Articole

CREDINCIOSUL ȘI TRECUTUL, Pastor Ovidiu Drăgan

CREDINCIOSUL ȘI TRECUTUL

Toți avem unul și nu toți suntem neapărat mândri de el. Adevărul este că ce este trecut, trecut rămâne. Nu-l putem repudia și nu putem să ne dezicem de el. Pe de altă parte, chiar Domnul ne poruncește să nu uităm anumite lucruri. Ce să facem atunci ca și credincioși cu trecutul nostru? Unii, din păcate, trăiesc în trecut. Așa au făcut și cei din poporul Israel care își aduceau aminte de castraveți și pepeni de usturoi și de peștii pe care îi mâncau gratis. Au uitat în schimb că mâncau cu teama de-a fi biciuți, cu frica ca în familia lor să nu se nască un băiețel sau că timpul de masă era scurtat pentru că trebuiau să caute paie în timpul lor liber. Asta ca să facă acele cărămizi la normă în fiecare zi sub asuprirea atentă a isprăvniceilor. Frumos trecut, merita să se gândească la el în fiecare zi. Dar ce este mai ciudat, când Dumnezeu îi scoate din Egipt și le dă mana din cer, apă din stâncă, iar ei cu sufletul scârbit de libertate ei aleg să trăiască în trecut, cârtind nemulțumiți. Apropo, dacă ești mereu nemulțumit de prezentul tău, mereu găsești motive să cârtești sau să critici, să lauzi ce ai făcut tu în trecut în detrimentul a ceea ce fac alții în prezent, probabil că și tu trăiești în trecut. În ce privește trecutul, recomand cu căldură să ai parte de un singur cuvânt: iertat. În relația ta cu Domnul vrei să fii iertat. Atât. Vrei să nu își aducă aminte Domnul de păcatele tale, de nelegiuirile tale, de scădințele sau de viclenia ta. Vrei să șteargă Domnul tot și mai ales să nu își aducă aminte de nimic din aceste lucruri. Oare este posibil? Nici tu, nici eu nu putem uita anumite lucruri din trecut. Acestea ne leagă, ne împovărează, ne fac să ne răzvrătim.

Dumnezeu poate să ierte și să uite: Pentru că le voi ierta nelegiuirile și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele și fărădelegile lor”. Evrei 8:12 Să nu uităm că singura cale prin care poate ierta Domnul este persoana Domnului Isus Hristos, Mântuitorul nostru. Efeseni 4:32 Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloși și iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos. Nu există nimic în trecutul nostru, nici o faptă, nici un merit prin care Domnul să poată spune, ”iert!” În schimb, în baza jertfel Lui, Domnul iartă și alege să nu își amintească nici unul din acele lucruri care să ne condamne.

La început de an te invit să ne pocăim de trecutul nostru și să ne cerem iertare ca prin Hristos, Domnul să nu-și amintească trecutul nostru. Apoi noi iertați să iertăm pe toți cei care într-un fel sau altul ne împovărează trecutul. Ce frumos spune Scriptura, fiți buni și miloși și iertați-vă unul pe altul. Cu asta rezolvăm orice trecut, cât de negru ar fi el.

Iertat, cu o inimă iertătoare,

Pastor Ovidiu Drăgan