​Dumnezeu stăpâneşte şi peste împrejurările în care ne găsim

Filipeni 1:12-20

Scripturile vorbesc despre chemarea noastră la salvarea prin Domnul Isus (1 Cor.1:9), chemarea la sfinţire (1 Cor.1:2), chemarea la slujire (1 Petru 4:10), chemarea la slavă (1 Petru 5:10) dar şi chemarea la suferinţă. Pentru ultima chemare menţionată doresc să menţionez două texte: Coloseni 1:24, 1 Petru 3:17-18. Conform acestor texte suferinţa slujitorilor nu are un rol ispăşitor (Cristos a suferit odată pentru totdeauna) ci doar contribuie la răspândirea Evangheliei, o sarcină asumată de Cristos dar şi delegată Bisericii. Chemarea la suferinţă priveşte într-un mod deosebit suferinţa provocată de prigoană.

Un exemplu deosebit este cel al apostolului Pavel, care a fost prins în Ierusalim şi întemniţat la Cezareea timp de peste 2 ani de zile (Fapte 21-26). Având drepturi ce decurgeau din cetăţenia romană, a fost tratat în regim special şi a avut dreptul să ceară  să fie judecat direct de Cezar, adică la Roma (cf. Fapte 22:28-29; 24:23; 25:11). Următoarele capitole din Faptele Apostolilor, respectiv 27 şi 28, descriu călătoria de aproximativ 1 lună de zile a apostolului Pavel la Roma, pe Marea Mediterană şi Adriatică, ca întemniţat şi tratamentul special pe care l-a primit când a ajuns în Roma. În detaliu, Pavel a stat timp de alţi doi ani într-o casă cu chirie dar era păzit de un ostaş (Fapte 28:16, 30-31). În acest regim special Pavel plătea chirie, dar era legat în mod permanent în cătuşe de un ostaş care îl păzea. În acest fel putea să primească vizite şi să dea învăţătură, să evanghelizeze. Aici s-a întâlnit cu Onisim care şi-a predat viaţa lui Cristos şi a fost trimis înapoi la stăpânul său Filimon (Filimon 10), Epafrodit a călătorit peste 1900 de km din Filipi să-i aducă ceva sprijin material din partea bisericii din Filipi (Lidia – vânzătoare de purpură, temnicierul din Filipi, etc.). Pavel probabil îl îngrijea pe Epafrodit când s-a îmbolnăvit, dar i-a fost şi de folos pentru slujbă (cf. Filipeni 2:25-27, 4:18). În acest loc conlucra cu Luca, cu Dima (care mai apoi l-a părăsit) conform 1 Timotei 4:10-13. Ostaşii care lucrau pe schimburi îl păzeau şi în felul acesta ascultau cum Pavel se ruga pentru toţi credincioşii din toate bisericile cunoscute de el, pentru conlucrătorii săi (ex. Filipeni 1:1-11), de asemenea evangheliza şi oferea învăţătură tuturor care doreau, într-un mod deosebit credincioşi din biserica din Roma puteau acum să-l viziteze pe cel ce le-a scris o scrisoare fără să-i fi văzut înainte (Romani 1:11-15).

În acest context Pavel scrie filipenilor: „Vreau să ştiţi fraţilor că împrejurările în care mă găsesc mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei” (Filip. 1:12). Astfel, Dumnezeu este prezentat de apostolul Pavel ca un Dumnezeu Suveran, Stăpân, şi care conduce toate lucrurile, nu este luat prin surprindere de nimic şi nimeni ci El întotdeauna isprăveşte ceea ce începe (Filipeni 1:6). Pavel sugerează şi chiar verbalizează anumite gânduri sau aşteptări ale creştinilor de atunci când au realizat că Apostolul Neamurilor, mentorul spiritual al lucrătorilor dintre Neamuri, cel care a fost inspirat de Duhul lui Dumnezeu să scrie jumătate din Scripturile Noului Legământ, era închis deja de mai bine de patru ani de zile: „Ne-am fi aşteptat la un regres al lucrării spirituale, al predicării Evangheliei, la o descurajare a lucrătorilor, poate la o lipsă de credinţă în răspunsurile Lui la rugăciunile noastre , sau la o uitare pentru totdeauna a numelui lui Isus Cristos, sau cel puţin la o influenţă foarte slabă a creştinilor”. Dar apostolul Pavel îl prezintă pe Dumnezeul care nu este luat prin surprindere niciodată dar care ne surprinde de fiecare dată prin modul Său de a lucra. În suveranitatea lui Dumnezeu suferinţa contribuie la: inaintarea Evangheliei, vs. 12-13; imbărbătarea evangheliştilor, vs. 14-17, intărirea creştinilor, vs. 18-19; inălţarea Domnului Cristos, vs. 20.

Pastor Emanuel Jurcoi