În slujba Celui Prea Înalt!

Isaia 6:1-13

Slujirea nu trebuie privită ca pe o muncă ritualică, ca pe o profesie, ci ca pe o lucrare care contribuie din plin la creşterea celui mai glorios şi mai măreţ trup: trupul Domnului Cristos, Biserica Lui răscumpărată. Un trup înseamnă funcţionarea armonioasă a mai multor organe şi mădulare împreună. Într-un trup sănătos, care creşte, trebuie apreciată lucrarea celuilalt, deoarece creşterea înseamnă suma tuturor lucrărilor şi slujirilor noastre.

            Mesajul textului din Isaia 6:1-13 este următorul: slujirea începe cu vederea. Slujirea porneşte de la ceea ce vezi. Dacă nu vezi nimic este imposibil să slujeşti. Cuvântul cheie din primul verset al textului este chiar verbul am văzut. Este bine să ne amintim ce era Isaia, care era slujba lui. Isaia era prooroc. Un astfel de om avea parte de descoperiri speciale de la Dumnezeu, fie prin cuvinte, fie prin imagini. De asemenea, ştim bine că la început proorocului i se spunea văzător. Profetul este cel care vede ca nimeni altul prezentul, şi este cel care vede şi parte din viitor, toate acestea pentru că Dumnezeu îi face harul să i le descopere.

Astfel, noi ne slujim foarte mult de vedere când servim pe Dumnezeu. Domnul Isus afirma: când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă (Mat. 15:14). În cartea Apocalipsa Mântuitorul este supărat pe biserica din Laodicea şi spune despre membrul bisericii aceleia că este sărac, orb şi gol (Apoc. 3:17). Slujirea noastră depinde de vederea noastră. De aceea, în viaţa de toate zilele când cineva are ceva foarte important de făcut alţii îl atenţionează şi îi spun: vezi ce faci. Ce trebuie să vezi atunci când slujeşti?

1. De văzut: Dumnezeu (v. 1-4)

            Primul lucru la care trebuie să te gândeşti atunci când pleci în slujire este Dumnezeu. Dacă nu pleci în lucrare cu gândul la Dumnezeu, nu realizezi nimic. Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. Sunt câteva lucruri specifice pe care trebuie să le vedem la Domnul:

Mai întâi este menţionat Scaunul de domnie. În tot timpul trăirii noastre trebuie să ne stăruie în minte imaginea tronului lui Dumnezeu. Tronul înseamnă autoritate, putere, bogăţie, măreţie. Slujirea înseamnă privirea tronului, adică a fi sub autoritatea Lui, a te baza pe puterea, pe harul şi pe resursele Lui. În al doilea rând vedem poalele mantiei Sale. Isaia vede şi Templul, locul cel mai uzual de slujire, şi acest Templu îl vede plin, dar nu de scaune, nu de instrumente muzicale, nu de amvoane, nu de oameni, ci plin de poalele mantiei lui Dumnezeu. Haina înseamnă enorm de mult, deşi uneori noi îi minimalizăm importanţa. Oameni se recunosc ei între ei după haine, iar împăraţii nu poartă orice fel de haine. Hainele împăratului erau deosebite şi vorbeau despre splendoarea şi prestigiul său. Când vezi pe cineva într-o haină deosebită te opreşti înaintea Lui în semn de respect şi de admiraţie.

În al treilea rând, Isaia vede serafimii şi observă că atmosfera cerului este dată şi de slujirea acestor îngeri ai Domnului. Serafim înseamnă înger de foc. Serafimii sunt cei care ard în prezenţa Celui Prea Înalt şi sunt o categorie de îngeri de rang superior alături de arhangheli şi de heruvimi. Iată că ei stau lângă Dumnezeu, mai exact deasupra Lui şi ceea ce este impresionant la ei este în primul rând ţinuta lor. Cu 4 aripi îşi acopereau faţa şi picioarele. Acest lucru ne vorbeşte despre teama deosebită şi despre respectul extraordinar pe care îl au ei pentru Domnul, ţinută pe care trebuie s-o aibă oricine slujeşte pe Dumnezeu.

În final, Isaia vede răspunsul cerului. Ultimele detalii pe care Isaia le percepe atunci când stă faţă în faţă cu Domnul este acustica, sonorizarea deosebită de acolo. Isaia reţine zguduirea uşiorilor uşilor. Profetul Ioel spune şi el că atunci când răsună glasul lui Dumnezeu, se zguduie cerurile şi pământul. Isaia mai vede şi fumul care umple casa, iar în Scriptură fumul este un simbol pentru prezenţa deosebită a lui Dumnezeu (Exod 19:18). Atunci când slujim privind la Domnul, slujirea noastră va produce o zguduire, o cercetare deosebită în ceilalţi, aşa cum cei ce au ascultat predica lui Petru de la Rusalii au rămas străpunşi în inimă. Se spune despre Billy Graham că atunci când echipa de organizare se întâlnea cu el obişnuia să le pună trei întrebări: Te-ai rugat? Te-ai rugat? Te-ai rugat? Iată un exemplu de slujire care începe cu privirea la Dumnezeu. Nu este surprinzător că au avut putere şi biruinţe.

2. De văzut: omul (v. 5-7)

Al doilea lucru pe care îl vede Isaia este viaţa lui, păcatul lui, micimea lui şi nevrednicia lui. El este atât de cercetat încât ajunge să exclame, Vai de mine. Acum, să nu facem greşeala de a crede că Isaia era unul dintre nelegiuiţii cei mai de seamă ai lui Israel. Dimpotrivă, mai ales fiindcă era un prooroc veritabil, era un om bun, deosebit. Dar ceea ce noi avem bun sau ni se pare nouă că este bun păleşte atunci când suntem cu privirea la Domnul şi când suntem cercetaţi de sfinţenia Lui, atunci vedem că de fapt noi nu suntem nimic. A fi cumsecade nu înseamnă că poţi sta în picioare înaintea Domnului. Isaia a înţeles foarte bine în această circumstanţă că nu prin meritele lui stă în picioare, că nu prin vrednicia proprie face slujirea, ci prin harul lui Dumnezeu. Numai privind astfel la tine poţi sluji cu dragoste şi compasiune.

Un serafim i-a atins cu cărbunele gura cu Isaia şi prin aceasta i-a curăţit, i-a sfinţit inima, pentru că, aşa cum afirmă Biblia, din prisosul inimii vorbeşte gura, inimă care la oameni este nespus de rea şi deznădăjduit de înşelătoare. În vremea lui Isaia, atunci când oamenii se pregăteau să vorbească ceva în public sau când se pregăteau să depună mărturie la o judecată spre exemplu, treceau înainte printr-un ritual de purificare a buzelor, a gurii. Când pornim în slujirea Domnului, nu putem porni neglijenţi, nu putem porni murdari, ci trebuie să fim sfinţiţi, să avem nelegiuirea ispăşită şi păcatul îndepărtat pentru că suntem ambasadorii cerului pe pământ.

3. De văzut: lucrarea (v. 8-13)

             Proorocul Isaia mai are însă ceva de văzut. Mai trebuie să vadă lucrarea însăşi. Şi în versetele acestea Domnul îi vorbeşte şi îi arată ce trebuie să facă. Dacă ne pregătim să slujim şi am trecut deja prin primii doi paşi, mai trebuie să vedem ce anume avem de făcut, ce anume ne dă Domnul de slujit. Întâi trebuie să fim siguri de un lucru: că Domnul are foarte multe slujbe de oferit; biserica lui Cristos este singurul loc de pe pământ unde rata şomajului poate şi trebuie să fie 0%. Nu cu mult timp în urmă, ţara Zimbabwe a trecut printr-o puternică criză socială şi economică iar lucruri au fost atât de grave încât rata şomajului a ajuns la nu mai puţin de 80%, ceea ce înseamnă tragedie. Oare care este rata slujirii în bisericile de astăzi?

            Slujirea principală este vestirea. Lui Isaia Dumnezeu i-a zis: du-te şi spune! Evanghelia este puterea lui Dumnezeu şi trebuie să avem încredere în ea. Puterea ei rezidă în mesajul pe care îl poartă şi nu în abilităţile vestitorului. Ea aduce roadă indepenedent de meritele şi strategiile noastre. Pe lângă aceasta, biserica presupune slujirii diverse, ce se înfăptuiesc potrivit cu chemarea şi darul Duhului Sfânt, care dă fiecăruia în parte cum voieşte (1 Cor. 12:11). Nu omul îşi alege lucrarea, Dumnezeu i-o încredinţează; nu omul îşi alege talanţii, ci de sus îi primeşte.

            Mă rog ca fiecare dintre noi să fim receptivi la chemarea divină a slujirii, să avem o vedere sănătoasă şi să răspundem cu promptitudinea profetului Isaia: iată-mă, trimite-mă!

Păstor Ciprian Ardelean