​Pe noi ne înspăimântă moartea fizică. Dumnezeu are o problemă cu moartea spirituală! Moartea fizică a apărut ca o binefacere, când Dumnezeu le-a oprit lui Adam și Eva accesul la pomul vieții, pentru ca moartea spirituală să nu se permanentizeze veșnic.

Capitolul 11 din Evanghelia lui Ioan se ocupă exact cu aceste distincții dintre moartea fizică și moartea spirituală. Domnul Isus plânge nu pentru un Lazăr mort fizic, ci pentru o omenire moartă în păcat și necredință. El a avut în plan ca învierea lui Lazăr să-i convingă pe toți că El este Dumnezeu venit să reia părtășia cu oamenii despărțiți de El din cauza păcatului.

Pentru oricine citește cât de cât atent capitolul 11, este evident că Ioan ni-l prezintă pe Domnul Isus ca pe cel care ,,regizează“ împreună cu Dumnezeu toată întâmplarea,transformând-o într-o lecție pentru cei din jur:

,,Şi Isus a ridicat ochii în sus şi a zis: „Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Ştiam că totdeauna Mă asculţi, dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 11:41-42).

În arhitectuta Evangheliei lui Ioan, scopul învierii lui Lazăr este ca oamenii să priceapă că Dumnezeu L-a trimis pe Christos să rezolve problema morții spirituale.

Pentru aceasta …

Domnul Isus Christos a avut nevoie de un Lazăr mort, nu doar bolnav! Este evident că Domnul a întărziat suficient, așteptând ca această condiție să fie împlinită:

,,Deci, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era7 şi în urmă a zis ucenicilor: „Haidem să ne întoarcem în Iudeea”. … Atunci, Isus le-a spus pe faţă: „Lazăr a murit. Şi mă bucur că n-am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi. Dar acum, haidem să mergem la el” (Ioan 11:6, 14-15).

Domnul Isus nu s-a dus direct la locul în care zăcea Lazăr, ci s-a oprit la marginea satului, provocând o stare de vorbă cu Marta și Maria:

,,Căci Isus nu intrase încă în sat, ci era tot în locul unde Îl întâmpinase Marta“ (Ioan 11:30).

Gândindu-se prioritar, ca noi toți, la grozăvia morții fizice, Maria și Maria nu văd cum prezența lui Isus, venit mult prea târziu ca să-l vindece pe fratele ei, ar mai putea modifica într-un fel dimensiunea tragediei. Ambele au acelaș reproș pentru Domnul Isus:

„Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!“ (Ioan 11:21, 32).

Dialogul dintre Domnul Isus este dificil pentru că fiecare se gândea la viață și moarte în alții termeni:

,,Isus i-a zis: „Fratele tău va învia”.
„Ştiu”, I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi” (Ioan 11:24-25).

Domnul Isus o șochează pe Maria și folosește evenimentul ca să facă o proclamație paradoxală:

,,Isus i-a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” (Ioan 11:25-26).

Ciudățenia acestei afirmații este că ea pare la prima vedere o minciună. Toți cei care L-au auzit pe Domnul vorbind atunci … au murit. A murit Marta, a murit Maria, au murit toți ucenici care erau cu El și a murit până și Lazăr, pe care-l înviase din morți. Este evident că ceva din declarația Domnului Isus nu merge sau, mai bine zis, este evident că există în ea un sens mai adânc la care ea este absolut adevărată.

Singura explicație posibilă este că Domnul a vorbit despre moarte și viață în sens spiritual, iar Marta, Maria, Lazăr, ucenicii și noi ne gândim la aceste subiecte prioritar în sensul lor fizic. De două mii de ani, toți ucenicii Domnului Isus au murit ca moarte fizică, dar trăiesc împreună cu Christos, bucurându-se de viața veșnică.

Pentru Domnezeu, învierea fizică este un fleac. Este suficient ca El să spună o vorbă și toți cei din morminte vor ieși afară. În Betania, Domnul a trebuit să restrângă puterea Cuvântului Său și să precizeze ,,Lazăre …“ Altfel toți morții de acolo ar fi ,,ieșit afară“!

Învierea spirituală este însă mult mai dificilă. Lumea este moartă fără să știe că este moartă. Aceasta este tragedia pe care o vede Dumnezeu. Omenirea este despărțită de Dumnezeu. Creatura și-a pierdut legătura cu Creatorul și plutește în derivă pe fluviul morții. Christos a venit ca toți cei care cred în El să poată relua legătura dătătoare de viață eternă cu Dumnezeu.

Biblia vorbește despre viață și moarte în termeni de ,,împreună“ sau de ,,despărțire“. Când sufletul este împreună cu trupul spunem că omul este ,,în viață“ și, în mod similar, când omul este împreună cu Dumnezeu, că el are viață veșnică. Când sufletul se desparte de trup, spunem că omul moare, iar când omul este departe de Dumnezeu el trăiește în moarte spirituală. Trebuie să ne însușim această terminologie divină:

,,Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre în care trăiaţi odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftelefirii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus“ (Efes. 2:1-7).

Cei ce cunosc această terminologie pot pătrunde un alt paradox pus de teologi în aceste cuvinte:

,,Cine se naște o singură dată, moare de două ori. Cine se naște de două ori, moare o singură dată“.

Pe înțelesul tuturor, paradoxul spune că cine se naște numai biologic va trece prin tragedia morții fizice, dar va avea parte și de marea tragedie a morții eterne, sfârșind în iad, despărțiți pentru totdeauna de Dumnezeu. Cel care trece însă și prin nașterea din nou experimentată în clipa credinței în Isus Christos, va avea parte (poate) de moartea trupului, dar părtășia lui cu Dumnezeu nu va mai fi întreruptă niciodată! Acesta este sensul real al declarației năucitoare a lui Christos:

,,Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată.“

Prin credința în Chirstos, nimic nu ne va mai despărți vreodată de Dumnezeu!

,,Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru“ (Romani 8:38-39).

Pastor Daniel Branzai