Dilema propășirii celor răi și a suferinței celor mai buni
Iov ridică o problemă pe care o vede întâmplându-se în jurul lui. Sunt oameni răi cărora le merge bine. Astfel întrebările puse de Iov își au rostul: „Pentru ce trăiesc cei răi? Pentru ce îi vezi îmbătrânind și sporind în putere?” (Iov 21:7) Acești oameni nu doar că sunt răi, dar sunt și lipsiți de evlavie și frică de Dumnezeu. Ar putea fi numiți chiar „atei”
[1]. Ei au curajul să zică lui Dumenzeu: „Pleacă de la noi. Nu voim să cunoaștem căile Tale.” (Iov 21:14) Iată întrebările ce rezultă din gândurile lor în raport cu Dumnezeu: „Ce este Cel Atotputernic ca să-I slujim? Ce vom câștiga dacă-I vom înălța rugăciuni?” (Iov 21:15)
Dilema lui Iov este adâncită și în legătură cu suferința unora, care sunt mai buni, decât cei cărora le merge bine. De exemplu, Iov urmărește atent sfârșitul amândurora. „Unul moare în mijlocul propășirii, păcii și fericirii, cu coapsele încărcate de grăsime și măduva oaselor plină de suc. Altul moare cu amărăciune în suflet, fără să se fi bucurat de vreo fericire, și amâdoi adorm în țărână, amândoi sunt mâncați de viermi.” (Iov 21:23-26)
Dezlegarea paradoxului despre fericirea celor răi și suferința celor buni vine din perspectiva observării lucrurilor. Mai întâi trebuie afirmat că nu întotdeauna cei răi propășesc și nu întotdeauna cei buni suferă. Totuși sunt cazuri reale de fericire pentru cei răi și suferințe pentru cei buni întâlnite printre pământeni. În al doilea rând, Dumnezeu rămâne Stăpân pe situații și în totalitate drept cu toți oamenii. Chiar Iov pune întrebarea corectă în acest sens, „Oare pe Dumnezeu Îl vom învăța minte, pe El, care cârmuiește duhurile cerești?” (Iov 21:22) În cele din urmă, dilema se dizolvă atunci când perspectiva observării lucrurilor se lărgește. Atunci când întoarcem moneda pe cealaltă față. Se înțelege clar, că nu totul se termină în viața aceasta și până la moarte. Există veșnicie. Există viață după moarte. Există dreptate și răsplată. Fiecare va primi „după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” (2 Corinteni 5:10) Există două locuri total diferite pentru cei care pleacă de pe pământ. Aceste locuri sunt în funcție de ceea ce au crezut sau n-au crezut și au făcut sau n-au făcut în timpul vieții terestre. Învățătorul perfect, Isus Hristos, i-a învățat pe oameni acest adevăr în pilda bogatului și Lazăr (Luca 16:19-31).
Văzând lucrurile astfel, dilema nu mai este dilemă. Ci, dimpotrivă, există învățături clare, de la care, dacă ținem cont de ele, vom avea de câștigat. (1) Viața aceasta de pe pământ este doar preludiul adevăratei vieți. (2) Cine nu crede în Dumnezeu, Îl va întâlni, chiar dacă toate i-au reușit aici pe pământ. (3) Cine zice că el crede în Dumenzeu, dar nu-L ia deloc în seamă și trăiește doar pentru el și fericirea din perspectiva lui, va avea aceiași soartă ca și cel ce se declară ateu.
Concluzia: Nu-mi fac griji atât de mult de ce le merge bine chiar și celor răi. Eu mă încred în Dumenzeu care nu greșește nicodată. Dacă ar fi să sufăr și cred în Dumnezeu, nu ași avea de ce să-mi plâng de milă. Dacă ar fi să văd pe alții mai buni în suferință, înțelept este să-i ajut, fără să-i judec. Până la urmă viațai în mâinile lui Dumenzeu i El nu greșește niciodată. Amin.
Pastor Ioan Mireuțe
[1] Cuvântul „ateu” înseamnă „fără Dumnezeu”. Cuvântul ateu poate să se refere atât la cineva care nu crede în Dumnezeu, cât și la cineva care crede că există, dar nu ține deloc cont de El.
