​DE LA IERUSALIM LA GAZA

Faptele Apostolilor 8:26-40

Pasajul acesta este unul dintre cele des folosite la serviciile speciale de botez în bisericile noastre. Printre altele, el prezintă şi modul în care una din marile poruncii date de Domnul Isus, după înviere, a fost ascultată şi împlinită. Este vorba de mandatul marii trimiteri, sau marii însărcinări, prin care ucenicii aveau responsabilitatea facerii de ucenici şi a mărturiei Evangheliei în toata lumea (Matei 28:19-20, Fapte 1:8,etc.)

Prin Filip, diaconul-evanghelist, Evanghelia mântuirii ajunge în Samaria şi o mulţime de oameni crede în Hristos, primind mântuirea (v.1-25). Apoi, prin călăuzire divină supranaturală, acelaşi om este trimis să ducă Evanghelia unui african, un om cu rang înalt la curtea împărătească din Etiopia, care la rândul lui o va duce mai departe, semănându-se astfel sămânţa Adevărului pentru Biserica creştină coptă din Etiopia.

Pe de altă parte, pasajul surprinde aspecte legate de provocările de care au parte un om credincios cu inima dedicată slujirii şi un om care caută cu ardoare să-şi împlinească nevoia din sufletul lui, făcând o călătorie lungă, doar pentru închinare, la Ierusalim.

Prima provocare este pentru diaconul- evanghelist. Apostolii l-au ales să slujească la mese, să facă o slujbă administrativă, dar se pare că Domnul a vrut mai mult de la el... Un înger îi vorbeşte şi-i spune să părăsească Samaria, locul acelei treziri spirituale binecuvântate (8:12).

Cel care i-a condus paşii spre cetatea Samariei îi spune acum să plece spre miazăzi, către un loc care nu promitea prea multe. Este vorba despre „... drumul care pogoară spre Ierusalim la Gaza, şi care este pustiu” (v.26).Şi textul spune mai departeîn versetul 27 că Filip „ s-a sculat şi a plecat.”

Este vorba aici despre CĂLĂUZIRE ŞI ASCULTARE.

Atuncicând Domnul călăuzeşte pe cineva ca să-i spună ce are de făcut, atunci este nevoie de ascultare şi împlinire din partea celui vizat. Şi Filip, ca om cinstit şi vorbit de bine, plin de Duhul Sfânt şi de înţelepciune (Fapte 6:13), n-a putut să facă altfel. Sigur că Dumnezeu are multe căi prin care poate vorbi omului (Iov 33:14) şi-l poate călăuzi (Biblie, oameni evlavioşi, „uşi închise” şi „uşi deschise”, vise, etc.), dar ceea ce este important este ca omul să ia în seamă ce i se comunică şi să asculte. Cine-şi permite să nu-L asculte pe Domnul şi să-I ignore sfaturile şi poruncile n-ar trebui să se aştepte să primească mai multă descoperire din voia Lui, o nouă treaptă a planurilor Lui,pentru că El nu-şi descoperă planurile celor care n-ai nici o disponibilitate să-l implinească.

Doar când cel credincios ascultă, Domnul va continua să-i vorbească... „Du-te şi ajunge carul acesta!” (v.29) sunt cuvintele care-l fac pe Filip abia acum să înţeleagă de ce a trebuit să părăsească Samaria şi să plece spre o destinaţie fără sens la prima vedere.

De fapt, provocarea lui Filip la ascultare şi felul în care Filip răspunde acestei provocări descoperă inima Lui Dumnezeu faţă de fiinţa umană. Mulţi sau puţini, învăţaţi sau mai puţin învăţaţi, tineri sau bătrâni, toţi sunt în atenţia Lui. Mântuirea Lui Dumnezeu s-a îmbiat atunci mulţimilor din cetatea Samariei, dar şi unei singure persoane „ pe drumul pustiu care pogora spre Ierusalim la Gaza,” pentru că în ochii Lui Dumnezeu şi atunci, ca şi acum, fiecare individ, fiecare persoană este importantă în planul răscumpărării Lui. Evanghelistul luca afirmă că „... este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.” (Luca 15:10)

Dialogul care urmează între cei doi protagonişti ai evenimentului înfăţişează câteva ADEVĂRURI PE CARE NIMENI N-AR TREBUI SĂ LE OCOLEASCĂ.

Mai întâi, privind la statutul celui care se întorcea de la Ierusalim, se poate înţelege că nu toţi oamenii cu poziţie socială înaltă şi bogaţi sunt şi fericiţi şi împliniţi. Sărăcia din sufletul lui l-a făcut să-L caute pe Dumnezeul evreilor. Sunt aşa mulţi oameni cu conturile pline în bănci, dar cu inimle goale. De aceea spunea Domnul Isus într-o discuţie cu ucenicii Lui în Mat. 16:26 „ Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?”

Omul acesta, famenul etiopean, avea poziţie înaltă la curtea impărătesei mamă din Etiopia, era cel care se îngrijea de visterie, se bucura de apreciere, dar inima lui tânjea după Impăratul cel veşnic. Probabil că nu era laprimul pelerinaj la Ierusalim, dar lucrul acesta nu i-a folosit prea mult. N-a găsit ceea ce a căutat pentru că nu toţi care merg să se închine se bucură şi de mântuire.

Închinarea reală este a acelora care-L cunosc pe Domnul şi-i respectă termenii.

Realitatea este că nu toţi care merg la Biserică să se închine sunt şi mântuiţi.

Femeie” i-a zis Isus „crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci mântuirea vine de la Iudei. Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” (Ioan 4:21-24)

Sunt vremuri în care Dumnezeu nu mai este onorat în închinare pentru cătermenii închinării înaintea Lui sunt ignoraţi sau schimbaţi după plăcerile celor care se închină. Şi de cele mai multe ori se întâmplă asta pentru că oamenii nu înţeleg aşteptările Lui Dumnezeu în închinare.

Nu toţi care citesc sau citează uneori Scriptura o şi înţeleg. Dialogul dintre Filip şi famen începe cu o întrebare foarte îndrăzneaţă a lui Filip:„Înţelegi tu ce citeşti?” Răspunsul famenului„Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” prezintă o realitate pe care, din păcate, nu mulţi o recunosc.

Acest adevăr este foarte greu de primit şi nu neaparat de către cei noi în credinţă şi în cele spirituale, ci mai ales de către cei care au ooarecare cunoaştere despre Dumnezeu, au chiar râvna, dar sunt adepţii spiritualităţii „instant.” Unui slujbaş împărătesc cu educaţie aleasă nu i-a fost nici ruşine şi nici greu să spună cănu înţelege şi să ceară ajutor (v.31, 34), în vreme ce printre credincioşi sunt unii care au pretenţia că pentru ei Scriptura nu mai are secrete.

Ei au uitat că Domnul Însuş este Cel care „ a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos...(Ef.4:11). Şi pe toţi i-a dat pentru desăvârşirea sau maturizarea celor credincioşi.

Dacă maturizarea fizică vine odată cu înţelegerea lucrurilor din proximitate şi a felului în care funcţioneză lumea, tot aşa este şi cu maturizarea spirituală. Nu poate exista maturizare spirituală fără o înţelegere spirituală pe care o dă Duhul Sfânt prin lucrarea Lui de iluminare în viaţa celor născuţi din nou. Duhul sfânt face această lucrare , oferă posibilitatea gândirii duhovniceşti (I Cor.2:15), dar nu în vid, nu fără o temelie pe care să clădească.Procesul cunoaşterii şi al înţelegerii este unul progresiv şi se bazează pe informaţii care se acumulează şi se conecteză între ele în timp.

În evanghelia după Ioan, Domnul Isus afirmă că„Mângîietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu” (Ioan 14:26). Duhul Sfânt nu poate aduce aminte decât ceva care a fost cunoscut şi stiut. Deaceea lucrarea de iluminare este pentru cei care citesc, studiază Scriptura şi o trăiesc.

Ceea ce nu înţeleg mulţi credincioşi este că teologia preoţiei universale despre care vorbeşte apostolul Petru (I Petru 2:9-10) nu garanteză decât accesul la Dumnezeu prin credinţa în Domnul Isus şi presupune o viaţă de mărturie pentru El. Eficienţa în mărturie şi mărturisire este condiţionată de rămânerea sub autoritatea Duhului Sfânt care- Şi face lucrarea doar cu astfel de oameni.

Urmarea dialogului dintre cei doi este decizia famenului de afi botezat de catre Filip.

De aceea în următoarea parte a mesajului va fi vorba DESPRE BOTEZ ŞI IMPORTANŢA LUI, şi prima afirmaţie care trebuie făcută în legătură cu aceasta este că botezul este precedat de credinţa în Domnul Isus Hristos care este urmarea auzirii şi înţelegerii Cuvântului (v.32-35).

Da , famenul etiopean a fost interesat de Dumnezeu şi de sufletul lui, a călătorit până la Ierusalim să se închine, a făcut rost şi de scrierile sfinte din care a citit, dar toate eforturile lui nu l-au ajutat... Nedumeririle lui au fost lămurite doar atunci când a început să înţeleagă cine este Isus şi ce-a făcut El. Spune versetul 35 că „atunci Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta, şi i-a propovăduit pe Isus.” Este vorba de lucrurile pe care le-a citit şi nu le-a înţeles din cartea profetului Isaia. Mesajul lui Filip a fost cu siguranţă despre dragostea Lui Dumnezeu care L-a dat pe Fiul ca jertfă, despre iertarea şi mântuirea de care au parte cei ce se încred în El. Din relatarea versetului 36, care înregistrează întrebarea cheie a famenului, reiese că Filip i-a prezentat inclusiv învăţătura despre botez şi obligativitatea lui în dreptul celor care doresc să împlinească voia Lui Dumnezeu şi să se bucure de mântuire.

Întrebarea famenului „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?”(v.36) arată dorinţa lui de a fi botezat, dar şi temerea că ar putea fi ceva care să-l împiedice. La întrebarea aceasta, Filip răspunde sondând adâncimea şi credinţa acestui om: „Dacă crezi din toată inima, se poate” şi răspunsul famenului „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.”(v.37) dovedeşte că cea mai importantă condiţie pentru botez este îndeplinită (Marcu16:16) şi o astfel de credinţă este totdeauna însoţită de pocăinţă, de dorinţa de schimbare şi transformare a vieţii. „Să ştie bine, deci, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus pe care L-aţi răstignit voi.”  După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă, şi i-au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?” „Pocăiţi-vă” le-a zis Petru „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; „ (Fapte 2:37-38).

Mărturisirea credinţei primite prin Cuvânt este şi ea parte din aşteptările de la cei care doresc să se boteze. În Romani 10:9-11 apostolul Pavel spune„Dacă mărturiseşti, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire...

Cine intră în apa botezului mărturiseşte prin acest act că crede că Domnul Isus , Fiul Lui Dumnezeu

i-a luat păcatul la cruce, că din acel moment omul cel vechi a murit şi a fost îngropat, aşa cum Hristos a murit şi a fost îngropat. De asemenea mărturia aceasta din apa botezului este şi despre viaţa nouă care urmează să fie trăită în sfinţenie pentru că Hristos n-a rămas în mormânt, ci a înviat şi puterea învierii Lui lucrează în viaţa celor care s-au identificat cu El prin credinţă.

Botezul că simbol al apartenţei la familia Lui Dumnezeu (I Cor.12:13) este urmat de bucuria mântuirii. „...Famenul îşi vedea de drum, plin de bucurie” (v.39b) şi s-a întâmplat aşa pentru că aceasta este urmarea primirii Lui Hristos ca mântuitor. Puterea învierii care este Duhul Sfânt începe să lucreze şi să rodească în cei care nu se ruşinează de Hristos şi-L urmează. Toată tristeţe poate fi înlocuită de bucurie, toate neliniştile pot fi schimbate în pace sufletească în viaţa celor care, prin credinţă acceptă să devină copii ai Lui Dumnezeu.

Pastor Ioan Busan