CÂND UN CREDINCIOS SE ROAGĂ, EL VORBEŞTE CU DUMNEZEU

,,îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Christos” Efeseni 3:14

Este primordial ca viaţa de credinţă, studiul cât şi proclamarea Evangheliei să se împletească cu rugăciunea. Trezirile spirituale de ieri şi de azi, slujesc ca mărturie pentru necesitatea rugăciunii. Creştinul trebuie să folosească zilnic propria cameră de rugăciune. El trebuie să aibă timpul şi locul său unde să se întâlnească în linişte cu Dumnezeu.

Rugăciunea exprima închinarea care conţine totalitatea atitudinilor fiinţei umane în apropierea sa de Dumnezeu. Această închinare cuprinde lauda, adorarea, mărturisirea păcatelor şi are ca scop părtăşia cu Dumnezeu. “În primul rând, rugăciunea este un aparat de emisie - recepţie pe timp de război destinat misiunii Bisericii în avansul ei împotriva puterilor întunericului şi necredinţei.” [1]

Sammy Tippit, un creştin devotat rugăciunii, consideră că sunt trei motive datorită cărora Mântuitorul a stabilit rugăciunea ca prioritate a Bisericii. “Viziunea şi pasiunea pentru o lume pierdută ce puteau fi menţinute numai prin rugăciune. ... inimile sunt pregătite prin rugăciune ca să primească mesajul lui Christos. ... Dumnezeu nu numai că va deschide inimile pentru Evanghelie, dar va împuternici de asemenea pe cei ce–L proclamă pe Christos.” [2]

Rugăciunea rămâne o comunicare a omului cu Creatorul Său. Doctrina rugăciunii e puternic conturată în întreaga Biblie, iar practicarea ei de către Mântuitor vine să sublinieze în mod categoric importanţa şi puterea rugăciunii.

Deşi rugăciunea pare un lucru uşor de înţeles la prima vedere, numeroase persoane nu o pot înţelege în profunzimea ei. “Rugăciunea nu poate fi înţeleasă ca o rugăciune către cineva acolo, undeva, într–o îndepărtare, acolo unde se întâlnesc planetele.” [3] În încercarea minţii omeneşti de a pricepe transcendenţa şi imanenţa lui Dumnezeu, omul poate ajunge prada unei rugăciuni reci şi artificiale.

“Rugăciunea este de folos unde orice altceva falimentează. Prin rugăciune, cei mai înverşunaţi duşmani ai Evangheliei au devenit apărătorii ei cei mai curajoşi; cei mai ticăloşi – fii adevăraţi ai lui Dumnezeu! Oh, puterea rugăciunii de ar ajunge în adânc, unde speranţa însăşi pare zadarnică, de a ridica bărbaţi şi femei în părtăşie cu Dumnezeu şi în asemănarea Lui! Este de–a dreptul minunat!”^[4]

În concepţia apostolului neamurilor rugăciunea este absolut esenţială pentru creştin: “Bucuraţi–vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune.” (Romani 12:12). Rugăciunea aduce putere şi pace în inimile credincioşilor. Apostolul Pavel a practicat ceea ce a predicat: “Dumnezeul căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, îmi este martor că vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele.” (Romani 1:9; Efeseni 1:16; 1Tesaloniceni 1:2).

Celui care ştie să stea de vorbă cu Dumnezeu pe acest pământ nu îi va fi teamă de conversaţia pe care urmează să o aibă cu Creatorul în veşnicie. “Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău, şi mă va mântui, ca să intru în Împărăţia Lui cerească. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.” (2Timotei 4:18).

Păstor Ion Damian

[1] John Piper, Să se bucure popoarele, Editura Cartea Creştină, Oradea, 1998, pag. 49;

[2] Sammy Tippit, Factorul rugăciune, Editura Universul, Chişinău, pag. 22;

[3] D. Z. Phillips, The concept of prayer, Basil Blackwell, Oxford, pag. 41;

[4] R. A. Torrus, How to pray, Moody, n. d., pag. 146;