul, făcând pe ghidul său amfitrionul fanfaron şi fără minte. Devii lacom după laude ieftine şi uiţi de smerirea înaintea Domnului. (2 Regi 20:12-21; Isaia 39:1-8; 2 Cronici 32:24-25,31).

Este o vorbă în popor: „Este fudul de-o ureche!”. Dar se pune întrebarea logică: Este fu-dul de urechea cu care aude sau de urechea cu care nu aude?

Lui Ezechia tare i-a mai plăcut lăudăroşenia vieţii! (1 Ioan 2:16):

După vindecare, Ezechia nu-şi mai aduce aminte de binecuvântările lui Dumnezeu (Psal-mul 103) ci se mulţumeşte doar cu o glorie post-mortem. (Isaia 39:8; 2 Regi 20:20-21; 2 Cronici 32: 33)după cum s-au bucurat şi tatăl său Ahaz şi chiar Roboam. (2 Regi 16:19-20; 2 Cronici 12:12-16; 1 Regi 14:29-31).

I. EZECHIA, VERSUS SANHERIB (IMPERIUL ASIRIAN). SANHERIB ÎL IRONI-ZEAZĂ PE REGELE EZECHIA. ISAIA 36.

1. Ezechia împotriva lui Sanherib.

După o co-regență de lungă durată cu tatăl său, Ahaz, Ezechia se urcă pe tronul lui Iuda în anul 715 în.Hr., la şase ani după ce Regatul de Nord (cele zece triburi ale lui Israel) au căzut sub ocu-patia lui Sargon al II-lea, împăratul Asiriei.

Scena de luptă de pe Arcul de Triumf Asirian. Basorelief la Sud-Vest de Palatul din Ninive. (Anul 700-692 în.Hr.)

El a restaurat cu promptitudine Templul Domnului neglijat de multă vreme și a invitat ră-mășița din triburilede nord, pentru a sărbători Paștele în Ierusalim.Pentru început, Ezechia rămâne un supus (vasal) loial împăratului Asiriei,Sargon al II-lea (Sanherib – 2 Regi 18:13-16), refuzând să se re-volte impreu-na cu Filistenii până în anul 711 în.Hr. Totuşi, când Sargon al II-lea moare în bătălia din 705 în.Hr., transferul puterii imperiale către succesorul său se face cu mari presiuni interne din partea majorităţii populaţiei asiriene, ocazie de care profita mulţi vasali incluzându-l şi pe împăratul Ezechia din Regatul de Sud (Iuda şi Beniamin), încercând să-şi recâştige independenta pierdută prin bătălia de la Lachis (2 Regi 18:23-37;19:1-8). Sanherib, urmaşul lui Sargon al II-lea urca pe tronul Asiriei, faci-litând o rebeliune generală din partea tuturor aliaţilor şi vasalilor imperiali de până acum.

Un „lamassu” din palatul lui Sargon al II-lea de la Dur-Sharrukin.

În mitologia mesopotamiană deitatea (zeitatea, divinitatea) celor șapte demoni era cunos-cută sub numele de „shedu“, adică demoni de fulger. Demonii respectivi erau reprezentați sub forma unui taur înaripat, derivație de la taurii colosali utilizați pen-tru protecția palatelor regale. Numele de „shed” se consideră a fi semnificaţia termenlui de „genius” din scrierile magice babiloniene.

Cuvântul sumerian „Lama”, care în limba akkadiană este tradus ca „lamassu”, se referă la un zeu feminin al ajutorului și de protecție. Zeul corespunzătoar de sex masculin a fost numit alad, în limba akkadiană, „shêdu”. De asemenea este cunoscut și sub numele „urmahlullu”).

În anul 701 în.Hr., Sennacherib (Sanherib) asediază cetatea Lachis, cetate care apăra acce-sul în Ierusalim şi pe împăratul Ezechia resculat de-acum împreună cu ceilalţi vasâli. Ezechia a plătit un tribut greu în acest moment și Padi, împăratul Ecronului este eliberat din prizonieratul de la Ierusa-lim, în timp ce Sanherib a dat unele orașe din vest regautlui lui Iuda, oraşe loiale regilor filisteni.

CETATEA FILISTEANĂ ECRON.

Una dintre cele cinci cetăţi principale ale filistenilor, o cetate importantă care avea sate dependente (Iosua 15:45-46). Cercetări recente sugerează că poate fi identificată cu Khirbet al-Muqa-nna, care până acum a fost identificată cu Eltekeh.

Explorările la suprafaţă făcute în anul 1957 au arătat că localitatea a fost ocupată în Epoca Veche a Bronzului, dar apoi nu a fost ocupată până în prima parte a Epocii Fierului.

Perioada de vârf, când cetatea înconjurată de ziduri a ocupat o suprafaţă de vreo 16 hecta-re, fiind cea mai întinsă aşezare din Epoca fierului găsită până în prezent în Palestina, a fost caracte-rizată de vase de lut tipic filistene. Movilă (tell) are o ridicătură în colţul de N-E, care reprezintă pro-babil acropolisul, iar pe povârnişurile de Sud au fost descoperite urmele unui zid dublu cu porţi şi tur-nuri. La împărţirea teritoriilor, Ecronul a fost plasat la graniţa dintre Iuda şi Dan (Iosua 15:11, 45-46; 19:43), dar la moartea lui Iosua încă nu fusese ocupată de israeliţi.

În cele din urmă a fost cucerită de Iuda (Judecători 1:18), dar probabil că a fost cucerită din nou de către filisteni, deoarece au dus chivotul acolo când a fost luat din Gât (1 Samuel 5:10) şi de acolo l-au trimis la Bet-Şemeş cu un car cu boi (1 Samuel 6).

Se pare că Ecronul a trecut din nou în mâinile israeliţilor pentru o scurtă vreme în timpul lui Samuel (1 Samuel 7:14), dar filistenii l-au ocupat din nou până în zilele lui Saul (1 Samuel 17:52), şi continuă să se afle în mâinile lor în zilele lui Amos (1:8).

În anul 701 în.Hr. Padi, domnitorul Ecronului, un vasal al Asiriei, a fost expulzat de anu-miţi locuitori din Ecron şi a fost ţinut prizonier de Ezechia la Ierusalim, dar Sanherib, în campania sa din anul acela, a recucerit Ecronul (am-qar-ru-na) şi l-a reabilitat pe Padi (ANET, p. 287-288; DOTT, p. 66-67).

Basorelieful de la Lachis reprezintă armata asiriană cucerind cetatea Lachis, aproape de Ierusalim. Basorelieful a fost montat în palatul asirian al lui Sanherib din Ninive. Incomparabila galerie a epocii victoriene de la British Museum se îmbogăţeşte astfel cu acest valoros basorelief.

Cetatea este menţionată în analele lui Esar-Hadon ca o cetate tributară (ANET, p. 291; DOTT, p. 74), dar în vremea aceea era considerată cetate filisteană din punct de vedere etnic (Ieremia 25:20; Ţefania 2:4; Zaharia 9:5, 7). Biblia nu prezintă istoria ulterioară a cetăţii, deşi numele zeului cetăţii, Baal-Zebub (1 Regi 1:2-3), este un nume familiar în Noul Testament.

Cu toate acestea, Sanheribşi-a trimis forţele armate să asedieze Ierusalimul, demorali-zand populaţia oraşului şi încercând să forţeze mâna regelui Ezechia. (2 Regi 18:19-35; 2 Cronici 32:10-19; Isaia 36:4-20).

Profetul Isaia l-a încurajat pe Ezechia prin profeţia să despre eliberarea Ierusalimului şi întoarcerea lui Sanherib în Asiria. Îngerul Domnului intra în tabăra asiriana şi omoară 185.000 desoldaţi. (2 regi 19: 32-37; Isaia 37:36).

Sanherib, în Analele sale, se mândreşte doar cu propriul record (imaginar) de a-l izola şi reduce la tăcere pe vocalul rege Ezechia, ca pe o pasăre prinsă în lat şi apoi închisă într-o cuşcă prin împresurarea cetăţii cu armata-i numeroasă. Nu spune însă nimic despre eşecul asediului şi despre cau-zele misterioase ale pierderii a 185. 000 de osteni. Sanherib nu aminteşte nimic despre întoarcerea ru-sinoasa la Ninive şi despre costurile acestei campanii militare. Nu se aminteşte nimic nici despre asasi-narea lui Sanherib (2 Regi 19:35-37) de către cei doi fii ai săi.

Diferenţele dintre consemnările biblice şi Analele asiriene din vremea domniei lui Sanhe-rib şi despre natura relaţiilor politice ale acestuia cu Ezechia, regele lui Iuda, au condus pe mulți cer-cetători în istoria biblică la a postula teoria că Sanherib a condus doua campanii militare împotriva Ierusalimului:

  • prima campanie militară, în anul 701 în.Hr;
  • a doua campanie militară între anii 688-681 în.Hr.

Conform acestor presupuneri ipotetice, reconstituirea evenimentelor primului asediu al Ierusalimului a avut loc în timpul când Ezechia plătea tribut către Ninive (2 Regi 18:14-16).

Mai târziu, Ezechia poate că reținut tributul către Ninive invocând Egiptul (prin faraonul Tirhaka sau Tarhaqa) ce cauta expansiunea teritorială spre Asiria, fapt consemnat apoi şi în 2 Regi 23:29-30; 2 Cronici 35:20-24; 2 Cronici 36:1, pe vremea împăratului Iosia cel ucis la Meghido de către faraonul Neco.

„Zidul cel Lat”. Astăzi, este cea de-a doua mărturie istorică lângă „Tunelul lui Ezechia” despre reformele regelui Ezechia.

Sanherib planificase stoparea activităţii lui Ezechia de reconstrucţie şi consolidare a forti-ficatiilor Ierusalimului, precum şi a definitivării construcţiei Tunelului de aducţiune subterană a izvoa-relor paraului Ghihon şi Valea Chedronului spre Scăldătoarea Siloamului, tunel săpat în stânca pe o distanţă de aproximativ 600 metri (1750 de picioare) (533 m) cu o cădere liberă de la 0-0,50 metri.

Tunelul s-a finalizat în anul 701in.Hr. pe sub cetăţuia lui David (Milo) spre dealul deEst (Muntele Măslinilor), Ezechia protejând această parte de Est a Ierusalimului cu un nou , numit de Ezra şi Nee-mia mai târziu, „Zidul cel Lat” (Neemia 2:13-15; 3:8,15; Neemia 12:37-38; 2 Samuel 15:23; Iere-mia 31:35-40) . Acest lucru poate că a trezit interesul lui Sanherib pentru cea de-a doua expediţie mi-litara împotriva Ierusalimului, fapt care a grăbit sfârşitul nu numai a armatelor asiriene ci chiar al lui Sanherib.

Indiferent dacă noi acceptăm sau nu teoria că a existat una sau două campanii militare asi-riene împotriva Ierusalimului este sigur că Ezechia a amplificat mult pregătirileși a întărit națiunea lui în vederea asaltului asirian asupra Ierusalimului.

El a protejat ierusalimul asigurându-i şi rezerve supli-mentare de apă potabilă prin canalul de aducţiune subterană care colecta izvoarele pârâului Ghihon, re-directionandu-le din albia văii Che-dronului pe sub citadela (cetăţuia) Milo până la Scăldătoarea Siloa-mului (2 Cronici 32:5) precum şi menţionarea unui nou zid de apărare vestică supranumit şi „Zidul cel Lat” (Isaia 22:11).

Ce se poate cunoaşte despre „Zidul cel Lat” este că a fost adăugat pe dealul de vest al Ie-rusalimului și a fost adăugat un perete exterior oraşului Ierusalim, aflat în plină expansiune urbană.

Astfel, s-a dezvoltat o zonă de patru ori mai mare pentru a găzdui refugiați din regatul de Nord al Israelului, aflat deja sub dominaţie asiriană, în această parte vestică a lui Iuda.

Rămăşiţele „Zidului celui Lat” din biblicul oraş Ierusalim, sunt atestarea documentar istorică despre asediul zadarnic al armatei lui Sanherib asupra Ierusalimului. Excavaţii recente în ora-șul vechi din Ierusalim dovedesc că împăratul Ezechia a pus mare preţ pesursele naturale de alimen-tare cu apă potabilă în zonele periferice; a fortificat (întărit) multe cetăţi din Iudeea şi a protejat manu-facturile şi făuritorii de armament.

Eforturile susţinute ale lui Ezechia de a proteja Ierusalimul împotriva îndelungatelor ase-dii poate fi evidențiat (şi dovedit) de existenţa a nenumăratelor borcane (vase) de lut ars descoperite pretutindeni în anticul Regat al lui Iuda.

Aceste borcane (vase de lut)poartă în ele diferite scrisori scrise în limba ebraică şi sem-nate Lmlk” („aparţinând regelui”)şi datând din timpul lui Ezechia sugerează că el pregătea, depo-zita şi asigură dotarea depozitelor cu produse alimentare suplimentare pretutindeni în Tara lui Iuda.

Cu toate că Sanherib provocase mari distrugeri materiale şi pierderi de multe vieţi ome-nesti în Iuda, Domnul Dumnezeul lui Israel eliberează cetatea Ierusalimuluidin mâna monarhilor asu-pritori ai Asiriei. Protecţia lui Dumnezeu a fost asupra Ierusalimului şi peste Ezechia pe toată durata războiului (şi noi cunoaştem promptitudinea cu care Ezechia a dus la bun sfârşit toate pregătirile nece-sare de a rezista asediului), s-a dovedit de succes împotriva balaurului asirian. Împăratul asirian Sanhe-rib,  se înşelase atunci când făcuse afirmaţia consemnată în Analele Asiriene ca „Ezechia tace precumo pasăre închisă în cușca”. Aş putea crede că această afirmaţie este importantă pentru Sanherib şi ca Ezechia a fost întemniţat chiar, dar care nu poate fi adevărata , deoarece atunci el nu putea fi în măsu-ră să plătească un tribut atât de mare (2 Regi 18:13-16;) aşa după cum făcuse şi tatăl sau Ahaz (2 Regi 16:8) când de fapt acest tribut a fost plătit la timp. Mă minunez totuşi...

Cetăţuia Milo, fortăreaţa din timpul regelui David.

2. Isaia 36. Sanherib îl ironizează pe Ezechia.

 „În al paisprezecelea an al împăratului Ezechia, Sanherib, împăratul Asiriei, s-a suit împotriva tutu-ror cetăţilor întărite ale lui Iuda, şi le-a luat. Şi împăratul Asiriei a trimis din Lachis la Ierusalim, la împăratul Ezechia, pe Rabşache cu o puternică oştire. Rabşache s-a oprit la canalul de apă al iazului de sus, pe drumul ogorului înălbitorului. Atunci Eliachim, fiul lui Hilchia, căpetenia casei împăratu-lui, s-a dus la el cu logofătul Şebna şi cu Ioah, fiul lui Asaf, scriitorul (arhivarul). Rabşache le-a zis: "Spuneţi lui Ezechia: "Aşa vorbeşte marele împărat, împăratul Asiriei: "Ce este încrederea aceasta pe care te bizui?" (Isaia 36:1-4).

Consemnarea „Înfrângerii lui Ezechia de la Ierusalim”: Analele lui Sanherib. Institutul Oriental din Ierusalim. Prisma lui Sanherib, datând din jurul anul 700 în.Hr.

O mare parte din capitolele 36-39(Isaia 36:1-39:8 ) sunt paralele, uneori chiar identice cu 2 Regi 18:13-20:19.  Compilatorul (cronicarul) cărţii 2 Regi, este posibil să se fi folosit de bibliografia textelor din Isaia capitolele 36-39ca una dintre sursele sale sau ambele pot fi extrase dintr-o sursă co-muna. Capitolele 36-37 descriu ca împlinite multe predicţii (profeţii) despre colapsul Imperiului Asiri-an în timp ce capitolele 38-39sunt puse în contextul babilonian din capitolele 40-46. Astfel, putem stabili în mod corect şi cronologic câteva repere istorice:

Isaia 36:1:

a) „În al patrusprezecelea an al împăratului Ezechia...” – 701 în.Hr. – al patrusprezecelea an de domnie. Ezechia a domnit de la 715 -686 în.Hr. dar a fost coregent împreună cu tatăl sau Ahaz începând cu anul 729 în. Hr.

b) „Sanherib” – a domnit peste Asiria între anii 705-681 în.Hr.

c) „Toate cetăţile...” –n Analele lui Sanherib este menţionată lista celor 46 de cetăţi cucerite în Iuda..

Isaia 36:2: „Şi împăratul Asiriei a trimis din Lachis la Ierusalim, la împăratul Ezechia, pe Rabşache cu o puternică oştire. Rabşache s-a oprit la canalul de apă al iazului de sus, pe drumul ogorului înălbitorului.”

a) „Lachis” – o cetate importantă la45 km (30 mile)S-V de Ierusalim ca avantgarda principală (apărător important) asediata de Sanherib în această campanie militară.

Isaia 36:3: „Atunci Eliachim, fiul lui Hilchia, căpetenia casei împăratului, s-a dus la el cu logofătul Şebna şi cu Ioah, fiul lui Asaf, scriitorul (arhivarul).” (KJV BIBLE: „Over the house”Peste casa, palatul; în charge of the palace – Responsabil de palat.

a) „Şebna” – Vezi Isaia22:15.

b) „Scriitorul” - (Arhivarul, gramaticul, cronicarul) sinonim cu un secretar de stat de astăzi.

c) „Arhivarul” – Funcţie oficială în cancelaria regală a lui Ezechia. Probabil un scrib sau un gramatic. Cărturar.

Isaia 36:4: „Rabşache le-a zis: "Spuneţi lui Ezechia: "Aşa vorbeşte marele împărat, împăratul Asiri-ei: "Ce este încrederea aceasta pe care te bizui?"

Aceasta statuie îl înfăţişează pe Faraonul Tirhaka fiind protejat (ocrotit) de berbecul zeului Amon.

Tarhaqa, cunoscut în Biblie sub numele de Tirhaka, l-a sprijinit pe Ezechia împotriva lui Sanherib al Asiriei în timpul asedierii Ierusalimului în anul 701 în.Hr. chiar în momentul în care profe-tul Isaia îl îndeamnă pe Ezechia să nu se încreadă în alianţă cu Egiptul ci doar în Domnul Dumnezeul lui Israel. (Isaia 28-34).

Isaia 36:5: „Eu îţi spun că acestea sunt vorbe în vânt: pentru război trebuie chibzuinţă şi putere. În cine ţi-ai pus, dar, încrederea, de te-ai răsculat împotriva mea?”

a) „Răsculat, rebel,împotrivitor” – Cel care refuza să mai plătească tribut Asiriei.

Isaia 36:6: „Iată, ai pus-o în Egipt, ai luat ca sprijin această trestie ruptă, care înţeapă şi străpunge mâna oricui se sprijină pe ea! Aşa este faraon, împăratul Egiptului, pentru toţi cei ce se încred în el.” a) „Trestie ruptă (franţa)”– Egiptul este comparat cu o trestie ruptă. (Vezi Ezechiel 29:6-7).

b) „Egipt” – Ezechia s-a văzut nevoit (constrâns de împrejurări) să facă o alianţă cu Egipul în anul 715 în.Hr. sau poate şi mai devreme.

Isaia 36:7: „Dar poate că îmi vei spune: "Ne încredem în Domnul Dumnezeul nostru!" Dar nu este El acela ale cărui înălţimi şi altare le-a îndepărtat Ezechia, zicând lui Iuda şi Ierusalimului: "Să vă închinaţi înaintea acestui altar"?"

a) „Înălţimi şi... altare”– Ezechia a distrus aceste înălţimi şi altare idoleşti ce fuseseră dedicate închinării lui Baal şi Astarteii.

Isaia 36:8: „Acum fă o învoială cu stăpânul meu, împăratul Asiriei, şi-ţi voi da două mii de cai; să vedem dacă poţi face rost de călăreţi ca să încalece pe ei!”

Statuia faraonului Necho, în poziţie de umilire, de înfrângere: ingenunchiar, încercând să restau-reze Imperiul Egiptean.

a) „Două mii de cai”– un număr reprezentativ pentru o armată. Caii şi carele de luptă au fost extrem de pareciate.

b) „Călăreţii”– probabil vizitii carelor de luptă, întrucât cavaleria încă nu se dezvoltare suficient de bine din punct de vedere tehnic şi ca unitate armată de atac.

Isaia 36:9: „Cum ai putea să stai tu împotriva unei singure căpetenii, dintre cei mai neînsemnaţi slu-jitori ai stăpânului meu? Şi totuşi tu îţi pui încrederea în Egipt pentru care şi pentru călăreţi.”

Isaia 36:10: „Şi apoi, fără voia Domnului m-am suit eu împotriva ţării acesteia s-o nimicesc? Domnul mi-a zis: "Suie-te împotriva ţării acesteia şi nimiceşte-o!"

a) „Domnul mi-a zis:”– Domnul a folosit Asiria pentru a-l pedepsi pe Israel pentru neascultarea şi ne-credinciosia fata de El.Este o judecată a Domnului Dumnezeul lui Israel prin aceasta năvălire asiria-na. Faraonul Neco a avut aprobarea lui Dumnezeu care l-a susţinut în această misiune a sa împotriva asirienilor. (2 Regi 23:29; 2 Cronici 35:21).

Isaia 36:11: „Eliachim, Şebna şi Ioah au zis lui Rabşache: "Vorbeşte robilor tăi în limba aramaică, fiindcă o înţelegem; nu ne vorbi în limba evreiască, în auzul poporului care este pe zid." 

a) „Limba aramaică (siriana veche)” -Aramaica era limba diplomatică a zilei.

Isaia 36:12: „Rabşache a răspuns: "Oare stăpânului tău şi ţie m-a trimis stăpânul meu să spun aceste cuvinte? Nu m-a trimis el să le spun oamenilor acestora care şed pe zid ca să-şi mănânce balega şi să-şi bea udul împreună cu voi?" 

a) „să-şi mănânce balega şi să-şi bea udul..”–un mod brutal şi crud de a descrie ororile foametei dacă Ierusalimul ar fi fost împresurat.

Un borcan (ulcior) cu inscripţia regală „aparţinând (proprietatea) regelui”descoperit la Lachis. Această frază „proprietatea (aparţinând)regelui” precum şi numele uneia dintre cetăţile care au servit drept centru de distribuire a acestor provizii: HBRN (Hebron); ZP (Ziph – Zif);SWKH (Socoh – Sucot sau MMST. Cea din imagine aparţine SWKH – Socohsau Sucot).

Aceasta schiţa de mai jos aparţine unei descoperiri arheologice efectuate în ruinele Asiriei Antice. Aceasta îl reprezintă pe regele asirian scoţându-i ochii unui rege (probabil regele Zedechia) ce fusese luat prizonier în Babilon, înfăţişat ţinut de o funie cu un cârlig înfipt în buze. Alţi regi luaţi şi ei prizonieri aşteaptăsă li se spargă ochii. Orbirea lor este interpretata şi aplicată metaforic tuturor natiu-nilor care s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu.

2 Cronici 25:6-7: „Au prins pe împărat şi l-au suit la împăratul Babilonului, la Ribla; şi s-a rostit o hotărâre împotriva lui. Fiii lui Zedechia au fost înjunghiaţi în faţa lui; apoi lui Zedechia i-au scos ochii, l-au legat cu lanţuri de aramă şi l-au dus la Babilon.” (Ieremia 52:9-11).

Isaia 36:13-16: „Apoi Rabşache a înaintat şi a strigat cu toată puterea lui în limba evreiască: "Ascul-taţi cuvintele marelui împărat, împăratul Asiriei! Aşa vorbeşte împăratul: "Nu vă lăsaţi amăgiţi de Ezechia, căci nu va putea să vă izbăvească. Nu vă lăsaţi mângâiaţi de Ezechia cu încrederea în Dom-nul, când vă zice: "Domnul ne va izbăvi, şi cetatea aceasta nu va fi dată în mâinile împăratului Asiri-ei." Nu ascultaţi pe Ezechia. Căci aşa vorbeşte împăratul Asiriei: "Faceţi pace cu mine, supuneţi-vă mie, şi fiecare din voi va mânca din via lui şi din smochinul lui, şi va bea apă din fântâna lui...”

a) „Faceţi pace cu mine, acum...”– Împăratul asirian porunceştecelor din ierusalim să predea cetatea şi să plătească tribut.

b) „Fiecare va mânca din via lui şi din smochinul lui”– Simbolurile securităţii şi prosperităţii celor mai bune vremuri de pace.

Isaia 36:17: „până voi veni şi vă voi lua într-o ţară că a voastră, într-o ţară plină de grâu şi de vin, o ţară plină de pâine şi de vii."

a) „Până voi veni şi vă voi lua...”–Asirienii au deportat naţiunile rasvratite pentru a reduce spiritul şi

dorul lor de revoltă. În locul lor urmau a fi strămutaţi colonişti din alte ţinuturi cucerite aşa cum a fost

cazul samaritenilor (Vezi 2 Regi 17:24-41).

Isaia 36:18: „Nu vă lăsaţi amăgiţi de Ezechia, când vă zice: "Domnul ne va izbăvi." Oare dumnezeii neamurilor au izbăvit ei fiecare ţara lui din mâna împăratului Asiriei”

Isaia 36:18-20 – Aici sunt redate cuvintele poruncite de duhul mândriei asiriene. Sunt aceleaşi cuvinte condamnate profetic de Isaia în cap.10: 1-11.

Isaia 36:19: „Unde sunt dumnezeii Hamatului şi Arpadului? Unde sunt dumnezeii din Sefarvaim? Şi unde sunt dumnezeii Samariei? Au izbăvit ei Samaria din mâna mea?”

a) „Sefarvaim”- Localizat probabil în nordul Aramului (Siria), nu departe de Hamath. Locuitorii din Sefarvaimau fost deportaţi în Samaria Residents of Sepharvaim were deported to Samaria, deşi ei încă se închinau idolilor lor Adrammelech şi Anammelech.

b) „Samaria” – Asirienii au presupus că fiecare popor colonizat în locul popolatiei autohtoneîşi va aduce cu el idolii (dumnezeii neamului sau)sincretizand astfel credinţa în Iehova. Dumnezeul lui Iuda va deveni astfel un dumnezeu străin de Iehova, un dumnezeu contrafăcut (falsificat) prin închinare idolească.

Isaia 36:20-22: „Dintre toţi dumnezeii acestor ţări, care din ei şi-a izbăvit ţara din mâna mea, pentru că Domnul să izbăvească Ierusalimul din mâna mea?" Dar ei au tăcut şi nu i-au răspuns o vorbă; căci împăratul dăduse porunca aceasta: "Să nu-i răspundeţi!" Şi Eliachim, fiul lui Hilchia, căpetenia casei împăratului, Şebna, logofătul, şi Ioah, fiul lui Asaf, scriitorul, au venit astfel la Ezechia cu hainele sfâşiate şi i-au spus cuvintele lui Rabşache.”

a) „Să nu-i răspundeţi!”– Asirienii au sperat că prin acest ton poruncitorcu efect psihologic devasta-tor să producă panica în poporul din Ierusalim şi Iuda. Revezi Isaia 36:4-20.

O piatră osuară (de mormânt) purtând o inscripţie în antica limba aramaică: „Iacov, fiul lui Iosif, frate cu Isus”. Preşedintele sirian Assad a arătat un interes deosebit pentru limba de circulaţie (ara-maica veche) vorbită pe vremea Domnului Isus Hristos.

II. Cronica domniei lui Ezechia.

Tunelul lui Ezechia.

  • „Ḥizkiyyahu” sau „Ḥizkiyyah” (în limba greacă, Ἐζεκίας - Ezekias).
  • Tunelul lui Ezechia.
  • Funcția și originea.
  • Versetele din Biblie care au legătură cu tunelul lui Ezechia sunt acestea:

Ezechia, transliterarea obișnuită a numelui corect scris ca „Ḥizkiyyahu” sau „Ḥizkiyyah” (în limba greacă Ἐζεκίας, - Ezekias, în traducerea Septuaginta - LXX), a fost fiul lui Ahaz și al XIV-lea rege al Regatului Iuda. Ezechia - (Ḥizkiyyahu), care în limba ebraică înseamnă: „Tăria mea este Iehova”;„Ocrotitorul meu este Iehova”; „Dumnezeu este Putere”; „Dumnezeu este aspru”; Cel întărit (vin-decat) de Domnul”; „Cel fudul”.

Istoricul Edwin Thiele susține că domnia sa a fost între anii 715 și 686 în.Hr. El crede de asemenea că este unul din cei mai proeminenți regi ai Regatului lui Iuda, menționat în Biblie. Regele

Ezechia a asistat la ducerea în robie a Regatului Israel de către împăratul asirian Sargon al II-lea în anul 720 în.Hr și a fost rege al Regatului Iuda în timpul asediului asirian al Ierusalimului de către Se-naherib (Sanherib) în anul 701 în.Hr. Asediul a fost curmat de o plagă intempestivă (ciumă bubonică adusă şi transmisă printr-o invazie de şoboloani de câmp) care a afectat armata lui Senaherib.

În timpul domniei sale au profețit Isaia și Mica. Ezechia a adoptat reforme religioase care au constat în interzicerea închinării la idoli în Templul din Ierusalim și a restaurat închinarea către Ie-

hova (YHWH), Dumnezeul lui Israel, așa cum aceasta este descrisă în Pentateuhul lui Moise.

Tunelul lui Ezechia sau Tunelul Siloam este un tunel care a fost săpat sub Cetatea lui Da-vid (Milo) în Ierusalim înainte de anul în.Hr. în timpul domniei lui Ezechia. Tunelul nu este menționat direct în Biblie, totuși Biblia relatează că împăratul Ezechia a pregătit Ierusalimul pentru un iminent asediu din partea Asiriei, prin blocarea izvoarelor râului Ghihon, și devierea cursului spre Cetatea lui David (2 Cronici 32:1-5).

Tunelul este datat cu ajutorul inscripției găsite pe perete (Inscripția de la Siloam) și prin datarea materialelor organice conținute în tencuiala originală. El este unul din puținele structuri arhi-tectonice din secolul al VII-lea d.Hr., rămase intacte, care nu numai că poate fi vizitat, ci și se poate intra și merge prin el. Tunelul, care duce de la râul Gihon la Scăldătoarea Siloamului, a fost proiectat să servească ca apeduct pentru a aproviziona Ierusalimul cu apă în timpul iminentului asediu asirian, condus de Senaherib. Lungimea tunelului este de 533 m și diferența de altitudine între cele două cape-te este de 30 cm, transportând apa de-a lungul întregii sale lungimi de la râu la bazin.

În conformitate cu relatarea din „inscripția de la Siloam” tunelul lui Ezechia a fost săpat de două echipe, fiecare începând din câte un capăt și apoi întâlnindu-se la mijlocul traseului.

Inscripția este în prezent parțial indescifrabilă, și probabil conținea mai multă informație decât ce s-a păstrat până astăzi. Este clar că unele greșeli de direcție au fost comise în timpul cons-trucției sale. Recent comunitatea științifică a discreditat ideea că tunelul a fost construit prin lărgirea substanțială a unui pre-existent carst natural. Performanța dificilă de a face ca două echipe, săpând din două capete opuse să se întâlnească departe în pământ, este acum înțeleasă ca fiind îndeplinită prin di-recționarea de la suprafață, a celor două echipe, cu ajutorul sunetelor generate de lovirea rocii deasupra locului în care trebuia conti-nuată lucrarea.

Cetatea lui David (cetăţuia, fortăreaţa Milo), este situată pe un munte, fiind în mod natural apărată aproape din toate părțile, dar avea un mare dezavantaj care este reprezentat de sursa majoră de apă proaspătă, adică râul Gihon, care este situat afară din cetate. Acest fapt reprezenta o slăbiciune ma-joră din punct de vedere militar, în caz de asediu îndelungat cetatea rămânea fără apă proaspătă.

Biblia spune că împăratul Ezechia, temându-se că asirienii vor asedia cetatea, a blocat iz-vorul de apă din afara cetății și l-a deviat print-un canal în Bazinul Siloam..

În 1899 a fost descoperit un tunel antic care, de asemenea, făcea legătura între râul Gihon și aria bazinului Siloam. Acest tunel este astăzi cunoscut drept „canalul epocii bronzului mijlociu”, în conformitate cu vârsta estimată.

Arheologul Ronny Reich de la Universitatea din Haifa (Tel-Aviv) a determinat că acesta a fost construit în jurul anului 1800 în.Hr., astfel pârâul Gihon a fost deviat cu multe secole înainte de Ezechia. Tunelul lui Ezechia a fost construit pentru a înlocui acest tunel, pentru că o armată asediatoa-re îl putea găsi și distruge cu ușurință. Tunelul lui Ezechia, descoperit în 1838 de către savantul ameri-can Edward Robinson, poate fi parcurs astăzi de la un capăt la altul.

2 Regi 20:20: „Celelalte fapte ale lui Ezechia, toate isprăvile lui și cum a făcut iazul și canalul de apă și a adus apele în cetate nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Iuda?” 

2 Cronici 32:2-4: „Ezechia, văzând că a venit Sanherib și că are de gând să înceapă lupta împotriva Ierusalimului, s-a sfătuit cu căpeteniile sale și cu oamenii lui cei viteji ca să astupe izvoarele de apă care erau afara din cetate. Și ei au fost de părerea lui. S-au strâns o mulțime de oameni și au astupat toate izvoarele și pârâul care curge prin mijlocul ținutului aceluia. „Pentru ce”, ziceau ei, „să gă-sească împărații Asiriei, la venirea lor, ape din belșug?”

2 Cronici 32:30: „Tot Ezechia a astupat și gura de sus a apelor Ghihon și le-a adus în jos, spre apus de cetatea lui David. Ezechia a izbutit în toate lucrările lui.”

Isaia 22:9-11: „Vă uitaţi la spărturile cele multe făcute cetăţii lui David şi opriţi apele iazului de jos. Număraţi casele Ierusalimului şi le stricaţi, ca să întăriţi zidul. Faceţi o cămară între cele două ziduri, pentru apele iazului celui vechi, dar nu vă uitaţi spre Cel ce a vrut aceste lucruri, nu vedeţi pe Cel ce demult le-a pregătit.”

Isaia 37:25-26: „Am săpat izvoare şi am băut din apele lor, şi cu talpa picioarelor mele voi seca toate râurile Egiptului." Dar n-ai auzit că am pregătit aceste lucruri de demult şi că le-am hotărât din vre-muri străvechi? Acum însă am dat voie să se împlinească, pentru ca să prefaci cetăţi tari în nişte mor-mane de dărâmături.”

Isaia 37: 33-38: „De aceea aşa vorbeşte Domnul despre împăratul Asiriei: "El nu va intra în cetatea aceasta, nu va arunca săgeţi în ea, nu-i va sta înainte cu scuturi şi nu va ridica întărituri de şanţuri împotriva ei. Ci se va întoarce pe drumul pe care a venit şi nu va intra în cetatea aceasta, zice Dom-nul, căci Eu voi ocroti cetatea aceasta ca s-o scap, din pricina Mea şi din pricina robului Meu Da-vid!" Îngerul Domnului a ieşit şi a ucis în tabăra asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi, când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi aceştia erau nişte trupuri moarte. Atunci Sanherib, împăra-tul Asiriei, şi-a ridicat tabăra, a plecat şi s-a întors; şi a rămas la Ninive. Şi, pe când stătea cu faţa la pământ rugându-se în casa lui Nisroc, dumnezeul său, fiii săi, Adramalec şi Şareţer, l-au lovit cu sa-bia şi au fugit în ţara Ararat. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Esar-Hadon.”

Neemia 3:16: „După el, Neemia, fiul lui Azbuc, mai marele peste jumătate din ţinutul Bet-Ţurului, a lucrat la dregerea zidului până în faţa mormintelor lui David, până la iazul care fusese zidit şi până la casa vitejilor.”

Inscripția Siloam.

Copia inscripției Siloam, plasată în Tunelul lui Ezechia.

III. Reabilitarea lui Ezechia.

  • Înălţare de sine? Da!

Domnia împăratului Ezechia, „fiul lui Ahaz” (2 Cronici 28:27) este unul dintre cele mai instructive momente ale istoriei iudaice. Deşi ordinea naraţiunii, în Isaia 36–39 sau în pasajele parale-le, reprezintă mai degrabă intenţia didactică a scriitorului decât ordinea istorică a evenimentelor, se pot găsi suficiente conexiuni armonioase cu istoria Orientului Apropiat antic.

Înfrângerea ruşinoasă a regelui asirian Sin-ahhe-erība (Sanherib) (vezi Isaia, capitolele 36 şi 37) a avut loc în anul 701 în.Hr., dar evenimentele descrise în Isaia, capitolele 38 şi 39 (însănă-toşirea lui Ezechia şi vizita babilonienilor), trebuie să fi avut loc în anul 702 în.Hr., cu un an mai îna-inte de faimoasa invazie asiriană în Iudeea, şi anume după ce regele Marduk-apal-iddina ÎI (Mero-dac-Baladan) al Babilonului fusese înfrânt (702 î.Hr.) de asirieni.

Vizita delegaţiei ambasadei babiloniene la Ierusalim a avut loc în ultimele zile ale domni-ei lui Marduk-apal-iddina ÎI, un răstimp de nouă luni acoperind o parte din anii 703 şi 702 în.Hr.

Ezechia s-a născut în anul 739 în.Hr. şi s-a urcat pe tron în anul 716 în.Hr., după o core-genţă de aproape 14 ani cu tatăl său, Ahaz. În timpul evenimentelor care ne interesează aici, Ezechia era încă tânăr, pe la 37-38 de ani. A murit în anul 687 în.Hr., la 15 ani după însănătoşirea să miracu-loasă. Ezechia a fost cel mai bun rege iudeu, după modelul lui David, un rege iubitor de Dumnezeu, reformator, necruţător cu politeismul care invadase Ţara Sfântă.

Era fiul lui Ahaz, un rege apostat (2 Regi 16:1-20; 2 Cronici 28:1-5), chiar fiii săi au ma-nifestat înclinaţii dezgustătoare, idolatre, ceea ce dovedeşte că familia regală lărgită era grav afectată de păgânism. Cu toate acestea, Ezechia a dus viaţa unui adevărat hasidim (om pios, om sfânt, în limba ebraică), asemenea nufărului care stă deasupra bălţii.

Să nu uităm însă că păcatul mândriei (fuduliei) nu-i ocoleşte nici chiar pe cei mai sfinţi şi pioşi oameni ai lui Dumnezeu. Mai ales după ce au purtat o luptă şi s-au bucurat de o mare biruinţă! Dar creştinul moralist vede uneori dincolo de privirea lui Dumnezeu. Un comentator moralist sugerea-ză că măsurile strategice de apărare puse la cale de Ezechia ar fi fost dovezi ale „înălţării (îngâmfării) inimii” lui.

a) După părerea acestor moralişti (pseudo)evanghelici, Ezechia nu s-ar fi sprijinit pe Dumnezeu, ci pe propriile forţe.

Exact aici este punctul în care moralistul evanghelic găseşte multe de spus. El îşi imagi-nează că voia lui Dumnezeu pentru Israel ar fi fost ca poporul ales să nu ia măsuri de apărare ome-neşti, ci doar să aştepte intervenţia supranaturală a lui Dumnezeu.

b) Acest scenariu însă nu este respectat nici de îngeri. Şi ei pun mâna pe fulgerele puterii când cele-lalte soluţii se epuizează.

În atâtea cazuri din istoria biblică, Dumnezeu a intervenit nu în lo-cul faptei omeneşti, ci împreună cu ea şi prin ea. Gândiţi-vă la praştia lui David sau la numeroasele războaie în care forţele cereşti au format avangarda Domnului oştirilor, dar nu fără oştirea activă a lui Israel (conf. 1 Cronici 14:15).

2. Însănătoşire ruşinoasă?

a) Un alt blam adus de multă vreme lui Ezechia se referă la cazul însănătoşirii lui miraculoase.

Când Domnul l-a anunţat, prin profetul Isaia, să-şi pună familia în ordine fiindcă în scurt timp va muri, regele Ezechia, în loc să zică: „Am înţeles, să trăiţi!”, s-a pus pe bocete şi rugăciuni, ca un necredincios, până când Dumnezeu, supărat şi deranjat, i-a trimis vorbă: „Ei, uite, mai ia de la Mine 15 ani!”

Şi, în subtext: „Dar ai să vezi tu cum ai să te încurci în viaţa asta pământească de care nu vrei să te dezlipeşti!” Astfel, Domnul i-ar fi dat cele 5475 de zile (15 ani) tot aşa cum, pe vremuri, turnase stolurile de prepeliţe peste evreii care bombăneau după grătarele din Egipt, ascunzând în acest dar şi pedeapsa meritată – ca să-i sature!

Dar, în realitate , lucrurile nu rămânla faza de... „caimac” (pseudo)evanghelic! Care om, oricât de rău sau de credincios ar fi, n-ar fi totalmente şocat dacă i s-ar face de cunoscut o atât de dras-tica şi categorica decizie: „Pune-ţi în rânduială casa, căci vei muri, şi nu vei mai trăi!"?

Oricât de credincios ai fi, oricât de mult ai dori „dezbrăcarea de cortul de lut paman-tesc” (2 Corinteni 5:1-5), nu poţi să primeşti cu deplina seninătate vestea plecării fără să te cercetezi, fără să-ţi mai faci încă odată bilanţul vieţii; cu atât mai mult cu cât ştim că „suntem în primejdie de moarte în orice clipă...” (1 Corinteni 15:31; 2 Corinteni 4:11). Nu poţi să nu verşi lacrimi fierbinţi pentru cei ce rămân (nemantuiti) în urma ta. Nu poţi să pleci mulţumit ştiind că mai ai tat de multe lucruri de infatuit. Gândind astfel îl putem înţelege pe credinciosul rege Ezechia.

Şi apoi, Psalmul lui Ezechia (Isaia38:9-20) dovedeşte că starea lui lăuntrică avea o altă încărcătură decât disperarea necredinţei sau resemnarea totală faţă de „soarta” anunţată de Domnul prin gura profetului Isaia.

Cât despre cataplasma (turta) cu smochine pusă pe umflatura malignă a regelui Ezechia (2 Cronici 20:7; Isaia 38:21-22) aşa după cum am arătat în introducerea acestei teme abordate, ea ne da două răspunsuri validate prin interpretarea Scripturilor potrivit celor două reguli de aur ale interpre-tării corecte a Sfintelor Scripturi:

  • 1) Fiecare verset trebuie interpretat în lumina contextului sau;
  • 2) Sfânta Scriptură poate fi explicată cel mai bine cu ajutorul Scripturii!
  • 1) Deşi regele Ezechia trăia în lumea Vechiului Testament, practica iudaica a „ungerii” era desfăşurata corect şi în cazul lui (Isaia 38:21):mai întâi,
  • 2) Împlinirea „semnului” din partea Domnului vine doar după pocăinţa sinceră, plâns şi la-crimi fierbinţi.
  • 3) „Semnul” nu era nici turta de smochine, nici proorocul Isaia (nici ungerea uşuratică de astăzi) ci controlarea verbului creaţiei. (Isaia 38:7-8; 2 Regi 20:8-11; Isaia 7:11-14).

Ambele reguli de interpretare se aplică cu prisosinţă şi în cazul bolii incurabile a lui Eze-chia. Astfel suntem convinşi că:

- a) rugăciunea făcută cu credinţa” (Iacov 5:13-16) care va mântui (însănătoşi) pe cel bolnav şi,

- b) „dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate” pe baza mărturisirii personale. (Vezi Ia-cov 5:15);

- c) apoi, urmează „punerea mâinilor” şi „ungerea” (în cazul lui Ezechia, cataplas-mă...). Dar niciodată înainte de rugăciunea de pocăinţă şi de mijlocire a prezbiterului, pastoru-lui, sau proorocului!

Turta de smochine (cataplasma) era doar confirmarea prin aplicarea unei terapii naturiste banale, la îndemână, ca Domnul binevoieşte a-l însănătoşa. Ca şi în Noul Testament,ungerea ochilor orbului cu scuipat şi tină (Marcu 8:22-26), era un leac la îndemâna dar nu în el consta vindecarea.

Atingerea femeii bolnave de 12 ani de mantia Domnului Isus nu avea niciunefect în sine ci doar puterea din spatele atingerii de mantia Lui (Matei 9:20-22; Marcu 5: 25-34).

Umbra lui Petru (Fapte 5:15), batistele sau basmalele atinse de trupul apostolului Pavel (Fapte 19:12) nu aveau puteri miraculoase (oculte), după cum nici untdelemnul sfânt sau turta (cata-plasma) de smochine nu aveau puteri miraculoare.

Nici chiar „câte puţin vin” recomandat lui Timotei (1 Timotei 5:22-25), nu conţinea în el puteri miraculoase (mistice sau oculte). Era doar recomandarea la ascultare şi la un gest de supunere şi recunoştinţa faţă de acelaşi „Iehova Rafa” – Dumnezeul Vindecărilor din Vechiul Testament!

Erau doar gesturile de pantomimă care ascundeau adevărata putere princare se făcea acea vindecare miraculoasă. Oare am uitat ce spunea Iacov, fratele Domnului Isus? „Mare putere are rugă-ciunea fierbinte a celui neprihănit” (prin pocăinţa sinceră) (Iacov 5:15-16). Acesta, prin rugăciunea „făcută cu credință” invoca revărsarea milei divine asupra neputinţelor lui trupeşti sau peste sufletul sau împovărat de păcate.

Oare am uitat să ne aducem aminte de Psalmul 103:2-5: „...şi nu uita niciuna din binefa-cerile Lui!”? Sau, ce credeţi?

Faptul că profetul Elisei, el care altădată a uns cu untdelemn sfânt mai mulţi bolnavi și i-a vindecat (1 Regi 4:37) , s-a îmbolnăvit de o boală de moarte a fost pentru că n-a avut cine să-i „facă ungerea”? (2 Regi 13:14-20). Pe el nu l-au putut salva pentru că nu i-au făcut nimeni ungerea cu unt-delemn, dar, odată înmormântat, un alt decedat pus în acelaşi mormânt, s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat! (2 Regi 13:21).

Proorocul Isaia subliniază nu nevoia de ungere ci de vindecare. (Isaia 1:6). Proorocul Ie-remia, subliniază la fel: (Ieremia 8:22; 46:11; 51:8). Proorocul Ezechiel are cea de-a treia mărturie în consens cu ceilalţi doi prooroci ai Domnului. (Ezechiel 30:22). Menţiunea specială din cartea profetu-lui lui Ieremia 17: 14 este suficient de lămuritoare pentru cine doreşte sincer să înţeleagă că:

  • Nu ungerea este importantă ci credinţă (vindecarea): „Vindecă-mă Tu, Doamne, şi voi fi vin-decat…” (14a);
  • Vindecarea nu este separată (despărţită) de mântuire. „Mântuieşte-Mă Tu, şi voi fi mântuit” (14b). Acest fapt este dovedit şi de Domnul Isus: „Da, vreau să fii vindecat. Du-te în pace, credinţa ta te-a mântuit!”(Matei 8:3)(Matei 8:5-13; Matei 8:14-17);(Matei 9:1-6);(Luca 8: 43-48).
  • Slava trebuie adusă doar lui Dumnezeu prin Hristos, nicidecum vindecătorului. „căci Tu eşti slava mea!” (14c).

Cum de a... „supravieţuit” fără ungere Trofim, tovarăşul de lucru al lui Pavel,în Milet? (2 Timotei 4:20; Fapte 20:4; 21:29).

Cum de a „supravieţuit” fără ungere, cardiacul Epafrodit? (Filipeni 2:25-30; 4:18). Cum de a supravieţuit numai cu „câte puţin vin” preauibitul ucenic Timotei? (1 Timotei 5:22-25).

Cum de a supravieţuit fără nicio ungere cu untdelemn dar numai cu Harul Domnului Isus Hristos, apostolul Pavel? (2 Corinteni 12:8-10; Galateni 4:13-15).El care altădată, ca și apostolul Pe-tru (Fapte 5:15) avusese darul vindecării (Fapte 10:11-12; 14:8-10; 20:7-12; 28:1-6; 28:7-10) (pen-tru o vreme, temporar) în partea finală a vieții sale se vede lipsit (deposedat) de acest dar charis-matic. (2 Corinteni 12:8-10; Galateni 4:13-15).

b) Am auzit multe predici şi opinii cum că Dumnezeu i-a mai dat viaţă lui Ezechia ca să vadă cât de nesăbuită era cererea lui. De fapt era un test de credinţă, o încercare în urma biruinţei burtate asu-pra lui Sanherib, fără să fi mişcat un deget! (2 Regi 19:15-37).

c) Gurile înţelepte (pământeşte vorbind) spun că, în aceşti 15 ani de graţie, Ezechia a făcut mai cu seamă prostii, dintre care cea mai mare a fost naşterea prinţului moştenitor, Manase, cel mai întu-necat capitol al istoriei Regatului Iudeu.

În realitate însă, Manase era născut, avea deja 6 ani. Dacă Ezechia ar fi murit mai devre-me, l-ar fi influenţat mai bine pe prinţul Manase? Episodul salvării Ierusalimului în anul următor, în urma credincioşiei lui Ezechia, care a preferat să se încreadă în Dumnezeu, este o dovadă clară că re-gele I-a rămas credincios lui Dumnezeu, depăşind greşelile trecutului.

d) Cea mai subtilă acuzaţie de fond pe care i-o aducem lui Ezechia este aceea că nu s-a supus anunţului că boala lui era spre moarte.

Ştim că o asemenea veste nu este bună niciodată când ni se adresează personal, chiar dacă am împlinit 70 de ani. Dar ce aţi fi făcut în locul lui Ezechia, la numai 37 de ani?

Tindem să gândim că, atunci când Dumnezeu anunţă ceva, acel lucru reprezintă un plan ideal, iar încercările noastre de a negocia cu Cerul ar fi cel puţin lipsite de înţelepciune şi de respect, dacă nu chiar blasfemii. Dar ciudat este că pe apostolul Pavel nu-l blamează nimeni că, în timp ce Dumnezeu îl avertiză din loc în loc, prin Duhul Sfânt, că la Ierusalim va fi arestat şi condamnat, el a preferat să meargă înainte (Fapte 20:22-26; 21:10-16)..

e) Sunt oare toate hotărârile lui Dumnezeu bătute în cuie?

Până şi profeţiile, cele mai multe, sunt condiţionate. Până şi unele porunci speciale au fost schimbate şi adaptate (Ezechiel 4:12-15). În cazul lui Moise, care dorea să intre în ţara promisă, Dumnezeu a rămas inflexibil: „Gata, până aici! Nu-mi mai vorbi!” Dar, în alte cazuri, cuvântul Dom-nului era o încercare: „Destul, Moise! Dă-te la o parte, că vreau să-i topesc pe toţi!” Ce să zică robul lui Dumnezeu, Moise: „Amin, Doamne, facă-Se voia Ta sublimă”?

f) Biblia ne învaţă să stăruim la Dumnezeu, nu să ne dăm bătuţi printr-o filosofie fatalistă.

Să ne imaginăm că Ezechia ar fi răspuns că Avraam: „Mulţumesc, Doamne, de cei 15 ani şi nu Te supăra pe robul Tău că mai îndrăzneşte, numai de data aceasta. Ştiu că nu sunt decât praf şi pulbere înaintea Ta, dar Ţi-aş mai cere … încă 15 ani peste cei 15!” Cum i-ar fi răspuns Dumnezeu? Ce credeţi că ar fi zis? Cum Îl cunoaşteţi dumneavoastră pe Dumnezeu? Eu tind să cred că Dumnezeu l-ar fi ascultat (conf. 2 Regi 13:19).

Mi-ar plăcea (sunt puţin răutăcios în acest caz) să-i văd pe avocaţii resemnării credincioa-se într-o situaţie asemănătoare cu cea a lui Ezechia. Ce ar face ei înşişi dacă ar fi în locul lui? Ar fi ei oare mulţumiţi doar cu dulcea sentinţă a odihnei veşnice sau ar mai cerşi zile de la bunul Dumnezeu?

IV. Ezechia, model sau lider duplicitar.

  • „Ezechia” – etimologia numelui propriu.
  • Ezechia, lider politic duplicitar.
  • Ezechia: încrederea în sine sau încrederea în Domnul?
  • Lectura teologică a puterii politice.
  • Lectura posterităţii.

Numele de origine pur ebraică, „Ezechia",este un nume de persoană care exprimă încre-derea în Dumnezeu, preamărindu-i puterea şi tăria; semnificaţia lui poate fi redată în traducere prin „tăria mea (hizki) este Jahve (Ja/Jahu)".

Într-un psalm de o frumuseţe deosebită (Psalmul 18:1) care începe cu renumitele cuvinte „Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea!”, autorul eliberat de violenţa duşmanului se roagă cu aceste cuvinte: „Domnul este tăria (întărirea) mea (Jahve, hizki) şi scăparea mea şi izbăvitorul meu”.

Ezechia a fost rege peste Iuda, regatul de Sud, ajuns pe tron la 25 de ani, domnind la Ieru-salim între anii 728-699 în.Hr. Opera istorică a cronicarului vremii evidenţiază de preferinţă meritele lui Ezechia în purificarea credinţei jahviste (mozaice) de urmele cultului păgân, care invadaseră religia mai ales în timpul domniei tatălui său Ahaz, inventatorul cadranului solar (anii 734-728 în.Hr.) şi care vor înflori din nou foarte curând în timpul fiului său Manase (anii 699-643 în.Hr.).

El a reuşit să ducă la îndeplinire planurile sale politice, presat cum era în continuu de ame-ninţările imperiului asirian. Acesta din urmă a restrâns de mai multe ori graniţele regatului său dar fără să cucerească Ierusalimul, cum de altfel prorocise profetul Isaia.

Când regele Ozia, al regatului Israel (anii 731-722 în.Hr.) s-a hotărât să scuture de pe gru-mazul poporului jugul domniei asiriene, regatul din Sud, care în anul 733 în.Hr. sub conducerea lui Ahaz s-a supus de bunăvoie şi se angajase să plătească tribut, nu a luat parte la această mişcare de re-beliune. Pentru acest motiv i-a fost cruţată soarta în care a căzut regatul Israelului: în anul 722 în.Hr., prin distrugerea capitalei Samaria şi deportarea marii majorităţi a populaţiei, a fost distrus pentru tot-deauna.

Ezechia iniţial a rămas un supus fidel al asirienilor, dar în anii 713-711 în.Hr., sub con-ducerea cetăţii filistene Aşdod (Azot, în Noul Testament – Fapte 8:40) , s-a aprins din nou mişcare de revoltă şi Ezechia a intrat în această coaliţie anti-asiriană. A primit la Ierusalim o delegaţie etiopiană –

la care se face referinţă în Isaia 18:1-6 - întrucât faraonul Shabaka, fondatorul celei de a XXV-a dinas-

tie (etiopiană), a făgăduit sprijinul său mi-litar. Dar Isaia îl avertizase pe Iuda în privinţa acestei revol-

te şi timp de trei ani profetul umbla fără haine şi des-culţ, pentru a ilustra prin această acţiune simbo-

lică faptul că regele asirian Sargon al II-lea (anii 722-705 în.Hr.) avea să târască în captivitate pe toţi rebelii, fără haine şi fără încălţăminte în picioare (Isaia 20:1-6). După cum prorocise profetul, în anul 711 în.Hr. revolta a fost înnăbuşită de Sargon şi teritoriul Aşdod a devenit provincie asiriană. Regatul

lui Iuda a reuşit să scape de această în-corporare (anexare) în imperiu pentru că a fost primul care s-a supus.

În anul 705 în.Hr., Sargon a murit şi i-a urmat fiul Senaherib (705-681 în.Hr.). Cum se întâmplă cu regularitate la succesiunea tronului, au izbucnit răscoale în tot imperiul asirian. Şi Ezechia a încercat să folosească această ocazie pentru a se elibera o dată pentru totdeauna de jugul asirian. El şi-a asumat funcţia de lider al coaliţiei anti-asiriene la care au aderat diverse mici state din sudul regiu-nii siro-palestiniene. Şi de această dată regele Ezechia a căutat sprijinul Egiptului, dar încă o dată pro-fetul Isaia (Isaia 30:1-5; 31:1-3) l-a avertizat să nu se încreadă mai mult în Egipt decât în Domnul.

Regele însă era atât de convins de succes încât n-a dat ascultare profetului pentru a evita cu orice preţ conflictul militar cu Asiria, ceea ce ar fi dus la nenorocire.

Senaherib (Sanherib) a înnăbuşit în sânge revoltele din estul imperiului, întărind şi mai mult propria domnie. Din anul 701 în.Hr., apoi, s-a dedicat problemelor din Siria şi Palestina: a supus cetăţile feniciene de pe coastă, a înfrânt armata egipteană care venea în sprijinul revoltei şi a subjugat cetăţile filistene Aşcalon şi Ekron. După care şi-a îndreptat marşul triumfal împotriva lui Iuda şi a re-gelui Ezechia. Despre aceste evenimente, în-suşi Senaherib ne informează în analele domniei lui. Dar regele lui Iuda îşi luase toate măsurile necesare în ve-derea rezistenţei în caz de asediu al capitalei. A întărit apărarea şi a asigurat aprovizionarea cu apă, indispensabilă unei cetăţi asediate. A construit în acest sens un tunel lung de aprox 600 (533m) de metri prin care apa venea în rezer-voarele Siloamului (Siloe) de la izvoarele Ghihon, în valea Chedronului cu o cădere liberă de până la 50 cm. Acest canal,

ce poate fi străbătut şi astăzi când apa are un nivel mai redus, dovedeşte nu numai gradul ridicat al teh-nicii din acel timp dar şi frica teribilă care a deterimat măsuri de apărare atât de costisitoare.

Profetul Isaia a criticat vehement, cu toate acestea, iniţiativele puse în practică, pentru că erau inspirate din încrederea în sine, în propria inteligenţă şi nu în Dumnezeu.

În fine, cursul evenimentelor descrise de Analele lui Senaherib (Sanherib)nu concordă întru totul cu datelebiblice. În locul asediului descris de Senaherib, Biblia ne spune că regele asirian a trimis trei miniştri care au pus în act tentative de intimidare, înscenate în mod magistral, după care asi-rienii au luat calea întoarcerii. Regele Ezechia, la rândul său, s-a retras într-o ascunzătoare, cuprins de frică şi îngrijorare, îmbrăcat în haine de pocăinţă. L-a chemat la sine pe profetul Isaia, care l-a încurajat aducându-i la cu-noştinţă planurile lui Senaherib (Isaia 37:1-8).

Când Senaherib a cerut pentru a doua oară lui Ezechia să se predea, Dumnezeu i-a răspuns regelui prin profetul Isaia: „De aceea aşa vorbeşte Domnul despre împăratul Asiriei: "El nu va intra

în cetatea aceasta, nu va arunca săgeţi în ea, nu-i va sta înainte cu scuturi şi nu va ridica întărituri de şanţuri împotriva ei. Ci se va întoarce pe drumul pe care a venit şi nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul, căci Eu voi ocroti cetatea aceasta ca s-o scap, din pricina Mea şi din pricina robului Meu David!" (Isaia 37:33-35).

Cuvântul Domnului spus prin profetul Isaia se împlineşte fără ca împăratul Ezechia să bă-nuiască măcar cum se va desfăşura aceasta. Versetele 36-38 din Isaia 37 (2 Regi 19:35) ne arată cum că „ÎngerulDomnului” a ucis într-o singură noapte 185 000 de asirieni fără ca Ezechia să fi mişcat un deget măcar. Istoricul Herodot consemnează în Analele sale că a fost o invazie de şobolani de câmp,

toţi infestaţi cu ciumă bubonică. Senaherib, într-adevăr, nu a reuşit să asedieze şi să cucerească Ierusa-limul. Din acelaşi capitol al profetului Isaia (Isaia 37) suntem informaţi că un înger al Domnului a lovit tabăra asirienilor, limbaj care de obicei face referinţă la izbucnirea unei ciume sau a unei gripe ucigă-toare. Locuitorii Ierusalimului au izbucnit în manifestări de bucurie ieşite din comun, dar de mulţumire faţă de Dumnezeu, de pocăinţă şi convertire, nici vorbă (Isaia 22:13 ş.u.).

Dar Ezechia nu a scăpat fără urmări. Nu numai că a trebuit să plătească din nou lui San-herib (Senaherib) tributul din urmă, dar a trebuit să trimită la Assur un dar de supunere de 30 de talan-

ţi de aur (un talant este echivalentul a 36 kg) şi 300 de talanţi de argint, ceea ce a reuşit să facă numai

prin spolierea (jefuirea vistieriei Templului (conf 2 Regi 18:14-16).

La nivel politic, aşadar, planurile împăratului Ezechia nu au avut sorţi de izbândă. Nu a

dat ascultare profetului Isaia, s-a lăsat antrenat într-o revoltă prostească împotriva puterii imense a asirienilor, târând ţara într-o ruină din ce în ce mai mare. Provincia lui Iuda a fost devastată şi supusă principilor filisteni, vasali ai asirieni-lor, tributurile apăsătoare ale populaţiei au rămas neschimbate

iar Eze-chia putea să mulţumească lui Dumnezeu dacă Ierusalimul nu a fost cucerit şi distrus.

Cronicarul, însă, în evaluarea regilor lui Israel şi ai lui Iuda atât din punctul de vedere al istoriei profane cât mai ales cel religios, are cuvinte deosebite de elogiu pentru acest rege: „El şi-a

pus încrederea în Domnul Dumnezeul lui Israel; şi dintre toţi împăraţii lui Iuda, care au venit după

el sau care au fost înainte de el, n-a fost niciunul ca el” (2 Regi 18:5 ş.u.; Sir 49:4).

Credincios lui Iehova, asemeni strămoşului său David, a purificat cultul de orice infiltra-

ţie a elementelor cananeene. Spre deosebire de Cartea Regilor, opera istorică a Cronicilor se lungeşte

îndeosebi în a povesti meritele lui Ezechia cu privire la Templu şi la cult, încât face din el un model ex-celent de reformator. În acest fel, lui i se datorează purificarea (curăţirea) Templului şi săvârşirea re-gulară a cultului (închinării ceremoniale) (2 Cronici 29), celebrarea anuală a Sărbătoririi Paştelui la Ie-rusalim (2 Cronici 30) precum şi exerciţiul ordonat şi corect al serviciului preoţesc şi levitic, cu vărsa-rea regulatăa zeciuielii la Templu (2 Cronici31). Potrivit Proverbelor 25:1 (1 Regi 4:32), colecţia zi-cerilor lui Solomon din textul actual al capi-tolelor 25-29 a apărut în timpul regelui Ezechia, probabil chiar la solicitarea lui. Lui Ezechia i se atribuie şi un imn (psalm) de mulţumire pe care l-a compus du-pă ce a fost vindecat de o boală gravă (Isaia 38:9-20). În timp ce, muribund, îl implora pe Dumnezeu amintindu-i comportamentul său pios, Domnul (Iehova) l-a trimis pe Isaia să-i spună că avea să mai trăiască alţi 15 ani: ca semn al acestei promisiuni divine, a făcut să coboare cu zece trepte umbra soa-relui care era la apus peste treptele palatului regal (Isaia 38:1-8; Sir 48:23).

Vindecarea mirabilă (miraculoasă) a lui Ezechia lasă de înţeles care este adevărata valoa-

re a vieţii umane înaintea lui Dumnezeu. Pe Dumnezeu nu-l interesa ca regele lui Iuda să obţină mari succese politice. Cu siguranţă Ezechia voia să obţină ceea ce era mai bun pentru poporul său, dar con-siderând extraordinara putere a asirienilor din acel timp, nici acrobaţiile diplomatice şi efortul armelor nu puteau garanta mare lucru.

Sublinierea expresă a faptului că după anunţarea hotărârii divine cu privire la vindecarea regelui, Isaia porunceşte să se aplică o cataplasmă de smochine (Isaia 38:21-22; 2 Regi 20:7) pe um-flatura malignă a lui Ezechia ne duce cu gândul la explicaţiile de mai târziu ale lui Iacov, fratele Dom-nului din Epistola lui Iacov cap 5:13-20 cum că nu „semnul ungerii” sau „semnul turtei de smochine” are o putere miraculoasă (mistica sau ocultă) ascunsă în sine ci voinţa precisă, exclusivă a Domnului care are putere să dea înapoi cu zece trepte umbra pe cadranul soarelui lui Ahaz (Isaia 38:7-8; 2 Regi 20:8), voinţa divină pusă în acţiune derugăciunea făcută cu credinţă, cu pocăinţă adâncă şi cu lacrimi fierbinţi ale celui bolnav. (Isaia 38:5; 2 Regi 20:1-5; Iacov 5:13,15-16).

Punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor (prezbiterilor nu prezbiterului sau prezbite-riţelor, proorociţelor) şi ungerea (turta sau cataplasma) se vor face după mărturisirea păcatelor celui bonav (Iacov 5:15-16; 2 Regi 20:1-5; Isaia 38: 1-5) dar niciodată înainte de pocăinţa sinceră, adâncă, reală, totală a ceui în primejdie de moarte!

Cartea Cronicilor îl consideră pe Ezechia un rege exemplar numai pentru că el a folosit toate energiile sale şi entuziasmul personal pentru apărarea cauzei lui Dumnezeu. Pentru că înaintea

lui Dumnezeu, voinţa dreaptă şi intenţia curată sunt mai importante decât succesul, iar generozitatea pentru Împărăţia valorilor spirituale, mai de preţ decât edificarea unei împărăţii pământeşti efemere.

V. Tunelul regelui Ezechia – Ierusalim.

Tunelul regelui Ezechia este un vechi apeduct, aflat sub cetatea Ierusalim, săpat în secolul al VII-lea. Descoperit în secolul al XIX-lea d.Hr., acest tunel poate fi vizitat de turişti, aceştia trebuind, însă, să meargă prin apele reci care curg de mii de ani.

Ezechia, fiul regelui Ahaz, a trăit între anii 715-687 în.Hr şi a fost rege peste Iuda, mos-tenind conducerea de la tatăl său. Datorită credinţei statornice în Dumnezeu, Iezechia, care a domnit vreme de aproape treizeci de ani, a fost cel mai credincios rege pe care l-a avut vreodată Iuda (2 Regi 18-20; 2 Cronici 29-32). El a eliminat complet idolatria, păzind toate poruncile lui Dumnezeu. Pentru aceasta, el a biruit în anumite lupte fiind ajutat în chip minunat de Dumnezeu. În vremea sa a trăit pro-fetul Isaia, care l-a sfătuit şi l-a îndemnat pe acesta spre pocăinţă, atunci când risca să cadă pradă du-hului mândriei. Ezechia a trecut la cele veşnice la vârsta de doar 54 de ani, după ce Dumnezeu l-a ta-maduit de o boală grea, prelungindu-i viaţa cu încă cincisprezece ani. A fost înmormântat în cetatea Ie-rusalim, alături de părinţii săi. (2 Regi 20:21; 2 Cronici 32:33).

În anul 1838, arheologul Edward Robinson, specialist în geografie biblică, a descoperit

un tunel de apă, sub cetatea Ierusalim. Deoarece, după o anumită porţiune, tunelul era blocat, el s-a re-zumat la concluzia că acesta este un apeduct artificial, săpat în munte, care alimenta cetatea cu o apă venită din nord. El a sugerat, însă, că acesta ar putea fi tunelul săpat în vremea regelui Ezechia, de ca-

re aminteşte Sfânta Scriptură. Mai târziu, în anul 1880, pe când se scaldă într-un bazin cu de apă din Siloam, un localnic a descoperit intrarea într-un tunel subteran. După numai câţiva metri, el a alunecat într-un culoar îngust şi lung, pe ai cărui pereţi se aflau urme deosebit de vechi. localnicul a arătat des-coperirea arhitectului Conrad Schick, care se afla atunci în oraş, acesta din urmă observând o inscripţie în limba ebraică, întinsă pe şase rânduri.

La începutul anului 1881, epigrafistul A.H.Sayce s-a stradut îndelung pentru a tălmăci ins-criptia, realizată în secolul al VII-lea în.Hr, în vremea regelui Ezechia. Inscripţia, care s-a dovedit a fi originală, deci deosebit de valoroasă, da mărturie despre ultimele lucrări săvârşite în acest tunel, săpat în vremea regelui Ezechia, şi bucuria celor care au lucrat la realizarea lui.Săparea acestui tunel, care porneşte de la izvorul pârâului Ghihon şi se termină în scăldătoarea Siloam, a fost comandată de regele Ezechia, pentru a asigura alimentarea cetăţii cu apă curată, în caz de asediu.Potrivit inscripţiei desco-perite accidental, tunelul a fost săpat de două echipe de oameni, simultan, una pornind dinspre est, iar altă dinspre vest. Deşi tunelul are un traseu şerpuit, cele două echipe depărtându-se până la treizeci de metri una de cealaltă, într-un final, ele s-au apropiat şi s-au întâlnit. Având în vedere lun-gimea totală a tunelului săpat de arhitecţii lui Ezechia , adică 554 (533) de metri, întâlnirea celor douăechipe, sub munte, a fost socotită şi că o minune a lui Dumnezeu.

Tunelui regelui Ezechia este menţionat şi în Sfânta Scriptură, unde citim: „Celelalte fapte ale lui Iezechia, luptele lui şi cum că el a făcut iazul şi canalul pentru adus apa în cetate, sunt scrise în cartea faptelor regilor lui Iuda" (2 Regi 20:20). Apoi, în altă parte, citim: „Ezechia a astupat gură de sus a apelor Ghihonului şi le-a făcut să curgă în jos prin partea de apus a cetăţii lui David" (2 Cronici 32:30). Scopul acestui tunel, adică alimentarea cetăţii Ierusalim cu apă, în caz de asediu, reiese şi din următoarea mărturie: „Când Ezechia a văzut că a venit Sanherib, cu gândul că să lupte împotriva Ieru-salimului, a hotărât împreună cu sfetnicii şi cu vitejii săi ca să astupe izvoarele de apă care erau afară din cetate, iar aceştia l-au ajutat. Atunci s-a adunat o mulţime de popor şi a astupat toate izvoarele şi pârâul care curgea prin mijlocul ţării, zicând: Să nu vină regele Asiriei şi, găsind apă multă, să se în-tărească" (2 Cronici 32:1-4). Peste doar câţiva ani de la descoperirea preţioasei inscripţii, hoţii de anti-chităţi au decupat-o din peretele de piatră al tunelului şi au vândut-o unui grec bogat din Ierusalim.

De la acesta, autorităţile otomane au conficat-o şi au trimis-o în Istanbul (Constantinopol), spre a fi aşezată în muzeul sultanului, unde aceasta se afla încă şi astăzi.

VI. O nouă descoperire confirmă istoricitatea Sfintei Scripturi – Sigiliul re-gelui Ezechia.

Sursa: http://www.reuters.com/article/us-israel-archaeolo...

După studii intense făcute de către specialiștii și profesorii Catedrei de Arheologie Bibli-că, s-a ajuns la concluzia că sigilul a aparținut regelui biblic Ezechia, artefactul având o istorie de cel puțin 2700 de ani.

Universitatea Ebraică din Ierusalim a prezentat la început de decembrie 2015, în cadrul unei sesiuni de comunicări științifice, o mare descoperire arheologică. Este vorba despre o imagine proiectată sau un sigiliu antic, descoperit în apropierea Orașului Vechi – Ierusalim.

După studii intense făcute de către specialiștii și profesorii Catedrei de Arheologie Bibli-că, s-a ajuns la concluzia că sigilul a aparținut regelui biblic Ezechia, artefactul având o istorie de cel puțin 2700 de ani. Munca asiduă a cercetătorilor a fost concluzionată într-un raport prin care se demon-strează că între inscripțiile sigiliului se găsește și formula „Ezechia (fiul lui) Ahaz, împăratul lui Iuda”.

În acest sens, descoperirea de la Ierusalim confirmă un adevăr istoric al Sfintei Scripturi – regele Ezechia, după Spetuaginta (LXX) sau Ezechia, după textul Masoretic, a trăit între anii 715 și 686 în. Hr., fiind al 14-lea rege al regatului Iuda. 

Textul Sfintei Scripturi îl amintește pe Ezechia în Cartea a II-a a Regilor 19-20 şi apoi în 2 Cronici 32 sau Isaia 37-39, fiind legiuitorul care a interzis cultul idolilor în Templul din Ierusalim, în-demnând poporul la cinstirea „Dumnezeului celui Viu”.

VII. Rabşache. Isaia 36:1-12.

Sursa: http://www.existedios.com.es/Gratis_ClipArt_Imagen...

„În al paisprezecelea an al împăratului Ezechia, Sanherib, împăratul Asiriei, s-a suit împotriva tutu-ror cetăţilor întărite ale lui Iuda, şi le-a luat. Şi împăratul Asiriei a trimis din Lachis la Ierusalim, la împăratul Ezechia, pe Rabşache cu o puternică oştire. Rabşache s-a oprit la canalul de apă al iazului de sus, pe drumul ogorului înăl-bitorului. Atunci Eliachim, fiul lui Hilchia, căpetenia casei împăratu-lui, s-a dus la el cu logofătul Şebna şi cu Ioah, fiul lui Asaf, scriitorul (arhivarul). Rabşache le-a zis: "Spuneţi lui Ezechia: "Aşa vorbeşte marele împărat, împăratul Asiriei: "Ce este încrederea aceasta pe care te bizui?" Eu îţi spun că acestea sunt vorbe în vânt: pen-tru război trebuie chibzuinţă şi putere. În cine ţi-ai pus, dar, încrederea, de te-ai răsculat împotriva mea? Iată, ai pus-o în Egipt, ai luat ca spri-jin această trestie ruptă, care înţeapă şi străpunge mâna oricui se sprijină pe ea! Aşa este faraon, îm-păratul Egiptului, pentru toţi cei ce se încred în el. Dar poate că îmi vei spune: "Ne încredem în Dom-nul Dumnezeul nostru!" Dar nu este El acela ale cărui înălţimi şi altare le-a îndepărtat Ezechia,zicând

lui Iuda şi Ierusalimului: "Să vă închinaţi înaintea acestui altar"?" Acum fă o învoială cu stăpânul meu, împăratul Asiriei, şi-ţi voi da două mii de cai; să vedem dacă poţi face rost de călăreţi ca să înca-lece pe ei! Cum ai pu-tea să stai tu împotriva unei singure căpetenii, dintre cei mai neînsemnaţi sluji-tori ai stăpânului meu? Şi totuşi tu îţi pui încrederea în Egipt pentru care şi pentru călăreţi. Şi apoi, fără voia Domnului m-am suit eu împotriva ţă-rii acesteia s-o nimicesc? Domnul mi-a zis: "Suie-te împotriva ţării acesteia şi nimiceşte-o!" Eliachim, Şebna şi Ioah au zis lui Rabşache: "Vorbeşte ro-bilor tăi în limba aramaică, fiindcă o înţelegem; nu ne vorbi în limba evreiască, în auzul poporului care este pe zid." Rabşache a răspuns: "Oare stăpânului tău şi ţie m-a trimis stă-pânul meu să spun aceste cuvinte? Nu m-a trimis el să le spun oamenilor acestora care şed pe zid ca să-şi mă-nânce ba-lega şi să-şi bea udul împreună cu voi?"

1.Asirienii cuceresc 46 de cetăţi din Iuda şi îşi stabilesc tabăra la Lachis în 703 sau 701 în.Hr..

Israel era deja în robie iar populaţia din cetăţile capturate de pe teritoriul din Iuda fusese deportata. Aceste evenimente sunt descrise în 2 Regi 18 - 19 şi în 2 Cronici 32. Asaltul asirian are loc după ce Ezechia refuza să mai plătească bir asirienilor şi începe reforma religioasă în Iuda, dărâma idolii şi altarele de pe înălţimi. Numai că nu toată populaţia din Iuda este încântată de acest lucru. Se pare că asirienii aveau oameni care se plânseseră că nu mai aveau voie să se închine pe înălţimi, că nu mai aveau idoli. Împăratul Asiriei, Sanherib, nu vine la Ierusalim să povestească cu Ezechia, nu vrea să aibe o discuţie ca de la egal la egal.

2.Sanherib îşi trimite pe omul lui de încredere, şeful militar, Rabşache să ducă mesajul la Ezechia.

  • Pe lângă că era şeful militar, pot să văd din text că era un bun psiholog, un om ce ştia să facă afaceri şi un bun lingvist.
  • Mesajul lui confirmă ceea ce Isaia tot încerca să spună marilor capi din Iuda. Să nu îşi pună încrederea în Egipt şi să se încreadă în Domnul, să aştepte ajutorul de la El.
  • Le spune să nu se încreadă într-o trestie frântă ce te răneşte dacă o foloseşti.
  • Apoi, se pare că asirienii aveau informaţii foarte precise despre armată din Ierusalim, despre reforma religioasă, despre câte înălţimi şi câţi idoli fuseseră dărâmaţi, despre starea psihică şi materială în care se afla poporul din cetate. Şi, nu numai atât.
  • Ca să îi infricosesze şi mai tare, Rabşache a venit la Ierusalim cu o oştire puternică şi nicio-data nu a vorbit despre Ezechia ca şi despre un rege însă despre Sanherib intotdeuna îl evoca ca fiind marele împărat.
  • Fără să ştie, Rabşache, confirma prin mesajul lui ceea ce Isaia spusese poporului: să îşi pună încrederea în Dmmnul şi să aştepte ajutorul de la El căci a lui este toată puterea.
  • Vorbeşte poporului în ebraică conştient că mesajul lui va stârni controverse. Cei trei trimişi ai lui Ezechia îl roagă să vorbească în aramaica- limba comercială, limba înţeleasă numai de di-plomati şi de comercianţi şi nu de oamenii de rând.
  • Însă el îşi doreşte ca frică să intre în oameni, să îi descurajeze, să se ridice împotriva regelui Ezechia şi să se predea asirienilor.

Se confirmă aici ca profeţiile spuse de Isaia sunt de la Domnul (Isaia 19:11-17, 20:1-6, 30:1-7).

3.Intenţia lui Rabşache era să demoralizeze poporul.

VIDEO. Isaiah 36:2, Assyria and Ravshakeh (Rabşache).

https://www.youtube.com/watch?v=1cj1jAb6k9Q

VIII. Frică, deznădejde şi depresie. Isaia 36:11-22.

„Eliachim, Şebna şi Ioah au zis lui Rabşache: "Vorbeşte robilor tăi în limba aramaică, fiindcă o înţe-legem; nu ne vorbi în limba evreiască, în auzul poporului care este pe zid." Rabşache a răspuns: "Oa-re stăpânului tău şi ţie m-a trimis stăpânul meu să spun aceste cuvinte? Nu m-a trimis el să le spun oamenilor acestora care şed pe zid ca să-şi mănânce balega şi să-şi bea udul împreună cu voi?" Apoi Rabşache a înaintat şi a strigat cu toată puterea lui în limba evreiască: "Ascultaţi cuvintele marelui împărat, împăratul Asiriei! Aşa vorbeşte împăratul: "Nu vă lăsaţi amăgiţi de Ezechia, căci nu va pu-tea să vă izbăvească. Nu vă lăsaţi mângâiaţi de Ezechia cu încrederea în Domnul, când vă zice: "Domnul ne va izbăvi, şi cetatea aceasta nu va fi dată în mâinile împăratului Asiriei." Nu ascultaţi pe Ezechia. Căci aşa vorbeşte împăratul Asiriei: "Faceţi pace cu mine, supuneţi-vă mie, şi fiecare din voi va mânca din via lui şi din smochinul lui, şi va bea apă din fântâna lui, până voi veni şi vă voi lua în-tr-o ţară ca a voastră, într-o ţară plină de grâu şi de vin, o ţară plină de pâine şi de vii." Nu vă lăsaţi amăgiţi de Ezechia, când vă zice: "Domnul ne va izbăvi." Oare dumnezeii neamurilor au izbăvit ei fiecare ţara lui din mâna împăratului Asiriei? Unde sunt dumnezeii Hamatului şi Arpadului? Unde sunt dumnezeii din Sefarvaim? Şi unde sunt dumnezeii Samariei? Au izbăvit ei Samaria din mâna mea? Dintre toţi dumnezeii acestor ţări, care din ei şi-a izbăvit ţara din mâna mea, pentru ca Domnul să izbăvească Ierusalimul din mâna mea?" Dar ei au tăcut şi nu i-au răspuns o vorbă; căci împăratul dăduse porunca aceasta: "Să nu-i răspundeţi!" Şi Eliachim, fiul lui Hilchia, căpetenia casei împăra-tului, Şebna, logofătul, şi Ioah, fiul lui Asaf, scriitorul, au venit astfel la Ezechia cu hainele sfâşiate şi i-au spus cuvintele lui Rabşache.”

1. Manipulare şi ateism.

Am mai meditat şi în alte situaţii de studiere a textului din Isaia 36 şi dincolo de istorie pot să văd manipulare şi un soi de ateism. Nu ştiu cum aş fi reacţionat dacă aş fi fost în papucii celor din Ierusalim, ai lui Ezechia şi a celor trei comandanţi de război din Iuda: Eliachim, fiul lui Hilchia, admi-nistratorul palatului, scribul Şebna şi cronicarul Ioah, fiul lui Asaf.

2.Rabşache alege cu multă dibăcie locul de întâlnire.

Este acelaşi loc unde cu 23 de ani înainte Isaia îl provoacă pe Ahaz să îşi pună încrederea în Domnul şi nu în Asiria. La rezerva de apă a Ierusalimului îşi stabileşte Rabşache locul de întâlnire. El ştie să intimideze din prima secundă.

3. Îşi ţine discursul neaşteptând răspuns din partea delegaţiei din Iuda.

Manipulează cuvintele în aşa fel încât să conducă delegaţia cât şi poporul ce asculta pe zi-duri în descurajare şi disperare. Numărul lor mare să aducă frica în populaţie şi aceasta să se descuraje-ze gândind că ei sunt o mână de oameni. Descurajarea atrage uimitor de repede după sine depresia. Îi provoacă să renunţe la starea de asediu, să realizeze că sunt puţini, că oricum nu au armata. Apoi, ape-leaza la religie, spunându-le că tocmai Dumnezeu i-a trimis să împresoare Ierusalimul şi să îl cucereas-ca.Dacă toate celelalte 46 cetăţi au fost cucerite ... să realizeze că asta îi aştepta şi pe ei. Nu au încotro. Mai bine să renunţe şi să accepte să intre sub domnia asiriană. 

4. Deşi nu trăim şi nu locuimîn vremurile lui Isaia şi Ezechia, deşi nu suntem în Ierusalimul ase-diat, ne trezim în situaţii similare cu a lor.

Vin lângă noi oameni care ştiu să manipuleze masele, care aduc argumente ce par super solide, care provoacă la neîncredere, nesupunere faţă de ceea ce spune Domnul, îşi iau chiar pe Dom-nul de partea lor şi soluţia lor vine direct de la Domnul.

Ce trebuie să facem? Să renunţăm la convingerile noastre de credinţă, la închinare, la in-crederea în Domnul aşa cum spune Biblia ... să înţelegem că ei sunt trimişii Domnului care vin să ne salveze?

5. O robie,  un aliat sau o alianţă este adusă de dorinţa de a avea mai mult.

Şi aici, ca ciupercile după ploaie, găseşti tot felul de oameni ce ştiu să te manipuleze. Dacă mai ai o slujbă, ce e aşa rău? O să câştigi mai mult. De fapt, nici nu trebuie să lucrezi aşa mult ... dar câteva ore pe zi. Foloseşte-ţi relaţiile pentru a-i ademeni în afaceri din care tu să câştigi şi câştigă şi ei ceva. Vinde-ţi relaţiile pentru bani. O să ai mai mulţi bani. O să devii cineva. Nu contează că întâlnirile de afaceri sunt duminica sau când ceilalţi din biserica ta se adună la închinare. Dacă aface-rea merge înseamnă că El te binecuvânta pentru munca ta depusă şi drumul ales e bun.

Nu crezi că Dumnezeu ţi-a trimis o idee salvatoare că ai mai mulţi bani şi să trăieşti bine? Eh, ţi se deteriorează sănătatea însă dacă munceşti mai mult o să ai mai mulţi bani ca să plăteşti pentru ea. Dacă nu accepţi eşti numit leneş, nu înţelegi că Dumnezeu îţi dă oportunităţi de care tu nu ştii să profiţi, nu vrei să munceşti, te complaci în sărăcie ... aştepţi să îţi plouă din cer.

6. Da, Domnul îţi dă însă nu îţi pune în traistă!

  • Nu îţi este frică să nu fii în rând cu lumea?
  • Nu îţi este frică că o să râdă ceilalţi de tine?
  • Nu îţi este teamă că o fii sărac?
  • Cine este Cel ce îmi pâinea cea de toate zilele?
  • Cui mă închin? 
  • Cât de repede renunţ la convingeri, credinţa în favoarea stablitatii materiale?
  • Realizez că sunt manipulată când cineva vine cu oferte "divine"?
  • Ce să mai cred?
  • De cine să îmi fie frică?
  • Ce fac când deznădejdea şi depresia vin?
  • La cine alerg?
  • a) Refuza să vorbească în limba aramaică, să trateze problema de război diplomatic şi începe să vorbească poporului. Nu îi pasa că Iudeea avea o delegaţie trimisă să trateze delegaţia asiri-ana.
  • b) Refuza să lucreze de la egal la egal şi vrea să spună el poporului ce are de spus şi cum vede el lucrurile.Spionii nu sunt o invenţie modernă. Putem să vedem în text ca Rab-Sache ştia bine se ce petrece în interiorul cetăţii Ierusalim.
  • Ştia că Isaia vorbise poporului din partea Domnului şi că provocase poporul să îşi pună incre-derea în Domnul.
  • Ştia că Ezechia începuse o reforma religioasă, că curăţise tara de idoli şi înălţimi, că poruncise ca închinarea să se facă la Templu, după ritual şi aşa cum poruncise Domnul.
  • a) Promite în numele împăratului că dacă poporul va capitula atunci vor avea mâncare, vor fi duşi într-un loc unde vor fi stăpâni pe casa lor, pe via lor.
  • b) Promite marea cu sarea. Apoi aduce la cunoştinţa poporului de cuceririle făcute de ei şi nu realizează în acelaşi discurs îşi arata arama pe fată.
  • c) Vrea ca poporul să renunţe la încrederea lor în Ezechia - regele din Iuda, la încrederea în Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov.
  • d) Îl compară pe Dumnezeu cu zeii popoarelor cucerite de ei. Le aminteşte ca şi Samaria a fost luată captivă şi oamenii din ea deportaţi în toată Asiria. 
  • a) Erau duşi în grupuri cât mai mici şi la distanţe cât mai mari de locul lor de baştină.
  • b) Puşi să convieţuiască cu oameni din alte popoare ca să îşi piardă propria identitate nati-onala, valorile, credinţa.
  • c) Apoi, nefiind mulţi din acelaşi popor, aceeaşi limbă, aceeaşi credinţă era mai greu să apa-ra răzvrătirea sau să se răscoală. Poporul astfel împrăştiat era mai uşor de manipulat şi stapa-nit. Deveneau asimilaţi.
  • Îi cred?
  • Cred promisiunile ce mi le înşiră?
  • Ce se ascunde dincolo de promisiuni.
  • Cei din Iuda ştiau cât de însetaţi de sânge şi oribilitate erau asirienii. Auziseră şi ei poveştile despre crimele de o oribilitate greu de descris.
  • În numele cui vin aceşti oameni?
  • Pe cine prezintă?
  • Un om sau pe Dumnezeu?
  • Cui i se închină? Unui om sau Lui Dumnezeu?
  • Ce ştiu despre viaţa lui? 
  • Cred că Biblia este Cuvântul Lui Dumnezeu.
  • Cred că Domnul Isus Hristos - Mesia este Dumnezeu.
  • Cred că Domnul Isus Hristos este Cuvântul întrupat aşa cum spune evanghelistul Ioan.
  • Cred că ceea ce cere Domnul de la mine este să ascult de ceea ce spune El şi să mă încred în El. Cred că numai prin Domnul Isus Hristos - Yeshua HaMashia am iertarea păcatelor şi viaţa veşnică. 
  • „O, Doamne al Oştirilor, Dumnezeul lui Israel” - Dumnezeu Omnipotent şi personal;
  • „Tu, Care tronezi deasupra heruvimilor!” - Suveran, prezent, disponibil;
  • „Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor regatelor pământului!” - Dumnezeu Atotputernic peste tot pământul;
  • „Tu ai făcut cerurile şi pământul!” - Omnipotenta guvernării Sale divine ca şi Creator;
  • „DOAMNE, pleacă-Ţi urechea şi ascultă! Doamne, deschide-Ţi ochii şi priveşte! Auzi toate cuvintele pe care Sanherib le-a trimis ca să-L batjocorească pe Dumnezeul cel Viu! "
  • Ştia că Dumnezeu aude şi vede. Ştia că El este Domnul Oştirilor, Cel care vin în fruntea oştilor când copiii Săi sunt în pericol.
  • Ştia că ajutorul vine de la El. Îşi începe rugăciunea cu lauda la adresa Lui Dumnezeu, recunos-candu-i autoritatea, puterea, măreţia.
  • Ştia că ceilalţi zei sunt făcuţi de om şi nu au putere, El este însă Dumnezeu ce are putere. Îi pasa că Dumnezeul Lui este batjocorit şi se vede mic, neajutorat însă Îi cere Lui Dumnezeu să se ocupe de cel ce a adus cuvintele pline de blasfemii.
  • Nu este o rugăciune lungă însă vrea ca toţi oamenii de pe faţa pământului să afle ce face Dum-nezeu cu cei ce aduc blasfemii la adresa Lui. 
  • Unde le duc?
  • Cui i le spun?
  • Le duc Domnului?
  • Ce cer pentru acei ce scriu sau spun astfel de mesaje?
  • Cum reacţionez când Numele Domnului este luat în deşert?
  • Ce fac când la adresa Lui sunt aduse blasfemii?
  • S-a alipit de Domnul cu toată inima şi a ascultat de El, a făcut ce este drept înaintea Domnului.
  • Acum era bolnav. Nu se ştie ce boală avea însă se pare că nu se ridică din pat.
  • Mai mult de atât, primeşte vizita lui Isaia care îi spune să îşi pună casa în rânduiala, să dea ultimele ordine, să îşi facă testamentul pentru că ... va muri. 
  • Se roagă şi plânge înaintea Domnului.
  • Vine cu justificări corecte din punctul de vedere al Vechiului Testament.
  • Îmi place de Ezechia că nu îl roagă pe Isaia să se roage pentru el, nu pune preoţii şi poporul la post şi rugăciune pentru el ... îşi face rugăciunea de unul singur, în intimitate. Doar el şi Dum-nezeu.
  • A) La unele rugăciuni răspunde că lui Ezechia ... super rapid.
  • B) Unora li se spune să îşi pună casa în rânduiala, li se spune ce sfârşit vor avea ...
  • C) Nu toţi primesc o prelungire a vieţii cu 15 ani, nu la toţi arată Domnul îndurare cum a arătat lui Ezechia.
  • D) Nu pe toţi îi vindecă Domnul instant, nu toţi mai pot avea copii după ce moartea le-a zâmbit în faţă. 
  • Ştiu că prin jertfa Domnului Isus Hristos - Yeshua HaMashiach am iertarea păcatelor şi viaţa veşnică.
  • Ştiu că dincolo de moartea fizică exista o viaţă veşnică.
  • Ştiu că acolo mă voi întâlni cu Domnul Isus - Yeshua, care mă va duce la Tatăl – la „Tatăl Meu şi la tatăl vostru, la Dumnezeu şi la Dumnezeul vostru” (Ioan 20:17) – la Dumnezeu Tatăl.
  • Ştiu că acolo Îl voi vedea pe Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
  • Ştiu că acolo îmi voi revedea tatăl, bunicii, unchii, mătuşile, verişorii, rudele şi prietenii. 
  • Dacă el moare, mai poate să îl laude pe Domnul?
  • Ce mai poate face din locuinţa morţilor?
  • 1. în „turtă de smochine” (Isaia38:22; 2 Regi20:8),
  • 2. semnul nu constă în „leacul alinător” (Iasia 1:6);
  • 3. semnul nu constă în „ungerea cu untdelemn” din Iacov 5:14;
  • 4. nici în semnul crucii făcut pe fruntea bolnavului (mirungerea cu mir sfinţit prin rugăciuni făcute în „Săptămâna Luminată” de un sobor de preoţi către Maica Domnului;
  • 5. nici în „scuipatul amestecat cu tina” (Ioan 9:6; Marcu 8:23);
  • 6. semnul nu constă în „umbra lui Petru (Fapte 5:15);
  • 7. semnul nu constă în „batiste sau mahrame atinse de trupul lui Pavel” (Fapte 19:12);
  • 8. nici măcar în „poala mantiei Domnului Isus” (Matei 9:21;14:36).

7. În cine îmi pun încrederea?

Manipularea aduce frica, deznădejdea şi depresia.

IX. Istoria se repetă! Isaia 36:11-22.

1. Rabşache are două discursuri pline de enfază, promisiuni deşarte, cuvinte provocatoare la ne-încredere, necredinţă.

2. Numai ca Rabşache nu vede nimic bun în asta. El are alte planuri ... de fapt nu sunt ale lui ci ale

"marelui împărat" al Asiriei.

3. De ce îi ducea într-un alt loc şi nu îi lăsă în Ierusalim sau în locurile de unde erau?

4. Ce învăţ de aici? Ce este aşa de interesant în acesta istorie?

S-a dovedit istoric ca oamenii nu învaţa nimic din istorie şi de asta ea se repeta. Eu însă vreau să învăţ din ea. Vreau să învăţ că sunt şi acum oameni care denigrează credinţa în Dumnezeu.

Nu Îl vor denigra pe Dumnezeu oamenilor ce nu cred în El ci vor veni înarmaţi până în dinţi, cu o oştire puternică lângă ei ca să semene neîncredere şi să distrugă credinţa în Dumnezeu a oamenilor ce s-au dedicat Lui. Au şi exemple concrete cu care îşi întăresc cuvintele. 

5. Ce trebuie să fac atunci când le aud discursurile? (Chiar dacă mi se par evanghelice?)

6. Eu ştiu ceva despre cei ce vin cu discursuri pline de lapte şi miere? (2 Timotei 4: 1-5; 2 Corinteni 11:4-5, 13-15; 2 Corinteni 12:12-17; Gălăteni 1:6-10; 2 Timotei 2:15-18; Ţiţ1:10-16)

X. Aud şi ascult. Isaia 37:1-2.

„Dar poporul tăcea şi nu i-a răspuns nici un cuvânt, căci porunca regelui era să nu-i răspundă. Atunci Eliachim, fiul lui Hilchia, administratorul palatului, secretarul Şebna şi cronicarul Ioah, fiul lui Asaf, au venit la Ezechia cu hainele rupte şi i-au spus cuvintele lui Rab-Şache." (Isaia 36:21-22).

„Când regele Ezechia a auzit lucrul acesta, şi-a sfâşiat hainele, s-a acoperit cu un sac şi s-a dus la Casa Dom-nului. I-a trimis la profetul Isaia, fiul lui Amoţ, pe Eliachim, administratorul palatului, pe scribul Şebna şi pe cei bătrâni dintre preoţi, acoperiţi toţi cu saci. " (Isaia 37:1-2).

1. Vorbele de hulă (blasfemiile) ale lui Rabşhache.

Vine Rabşache cu blasfemii la adresa Lui Dumnezeu, îi umileşte pe iudeii din Ierusa-lim,  îl desfiinţează pe rege, nu pune două parale pe armata lor, are un ton de superioritate şi arogantă în atitudine şi vorba. Cred că Ezechia se aştepta la asta şi de asta a ordonat poporului să nu scoată un sunet. Îmi închipui că Rabşache a aşteptat să audă o întrebare, să audă pe cineva comentând, să vadă vreo reacţie, să audă oamenii din cetate ţipând cu disperare.

Însă după ce îşi încheie cuvântarea ... e doar tăcere. 

Am învăţat şi eu lecţia asta. Când vine cineva cu învinuiri şi îi turuie gura desfiinţându-te, e mai bine să taci. Oricum n-are rost să spui nimic. Învaţa de la Mântuitorul Isus Hristos! (Isaia 53:7; Matei 26:62-63; Marcu 14:60; 1 Petru 2:23-24).

2. Delegaţia de război din Iuda se întoarce la Ezechia cu hainele sfâşiate.

Nu cred că şi-au sfâşiat hainele în anticameră. Ezechia auzise şi el discursurile, blasfemi-ile la adresa Lui Dumnezeu. Îşi sfâşie şi el hainele şi merge la Casa Domnului (Templu) îmbrăcat în sac. Multă vreme m-am întrebat ce rol avea sacul ăsta dacă te îmbrăcai cu el. Am mai citit despre asta şi am aflat că îmbrăcat în sac nu te simţeai comod deloc. Textura sacului e una aspră, ce înţeapă pielea provocând iritaţii şi apoi ... din punct de vedere social, îţi dădea hainele de gală, regeşti şi te îmbrăcai în sac. Însemna că te smereşti, recunoşti că există o autoritate mai mare că a ta, că nu eşti buricul pămân-tului şi că pământul nu se învârte în jurul tău.Dar, nu este important numai aspectul exterior al pocăin-ței sau postului! Este cu mult mai importantă starea inimii decât aspectul exterior! (vezi Estera 4:1; Isaia 20: 2-3; 58:4-9a; Zaharia 13:4; Mica 1:8, 11; Matei 6:1, 5-6, 16-18).

3. Ezechia îşi continua reforma spirituală în Iuda şi ordonă mai marilor lui să se îmbrace şi ei în sac şi să meargă la Isaia.

Aceştia asculta. În delegaţia asta văd oficiali din armată, politica, administraţie şi de la Templu. Contextul nu le dădea loc de întors, comentat. Nu auziseră ei discursurile lui Isaia, unii din cred că citiseră manuscrisele lui însă le rămăsese ceva în minte sau în inimă? 

5. Acum erau dornici nu numai să audă însă voiau să asculte.

Am descoperit şi eu că este o diferenţă enormă între a auzi şi a asculta. Pot să aud tot felul de discuţii, prelegeri însă ... pot să nu le ascult. Pot să dau senzaţia celui ce îmi vorbeşte că îl ascult şi eu să fiu cu mintea pe alt continent. 

6. Ce cerea Domnul de la ei?

Este un principiu valabil şi astăzi. Să cred în ceea ce spune El şi să mă încred în El. Să cred în ceea ce spune El şi să fac aşa cum spune El. E uşor să cred. Însă să trăiesc împlinind şi făcând ce spune El e mai dificil. Şi e dificil pentru că sunt înconjurată de o mare de filosofi, curente, idei ...

Aud interpretări ale Sfintelor Scripturi ce-mi fac mintea şi părul să se încreţească de ui-mire. Trebuie să decid să citesc Cuvântul Său, să îl studiez, să mi-l însuşesc şi să trăiesc conform lui.

7.Mă lupt să cred ceea ce spune Biblia şi să trăiesc aşa cum spune Biblia.

XI. Chiar dacă am greşit ... Isaia 37:1-7.

„Când a auzit împăratul Ezechia cuvintele acestea, şi-a sfâşiat hainele, s-a acoperit cu un sac şi s-a dus în Casa Domnului. A trimis pe Eliachim, căpetenia casei împăratului, pe Şebna, logofătul, şi pe cei mai bătrâni dintre preoţi, acoperiţi cu saci, la prorocul Isaia, fiul lui Amoţ. Şi i-au zis: "Aşa vorbeşte Ezechia: "Ziua aceasta este o zi de necaz, de pedeapsă şi de ocară; căci copiii sunt aproape să iasă din pântecele mamei lor, şi totuşi mamele n-au putere să nască. Poate că Domnul Dumnezeul tău a au-zit cuvintele lui Rabşache, pe care l-a trimis împă-ratul Asiriei, stăpânul său, să batjocorească pe Du-mnezeul cel Viu, şi poate că Domnul Dumnezeul tău îl va pe-depsi pentru cuvintele pe care le-a auzit. Înalţă, dar, o rugăciune pentru rămăşiţa care a mai rămas." Slujitorii împăratului Ezechia s-au dus deci la Isaia. Şi Isaia le-a zis: "Iată ce veţi spune împăratului vostru: "Aşa vorbeşte Domnul: "Nu te înspăimânta de cuvintele pe care le-ai auzit şi prin care M-au batjocorit slujitorii împăratului Asiriei. Căci voi pune în el un duh de aşa fel, încât la o veste pe care o va primi, se va întoarce în ţara lui; şi-l

voi face să cadă ucis de sabie în ţara lui."

1. Ezechia se vede vinovat de alianţă cu Egyptul, de pactul făcut cu Asiria.

Vede că 46 de cetăţi fuseseră cucerite de asirieni şi oamenii din ea, câţi mai rămăseseră vii, fuseseră deportaţi pe cine ştie unde. În nici un caz în condiţii de viaţa fericite. Acum e captiv în propria cetate. Mai mult de atât ... l-a auzit pe Rab-Sache împroşcând cu noroi în demnitatea lui şi adu-cand blasfemii la adresa lui Dum-nezeu. Înţelege că nu mai are nici o şansă, nici o salvare.

A realizat cu adevărat pe ce poziţie era şi care era adevărata situaţie a poporului din Iuda. Se umi-leste în faţa Domnului, în fata naţiunii şi pleacă la Casa Domnului. Isaia nu scrie ce a făcut acolo ... dacă a adus jertfe, dacă s-a rugat, dacă a plâns .... 

2. Mesajul trimis de el e a unui diperat.

Din partea unui bărbat să auzi un asemenea mesaj e şocant. Recunoaşte că e ca o femeie ce naşte şi care nu mai are forţă să împingă copilul să iasă ... şi care e conştient că va muri atât mama cât şi copilul din această cauză. Are un respect deosebit pentru Isaia şi îl roagă să se roage el la Dumnezeul lui să-L întrebe dacă cumva Domnul a auzit blasfemiile lui Rab-Sache şi să Îl mustre pe acesta pentru asemenea cuvinte.

3. Situaţia lui Isaia nu este una foarte favorabilă.

De cuvintele şi atitudinea lui depinde în ce stare va intra regele şi naţiunea. Îi întâmpina pe mesagerii regelui cu un mesaj. Mesajul Domnului rămâne acelaşi. Da, Domnul l-a auzit pe Rabsa-che, a auzit fiecare cuvinţel şi Îl va pedepsi. Într-adevăr, au fost multe şi grele cuvinte, exprimate cu mult tupeu însă Ezechia să nu se teamă; au fost doar nişte cuvinte. Va muri ucis în propria tara, nu la poarta Ierusalimului, nu în altă ţară. Nu îi spune nici ce va face îngerul Domnului imediat după asta.

4. Ezechia a greşit ... nu a ascultat de Domnul şi a făcut alianţa cu Egiptul şi pact cu Asiria.

A crezut că destul de deştept şi abil ca să poată manageria politic situaţia ţării deşi Isaia îi spusese că nu e bine şi ca Domnul cere poporului şi regelui să se încreadă în El. 

5. Chiar şi dacă am greşit pot să vin înaintea Domnului, să-mi recunosc vinovăţia, să recunosc că-sdoar un om şi că depind de El, ca El e în control şi nu eu, ca El poate aduce salvarea şi nu eu.

Domnul îmi spune ce să fac însă mă lasa să aleg dacă ascult sau nu. Consecinţele alegerii mi le port însă. Pot să văd îndurare, har, milă, credincioşie, bunătate din partea Domnului. Văd în text ca El aude şi pe cel ce aduce blasfemii şi pe cel ce se smereşte şi îşi recunoaşte starea. Se îndura de cel ce se smereşte şi îi dă izbândă. 

XII. Încă un mesaj demoralizator de la Rab-Şache... Isaia 37:8-13.

„Rabşache, la întoarcere, a găsit pe împăratul Asiriei luptând împotriva Libnei, căci aflase de pleca-rea lui din Lachis. Atunci împăratul Asiriei a primit o veste despre Tirhaca, împăratul Etiopiei, prin care i se spunea: "El a pornit să-ţi facă război." Cum a auzit lucrul acesta, a trimis soli la Ezechia, zicându-le: "Aşa să vorbiţi lui Eze-chia, împăratul lui Iuda: "Nu te lăsa amăgit de Dumnezeul tău, în care te încrezi şi zici: "Ierusalimul nu va fi dat în mâinile împăratului Asiriei." Căci ai auzit ce au fă-cut împăraţii Asiriei tuturor ţărilor şi cum le-au nimicit cu desăvârşire; şi tu, să fii izbăvit? Oare dum-nezeii neamurilor pe care le-au nimicit părinţii mei, le-au izbăvit ei, şi anume: Gozanul, Haranul, Reţef şi fiii lui Eden care sunt la Telasar? Unde este împăratul Hamatului, împăratul Arpadului şi îm-păratul cetăţii Sefarvaim, Hena şi Iva?"

1. Lucrurile parcă se precipită după ce Ezechia primeşte răspunsul din partea Domnului.

Rab-Sache aude ca împăratul lui a plecat de la Lachis şi lupta împotriva Libnei. Tirhaka va fi al treilea şi ultimul faraon al celei de-a douăzeci şi cincea dinastie Etiopiană. La momentul bătăliei (701 în.Hr.), Tirhaka era nepotul faraonului Shabaka (715-701 în.Hr.) şi va fi faraon după fratele său Shabataka (701-689 în.Hr.) în perioada 689-664 în.Hr. Isaia îl precizează că şi rege - faraon aici însă face asta pentru că el nu scrie cartea exact în momentul bătăliei ci e posibil ca evenimentele să fie con-semnate de el chiar când Tirhaka era faraon. Rab-Sache începe să mediteze un pic la ce se întâmplă cu Ezechia şi nu poate pleca fără să îi trimită acestuia un mesaj „de dulce...”.

2. Cred că Rabşache a realizat că Dumnezeul lui Ezechia e mare şi puternic.

Deşi Îl compară pe Dumnesul lui Israel cu alţi zei ai teritoriilor cucerite, realizează că Dumnezeul lui Ezechia poate să îşi protejeze poporul de mâna lui. Spionii din Ierusalim şi-au făcut treaba cu mare rapiditate şi acurateţe. I-au adus la cunoştinţa lui Rabşache de mesajul trimis de Isaia din partea Domnului. Mesajul nu a ajuns numai la Ezechia şi poporul din Ierusalim ci şi la duşmanii acestora. Dacă pentru poporul din Iuda a fost un mesaj plin de speranţă şi provocator pentru întărirea credinţei şi încrederii în Dumnezeul lor, a lui Avraam, Isaac şi Iacov, pentru Rabşache a fost unul ce l-a pus pe gânduri. Încă vrea să îşi arate madria şi supremaţia însă de data ăsta începe să îşi pună el însuşi semne de întrebare despre puterea şi măreţia Dumnezeului lui Ezechia şi a poporului din Ierusa-lim.

3. Dacă în primele două discursuri îl atacă direct pe Dumnezeu şi îl desfiinţa pe Ezechia, de data asta încearcă să îl momească pe Ezechia pe latura umană.

Încearcă să îl provoace să abdice ca să nu îşi piardă titlul de rege. Numai ca Rabşache habar nu are ca Ezechia vine pe linie davidica şi că titlul nu îi e luat aşa de oricine, oricând, oricum şi oriunde. Putem să vedem cum credinţa şi încrederea celor din Iuda cresc în Dumnezeu. Putem să ve-dem ca Dumnezeu l-a făcut pe Sanherib să audă veşti care să îl pună pe drum însă în altă direcţie decât Ierusalimul. Toată oştirea cu care era câtă frunză şi iarba pleacă de la Lachiş la Libna. Era mai aproape ca distanta de Ierusalim însă Libna era acum pericolul de care trebuie să scape Sanherib. 

4. Profeţia făcută de Isaia se împlineşte până la ultima literă.

Ceea ce a spus Domnul se împlinea sub ochii lor. Cuvântul Domnului se împlineşte şi as-tăzi sub ochii mei. Pe Ezechia l-a provocat la pocăinţă, credinţa şi încredere. Pe mine, creştinul de as-tăzi,la ce mă provoacă?

XIII. Teorie şi practică. Isaia 37:14-20.

„Ezechia a luat scrisoarea din mâna solilor şi a citit-o. Apoi s-a suit la Casa Domnului, a întins-o îna-

intea Domnului şi I-a făcut următoarea rugăciune: "Doamne al oştirilor, Dumnezeul lui Israel care şezi pe heruvimi! Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pământului! Tu ai făcut cerurile şi pământul! Doamne, plea-că-Ţi urechea şi ascultă! Doamne, deschide-Ţi ochii şi priveşte! Auzi toate cuvintele pe care le-a trimis Sanherib ca să batjocorească pe Dumnezeul cel Viu! Este adevărat, Doa-mne, că împăraţii Asiriei au pustiit toate popoa-rele şi ţările lor şi că au aruncat în foc pe dumnezeii lor; dar ei nu erau dumnezei, ci erau lucrări făcute de mâi-nile omului, de lemn şi de piatră. De aceea i-au nimicit. Acum, Doamne Dumnezeul nostru, izbăveşte-ne din mâna lui Sanherib, ca toate împără-ţiile pământului să ştie că numai Tu, Doamne, eşti Dumnezeu!"

1. Scrisoarea scrisă de Sanherib a venit şi a fost citită în faţa regelui şi a consiliului de război şi a mai marilor de la curte.

Ezechia după ce aude ce e în ea, o cere şi pleacă cu ea la Casa Domnului (Templul). El îşi ştie locul, ştie că nu e preot, ştie că nu e mare preot şi nu se duce în Locul Preasfânt ci în locul menit oamenilor să se roage. Nu lăsa ca supărarea (deznădejdea) să îi şteargă memoria şi să facă prostii. Aco-lo, întinde Domnului scrisoarea şi se roagă.

Citind rugăciunea lui Ezechia realizăm ca acest împărat care deşi fusese trecut prin foc de către idolatrul sau tată Ahaz (2 Regi 16:3; 2 Cronici 28:3; Leviticul18:21), fusese educat atât de către bunicul său pre-otul Zaharia, fiul preotului Iehoiada sau Barachia (2 Regi 18:2; 2 Cronici 29:1), cel ce fusese ucis cu pietre „între Templu şi altar” pe timpul împăratului Ioas (2 Cronici 24:17-22; Matei 23: 35; Evrei 11:37) şi apoi de către mentorul şi consilierul său spiritual, preotul şi totodată proorocul Isaia fiul lui Amot (Isaia 1:1; 2 Regi 20:1; Isaia 37:21-35; 38:1; 39:3-8)ştia teologie nu glumă! 

Descoperim aici o preţioasă şi completa doxologie despre Atotputernicia, Atotprezenţa şi Atotştiinţa lui Dumnezeu:

2. Ştia că Dumnezeu este Dumnezeul lui Israel, că este omnipotent, Suveran, omniprezent, Dumne-zeu personal, Creator.

3. Ce fac eu când primesc mesaje „de dulce”?

Ezechia ştia teologie însă nu a rămas numai la cunoaştere. Rugăciunea lui îmi arată că a trecut la fapte.

XII

XIIXIV. Pune-ţi casa în rânduială. Isaia 38:1-8.

„În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el şi i-a zis: "Aşa vorbeşte Domnul: "Pune-ţi în rânduială casa, căci vei muri, şi nu vei mai trăi." Ezechia s-a întors cu faţa la perete şi a făcut Domnului următoarea rugăciune: "Doamne, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea Ta cu cre-dincioşie şi inimă curată şi am făcut ce este bine înaintea Ta!" Şi Ezechia a vărsat multe lacrimi. Atunci cuvântul Domnului a vorbit lui Isaia astfel: "Du-te şi spune lui Ezechia: "Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul tatălui tău David: "Am auzit rugăciunea ta şi am văzut lacrimile tale. Ia-tă că voi mai adăuga încă cincisprezece ani la zilele vieţii tale. Te voi izbăvi, pe tine şi cetatea aceasta, din mâna împăratului Asiriei; voi ocroti cetatea aceasta." Şi iată semnul din partea Domnu-lui, după care vei cunoaşte că Domnul va împlini cuvântul pe care l-a rostit: voi întoarce înapoi cu zece trepte umbra treptelor cu care s-a coborât soarele pe cadranul lui Ahaz." Şi soarele s-a dat înapoi cu zece trepte de pe treptele pe care se coborâse.”

1. Isaia, ca orice narator evreu, nu respecta cronologia exactă a evenimentelor. Ordinea cronologică corectă a capitolelelor ar fi 38, 39, 36, 37.

Ştim că Ezechia moare în anul 695 în.Hr. şi dacă vom calcula cu 15 ani înainte înseamnă că boala lui Ezechia are loc în jurul anului 710 în.Hr. şi în anul 707 în.Hr. se va naşte ful sau Manase.

„În al treilea an al lui Osea, fiul lui Ela, împăratul lui Israel, a început să domnească Ezechia, fiul lui Ahaz, împăratul lui Iuda. Avea douăzeci şi cinci de ani când a ajuns împărat şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mama să se chema Abi, faţa lui Zaharia. El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David. A îndepărtat înălţimile, a sfărâmat stâlpii idoleşti, a tăiat Astarteile şi a sfărâmat în bucăţi şarpele de aramă pe care-l făcuse Moise, căci copiii lui Israel arseseră până atunci tămâie înaintea lui: îl numeau Nehuştan. El şi-a pus încrederea în Domnul Dum-nezeul lui Israel; şi dintre toţi împăraţii lui Iuda, care au venit după el sau care au fost înainte de el, n-a fost niciunul ca el. El s-a alipit de Domnul, nu s-a abătut de la El şi a păzit poruncile pe care le dă-duse lui Moise, Domnul. Şi Domnul a fost cu Ezechia, care a izbutit în tot ce a făcut. El s-a răsculat împotriva împăratului Asiriei şi nu i-a mai fost supus.” (2 Regi 18:1-7).

2. Să încercăm să ne punem puţin în situaţ-ia lui Ezechia!

Are 39 de ani, e bărbat, e rege şi ... este înştiinţat că va muri de tânăr, nu are copii - ceea ce din punct de vedere evreiesc însemna că acelui bărbat nu i s-a dat favoarea divină de a avea un copil.

Când profetul Isaia a venit la el cu mesajul din partea Domnului, el imediat îşi analizează viaţa.

3. Nu putem să îl judecăm pe Ezechia prin prisma Noului Legământ ... el a trăit în Vechiul Legă-mânt şi rugăciunea lui se baza pe ceea ce spunea Domnul. Totuşi putem lua drept bună pildă ru-găciunea lui şi s-o aplicăm în contexrul explicaţiilorprezbiterului Iacov,fratele Domnului din Iacov 5: 13-16.

Ca să înţelegem mai bine rugăciunea împăratului Ezechia trebuie să citim cu atenţie Psal-mul 15:1-2, Leviticul 26 şi Deuteronomul 28. 

Unii cred că dacă intră într-o formă religioasă şi respecta nişte reguli mai mult sau mai pu-ţin austere de viaţa atunci vor trăi mult şi bine. Numai că în „economia” Lui Dumnezeu nu este aşa.

Ezechia a ascultat, s-a încrezut în Domnul, L-a crezut pe cuvânt, a făcut ce a spus El şi to-tuşi i se spune să se pregătească pentru că va muri. Este în camera lui, posibil şi-a rugat slujitorii să îl lase singur ... se întoarce cu faţa la perete ... dacă cumva vreun slujitor baga capul printre draperii să nu îşi dea seama ce face el.

4. Isaia încă nu plecase din curtea regelui ... totul se petrece foarte repede.

Este trimis înapoi la rege cu un mesaj. Rugăciunea regelui fusese ascultată şi ca să fie sigur că e ascultat, va primi o promisiune şi un semn. Promisiunea că cetatea nu va fi cucerită de asiri-eni şi că zece trepte pe cadran se vor muta înapoi.

5. Domnul asculta rugăciunile în timp real, instant.

6. Vedem în acestîn text ca Domnul L-a auzit când s-a rugat şi i-a văzut lacrimile.

Este o aşa mare mângâiere să ştim asta. Să ştim că Domnul aude rugăciunea noastră (a mea, a ta) ce nu e audibilă, vede lacrimile vărsate, lacrimi ce nu-s văzute de alţi ochi pământeşti. Chiar dacă nu primim (primesc)răspunsul pe loc sau în câteva minute ... ştim (ştiu) ca Dom-nul a auzit rugăciu-nea mea (a noastră) şi a văzut durerea inimii mele (noastre) udata cu lacrimi. Asigu-rarea asta însă mă (ne) provoacă să îmi pun, să ne punem casa în rânduială.

XV. Un psalm din Locuinţa Morţilor. Isaia 38:9-22.

„Cântarea lui Ezechia, împăratul lui Iuda, cu prilejul bolii şi însănătoşirii lui: "Ziceam: "În cei mai buni ani ai vieţii mele trebuie să mă duc la porţile Locuinţei morţilor! Sunt pedepsit cu pierderea ce-lorlalţi ani ai mei care-mi mai rămân!" Ziceam: "Nu voi mai vedea pe Domnul, pe Domnul, în pămân-tul celor vii; nu voi mai vedea pe niciun om în Locuinţa morţilor! Locuinţa mea este luată şi mutată de la mine, ca o colibă de păs-tori. Îmi simt firul vieţii tăiat ca de un ţesător care m-ar rupe din ţesătura lui. Până deseară îmi vei pune capăt! Am strigat până dimineaţa; ca un leu, îmi zdrobise toate oasele! Până deseară îmi vei pune capăt! Ciripeam ca o rândunică, croncăneam ca un cocor şi ge-meam ca o porumbiţă. Ochii-mi priveau topiţi spre cer: "Doamne, sunt în necaz, ajută-mă!" Ce să mai spun? El mi-a răspuns şi m-a ascultat. Acum voi umbla smerit până la capătul anilor mei, după ce am fost în-tristat astfel. Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viaţă, prin ea mai am şi eu suflare, căci Tu mă faci sănătos şi îmi dai iarăşi viaţa. Iată, chiar sufe-rinţele mele erau spre mântuirea mea; Tu ai gă-sit plăcere să-mi scoţi sufletul din groapa putrezirii. Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele! Căci nu Locuinţa morţilor Te laudă, nu moartea Te măreşte, şi cei ce s-au coborât în groapă nu mai nădăjduiesc în credincioşia Ta. Ci cel viu, da, cel viu Te laudă, ca mine astăzi. Tatăl face cunoscut co-piilor săi credincioşia Ta. Domnul m-a mântuit! De aceea, în toate zilele vieţii noastre vom suna din corzile instrumentelor noastre în Casa Domnului." Isaia zisese: "Să se aducă o turtă de smochine şi s-o întindă peste bubă; şi Ezechia va trăi." Şi Ezechia zisese: "După ce semn voi cunoaşte că mă voi sui la Casa Domnului?"

1. Ezechia îşi revine, se însănătoşeşte şi compune un psalm.

Însă este un om ce are nevoie de confirmări. Îl înţelegem atât de bine .... El crede şi se in-crede în Domnul însă are nevoie de semne, de confirmări. Şi, Domnul nu îl ceartă, pedepseşte pentru asta. 

2. Boala lui Ezechia pare a fi varice ulceroase care posibil că se deschiseseră.

Citesc psalmul lui Ezechia şi îmi reamintesc că trăieşte în perioada Vechiului Testament. Pentru Ezechia, moartea şi locuinţa morţilor sunt noţiuni încă neclare, ceţoase ... nu ştie ce este acolo, dacă acolo se va întâlni cu Domnul, dacă Îl va mai lauda, sluji. Nu îşi doreşte să fie acolo. Apoi, este încă tânăr, durerea că nu are copii îi sfâşie inima, are planuri pentru Iuda şi Ierusalim ... dacă moare, cum le va duce la îndeplinire? Se simte ca un cort de păstori - o locuinţă şubredă ce poate fi luată de vânt. Vestea morţii şi boala îl frâng trupeşte şi sufleteşte ... simte că îi este tăiat firul vieţii tocmai în floarea ei. Strigă după ajutor, lacrimile îi curg ... Domnul Îl aude şi îi aduce vindecarea, îi lungeşte firul vieţii, îl salvează, îi redă nadajdea, să-natea şi se simte iertat.

3. Eu ştiu unde mă voi duce dacă mor.

4. Dacă privim prin lentila Noului Testament, nu îl înţelegem pe Ezechia.

Pare a fi într-o depresie cruntă, nu ştie teologie şi nu ştie că există viaţă după moarte, nu ştie ce se va întâmpla acolo. Însă ... nu trebuie să uităm că el a trăit cu 700 de ani înainte de Domnul Isus Hristos, nu a citit Noul Testament (cel puţin a avut cunoştinţă despre profeţiile mesianice ale lui Isaia) şi nu L-a auzit pe Domnul Isus explicând ce eeste sus în cer, în locuinţa pe care El S-a dus (S-a suit) să ne-o pregătească. Şi nu trebuie să uităm că el are doar 39 de ani, suferă de o boală grea, dure-roasă, apoi o altă durere ce îl măcina e că nu are copiii ...

Isaia îi aduce vestea că va muri şi efectiv simte cum se apropie foarfeca de firul vieţii lui. Parcă nici Domnul Dumnezeul lui Israel nu Îl aude şi în loc să îi răspundă, îi frânge fiecare os, fiecare celulă; se simte devastat.

Sunt întrebări bune şi care nu neapărat aşteaptă răspuns, efectiv conversează cu Domnul

El este vindecat şi nu cere un semn pentru a petrece ci pentru a ajunge în Casa Domnului.

Legea lui Moise spunea că cel vindecat trebuia să se ducă să aducă jertfă de mulţumire, de laudă la adresa Lui Dumnezeu. El are nevoie de un semn că se va duce la Casa Domnului.

5. Care este semnul?

Trecerea asta bruscă de la depresie la bucurie excesivă nu îl fac să îşi piardă minţile. Este logic, are nevoie de o confirmare, de un adevărat semn în înţelesul mesajului biblic.

„Semnul” însă, nu consta după cum cred unii, în anumite ritualuri mistice sau oculte, în gesturi de pantomimă ieftină:

Semnul era acelaşi (umbraregresivă cu zece trepte) care îi fusese dat şi lui Ahaz, tatăl împăratului Ezechia în Isaia 7:10-14: „EMANUEL – DUMNEZEU ESTE CU NOI!” 

Biblia nu ne dă detalii numai istoria oamenilor corecţi, credincioşi, sănătoşi, viteji, drepţi, morali, frumoşi. Găsim în istoria descrisă în Biblie oameni ce au căzut, păcătuit, au fost bolnavi, au avut depresii, au strigat către Domnul pentru ajutor, au căzut în curvie, oameni care au minţit, furat, nu au ascultat de Domnul şi au fost pedepsiţi.

Sunt oameni normali, oameni ca mine şi că cei de lângă mine. Oameni cu care lucrează Dumnezeu, care îşi pun viaţa la dispoziţia lui, cu care Domnul face lucruri mare, oameni pe care El îi ridica sau coboară. 

XVI. Ascultarea aduce eliberarea. Isaia 37:21-38.

„Atunci Isaia, fiul lui Amoţ, a trimis să spună lui Ezechia: "Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Isra-el: "Am auzit rugăciunea pe care Mi-ai făcut-o cu privire la Sanherib, împăratul Asiriei. Iată cuvântul pe care l-a rostit Domnul împotriva lui: "Fecioară, fiica Sionului, te dispreţuieşte şi îşi bate joc de ti-ne; fata Ierusalimului dă din cap după tine. Pe cine ai batjocorit şi ai ocărât tu? Împotriva cui ţi-ai ri-dicat glasul şi ţi-ai îndreptat ochii? Împotriva Sfântului lui Israel; prin slujitorii tăi tu ai batjocorit pe Domnul şi ai zis: "Cu mulţimea carelor mele m-am suit pe vârful munţilor, pe coastele Libanului, şi voi tăia cedrii lui cei mai înalţi, cei mai frumoşi chiparoşi ai lui, şi voi ajunge pe culmea cea mai înaltă, în pădurea lui care este ca un pomet. Am săpat izvoare şi am băut din apele lor, şi cu talpa picioarelor mele voi seca toate râurile Egiptului." Dar n-ai auzit că am pregătit aceste lucruri de demult şi că le-am hotărât din vremuri străvechi? Acum însă am dat voie să se împlinească, pentru ca să prefaci cetăţi tari în nişte mormane de dărâmături. Şi locuitorii lor sunt neputincioşi, înspăimântaţi şi uluiţi: sunt că iarba de pe câmp şi verdeaţa fragedă, că iarba de pe acope-rişuri şi ca grâul care se usucă înainte de a da în spic. Dar Eu ştiu când stai jos, când ieşi afară, când intri şi când eşti mânios împotriva Mea. Deci pentru că eşti mânios împotriva Mea, şi mândria ta a ajuns până la urechile Mele, voi pune veri-ga Mea în nările tale şi zăbala Mea între buzele tale şi te voi face să te întorci pe drumul pe care ai ve-nit." Şi acesta să-ţi fie semnul, Ezechia: anul acesta veţi mânca ce va creşte singur de la sine, şi în al doilea an, ce va răsări din această; dar în al treilea an veţi semăna, veţi secera, veţi sădi vii şi veţi mânca din rodul lor. Şi ce vă mai scăpa din casa lui Iuda şi ce vă mai rămâne iarăşi va prinde rădăci-ni dedesubt şi va aduce rod deasupra. Căci din Ierusalim va ieşi o rămăşiţă, şi din muntele Sionului, cei izbă-viţi. Iată ce va face râvna Domnului oştirilor. De aceea aşa vorbeşte Domnul despre împăra-tul Asiriei: "El nu va intra în cetatea aceasta, nu va arunca săgeţi în ea, nu-i va sta înainte cu scuturi şi nu va ridica întări-turi de şanţuri împotriva ei. Ci se va întoarce pe drumul pe care a venit şi nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul, căci Eu voi ocroti cetatea aceasta ca s-o scap, din pricina Mea şi din pricina robului Meu David!" Îngerul Domnului a ieşit şi a ucis în tabăra asirienilor o sută opt-zeci şi cinci de mii de oameni. Şi, când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi aceştia erau nişte trupuri moarte. Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, şi-a ridi-cat tabăra, a plecat şi s-a întors; şi a rămas la Ninive. Şi, pe când stătea cu faţa la pământ rugându-se în casa lui Nisroc, dumnezeul său, fiii săi, Adramalec şi Şareţer, l-au lovit cu sabia şi au fugit în ţara Ararat. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Esar-Hadon.”

1. Domnul răspunde rugăciunii regelui Ezechia.

Nu îl lasa să aştepte, să discearnă. Prin profetul Isaia, Ezechia afla răspunsul la rugăciunea sa. Sanherib având atâtea cuceriri se credea dumnezeu. Credea că nimic nu îi poate sta împotrivă. A defrişat totul în cale; toţi copacii măreţi şi falnici. A pustiit toate recoltele, a secat toate râurile şi apele ce veneau din Egypt şi pe cele ale Egyptului. A luat ostateci iar cei rămaşi în viaţă au fost umiliţi crunt. Li se punea ca la vite un inel în buza de jos sau în cea de sus sau în nas şi prin acesta trecea un lanţ în care erau aliniaţi toţi sclavii. 

2. Domnul însă a văzut toate acestea şi promisiunea pentru Ezechia şi poporul din Ierusalim e ca Sanherib va păţi la fel.

Îşi va lua catrafusele (calabalâcul) de lângă Ierusalim şi din Iuda şi va pleca acasă. Cum se va face asta? Este problema lui Domnului.În Deuteronomul, Domnul dăduse o lege ce se pare că nu fusese prea respectată şi anume legea Sabatului pentru pământ adică şase ani se lucrează pământul şi în al şaptelea an acesta să rămână nelucrat. De mai bine de un an, Ierusalimul era asediat. Nu risca nimeni să iasă să cultive grâu şi orz şi linte. Însă Domnul le promite că vor avea ce mânca. Restaurarea pămân-tului nu o va face ins-tant ci în ritmul normal însă vor avea ce mânca cu toţii. 

3. De ce face Domnul ăsta? De dragul lui David. 

Ezechia primeşte răspunsul ... urmează o noapte şi apoi vine dimineaţa. Se trezesc cei din Ieru-salim şi ceva e ciudat. Oare asirienii au luat somnifere de nu se aude zgomot în tabăra lor?

Se uita mai bine şi văd că de fapt ei erau morţi. Îngerul Domnului coborâse în tabăra aces-tora şi 185.000 dintre soldaţii lui Sanherib erau morţi. Sanherib şi-a luat tălpăşiţa şi a plecat acasă la el.

4. Cuvântul Domnului se împlineşte până la ultima literă.

Sanherib va fi ucis acasă de doi dintre fiii săi Ezechia ascultă de Domnul, îşi pune încrede-rea în El şi crede în Cuvântul Domnului rostit prin Isaia. Se întoarce cu toată inima sa către Domnul şi provoacă şi poporul să facă asta. Domnul binecuvânta ascultarea lor şi aduce victoria şi eliberarea po-porului de asirieni făcând minuni sub ochii lor.

5. O idee mă tot frământa de fiecare dată când citesc acest pasaj biblic.

Cum a fost David de mereu şi mereu Domnul aminteşte de el şi se îndura de poporul Is-rael din pricina lui? Cum aş putea şi eu să fiu ca el? Cum aş putea să fiu considerat şi eu „omul după inima lui Dumnezeu”? Gândul ăsta mă provoacă să fiu ca el, ca David. 

6. Dar mă mai frământa încă un gând. De fapt, acest gând mă îngrozeşte!

Cum poate un om vindecat şi care şi-a primit în dar încă 15 ani de viaţă „ca înviat din morţi” (2 Regi 20:5c), să uite binefacerile Domnului (Psalmul 103:1-5; Romani 2:4b) şi să se îngâmfe socotindu-se special (privilegiat, favorizat datorită meritelor proprii) în ochii Domnului? (2 Regi 20: 12-21; 2 Cronici 32:24-33; Isaia 39:1-8) (Efeseni 2:4-10).

XVII. 2 Regi 20:1-11. EZECHIA – BIRUITORUL BOLIITRUPEŞTI (FIZICE).

1. În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el şi i-a zis:„Aşa vorbeşte Domnul: „Rânduieşte ce ai de rânduit casei tale, căci vei muri şi nu vei mai trăi.”

În vremea aceea.

Aceasta era cam pe vremea primei invazii a lui Sanherib, în al 14-lea an al lui Ezechia. În legătură cu făgăduinţa vindecării lui Ezechia, Domnul a spus că El va elibera Ierusalimul din mâna împăratului Asiriei şi că El îi va adăuga 15 ani domniei lui Ezechia (cap. 20:6).

Aceasta se potriveşte cu detaliile primei campanii a lui Sanherib împotriva lui Iuda, în cel de-al 14-lea an al lui Ezechia (vezi cap. 18:13) şi faptul că Ezechia a domnit 29 de ani (vezi cap. 18:2).

Rapoarte paralele despre boala şi vindecarea lui Ezechia se află în Isaia 38,39 şi în 2 Cro-nici 32:24-31.

Pune-ţi în rânduială casa. (Rânduieşte-ţi casa).

Această poruncă descoperă motivul pentru care a fost dat mesajul lui Ezechia. Erau anu-mite lucruri care trebuiau să fie puse în ordine cu ocazia schimbării conducerii regatului, poate că tre-buiau făcute anumite pregătiri ale sufletului.

Căci vei muri.

Cursul normal (inevitabil) al bolii avea să ducă cu siguranţă moartea. Profeţia a fost o pre-zicere a rezultatelor care aveau să urmeze împrejurărilor care existau în acel timp. Cu o schimbare a împrejurărilor prezicerea a fost schimbată (vezi v. 5). Unele preziceri nu sunt în mod necesar absolute, pot fi condiţionate, precum a fost cazul cu solia lui Iona către Ninive (Iona 3:4-10).

2. Ezechia s-a întors cu faţa la perete şi a făcut Domnului următoarea rugăciune:

S-a rugat.

Ezechia nu a decis că era zadarnic a se ruga, întrucât solia profetică a făcut moartea inevi-tabilă. Dumnezeu poate să facă pentru noi ceea ce nu ar putea face dacă nu ne rugăm. Cererile de vin-decare, însă, trebuie făcute în spiritul supunerii.

Numai Dumnezeu cunoaşte dacă răspunsul la o cerere va fi spre binele celor în cauză şi dacă va servi la slava Lui. Rugându-se pentru bolnavi, unii au făcut greşeala cerând chiar ca suferinzi-lor să le fie dată viaţa. În multe cazuri viaţa acelora care a fost cruţată în felul acesta, nu a adus slavă lui Dumnezeu. Ar fi fost mai bine pentru aceste suflete să treacă la o-dihnă când speranţa mântuirii era speranţa lor.

Prelungirea vieţii lui Ezechia a dus la acea mare greşeală din viaţa regelui (vers. 12-19). Dacă el ar fi adăugat la rugăciunea lui totuşi nu cum voiesc eu, ci cum voieşti Tu (Matei 26:39) el ar fi putut muri cu raportul vieţii nepătat.

3. „Doamne, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea feţei Tale cu credincioşie şi curăţie de inimă şi am făcut ce este bine înaintea Ta!” Şi Ezechia a vărsat multe lacrimi.

Curăţie de inimă.

Declaraţia lui Ezechia trebuie să fi judecată în lumina vremii. În actuala noastră epocă de iluminare spirituală, în general nu se socoteşte potrivit pentru om de a prezenta propria lui bunătate ca temei al favorii lui Dumnezeu. Încercările omului sunt atât de neputincioase să facă faţă standardului divin, încât cel care se roagă este îndemnat să-şi pună încrederea în meritele cu totul externe lui. Cu toate acestea, este potrivit să se facă tot ce stă în puterea noastră spre a ne supune condiţiilor pentru a prezenta făgăduinţele lui Dumnezeu ca temei al încrederii noastre.

4. Isaia, care ieşise, n-ajunsese încă în curtea din mijloc, când cuvântul Domnului i-a vorbit astfel:

În curtea de mijloc.

Răspunsul lui Ezechia a venit repede. Mai înainte ca Isaia să fi părăsit incinta palatului, i s-a poruncit să se întoarcă. Dumnezeu totdeauna aude pe omul care îşi varsă sufletul în rugăciune se-rioasă. Răspunsul poate să nu fie cel aşteptat, sau imediat ori direct ,cum a fost cazul lui Ezechia, dar totuşi Domnul aude şi lucrează toate lucrurile spre binele celor care Îl iubesc (Romani 8:28).

5. „Întoarce-te şi spune lui Ezechia, căpetenia poporului Meu: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul tatălui tău David: „Ţi-am auzit rugăciunea şi ţi-am văzut lacrimile. Iată că te voi face sănătos; a treia zi, te vei sui la Casa Domnului.

Căpetenia.

În mod literal conducătorulprinţ, un titlu de cinste pentru cel pus deoparte să stăpânească peste poporul lui Dumnezeu (vezi 1 Samuel. 9:16; 10:1; 13:14; 2 Samuel 5:2; 1 Regi 1:35).

Te voi face sănătos.

Dumnezeu putea să-l vindece instantaneu pe Ezechia, dar El n-a ales să facă aşa.

A treia zi.

Adică, poimâine Ezechia avea să fie destul de bine spre a se duce la templu să dea laudă lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că primul fapt al lui Ezechia după vindecarea lui avea să fie să pre-zinte mulţumiri lui Dumnezeu în templul Lui.

6. Voi mai adăuga cincisprezece ani la zilele tale. Te voi izbăvi, pe tine şi cetatea aceasta, din mâna împăratului Asiriei şi voi ocroti cetatea aceasta, din pricina Mea şi din pricina robului Meu David.”

Cincisprezece ani. Vezi versetul 1.

7. Isaia a zis: „Luaţi o turtă de smochine.” Au luat-o şi au pus-o pe umflătură. Şi Ezechia s-a vinde-cat.

Luaţi o turtă de smochine.

Regele ar fi putut protesta la instrucţiuni atât de simple ca acestea. El suferea de o boală fatală. Probabil că infecţia din abcesul lui se răspândise şi ameninţa ca, în curând să i se ia viaţa. În cazul lui Ezechia boala ajunsese totuşi la o astfel de stare, în care nici un leac obişnuit nu ar fi fost de vreun un folos.

Regele putea să se aştepte ca Domnul să facă ceva extraordinar spre a-i salva viaţa. Dar când instrucţiunile date spre a folosi un mijloc simplu ca remediu, au fost urmate, regele a fost vinde-cat. Omul poate să nu cunoască motivele căilor Domnului, dar totdeauna este o parte a înţelepciunii de a pleca urechea la poruncile Lui.

Aici mai este încă o învăţătură. Prezentarea cazului pentru vindecare divină nu exclude folosirea leacurilor naturale. Folosirea unor astfel de mijloace nu dă pe faţă lipsă de credinţă. Este da-toria noastră după ce a fost prezentată o cerere de vindecare, să se facă tot ce stă în puterea noastră spre a aduce uşurare în suferinţă şi oprirea bolii prin mijloace naturale.

8. Ezechia zisese lui Isaia: „După care semn voi cunoaşte că mă va vindeca Domnul şi că mă voi sui a treia zi la Casa Domnului?”

Semnul.

Vezi cap. 19:29. Ezechia a dorit un semn imediat că Domnul avea să facă ceea ce El spu-sese că va face (vezi Iosua 7:14; Judecători 6:36).

9-10. Şi Isaia a zis: „Iată, din partea Domnului, semnul după care vei cunoaşte că Domnul va îm-plini cuvântul pe care l-a rostit: „Cum vrei: să treacă umbra peste zece trepte înainte sau să dea înapoi cu zece trepte?”Ezechia a răspuns: „Nu este mare lucru ca umbra să treacă înainte peste ze-ce trepte; ci mai bine să se dea înapoi cu zece trepte.”

Să se dea înapoi.

În cursul obişnuit al evenimentelor umbra pe un cadran solar avea să înainteze gradat, o dată cu mişcarea spre înainte a soarelui, dar pentru ca aceasta să se dea înapoi brusc avea să fie o în-tâmplare remarcabilă şi, din acest motiv a ales Ezechia acest semn.

11. Atunci Isaia, prorocul, s-a rugat Domnului, şi Domnul a dat cu zece trepte înapoi umbra din locul în care se coborâse pe cadranul soarelui lui Ahaz.

Zece trepte spre înapoi.

Nu este nici un câştig de obţinut din specularea modului în care îşi îndeplineşte Dumne-zeu minunile sale. Semnul a venit ca o intervenţie directă a lui Dumnezeu.

Cadranul lui Ahaz.

(Ahaz, tatăl său - 2 Cronici 28:27 -inventatorul cadranului ceasului solar).Discuri solare de diferite tipuri au fost folosite în antica Babilonie, Asiria, Egipt şi Roma. Ahaz şi-a putut asigura unul din Asiria, prin legăturile lui cu Tiglat-Pileser. În raportul paralel al lui Isaia, rugăciunii şi mulţu-mirii lui Ezechia îi urmează cântarea pentru vindecarea lui (vezi Isaia 38:9-20).

XVIII. 2 Regi 20: 12-21. EZECHIA -BIRUIT DE TRUFIE (FUDULIE).

12. În acelaşi timp, Berodac-Baladan, fiul lui Baladan, împăratul Babilonului, a trimis o scrisoare şi un dar lui Ezechia, căci auzise de boala lui Ezechia.

Berodac-Baladan.

Acesta ar trebuie să fie scris Merodac-Baladan, ca în Isaia 39:1. Acest rege acesta a fost identificat cu războinicul Marduc-apal-iddna, care a fost rege al Babilonului de la 721 la 709 în.Hr., după Canonul lui Ptolomeu. El a deţinut din nou Babilonul pentru scurt timp, în 703 în.Hr. El a fost un ghimpe dureros în trupul asirienilor, prezentând o provocare constantă faţă de stăpânirea Babiloniei.

Pe vremea campaniei militare a lui Sanherib, din al 14-lea an al lui Ezechia şi boala aces-tuia de pe urmă, Merodac-Baladan, în conformitate cu cronologia regilor folosită de acest comentariu, era un rege în exil, care căuta aliaţi care erau şi ei potrivnici faţă de Asiria şi care îi puteau fi de ajutor împotriva Asiriei. Chiar dacă era destituit, el putea fi numit rege al Babilonului de către acei care îl priveau ca stăpân legitim dar izgonit. Este vădit că Ezechia aşa îl recunoaşte.

Fiul lui Baladan.

Inscripţiile asiriene îl numesc fiul lui Yakin, un rege din secolul al IX-lea în. Hr., fiecare din urmaşii lui referindu-se la sine ca fiu al lui Yakin. Probabil că fiu este pentru urmaş, ca în inscrip-ţiile asiriene, care numesc pe Iehu fiul lui Omri. Între strămoşii lui Berodac-Baladan probabil că era atât un Baladan, cât şi un Yakin.

A trimis o scrisoare.

Astronomii babilonieni au observat că acest nemaipomenit miracol pe cadranul solar avu-sese loc (vezi 2 Cronici 32:31). Când Merodac-Baladan a auzit ce se întâmplase, el a trimis soli la Ie-rusalim să-l felicite pe Ezechia şi să afle mai multe despre acel Dumnezeu care a putut să facă astfel de minuni. Aceşti ambasadori au putut de asemenea să aibă ocazia de a-l felicita pe Ezechia pentru rezis-tenţa lui curajoasă împotriva Asiriei. Merodac-Balaban poate să fi căutat în acelaşi timp, o alianţă for-mală cu Ezechia, împotriva vrăjmaşului comun.

13. Ezechia a ascultat pe soli şi le-a arătat locul unde erau lucrurile lui de preţ, argintul şi aurul, mi-rodeniile şi untdelemnul cel scump, casa lui cu arme şi tot ce se afla în vistieriile lui: n-a fost nimic pe care să nu li-l fi arătat Ezechia în casa lui şi în toate moşiile lui.

Casa lui.

Fără îndoială, că Ezechia s-a simţit măgulit faţă de atenţia dată lui de regele Babilonului. Arătând comorile lui acestor trimişi din Babilonia şi descoperind resursele lui, el a oferit pur şi simplu o momeală acestor străini rapace care aveau să se întoarcă spre a pune stăpânire pe aceste comori şi a le lua la Babilon, peste mai puţin de un secol.

14. Prorocul Isaia a venit în urmă la împăratul Ezechia şi i-a zis: „Ce au zis oamenii aceia şi de unde au venit la tine?” Ezechia a răspuns: „Au venit dintr-o ţară depărtată, din Babilon.”

Isaia a venit.

Ezechia făcuse o greşeală serioasă, care punea în pericol siguranţa naţiunii sale şi profetul a fost trimis să supună acest lucru atenţiei lui.

Dintr-o ţară îndepărtată.

Dacă Ezechia intrase în vreun acord formal cu Merodac-Baladan, probabil că, prin aceas-tă declaraţie, el încerca să minimalizeze efectele unui astfel de pact. Iosua a considerat potrivit să intre

în legământ cu gabaoniţii pe considerentul că ei erau dintr-o ţară foarte îndepărtată (Iosua 9:9-15).

Ezechia poate că a socotit că distanţa de la Babilon la Iuda avea să scuze intrarea lui în relaţii de prietenie cu

Merodac-Baladan.

Prin Isaia, Domnul poruncise poporului Său să nu se asocieze cu puteri străine, ci să-şi pună încrederea lor în Dumnezeu (Isaia 8:9-13; 30:1-7; 31:1-5).

Babilon.

Adică, ţara Babiloniei. Biblia foloseşte acelaşi cuvânt atât pentru ţară cât şi pentru capita-lă. Berodac-Baladan, un haldeu din sudul Babiloniei, nu deţinea în vremea aceasta oraşul Babilon, pentru că asirienii au pus acolo un alt rege vasal; el era în exil, probabil în Elan, cu toate că e posibil ca el să fi mai avut mulţi susţinători în Babilonia.

În timpul acesta, Babilonul, supus Asiriei, era privit ca o naţiune slabă, neînsemnată, aşa de îndepărtată şi niciodată nu avea să fie o ameninţare. Dar deja el devenise subiect al atenţiei profe-tice (Isaia 13:14; 14:1-23; 43:14; 46:1-2; 47:1-15; Mica 4:10). În curând Babilonul şi nu Asiria avea să fie marele inamic şi puterea care, în cele din urmă avea să determine căderea lui Iuda.

15. Isaia a mai zis: „Ce au văzut în casa ta?” Ezechia a răspuns: „Au văzut tot ce este în casa mea: n-a fost nimic în vistieriile mele pe care să nu li-l fi arătat.”

Ce au văzut?

Ei au văzut ceea ce Ezechia a ales să le arate!

Ce mare a fost ocazia lui de a da mărturie despre Dumnezeu! Dumnezeu îl vindecase de o boală mortală. Uimitorul miracol al cadranului solar a trezit un mare interes. Ezechia putea aducă măr-turie despre minunata îndurare şi putere a lui Dumnezeu, şi să-i trimită în patria lor pe solii lui Mero-dac-Baladan cu cunoştinţa despre ce a putut şi ce poate face Dumnezeu pentru copiii Lui de pe acest pământ. Dar el a greşit cu desăvârşire. Aceeaşi întrebare care a fost pusă lui Ezechia ne este pusă şi nouă astăzi. Domnul ne întreabă ce este ceea ce văd oamenii în căminul şi în viaţa noastră.

În vistieriile mele.

Ezechia a fost prea mult preocupat cu bogăţiile lui pământeşti. Mult mai bine ar fi fost da-că el ar fi preţuit cum se cuvine Comoara cerească şi dacă ar fi dat acestor soli babilonieni o privire despre Perla de mare preţ.

16-17.Atunci Isaia a zis lui Ezechia: „Ascultă cuvântul Domnului! „Iată că vor veni vremuri când vor duce în Babilon tot ce este în casa ta şi ce au strâns părinţii tăi până în ziua de azi; nu va rămâne nimic – zice Domnul. –

Vor duce în Babilon.

Cam în timp de un secol această prezicere a fost împlinită. Oştile lui Nebucadneţar au dus în Babilon comorile Iudeii (cap. 24:25).

18. Şi vor lua din fiii tăi, care vor ieşi din tine, pe care-i vei naşte, şi-i vor face fameni slujitori în casa împăratului Babilonului.”

Fiii tăi. 

„Fiii” în limba ebraică, se foloseşte adesea pentru posteritate. Manase, fiul lui Ezechia, a fost luat la Babilon de asirieni (2 Cronici 33:11).

Pe timpul lui Nebucadneţar (Nabucodonosor al II-lea) mulţi din familia regală a lui Iuda au fost duşi în robia babiloniană (2 Regi 24:12; 25:6-7). Aceasta a fost adusă la îndeplinire în cazul lui Daniel şi al celor trei prieteni ai lui (vezi Daniel 1:3-7).

19. Ezechia a răspuns lui Isaia: „Cuvântul Domnului, pe care l-ai rostit, este bun.” Şi a adăugat: „Căci va fi pace şi linişte în timpul vieţii mele!”

Cuvântul Domnului.

Ezechia a recunoscut că cuvintele lui Isaia erau cuvintele Domnului şi el nu putea decât să recunoască faptul că aceste cuvinte erau bune. El ştia că merită această mustrare.

Pace şi adevăr (în limba engleză).

Mai degrabă pace şi stabilitate. Cuvântul ebraic tradus aici prin adevărderivă din rădăci-na aman (adoptat în engleză ca amen), care înseamnă a confirmaa sprijini.

Ezechia a fost în mod deosebit satisfăcut de faptul că judecata ameninţătoare nu avea să se abată în vremea lui, ci că va fi o continuare a prosperităţii şi a păcii în timpul domniei lui. Aceasta a fost o reacţie naturală, dar egoistă, Ezechia ar fi trebuit să fie îngrijorat cu privire la necazurile pe care acţiunea lui nechibzuită avea să le aducă asupra urmaşilor lui.

20. Celelalte fapte ale lui Ezechia, toate isprăvile lui şi cum a făcut iazul şi canalul de apă şi a adus apele în cetate nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?

Iazul.

Iazul se crede a fi iazul (scăldătoarea) Siloamului dinăuntru, la sud-vest de vechea cetate a lui David şi canalul, faimosul tunel Siloam. Apa era adusă din Ghihon din valea Chedron.

Ghihon era un curs de apă alimentat de izvoare pe care Ezechia l-a îndiguit aşa încât apa să poată fi adusă mai departe în cetate (vezi 2 Cronici 32:3-4,30). Tunelul a fost numit Şiloah, sau Si-loam, care înseamnă trimis sau condus, iar rezervorul era iazul Siloam. (Ioan 9:7). Tunelul era lung de 600 m. În anul 1880 pe pereţii acestui tunel a fost descoperită o inscripţie interesantă, scrisă în ebraică, şi considerată că aparţine vremii lui Ezechia. Ea spune cum lucrătorii, începând de la ambele capete şi excavând unii spre ceilalţi, în cele din urmă, s-au întâlnit în centru. Realizarea inginerilor lui Ezechia a fost un plan uimitor prin care era asigurată aprovizionarea cu apă a locuitorilor pe timp de asediu. Tu-nele asemănătoare s-au găsit la Ghezer şi Meghido.

21. Ezechia a adormit cu părinţii săi. Şi în locul lui a domnit fiul său Manase.

Ezechia a adormit.

Înmormântarea lui Ezechia a fost însoţită de onoruri neobişnuite, îngroparea lui având loc în cel mai bun loc al mormintelor fiilor lui David dându-i cinste tot Iuda şi locuitorii Ierusalimu-lui (2 Cronici 32:33).

XIX. 2 Cronici 32:1-33.

1. După aceste lucruri şi după aceste fapte de credincioşie, a venit Sanherib, împăratul Asiriei, care a pătruns în Iuda şi a împresurat cetăţile întărite, cu gând să pună mâna pe ele.

Sanherib, împăratul Asiriei.

Capitolul acesta este paralel în cea mai mare parte cu 2 Regi 18:13 la 2 Regi 20:21 şi cu Isaia 36-39. Versetele 2-8 care descriu pregătirile de apărare ale lui Ezechia sunt aproape în întregime suplimentare.

Cu gând să pună mâna pe ele.

Sanherib („Sin – zeul lunii – Înmulţeşte fraţii”; „Tufa nimicirii”;„Ispita uscăciunii”; Dinţi ascuţiţi”; „Colţi care sfâşie”; împărat asirian care a domnit între anii 705-682 în. Hr. care a in-vadat regatul lui Iuda: 2 Regi 18:13; Isaia 37:37) a izbutit în cea mai mare parte să-şi realizeze scopul (2 Regi 18:13).

În cronicile lui el pretinde că a cucerit 46 dintre cetăţile cu ziduri ale lui Iuda şi că a dus în robie 200.150 de oameni, pe lângă o mare cantitate de pradă. Campania aceasta a avut loc în al 14-lea an al domniei exclusive a lui Ezechia (nu al coregenţei lui probabile). Anul a fost probabil 701 în. Hr., potrivit cu datarea general acceptată a raportului lui Sanherib. Dacă acest capitol descrie o campa-nie sau două, vezi la 2 Regi 18:13.

2. Ezechia, văzând că a venit Sanherib şi că are de gând să înceapă lupta împotriva Ierusalimului,

Împotriva Ierusalimului.

Sanherib a intenţionat să pornească împotriva Ierusalimului, dar a fost determinat să se oprească pentru un moment datorită tributului (vezi 2 Regi 18:14-16). Este vrednic de notat faptul că în raportul său cu privire la campanie, Sanherib nu pretinde să fi capturat Ierusalim.

3. s-a sfătuit cu căpeteniile sale şi cu oamenii lui cei viteji ca să astupe izvoarele de apă care erau afară din cetate. Şi ei au fost de părerea lui.

S-a sfătuit.

Scopul a fost de a discuta planuri privind întărirea cetăţii împotriva unui atac ulterior. Cu siguranţă, toate pregătirile făcute de Ezechia n-ar fi putut fi făcute în cursul campaniei de o vară a lui Sanherib împotriva lui Iuda. Evident, acestea au fost măsuri pe termen lung pentru a întări apărarea naţiunii împotriva unui atac viitor.

Să astupe izvoarele de apă.

Ezechia a avut în minte un dublu scop: el şi-a propus să astupe izvoarele din afară de ce-tate ca asirienii să nu aibă o provizie bună de apă şi să conducă apa printrun tunel în cetate pentru a spori propriile rezerve de apă în timpul asediului (2 Cronici 32:30; 2 Regi 20:20).

4. S-au strâns o mulţime de oameni şi au astupat toate izvoarele şi pârâul care curge prin mijlocul ţi-nutului aceluia. „Pentru ce”, ziceau ei, „să găsească împăraţii Asiriei, la venirea lor, ape din bel-şug?”

Toate izvoarele.

Izvorul principal pe care l-a astupat Ezechia a fost Ghihonul (vers. 30), numit acum „Izvo-rul Fecioarei”, pe panta nordică a dealului pe care era zidit Templul. Acesta se într-o peşteră în afara zidului cetăţii, iar apele lui se vărsau la început în Valea Chedron, unde ar fi reprezentat o sursă de aprovizionare pentru invadatorii asirieni. Iebusiţii, înainte de capturarea Ierusalimului de către David, tăiaseră o conductă, aducând apele de la izvor într-un loc unde se putea ajunge la sursă provizie printr-un puţ dinăluntrul cetăţii (vezi 2 Samuel 5:8). Mai târziu, un apeduct a condus apa în Iazul vechi sau de jos (Isaia 22:9-11). Ezechia a făcut un nou apeduct, tunelul Siloam (vezi 2 Cronici 32:30; 2 Regi 20:20), care ducea apele într-un nou rezervor, iazul Siloam (vezi Neemia 3:15; Ioan 9:7), şi a cons-truit probabil un nou zid care a pla-sat noul iaz în interiorul cetăţii (vezi la vers. 5). În felul acesta iz-voarele din afara cetăţii au fost abătute pentru a fi folosite înăuntrul zidurilor.

5. Ezechia s-a îmbărbătat; a zidit din nou zidul care era stricat şi l-a ridicat până la turnuri. A mai zidit un alt zid în afară, a întărit Milo în cetatea lui David şi a pregătit o mulţime de arme şi de scu-turi.

Zidul care era stricat.

Isaia 22:9-10 menţionează multe spărturi în zidul cetăţii lui David, care au fost reparate prin dărâmarea de case şi folosirea materialelor în vederea întăririi zidului.

Un alt zid în afară.

Acesta a fost probabil un zid suplimentar, în exteriorul apeductului şi al cetăţii lui David, care înconjura iazul Siloam. Isaia 22:11 menţionează „o cămară” (un şanţ, KJV)„între cele două ziduri”.

Milo.

În limba ebraică, „Milo” înseamnă „Cetăţuie”; „Fortăreaţă”; „Bastion”; „Întăritura cetăţii”; „Un turn (de veghere) care nu este gol” „Plinătate”; „Înălţime (Ridicătură)”; Belşug asi-gurat”.Nume vechi al Ierusalimului care cuprindea partea fortificată. (2 Samuel 5:9). Casa Împăra-tului Solomon numită şi „Pădurea Libanului” (1 Regi 9:15,24; 10:17-21; 11:27; Cântarea Cântă-rilor 1:4,16). Natura exactă a lui Milo nu este cunoscută, dar trebuie să fi făcut parte din fortificaţiile Ie-rusalimului, probabil un loc de apărare deosebit de puternic în interiorul cetăţii vechi (revezi 2 Sa-muel 5:9; 1 Regi 9:15,24; 10:17-21; 11:27).

Arme. (Arme ascuţite de aruncat cu mâna, KJV]).

Ebr. shelach, - „ceva lăsat liber” sau „ceva trimis”. Termenul poate să însemne orice fel de armă care este aruncată: suliţe, cuţite, săgeţi sau alte proiectile.

6. A pus căpetenii de război peste popor şi i-a adunat la el pe locul deschis de la poarta cetăţii. Vor-bindu-le inimii a zis:

Locul deschis. [Strada, KJV].

Ebr. rechob, „un loc deschis”, de unde vine locul deschis din faţa porţii (vezi cap. 29:4).

Vorbindu-le inimii.

Literal, „el le-a vorbit la inimă”.

7. „Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă. Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi înaintea împăratului Asiriei şi înaintea întregii mulţimi care este cu el; căci cu noi sunt mai mulţi decât cu el.

Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă.

După ce au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a întări fortificaţiile cetăţii, Ezechia a în-curajat poporul să-şi pună încrederea în Dumnezeu. Indiferent de puterea vrăjmaşului, omul care se încrede în Domnul şi-L venerează, trebuie să fie plin de curaj, deoarece lupta nu este a lui, ci a lui Dumnezeu (vezi cap. 20:15).

Cu noi sunt mai mulţi. Compară cu 2 Regi 6:16.

8. Cu el este un braţ de carne, dar cu noi este Domnul Dumnezeul nostru care ne va ajuta şi va lupta pentru noi.” Poporul a avut încredere în cuvintele lui Ezechia, împăratul lui Iuda.

Cu noi este Domnul.

Compară cu Isaia 8:10; 14:24-27; 40:9-17,28-31.

9. După aceea, Sanherib, împăratul Asiriei, a trimis pe slujitorii săi la Ierusalim, pe când era înaintea Lachisului cu toate puterile lui; i-a trimis la Ezechia, împăratul lui Iuda, şi la toţi cei din Iuda care erau la Ierusalim să le spună:

A trimis pe slujitorii săi.

Compară 2 cu Regi 18:17. Actul anterior de supunere al lui Ezechia (2 Regi 18:14-16) nu este pomenit în cartea Cronicilor.

10. „Aşa vorbeşte Sanherib, împăratul Asiriei: „Pe ce se bizuie încrederea voastră, de staţi împresu-raţi la Ierusalim?

Aşa vorbeşte Sanherib.

Compară cu 2 Regi 18:17-21. Raportul din 2 Regi este mai amănunţit.

11-12. Oare nu vă amăgeşte Ezechia, ca să vă dea morţii prin foamete şi prin sete, când zice: „Dom-nul Dumnezeul nostru ne va scăpa din mâna împăratului Asiriei”?Oare nu Ezechia a îndepărtat înăl-ţimile şi altarele Domnului şi a dat porunca aceasta lui Iuda şi Ierusalimului: „Să vă închinaţi numai unui altar şi să aduceţi tămâie numai pe el”?

Înălţimile.

Compară cu 2 Regi 18:22. Asirienii aveau o părere greşită despre natura reformei lui Eze-chia, pentru că Ezechia îndepărtase nu altarele lui Iehova, ci ale dumnezeilor păgâni introduşi de Ahaz (vezi capitolele 28:23-25; 31:1), iar înălţimile, chiar dacă erau folosite pentru cultul lui Iehova, erau cel puţin semi-păgâne.

13. Nu ştiţi ce am făcut noi, eu şi părinţii mei, tuturor popoarelor celorlalte ţări? Dumnezeii neamu-rilor acestor ţări au putut ei să le izbăvească ţările din mâna mea?

Nu ştiţi?

Amănuntele interesante din 2 Regi 18:23-32 nu sunt menţionate în Cronici. În schimb, raportul atinge direct punctul în care trimişii caută să întemeieze pretenţia de invincibilitate asiriană pe succesele lor anterioare şi pe incapacitatea dumnezeilor altor popoare de a se împotrivi forţei asiriene (vezi 2 Regi 18:33.34).

14. Care dintre toţi dumnezeii acestor neamuri, pe care le-au nimicit părinţii mei, a putut să izbă-vească pe poporul lui din mâna mea, pentru ca să vă poată izbăvi Dumnezeul vostru din mâna mea?

Dintre toţi dumnezeii.

Compară cu 2 Regi 18:35.

15. Să nu vă amăgească Ezechia, dar, şi să nu vă înşele astfel; nu vă încredeţi în el! Căci dumnezeul niciunui neam, niciunei împărăţii n-a putut să izbăvească pe poporul lui din mâna mea şi din mâna părinţilor mei: cu cât mai puţin vă va izbăvi Dumnezeul vostru din mâna mea!”

Să nu vă amăgească.

Pasajul acesta continuă argumentaţia din 2 Regi 18:29-30. O argumentaţie asemănătoare se găseşte şi în 2 Regi 19:10-13.

16-17.Slujitorii lui Sanherib au mai vorbit şi alte lucruri împotriva Domnului Dumnezeu şi împo-triva robului Său Ezechia. Şi a trimis o scrisoare batjocoritoare pentru Domnul Dumnezeul lui Is-rael, vor-bind astfel împotriva Lui: „După cum dumnezeii neamurilor celorlalte ţări n-au putut să izbăvească pe poporul lor din mâna mea, tot aşa nici Dumnezeul lui Ezechia nu va izbăvi pe popo-rul Său din mâ-na mea.”

Scrisoare batjocoritoare. (Scrisori ca să-şi bată joc, KJV). Blasfemii, hule, calomnii.

Aceasta se referă la solia trimisă de Sanherib pe când solii s-au întors în Libna, după ce părăsiseră Lachisul, şi venise vestea apropierii oştirilor egiptene sub Tirhaca pentru a veni în ajutorul lui Ezechia (vezi 2 Regi 19:8-14).

18. Slujitorii lui Sanherib au strigat cu glas tare în limba evreiască, pentru ca să arunce groaza şi spaima în poporul din Ierusalim, care era pe zid, şi să poată pune astfel stăpânire pe cetate.

Limba evreiască.

După ce a pomenit scrisoarea trimisă prin soli cu prilejul celei de-a doua călătorii a sale la Ierusalim, cronicarul vremii acum fie că se întoarce la un incident care a avut loc cu prilejul primei vi-zite (2 Regi 18:28), pe care îl dă într-o formă extrem de prescurtată, fie menţionează o a doua încerca-re de agitaţie menită „să arunce groaza şi spaima” în popor.

19-20. Au vorbit despre Dumnezeul Ierusalimului ca despre dumnezeii popoarelor pământului, care sunt lucrarea mâinilor omeneşti.Împăratul Ezechia şi prorocul Isaia, fiul lui Amoţ, au început să se roage pentru lucrul acesta şi au strigat către cer.

Proorocul Isaia.

După prima încercare a solilor asirieni de a descuraja poporul Ierusalimului, Ezechia a trimis veste lui Isaia implorându-l să se roage Domnului şi a primit de la profet răspunsul că Domnul va trimite un prăpăd asupra lui Sanherib şi-l va face să se întoarcă în ţara lui (2 Regi 19:1-7).

Apoi, după întoarcerea lui Rabşache la Sanherib în Libna, solii au făcut cea de-a doua vi-zită (2 Regi 19:9-14), cu noi solii batjocoritoare din partea lui Sanherib.

Ezechia a dus scrisoarea în Templu şi L-a rugat stăruitor pe Domnul să-l ajute, după care a primit vestea de la Isaia că rugăciunea lui fusese ascultată, că Dumnezeu urma să apere cetatea lui David şi că Sanherib urma să se întoarcă acasă fără să asedieze Ierusalimul (2 Regi 19:14-34).

21. Atunci Domnul a trimis un înger care a nimicit în tabăra împăratului Asiriei pe toţi vitejii, do-mnitorii şi căpeteniile. Şi împăratul s-a întors ruşinat în ţara lui. A intrat în casa dumnezeului său, şi cei ce ieşiseră din coapsele lui l-au ucis acolo cu sabia.

A trimis un înger.

Compară cu 2 Regi 19:35-36 şi cu Isaia 37:36-37, care sunt rapoarte paralele despre ni-micirea oştirilor asiriene şi despre plecarea lui Sanherib din Iudea pentru a se duce în Asiria.

L-au ucis.

Potrivit cu 2 Regi 19:37 şi Isaia 37,38, Sanherib a fost ucis de fiii săi Adramelec şi Şare-ţer, care apoi au fugit în Armenia. Moartea lui Sanherib a avut loc în 681 în.Hr., potrivit cronologiei bazate pe rapoartele asiriene.

22-24.Astfel a scăpat Domnul pe Ezechia şi pe locuitorii Ierusalimului din mâna lui Sanherib, îm-păratul Asiriei, şi din mâna tuturor şi i-a ocrotit împotriva celor ce-i împresurau.Mulţi au adus Do-mnului daruri în Ierusalim şi au adus daruri bogate lui Ezechia, împăratul lui Iuda, care de atunci s-a înălţat în ochii tuturor popoarelor. În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav de moarte. El a făcut o ru-găciune Domnului. Domnul i-a vorbit şi i-a dat un semn.

În vremea aceea.

Compară cu 2 Regi 20:1-11 şi Isaia 38. Aceasta a avut loc cu 15 ani (2 Regi 20:6) înainte de sfârşitul celui de al 29-lea an al domniei sale (2 Regi 18:2). De aceea era în al 15-lea an al domniei lui Ezechia, dacă cei 15 ani suplimentari erau socotiţi inclusiv, aşa cum se făcea de obicei; altfel, a a-vut loc în anul al 14-lea, când Sanherib a pornit împotriva cetăţilor întărite din Iuda (2 Regi 18:13).

Un semn.

Semnul acesta consta din mişcarea inversă a umbrei pe cadranul solar (2 Regi 20:8-11).

25. Dar Ezechia n-a răsplătit binefacerea pe care a primit-o, căci i s-a îngâmfat inima. Mânia Dom-nului a venit peste el, peste Iuda şi peste Ierusalim.

S-a îngâmfat.

Despre îngâmfarea lui Ezechia cu prilejul vizitei solilor babilonieni şi exprimarea neplă-cerii Domnului, vezi 2 Regi 20:12-19 şi Isaia 39.

26. Atunci Ezechia s-a smerit din mândria lui, împreună cu locuitorii Ierusalimului, şi mânia Do-mnului n-a venit peste ei în timpul vieţii lui Ezechia.

N-a venit.

Primind mustrarea lui Isaia, Ezechia s-a smerit şi a acceptat voia Domnului. Pocăinţa a-ceasta nu e raportată în Regi sau Isaia, dar este raportată amânarea sentinţei care fusese pronunţată, împreună cu răspunsul plin de recunoştinţă al lui Ezechia (2 Regi 20:19; Isaia 39:8).

Ca urmare a pocăinţei lui Ezechia, lovitura din partea Babilonului n-a venit decât pe vre-mea lui Nebucadneţar, un secol mai târziu.

27. Ezechia a avut multe bogăţii şi multă slavă. Şi-a făcut vistierii de argint, de aur, de pietre scum-pe, de mirodenii, de scuturi şi de toate lucrurile care se pot dori;

Bogăţii şi multă slavă.

Compară cu 2 Regi 20:13 şi Isaia 39:2.

28. hambare pentru roadele de grâu, de must şi de untdelemn, grajduri pentru tot felul de vite şi sta-ule pentru oi.

De grâu, de must şi de untdelemn.

Acestea sunt de repetate ori amintite împreună ca roade importante ale ţării şi ca semne ale binecuvântărilor Cerului. (2 Cronici 31:5; Numeri 18:12; Deuteronom 7:13; Neemia 5:11; Iere-mia 31:12 etc; conf. Apocalipsa 6:6).

29. Şi-a zidit cetăţi şi a avut belşug de boi şi de oi; căci Dumnezeu îi dăduse multe avuţii.

Căci Dumnezeu îi dăduse.

Dumnezeu le dă oamenilor putere să câştige bogăţie şi Îşi deschide mâna Sa îmbelşugată ca ei să poată avea parte de comorile Lui (vezi Genesa 24:35; 1 Cronici 29:12; Iov 42:12; Proverbe 10: 22).

30. Tot Ezechia a astupat şi gura de sus a apelor Ghihon şi le-a adus în jos, spre apus de cetatea lui David. Ezechia a izbutit în toate lucrările lui.

A astupat şi gura de sus a apelor.

Vezi 2 Cronici 32:4 şi 2 Regi 20:20.

31. Însă, când au trimis căpeteniile Babilonului soli la el să întrebe de minunea care avusese loc în ţară, Dumnezeu l-a părăsit ca să-l încerce, pentru ca să cunoască tot ce era în inima lui.

Solii.

Compară cu 2 Regi 20:11-13; Isaia 39:1-2.

Se întreba de minunea care avusese loc.

Mişcarea în sens invers a umbrei pe cadranul solar (2 Regi 20:11; Isaia 38:8) a fost un fenomen deosebit de interesant pentru astrologii şi astronomii Babiloniei şi trebuie să fi fost un subiect de cercetare specială din partea solilor.

Manifestarea acestei minuni îi oferea lui Ezechia ocazia neobişnuită să mărturisească des-pre puterea şi bunătatea lui Dumnezeu. Dacă Ezechia ar fi fost credincios şi ar fi povestit reprezentan-ţilor veniţi de la Merodac-Baladan exact cum avusese loc întâmplarea aceasta şi cum Dumnezeu făcu-se o minune atât de vindecare, cât şi în natură, bărbaţii aceştia s-ar fi putut întoarce în Babilonia cu o solie care ar fi făcut cunoscut multora din ţara aceea idolatră adevărata natură a lui Dumnezeu. În felul acesta s-ar fi deschis calea pentru a-i ajuta pe mulţi să-L cunoască şi să se închine Dumnezeului care a făcut cerul şi pământul.

Dar, cu aproape 750 de ani înainte de semnul dat cu umbra data inapoi cu zece trepte pe „cadranul lui Ahaz”, spre deosebire de împăratul Ezechia, (anul 713 în.Hr.), Iosua nu se îngâmfă a-tunci când rugăciunea îi este ascultată la Gabaon iar soarele şi luna se opresc din „mersul” lor „cu aproape un mers de zi” (anul 1451 în.Hr.). (Vezi Iosua 10:12-15).

Ca să-l încerce.

Punerea la încercare nu era pentru informarea lui Dumnezeu, ci pentru folosul lui Ezechia. Mândria care îl împinsese pe rege spre greşeala lui prinsese deja rădăcini în inima lui şi dacă nu era ţi-nută sub control ar fi dus la distrugerea lui.

În îndurarea Lui, Dumnezeu a îngăduit ca să apară anumite circumstanţe care i-au desco-perit lui Ezechia adevărata stare a inimii sale. Experienţa ilustrează felul cum lucrează Dumnezeu la modelarea caracterului omului. Adesea oamenii nu-şi dau seama de defectele naturii lor. Doar atunci când sunt confruntaţi cu diferite încercări, aceste slăbiciuni devin evidente.

Dacă o încercare îşi îndeplineşte scopul, aşa încât sufletul să fie bine „trecut prin şcoală” (exercitat, KJV) (Evrei 12:11), s-ar putea să nu mai fie necesară o altă punere la probă în privinţa ace-ea. Dacă sufletul se răzvrăteşte când e mustrat, pot fi trimise alte încercări sau puneri la probă, până când fie are loc schimbarea, fie cazul este abandonat fiind fără speranţă (Osea 4:17). De aceea, creş-tinul poate să prindă curaj în încercare. Faptul că e chemat să sufere încercarea dovedeşte faptul că Domnul vede în el ceva preţios şi vrednic de modelare. Dacă n-ar fi fost în el nimic care ar fi putut proslăvi Numele Lui, Dumnezeu n-ar irosi timp ca să-l înnobileze .Compară cu Iov 23:10.

32. Celelalte fapte ale lui Ezechia şi faptele lui evlavioase sunt scrise în vedenia prorocului Isaia, fiul lui Amoţ, în cartea împăraţilor lui Iuda şi Israel.

Vedenia proorocului Isaia.

Acesta era titlul pe care îl dăduse proorocul Isaia profeţiei sale (Isaia 1:1).

33. Ezechia a adormit cu părinţii săi şi l-au îngropat în cel mai bun loc al mormintelor fiilor lui David. Tot Iuda şi locuitorii Ierusalimului i-au dat cinste la moarte. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Manase.

Cel mai bun.

Ebr. ma'aleh, -„o urcare”, „o înălţare” (Numeri 34:4), al cărei semnificaţii nu este pe deplin clare. S-ar putea referi la o plasare superioară, astfel încât Ezechia să fi fost îngropat întrun loc mai înalt al mormintelor regale, deasupra regilor care-l precedaseră pe scaunul de domnie al lui Iuda.

  • Notă Complementară Nr. 1: - 2 Regi 19:35-36.
  • Notă Complementară Nr. 2: Isaia 37: 36-38.
  • Notă Complementară Nr.3: Sennacherib (Sanherib) (705-681 în.Hr.)

35. În noaptea aceea, a ieşit îngerul Domnului şi a ucis în tabăra asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi erau nişte trupuri moarte.

În noaptea aceea.

Adică noaptea care a urmat după ziua în care Isaia a făcut profeţia lui.

A ucis.

În tabăra împăratului Asiriei pe toţi vitejii, domnitorii şi căpeteniile (2 Cron. 32:21; Isaia 37:36-38). Poate că cea mai mare parte a oştirii care fusese trimisă să ia Ierusalimul, a fost ucisă.

Când s-au sculat.

Aparenta nepotrivire a ultime părţi a acestui verset dispare când se observă că subiectul propoziţiei este nedefinit şi general, ca şi când propoziţia s-ar citi când oamenii s-au sculat. Adică, atunci când acei care au mai rămas din oştire s-au sculat a doua zi dimineaţa toţi camarazii lor (cei 185.000 pe care i-au ucis îngerul) deveniseră cadavre. Istoricul Herodot consemnează faptul că într-o singură noapte tabăra asirienilor a fost invadată de şobolani purtând ciuma bubonică.

36. Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, şi-a ridicat tabăra, a plecat şi s-a întors; şi a locuit la Ninive.

A plecat.

Sanherib era împreună cu oştirea păzind apropierile dinspre Egipt când a avut loc judecata Cu groază şi ruşine, el a plecat întorcându-se în Asiria şi lăsând pe Ezechia în pace să-şi refacă ţara.

37. Şi, pe când se închina în casa dumnezeului său, Nisroc, Adramelec şi Şareţer, fiii săi, l-au ucis cu sabia şi au fugit în ţara Ararat. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Esar-Hadon.

Fiii săi l-au ucis.

Rapoartele asiriene şi babiloniene confirmă asasinarea lui Sanherib prin mâna fiilor lui. Ţara Ararat. Textele asiriene sprijină amănuntul că ucigaşii lui Sanherib şi o mare parte a fracţiunii rebele au fugit spre Ararat, în regiunea Armeniei spre nord.

În locul lui a domnit Esarhadon.

După rapoartele asiriene, Esarhadon a venit la tron în anul 681 în.Hr. şi a domnit până la anul 669 în.Hr.. Sub domnia lui Esarhadon, Asiria a ajuns la cea mai mare întindere şi putere. După o campanie nereuşită, el a cucerit Egiptul. În ciuda faptului că nici o fiinţă omenească nu deţinuse vreo-dată puterea care era acum a lui, l-au tulburat semne ale pericolului iminent. Încercând să divizeze pe vrăjmaşii lui potenţiali, el a încheiat un tratat cu sciţii împotriva cimerienilor, da, în cele din urmă a murit în drumul lui spre sud, să înăbuşe o răscoală în Egipt.

36. Îngerul Domnului a ieşit şi a ucis în tabăra asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi, când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi aceştia erau nişte trupuri moarte.

Îngerul Domnului.

Vezi 2Regi 19,35. Îngeri sunt trimişi mai degrabă să salveze decât să distrugă. Nu se ştie nimic cu privire la metoda folosită de înger cu prilejul acesta, dar indiferent de metodă, pedeapsa a venit pe neaşteptate, şi a distrus forţa asediatoare. În acord cu vechea neplăcere de a consemna infor-maţii nefavorabile în cronicile naţionale, rapoartele asiriene nu amintesc nimic despre această catas-trofă. Diversele explicaţii legendare sunt lipsite de valoare.

37. Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, şi-a ridicat tabăra, a plecat şi s-a întors; şi a rămas la Ni-nive.

Sanherib.

Este semnificativ că Sanherib a fost cruţat. El pare să fi fost cu acea parte din oştirea sa care mersese împotriva lui Taharka (vers. 9, vezi 2Regi 19:9). Poate că Domnul voia ca el să se în-toarcă în patria lui în ruşine şi dezonoare, ca o pildă a urmărilor care vin atunci când un om care se ridică împotriva lui Dumnezeu. Vezi 2Regi 19:36.

38. Şi, pe când stătea cu faţa la pământ rugându-se în casa lui Nisroc, dumnezeul său, fiii săi, Adramalec şi Şareţer, l-au lovit cu sabia şi au fugit în ţara Ararat. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Esar-Hadon.

Fii săi... l-au lovit.

Vezi 2Regi 19:37. Cu toate că i s-a îngăduit lui Sanherib să se reîntoarcă în Asiria, el n-a scăpat de o moarte violentă. Rapoartele asiriene şi babiloniene confirmă informaţia biblică a asasinării sale de către fii săi. În anul 681 în.Hr. Sanherib a fost ucis, iar Esar-Hadon a început să domnească. Nu se ştie la cât timp după reîntoarcerea lui s-a întâmplat acest lucru.

Când a venit la tron, Sennacherib (Sanherib) era deja instruit în arta cârmuiri poporului, întrucât fusese guvernator al Provinciei de nord - Amid - în timpul domniei tatălui său. Caracterul lui era diferit de cel al lui Sargon al II-lea.

El se interesa în mod deosebit de perfecţionarea tehnică a emo-damentului (amendament, modificare) de război şi de metode noi de construcţie, care au făcut ca Ninive să fie cea mai splendidă capitală din pe-rioada asiriană. În politică, el dădea pe faţă o severitate care nu cunoştea nici un com-promis, o slăbiciune care a făcut dificil să domnească cu succes peste un imperiu mare şi să păstreze laolaltă ceea ce moştenise.

Cele două evenimente distinse ale vieţii sale, care erau menite să impresioneze memoria generaţiilor ulterioare:

  • distrugerea fără sens a Babilonului;
  • asedierea nereuşită a Ierusalimului, sunt considerate, în lumina istoriei, greşeli politice.
  • D. D. Luckenbill, The Annals of Sennacherib. 1924; D. J. Wiseman în DOTT, pag. 64-73.

Când Sennacherib a venit la tron, a izbucnit o revoltă printre principii sirieni şi palestini-eni, care se încredeau în ajutorul Egiptului. De aceea, Sennacherib a pornit spre vest (anul 701 în.Hr.) şi a fost în stare să restabilească vechea situaţie în cele mai multe locuri pe unde a sosit. Când, după o lungă campanie, în cele din urmă a tăbărât la Lachis pentru a face pregătiri în vederea asedierii Ierusa-limului, el a primit tribut de la Ezechia din Iuda, care în felul acesta cauta să-l domolească pe regele crud al Asiriei.Dar Sennacherib nu era mulţumit cu nimic altceva decât cu predarea neconditionata a Ierusalimului. Cu toate că cererea a fost respinsă de Ezechia, Sennacherib, a cărui prezenţă da impre-sia să fi fost cerută în altă parte, pare să fi întrerupt campania.

Măcar el nu pretinde mai mult în inscripţiile victoriilor sale decât că l-a închis pe Ezechia în Ierusalim ca pe o pasăre în colivie. El nu a pretins că a luat cetatea sau pe regele ei. Iuda a fost deo-camdată izbăvit şi nu a mai fost ameninţat decât către sfârşitul domniei lui Ezechia.

Ezechia, încurajat de faptul că Sennacherib nu reuşise să cucerească Ierusalimul în anul 701 în.Hr., a continuat să participe la coaliţii anti-asiriene, lucru care, în cele din urmă, a readus oşti-rile asiriene în Iudeea. Pentru aceasta a doua campanie a lui Sennacherib, făcută după urcarea la tronul Egiptului a lui Taharka (anul 690 în.Hr.), nu sunt disponibile surse cuneiforme. O nouă cerere de pre-dare făcută de regele asirian lui Ezechia a fost respinsă, cu încuraja-rea şi sprijinul profetului Isaia.

Deşi Isaia îl sfătuise pe Ezechia să nu participe la coaliţie împotriva Asiriei, el era acum, după ce greşeală fusese făcută, de partea regelui şi l-a asigurat că Sennacherib „nu va intra în cetatea aceasta, nu va arunca săgeţi în ea, nu-i va sta înainte cu scuturi şi nu va ridica întărituri de şanţuri împotriva ei” (Isaia 37:33).

Nu o armată egipteană a izbăvit Ierusalimul cu prilejul acesta, ci un miracol. Atunci, „îngerul Domnului a ieşit şi a ucis în tabăra asiriana o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi aceştia erau nişte trupuri moarte” (Isaia 37:36).

Şi mai supărător decât Apusul era Babilonia. Îndată după urcarea la tron a lui Sennache-rib, Marduk-apaliddina s-a întors din Elam şi cu ajutorul regelui elamit Shutrup-nachunde a ocupat tronul Babilonului pentru aproape un an. Totuşi Sennacherib a înaintat ipotriva Babiloniei în anul 703 în.Hr., l-a înfrânt pe Marduk-apal-iddina şi a înscăunat ca şi conducător pe Bel-ibni, un băştinaş babi-lonian care fusese educat în Asiria.La scurt timp după campania dezastruasa a lui Sennacherib în vest, Babilonia s-a revoltat din nou. Imediat după aceasta, Sennacherib a făcut o nouă expediţie împotriva babilonienilor în care mari părţi ale ţării au fost devastate.

Luându-l prizonier pe Bal-ibni, Sennacherib l-a făcut pe propriul fiu, Asur-nadin-shumi, rege al Babilonului. Totuşi elamiţii au luat Babilonul în anul 694 în.Hr. şi l-au pus pe tron pe Nergal-ushezib, dar acest rege a fost luat prizonier un an mai târziu de către Sennacherib.

După mai multe schimbări, caldeanul Mushezib-Marduk, a venit pe tron în anul 692 în. Hr. şi, potrivit cu Cronica Babiloniană, a biruit oştirea asiriană trimisă împotriva lui. Totuşi Sennache-rib devine acum atât de impacientat din cauza stării de continuă nelinişte din Babilonia, încât s-a hotă-rât să o elimine, fiind un punct producător de necaz din imperiul său. De aceea, când a capturat cetatea în anul 689 în.Hr., a făcut ceea ce nici unul dintre predecesorii săi nu îndrăznise să facă – a distrus me-tropola babiloniană cu totul şi sistematic, aruncând molozul templelor şi palatelor în rău, forţându-l în felul acesta să-şi schimbe cursul. Zeii mai mărunţi au fost sfărâmaţi, iar cei mai mari, duşi în Asiria. Fapta aceasta, babilonienii nu i-au iertat-o şi nu au uitat-o niciodată, şi din cauza aceasta s-au răzbunat îngrozitor peste aproximativ 77 de ani, când au distrus Ninive.

Viaţa lui Sennacherib a fost curmată de proprii fii ucigaşi, potrivit cu Biblia, Cronica Ba-biloniană şi o inscripţie a lui Esarhaddon. Fiecare din aceste rapoarte adăugă ceva la informaţia noastră fragmentara cu privire la acest act atroce.

D.Notă Complementară Nr.4. Sanherib.

SANHERIB. Sanherib (în limba ebraică, Sanherib „Sin (zeul lunii) înmulţeşte fraţii”;„Cel nimicit de fraţi”;„Tufa nimicirii”; „Ispita uscăciunii”; Dinţi ascuţiţi”; „Colţi sfâşietori”;„Ura nimicitoa-re”) dar posibil să fie pronunţat snhrib ca în papirusul aram; JSS 21, 1976, p. 9); în limba asiriană Sin-ahhe-eriba, „Sin (zeul lunii) şi-a sporit numărul fraţilor") a domnit peste Asiria între anii 705-681 în. Hr.

Când tatăl său, căruia i-a slujit de guvernator la graniţa de Nord a imperiului, a fost asasi-nat, Sanherib a pornit întâi în marş spre Babilon, unde Marduk-apla-iddina II (MERODAC-BALA-DAN) conducea o mişcare de revoltă. A alungat un lider local Marduk-zakir-sum în anul 703 în.Hr. şi a strâns forţe împotriva Asiriei. Probabil în această perioadă a trimis Merodac-Baladan solii lui Zede-chia în Iuda (2 Regi 20:12-19; Isaia 39). Mai târziu în anul 702 în.Hr. Sanherib a înfrânt pe caldeeni şi aliaţii lor elamiţii şi arabii în bătăliile de la Cuta şi Chiş. Apoi a fost bine primit de Babilon unde a aşe-zat pe tron pe Bel-ibni. Asirienii au devastat Bit-Yakin şi s-au întors la Ninive cu mulţi prizonieri, Me-rodac-Baladan scăpând în Elam.

Sanherib nu a avut dificultăţi cu paza graniţelor din Nord, arie foarte bine cunoscută de el de pe vremea când era prinţ. După o serie de raiduri împotriva locuitorilor din dealurile de Est, şi-a în-dreptat atacurile în V unde se formase o coaliţie antiasiriană, sprijinită de Egipt, care se întărea mereu.

Liderul acestei coaliţii, Ezechia împăratul lui Iuda, l-a capturat pe Padi, domnitorul Ecra-oului, vasal al Asiriei (2 Regi 18:8), şi-a întărit fortificaţiile şi a îmbunătăţit alimentarea cu apă a Ieru-salimului construind tunelul Siloamului (2 Regi 20:20), şi a cerut ajutor Egiptului (Isaia 30:1-4).

A treia campanie militară a lui Sanherib în cel de-al 14-lea an al domniei lui Ezechia (anul 701 în.Hr.) a fost îndreptată împotriva acestei coaliţii. Armatele sale au mărşăluit de-alungul coastei feniciene, capturând Sidonul cel Mare şi Mic, Sarepta, Mahalina (Ahlab), Ushu, Aczib şi Acco, dar nu au încercat să asedieze Tirul. L-a înlocuit pe Luli (Elulaeus), împăratul Sidonului, care a fugit şi a mu-rit în exil, cu Ethba - al (Tubaal).

Împăraţii Sidonului, Arvadului, Biblosului, Bet-Amonului, Moabului şi Edomului s-au supus lui Sanherib, dar cel al Aşchelonului a refuzat şi astfel cetatea împreună cu împrejurimile ei, in-clusiv Bet-Dagonul şi Iope au fost distruse. Sanherib pretinde că a înaintat spre Eltekeh, unde a înfrânt armata egipteană.

Apoi Sanherib i-a junghiat pe toţi nobilii din Ecron pentru că l-au predat pe Padi lui Eze-chia, după care a trimis corpuri de oaste care au distrus 46 de oraşe împrejmuite cu ziduri, şi multe sate ale lui Iuda, din care a luat 200.150 de prizonieri şi multă pradă de război. El însuşi a condus asedierea şi ocuparea cetăţii Lachiş, şi reliefuri din palatul lui îl înfăţişează inspectând prada luată din această ce-tate. De aici a trimis emisari cerând capitularea Ierusalimului (2 Cronici 32:9).

În propria-i consemnare a campaniei, Sanherib spune că Ezechia i-a plătit tribut (Analele) şi descrie cum l-a asediat pe „Ezechia, evreul... L-am închis ca pe-o pasăre într-o colivie în însăşi ca-pitala sa, Ierusalim. Am aşezat posturi de pază împrejurul cetăţii şi am ucis pe oricine încerca să iasă pe porţile ei." (Taylor Prism, BM). Ezechia a plătit tribut asirienilor (2 Regi 18:13-16; Isaia 36:1 şi urm) care mai târziu a fost trimis la Ninive (Taylor Prism, datată din 691 în.Hr.) şi l-a eliberat pe Padi, căruia i s-au dat unele teritorii evreieşti.

Consemnările lui Sanherib nu menţionează încheierea asediului (conf. 2 Regii 19:32-34) şi nici înfrângerea armatelor asiriene de către Domnul, poate printr-o epidemie (vers. 35) descrisă de către istoricul Herodot (2.141) ca fiind „o mulţime de şobolani de câmp care au devorat în timpul nop-ţii toate tolbele şi arcurile inamicului şi toate curelele cu care îşi susţineau scuturile... iar dimineaţa când a început bătălia foarte mulţi au căzut pe câmpul de luptă pentru că nu aveau arme cu care să se apere".Majoritatea dintre cercetători susţin că menţionarea apropierii forţelor egiptene sub faraonul Tirhaca (2 Regi 19:9; Isaia 37:9) este un anacronism (dar vezi K. A. Kitchen, Third Intermediate Pe-riod in Egipt, 1972).

Mai mult, ei consideră că 2 Regi 19:37 sugerează faptul că moartea lui Sanherib ar fi sur-venit imediat ce acesta s-a întors la Ninive. De aceea ei au postulat o a adoua campanie fără succes a lui Sanherib împotriva Ierusalimului, poate după atacul împotriva arabilor între anii 689-686 în.Hr.

Nici analele asiriene care s-au păstrat şi nici cronicile babiloniene nu menţionează o ase-menea campanie, iar vers. 36 ş.urm. nu menţionază durata de timp dintre întoarcerea lui Sanherib din Palestina şi moartea sa în anul 681 în.Hr. şi aceasta trebuie să fi fost de câţiva ani. Astfel teoria unei singure campanii în anul 701 în.Hr. poate fi considerată ca fiind cea mai rezonabilă.

În 700 în.Hr. asirienii au pornit încă o dată împotriva Babilonului, unde Bel-ibni se răscu-lase. Sanherib l-a plasat pe fiul său, Assr-nadin-sum, pe tron şi a domnit până la capturarea cetăţii de către elamiţi. În seria de campanii militare care au urmat, Sanherib s-a luptat cu elamiţii, şi în anul 694 în.Hr. a organizat o expediţie navală traversând Golful Persic împotriva celor care l-au adăpostit pe Merodac-Baladan. Erach a fost capturat şi în final, în anul 689 în.Hr. a fost prădat Babilonul. De-a lungul celorlalte frontiere, Sanherib a invadat Cilicia şi a capturat Tarsul, la fel a întreprins raiduri împotriva arabilor la Sud şi Est de Damasc.

Acasă, Sanherib a fost ajutat mult de soţia sa semitică deosebit de energică, Naqi a-Zaku-tu, în reconstrucţia Ninivei, unde „şi-a construit un palat fără egal", un arsenal, ziduri noi pentru cetate şi porţi noi.

Asigurând o nouă sursă pentru alimentarea cu apă din râul Gomel (Bavian), ape conduse cu ajutorul unui apeduct (Jerwan) până jos la barajul (Ajeila) în partea de Est a metropolei, el a fost în măsură să irigheze parcuri şi importante porţiuni de teren agricol, să îmbunătăţească sistemele naturale de apărare ale cetăţii formate de râurile Tigru şi Khosr. A construit mult la Assur şi Kakzi introducând multe tehnologii avansate pe vremea aceea.

Sanherib a fost asasinat de fiii săi în timp ce se închina în templul lui Nisroc (2 Regi 19: 37). În luptele dintre fiii săi, posibil între Adramelec şi Şareţer, sunt reflectate tocmai tulburările care au avut loc în urma morţii sale în decembrie 681 în.Hr. relatate de fiul său mai tânâr Esar-Hadon, care fusese ales prinţ moştenitor în 687 în.Hr., şi care acum l-a urmat la tron (vers. 37). Există puţine dove-zi în sprijinul teoriei că Esar-Hadon a fost „fiul" menţionat ca asasin de către Cronicele Babilonului, sau că moartea sa ar fi survenit în Babilon.

BIBLIOGRAFIE

XX. Isaia 38:1-22.

1.În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Pune-ţi în rânduială casa, căci vei muri, şi nu vei mai trăi.”

În vremea aceea.

Pentru discuţie vezi comentariul la 2 Regi 20:1.

2.Ezechia s-a întors cu faţa la perete şi a făcut Domnului următoarea rugăciune:

Rugăciune. Vezi comentariul la 2 Regi 20:2.

3. „Doamne, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea Ta cu credincioşie şi inimă curată şi am făcut ce este bine înaintea Ta!” Şi Ezechia a vărsat multe lacrimi.

Inimă curată.

Vezi comentariul la 2 Regi 20:3. În vremea aceea de criză Ezechia poate a crezut că naţiu-nea avea nevoie de serviciile sale şi că era întru totul drept ca el să prezinte viaţa lui onorabilă ca un motiv pentru care să i se îngăduie să mai trăiască.

4-5. Atunci cuvântul Domnului a vorbit lui Isaia astfel: „Du-te şi spune lui Ezechia: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul tatălui tău David: „Am auzit rugăciunea ta şi am văzut lacrimile tale. Iată că voi mai adăuga încă cincisprezece ani la zilele vieţii tale.

Aşa vorbeşte Domnul.

Vezi comentariul la 2 Regi 20:4-5. Lacrimile lui Ezechia au atins inima lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a intervenit.

6. Te voi izbăvi, pe tine şi cetatea aceasta, din mâna împăratului Asiriei; voi ocroti cetatea aceasta.”

Te voi izbăvi.

Izbăvirea avea să fie îndoită, atât de la moarte cât şi din mâinile lui Sanherib. Satana era hotărât să aducă atât moartea lui Ezechia cât şi căderea Ierusalimului, gândindu-se desigur că dacă Ezechia era înlăturat din cale, eforturile lui pentru reformă vor înceta, iar căderea Ierusalimului avea loc mult mai repede. Sulul 1QIsa de la Marea Moartă adaugă la verset, din pricina mea şi din pricina robului Meu David (vezi 2 Regi 20:6).

7. Şi iată semnul din partea Domnului, după care vei cunoaşte că Domnul va împlini cuvântul pe care l-a rostit:

Semnul.

Vezi comentariul la 2 Regi 20:8. Fără a se ţine cont de aparenţe, Ezechia urma să fie vin-decat. Semnul precedând vindecarea a fost dat pentru a-i întări credinţa lui şi a poporului său (vezi cap. 37:30).

8. voi întoarce înapoi cu zece trepte umbra treptelor cu care s-a coborât soarele pe cadranul lui Ahaz.” Şi soarele s-a dat înapoi cu zece trepte de pe treptele pe care se coborâse.

Voi întoarce înapoi.

Potrivit cu 2 Regi 20:9-10 lui Ezechia i se dăduse posibilitatea să aleagă fie ca umbra cadranului să o ia înainte fie să se întoarcă înapoi. El a ales alternativa mai dificilă. Aici raportul este prescurtat (vezi comentariul la 2Regi 20:10-11).

9 Cântarea lui Ezechia, împăratul lui Iuda, cu prilejul bolii şi însănătoşirii lui:

Cântarea lui Ezechia.

Acest psalm al lui Ezechia (vers. 9-20) nu se găseşte în raportul paralel din 2 Regi. Ver-setele 21, 22 par să fi urmat iniţial după versetul 8, dar trasând raportul în forma lui prezentă versurile lui Ezechia au fost inserate în cadrul naraţiunii mai degrabă decât adăugate acesteia . Versetul acesta (vers. 9) ţine loc de titlul al psalmului şi este asemănătoare cu o serie de titluri care se găsesc în cartea Psalmilor. Asemenea multor psalmi poemul este o prezentare a unei experienţe personale, totuşi scris într-o formă potrivită pentru a fi folosit în cadrul închinării de la templu. Tema poemului este experi-enţa unui om faţă în faţă cu moartea, rugându-se înfocat pen-tru viaţă, iar rugăciunea fiindu-i ascultată. Poate pentru a face poemul potrivit pentru uzul liturgic, nu sunt amintite lucruri de natură mai perso-nală.

10. „Ziceam: „În cei mai buni ani ai vieţii mele trebuie să mă duc la porţile Locuinţei morţilor! Sunt pedepsit cu pierderea celorlalţi ani ai mei care-mi mai rămân!”

În cei mai buni ani.

Literal în mijlocul . În vremea aceea Ezechia era de 40 de ani (vezi 2 Regi 18:2-13).

11. Ziceam: „Nu voi mai vedea pe Domnul, pe Domnul, în pământul celor vii; nu voi mai vedea pe niciun om în Locuinţa morţilor!

Nu voi mai vedea pe Domnul.

Moartea nu avea să-l aducă în prezenţa Domnului, ci să întrerupă legătura sa cu El, aşa cum îi rupea şi legătura cu omul (vezi Iov 14:21; Iov 17:13; Psalmi 6:5; 115:17; 146:4; Eclesiastul 9:5-6; Isaia 38:18).

12. Locuinţa mea este luată şi mutată de la mine, ca o colibă de păstori. Îmi simt firul vieţii tăiat ca de un ţesător care m-ar rupe din ţesătura lui. Până deseară îmi vei pune capăt!

Locuinţa mea. 

Cortul unui nomad, care poate fi mutat cu uşurinţă dintr-un loc în altul. Potrivit acestei ilustraţii, locuinţa lui Ezechia va fi mutată din ţinutul celor vii în acela al morţilor (vezi 2 Corinteni 5:1-3; comparat cu Filipeni 1:23).

Firul vieţii tăiat.

Literal înfăşurat. Ezechia îşi ţesuse până acum pânza propriei vieţi, însă modelul urma să fie acum schimbat, iar el trebuia să înfăşoare pânza înainte ca modelul să fi fost terminat şi tăiat din război. Prin această imagine Ezechia îşi exprimă dezamăgirea şi frustrarea în faţa perspectivei încheie-rii premature a ceea ce lui i se pare o lucrare făcută numai pe jumătate.

13. Am strigat până dimineaţa; ca un leu, îmi zdrobise toate oasele! Până deseară îmi vei pune capăt!

Am strigat.

Literal m-am pregătitm-am liniştit. Compară Psalmul 131:2, unei aceeaşi expresie ebrai-că este redată prin linişte. Aflându-se în ghearele unui vrăjmaş neînduplecat – moartea – în faţa căruia este neputincios, Ezechia întâmpină perspectiva de a se împăca cu ceea ce pare să fie inevitabil. Întregul verset lipseşte din sulul 1QIsb de la Marea Moartă, dar se află în 1QIsa .

14. Ciripeam ca o rândunică, croncăneam ca un cocor şi gemeam ca o porumbiţă. Ochii-mi priveau topiţi spre cer: „Doamne, sunt în necaz, ajută-mă!”

Ca un cocor.

Ezechia compară strigătele lui în suferinţă cu strigătele plângătoare ale acestei păsări. Uneori gemea tare; alteori numai lăuntric şi neauzit. Abia dacă are putere să-şi ridice ochii către Dum-nezeu şi să strige după eliberare din groaza care stă asupra lui ca un călău cu unealta lui ridicată.

Ajută-mă.

Literar pune-te chezaş pentru mine sau ridică-te pentru mine. Este imaginea unui datornic care se află în mâinile unui creditor exigent. Moartea îl presează pe Ezechia să plătească îndată, iar el face apel la Dumnezeu să-l scape.

15. Ce să mai spun? El mi-a răspuns şi m-a ascultat. Acum voi umbla smerit până la capătul anilor mei, după ce am fost întristat astfel.

M-a ascultat.

Sensul versetului 15 nu este cu totul clar. Unii au sugerat că se ocupă de surpriza bolna-vului la brusca lui vindecare încât îi lipsesc cuvintele cu care să-şi exprime recunoştinţa faţă de Dum-nezeu. Alţii consideră că el a rămas mut de consternare că a fost lovit, cum se pare, de Dumnezeu.

Dacă Domnul pe care Îl socotea prietenul său îngăduise să ajungă la porţile morţii, atunci el ce mai putea spune? Nu-i mai rămâne altceva de făcut decât să se mâhnească şi să-şi jelească soarta, să-şi petreacă zilele în amărăciune sufletească.

16. Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viaţă, prin ea mai am şi eu suflare, căci Tu mă faci sănătos şi îmi dai iarăşi viaţa.

Prin îndurarea ta se bucură omul de viaţă.

Omul trăieşte prin cuvintele lui Dumnezeu (Deuteronom 8:3; Matei 4:4), fie că este vor-ba de viaţa fizică, fie de cea spirituală. Când Ezechia a aflat vindecare şi viaţă fizică a găsit şi refacerea spirituală. Redând trupului regelui sănătatea fizică, Domnul i-a acordat cu mult mai mult decât ceruse (vezi Isaia 38:17; Matei 9:2-7).

17. Iată, chiar suferinţele mele erau spre mântuirea mea; Tu ai găsit plăcere să-mi scoţi sufletul din groapa putrezirii. Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!

Spre mântuirea mea . (KJV: Pentru pace).

Adică pace în sensul larg însemnând tot ce este bine pentru mine sau ceea ce este spre bi-nele meu. Suferinţa care îi adusese lui Ezechia atâta chin sufletesc nu era spre paguba, ci spre binele său. Dumnezeu a privit la el cu milă duioasă şi l-a ridicat din groapa putrezirii. Puterea iubirii divine l-a salvat de sub puterea morţii.

Toate păcatele mele.

Vindecarea trupului a reprezentat o asigurare tangibilă a vindecării sufletului său. Iertarea divină nu este doar o tranzacţie legală care îl eliberează pe om de datoria păcatelor trecute; ea este o putere transformatoare care restaurează şi întăreşte natura spirituală a omului modelându-l din nou după chipul moral al Creatorului său.

18. Căci nu Locuinţa morţilor Te laudă, nu moartea Te măreşte, şi cei ce s-au coborât în groapă nu mai nădăjduiesc în credincioşia Ta.

Locuinţa morţilor.

Moartea aduce încetarea deplină a oricărui gând şi activităţi (vezi Psalmii 115:17; 146:4; Eclesiastul 9:5). Ceea ce îl amăra mai mult pe Ezechia era gândul că în moarte el nu putea aduce mul-ţumiri sau laude lui Dumnezeu (Psalmii 6:5; 30:9; 88:10-11; 115:17).

19. Ci cel viu, da, cel viu Te laudă, ca mine astăzi. Tatăl face cunoscut copiilor săi credincioşia Ta.

Face cunoscut... credincioşia Ta [KJV: adevărul Tău].

Recunoştinţa l-a inspirat pe Ezechia să spună altora despre credincioşia şi bunătatea lui Dumnezeu.

20. Domnul m-a mântuit! De aceea, în toate zilele vieţii noastre vom suna din corzile instrumente-lor noastre în Casa Domnului.”

M-a mântuit.

Promptitudinea lui Dumnezeu de a-L salva l-a dus pe Ezechia într-o stare de bucurie en-tuziastă exprimată în psalmul acesta (vezi comentariul la v. 9). Vom suna din coardele instrumentelor. Restul versetului 20 are forma unui post-scriptum care arată scopul împăratului la compunerea psal-mului şi intenţia lui cu privire la întrebuinţarea acestuia.

21. Isaia zisese: „Să se aducă o turtă de smochine şi s-o întindă peste bubă; şi Ezechia va trăi.”

O turtă de smochine.

Adică o cataplasmă de smochine (vezi comentariul la 2 Regi 20:7). Domnul ar fi putut să-l vindece pe Ezechia fără să fie nevoie de cataplasmă, însă acolo unde există leacuri naturale Dumne-zeu intenţionează ca ele să fie folosite la vindecarea bolii. Folosirea acestora nu denotă o lipsă de cre-dinţă, ci dimpotrivă refuzul de a face astfel este încumetare şi dovedeşte lipsa unei judecăţi sănătoase.

22. Şi Ezechia zisese: „După ce semn voi cunoaşte că mă voi sui la Casa Domnului?”

Semn.

Vezi comentariul la 2 Regi 20:8. Prin Isaia Domnul îi spusese deja lui Ezechia că el va fi vindecat şi că a treia zi el va fi în stare să meargă la Casa Domnului (2 Regi 20:5). Pentru discuţii le-gate de natura acestui semn vezi comentariul la Isaia 38:7-8.

XXI. Isaia 39:1-8.

1. În acelaşi timp, Merodac-Baladan, fiul lui Baladan, împăratul Babilonului, a trimis o scrisoare şi un dar lui Ezechia, pentru că aflase de boala şi însănătoşirea lui.

Merodac-Baladan.

Vezi comentariul la 2 Regi 20:12. Numele acesta este obişnuit în inscripţiile asiriene ale lui Sargon şi Sanherib. Merodac-Baladan, iniţial cârmuitor în Bit-Yakin, un mic stat la nord de Golful Persic, a fost domnitor al Babilonului între anii 721 şi 709 în.Hr.şi din nou pentru un scurt timp în anul 703 în.Hr.

Pe vremea bolii lui Ezechia şi a trimiterii acestor soli el era rege în exil. Din cauza rezis-tenţei sale hotărâte faţă de Sanherib, Merodac-baladan a văzut în Ezechia un aliat valoros. Oficial, tri-mişii au venit pentru a-l felicita pe Ezechia cu prilejul vindecării sale, însă probabil şi pentru a-şi asi-gura sprijinul lui în războiul aprig care se desfăşura împotriva străduinţelor Asiriei de a domina între-gul Orient Apropiat.

2. Ezechia s-a bucurat şi a arătat trimişilor locul unde erau lucrurile lui de preţ, argintul şi aurul, mi-resmele şi untdelemnul de preţ, toată casa lui de arme şi tot ce se afla în vistieriile lui: n-a rămas ni-mic în casa şi în ţinuturile lui pe care să nu li-l fi arătat.

Ezechia s-a bucurat.

Vanitatea lui a fost flatată de această atenţie neaşteptată din parte unui rege al Babilonului şi i-a părut bine că alţii erau interesaţi în rezistenţa împotriva Asiriei. De aceea, Ezechia i-a salutat pe trimişii Babilonului ca pe aliaţi şi prieteni, fără să viseze măcar că peste scurt timp Babilonul îi va lua locul Asiriei ca mare putere a Răsăritului şi că unul din împăraţii săi va cuceri Iuda.

A arătat trimişilor locul.

Pentru un comentariu asupra lipsei de înţelepciune a lui Ezechia vezi comentariul la 2 Regi 20:13.

3. Prorocul Isaia a venit apoi la împăratul Ezechia şi l-a întrebat: „Ce au spus oamenii aceia şi de unde au venit la tine?” Ezechia a răspuns: „Au venit la mine dintr-o ţară depărtată, din Babilon.”

Isaia a venit.

Compară soliile anterioare ale lui Isaia contra alianţelor străine (cap. 8:9-13; 30:1-7; 31: 1-5).

4. Isaia a mai zis: „Ce au văzut în casa ta?” Ezechia a răspuns: „Au văzut tot ce este în casa mea: n-a rămas nimic în vistieriile mele pe care să nu li-l fi arătat.”

Ce au văzut?

Vezi comentariul la 2 Regi 20:15. Solomon anticipase vremea când vor veni oameni din ţări depărtate pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeul lui Israel (1Regi 8:41-43).

Nefolosirea acestui prilej de a da mărturie despre adevăratul Dumnezeu a dovedit că Eze-chia era nerecunoscător pentru binecu-vântarea restaurării sănătăţii (Isaia 38:1-9) şi pentru eliberarea de Sanherib.

5-6. Atunci Isaia a zis lui Ezechia: „Ascultă cuvântul Domnului oştirilor: „Iată, vor veni vremurile când vor duce în Babilon tot ce este în casa ta şi tot ce au strâns părinţii tăi până în ziua de azi; nimic nu va rămâne, zice Domnul.

Duce în Babilon.

Vezi comentariul la 2 Regi 20:17.

7. Şi vor lua din fiii tăi ieşiţi din tine, pe care-i vei naşte, ca să-i facă fameni în casa împăratului Babilonului.”

Fiii tăi.

Vezi comentariul la 2 Regi 20:18.

8. Ezechia a răspuns lui Isaia: „Cuvântul Domnului pe care l-ai rostit este bun. Căci, a adăugat el, măcar în timpul vieţii mele va fi pace şi linişte!”

Cuvântul... este bun.

Atitudinea aceasta reflectă perspectiva egoistă a regelui.

Pace şi linişte.

Vezi comentariul la 2 Regi 20:19. Ezechia s-a mângâiat cu gândul că Dumnezeu îi va arăta bunăvoinţa de a amâna pedeapsa. Dumnezeu a amânat adesea executarea unei sentinţe când oa-menii s-au pocăit şi s-au dovedit supuşi Lui (vezi 1 Regi 21:28-29; 2 Regi 22:18-20).

Apele pârâului Ghihon la intrarea în Tunelul lui Ezechia.

Scăldătoarea Siloamului – Ioan 9:7.

Scăldătoarea Siloamului.