Articole

Comunicatul Uniunii Baptiste din Romania cu privire la tragedia de la Clubul Colectiv din București

Uniunea Baptistă din România își exprimă compasiunea, alături de întreaga țară, față de pierderea de vieți omenești și față de suferințele fizice și emoționale pricinuite de tragicul eveniment petrecut în noaptea de 30 octombrie 2015 la Clubul Colectiv din București.

Credincioșii baptiști s-au rugat în cadrul serviciilor religioase și continuă să se roage și în particular pentru toți cei afectați în tragicul eveniment. Totodată, apelul Uniunii Baptiste adresat comunității de credincioși este acela de implicare imediată și de găsire a unor soluții concrete de ajutorare a familiilor afectate de această tragedie.

Chemarea Uniunii Baptiste din România este de a ne ruga împreună, de a acționa împreună și de a gândi împreună la modalități prin care astfel de tragedii să nu mai aibă loc niciodată.

Națiunea noastră trebuie să înțeleagă că familia, biserica, școala și societatea trebuie să colaboreze în aceeași direcție. Speranța noastră este și rămâne în bunul Dumnezeu care trebuie cinstit, ascultat și chemat în ajutor.

Dumnezeu să îi mângâie pe cei îndoliați și îndurerați, să îi motiveze și să îi lumineze pe cei care trebuie să se implice, și să dea înțelepciune celor care gândesc prezentul și viitorul națiunii noastre.

Președinte,
Pastor Dr.Viorel Iuga