CEL MAI NEPĂMÂNTEAN ELEMENT DIN NOUA CREAȚIE VA FI ACEST IERUSALIM NOU! Păstor Daniel Brânzei

Apocalipsa 21:9-23; 22:5

„Şi eu am văzut coborându-se, din Cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut”. Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi”. Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate” (Apocalipsa 21:2-5). În istoria planului de salvare a omenirii există trei cetăți Ierusalim. Primul este Ierusalimul, orașul cel vechi, cum se numește și astăzi, cetatea iebusiților cucerită de împăratul David în străvechiul Canaan. Ca o prevestire a slavei lui viitoare a fost numit chiar „cetatea cea sfântă“: Isaia 52:1; Neemia 11:1; Daniel 9:24. La fel este numit și în Noul Testament: Matei 4:5; 27:53; Apocalipsa 11:2. Asta nu a însemnat însă că fiecare din locuitorii cetății a fost sau este sfânt, ci că cetatea a fost pusă de-o parte pentru un scop specific al lui Dumnezeu. Vremelnic, ea va deveni scaunul de domnie al lui Anticrist, dar are dincolo de aceasta un destin special, divin. Dincolo de cel de al doilea Ierusalim, reclădit de Dumnezeu în domnia lui terestră milenară, ne întâlnim aici cu cel de al treilea Ierusalim. Și acesta este o Cetate sfântă. Mult mai sfântă decât celelalte două, atât pentru că Domnul Isus va domni de acolo, cât și pentru că toți locuitorii ei vor fi sfinți ai Domnului! „Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună, ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului“ (Apocalipsa 21:27). „Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua” (Apocalipsa 21:8). Această a treia apariție a Ierusalimului este anunțată prima dată în Apocalipsa 3:12: „Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu şi nu va mai ieşi din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care are să se pogoare din cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou”. Cum să nu ne intereseze ceva de care se va lega identitatea noastră eternă? Textul citat mai sus ne spune că ea va avea o bază întreită: un Nume derivat direct de la Dumnezeu Tatăl, un nume derivat din adresa noastră specifică din Noul Ierusalim și un al treilea nume derivat din legătura directă cu Numele cel nou pe care-l va purta în eternitate Fiul lui Dumnezeu, Mirele nostru Isus Christos!

I. IERUSALIMUL CERESC DEJA … EXISTĂ! 

Probabil că acesta-i unul din lucrurile surprinzătoare pe care ni le spune Biblia despre această cetate. De două mii de ani, creștinii se apropie de Ierusalimul Ceresc. Știu, este puțin cam greu să răsturnăm cronologia cu care suntem obișnuiți … Ba încă trebuie să o abandonăm cu totul ca să putem pătrunde dincolo de ea, în timpul profetic și să ne bucurăm de anunțul făcut de Duhul Sfânt în epistola către Evrei: „Ci v-aţi apropiat de Muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor, de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi, de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel“ (Evrei 12:22-24). Nu este loc acum să facem o scurtă analiză a acestui verset extraordinar! Suficient să spunem că (în prezentul etern) Dumnezeu vede deja toate lucrurile ca deja întâmplate, în timp ce noi (aflați în timp terestru) ne aflăm încă în călătorie spre aceste lucruri! Apocalipsa nu ne va vorbi despre „adunarea în sărbătoare a sfinților“, ci ne va da doar perspectiva prezenței noastre în cetatea eternă.

II. IERUSALIMUL E ANTITEZA BABILONULUI CELUI MARE

Finalul Apocalipsei ne descoperă și finalul luptei dintre Babilon și Ierusalim. Am văzut cum a fost distrusă cetatea răzvrătirii. Acum asistăm la inaugurarea Ierusalimului biruitor. Planul lui Dumnezeu de a face pace (Ierușalaim – cetatea păcii) se va împlini. Aceasta este logica desfășurării istoriei lumii. Ea este subliniată de un amănunt trecut prea adesea cu vederea. Și distrugerea Babilonului și inaugurarea Ierusalimului ceresc sunt anunțate de același crainic ceresc de mare importanță. „Apoi unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire, a venit de a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari. Cu ea au curvit împăraţii pământului, şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!”. Şi m-a dus, în Duhul, într-o pustie“ (Apocalipsa 17:1-3). „Apoi unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire pline cu cele din urmă şapte urgii, a venit şi a vorbit cu mine şi mi-a zis: ,,Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!”. Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se pogora din Cer de la Dumnezeu“ (Apocalipsa 21:10). În Apocalipsa 17:3 ni se spune că Ioan a fost dus să vadă curva în pustie. În Apocalipsa 21:10 găsim scris că Ioan a fost dus „pe un munte mare și înalt”, ca să poată vedea Mireasa, nevasta Mielului. Babilonul a căzut, Noul Ierusalim se coboară.

III. IERUSALIMUL CEL NOU ESTE NĂDEJDEA CREDINCIOȘILOR

Ierusalimul ceresc a fost ținta tuturor credincioșilor care au umblat cu Dumnezeu în istorie. Spre el a privit prin credință patriarhul Avraam: „În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. Cei ce vorbesc în felul acesta arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii. Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea, lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate“ (Evrei 11:13-16). Avraam a aflat de la Dumnezeu mult mai multe lucruri decât ne sunt scrise în textul Bibliei. Domnul Isus ne spune că, nu știm când și cum, Avraam a văzut viitorul: „Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea; a văzut-o şi s-a bucurat” (Ioan 8:56). Epistola către Evrei adaugă știrea că Avraam a trecut prin toate necazurile, a acceptat să nu primească nici o palmă de pământ din țara promisă și a rezistat tentației de a se întoarce în Ur, din cauza unei revelații prin care Dumnezeu i-a arătat Ierusalimul ceresc: „Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei ca într-o ţară care nu era a lui şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună-moştenitori cu el ai aceleiaşi făgăduințe. Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu“ (Evrei 11:9-10). Nu doar Avraam a primit această promisiune...