PROFETUL LACRIMILOR IN CONCEPTUL LEGAMANTULUI DIN VECHIUL TESTAMENT SI IMPLINIREA LUI IN NOUL LEGAMANT

Articole

PROFETUL LACRIMILOR IN CONCEPTUL LEGAMANTULUI DIN VECHIUL TESTAMENT SI IMPLINIREA LUI IN NOUL LEGAMANT - articol de Ardelean Viorel

PROFETUL LACRIMILOR ÎN CONCEPTUL LEGĂMÂNTULUI DIN VECHIUL TESTAMENT ȘI

ÎMPLINIREA LUI ÎN NOUL LEGĂMÂNT

Cuprins :

1. INTRODUCERE

2) LEGĂMINTE DIVINE.

3). CONTEXTUL ISTORIC

4). IEREMIA ÎN VECHIUL LEGĂMÂNT

5). NOUL LEGĂMÂNT

6). CONCLUZII

7). BIOGRAFIE

1). INTRODUCERE

Titlul cărții poartă numele prorocului Ieremia , care înseamnă ”Dumnezeu aruncă”, nume care este un semnal de alarmă pentru poporul evreu pentru pedeapsa care urma să vină. Data redactării cărții cuprinde o mai mare perioadă de timp, Ieremia a fost chemat în slujbă cam la 60 de ani după moartea profetului Isaia. El își desfășoară activitatea pe parcursul a 40 de ani, începe pe timpul lui Iosia (Ieremia 12:3) și avea 21 de ani. Samaria a fost cucerită, iar Regatul de Nord nu mai exista , iar la orizont se ridicau nori amenințători care se apropiau de Regatul lui Iuda, era vorba de puterea Babilonului. Păcatul idolatriei a stârnit mânia și gelozia lui Dumnezeu. Cartea Ieremia^{^[1]} a fost scrisă între anii 630 și 580 î.Cr. Autorul cărții ^{^[2]} se identifică sigur (Ieremia 9:1). El este denumit și profetul lacrimilor. Cartea^{^[3]} este autobiografică și ne arată multe aspecte din viața prorocului. (Ier. 10:23-24; 20:7-18) El s-a născut la Anatot, au sat în apropiere de Ierusalim, localitate care există și azi sub numele de Anata. Părintele lui a fost Hilchia (Ier.1:1) și făcea parte din rândul preoților. Ieremia era timid și a acceptat cu greu această însărcinare de la Domnul (Ier. 1:5, 7, 8; 20:7). El a avut un caracter complex, începând de la a fi sfios, dar având în același timp tăria de caracter de a spune adevărul lui Dumnezeu. El iubea poporul evreu, dar mai mult venera pe Dumnezeu. Practic a iubii în felul acesta creează o tensiune lăuntrică permanentă, era și proroc și patriot în același timp, dar rămâne fidel ca proroc a lui Dumnezeu. Era o situație paradoxală în care Dumnezeu l-a chemat să vorbească unui popor răzvrătit, dar îi interzice să mijlocească pentru ei (Ier. 7:16; 14:11-12). El a fost urât de poporul lui și predestinat să nu cunoască dragostea de familie, sau a poporului evreu, este dus în final în Egipt și moare acolo. Viaţa profetului ^{^[4]}, a fost deosebit de grea și enumerăm câteva aspecte din viața sa. Ieremia a fost ales să practice și să îndeplinească chemarea încă de la o vârstă fragedă (Ieremia 1:6). Dumnezeu este acela care îi încredințează slujba de profet (Ierm. 1:9-10). și începe activitatea de proroc pe timpul lui Iosia căruia îi face un cântec de jale (2 Cronici 35:25), și nu reușește să determine pe cineva să se întoarcă la Calea Domnului. Mesajul de judecată a frânt inima prorocului (Ieremia 9:1) și vrea să renunțe la slujba încredințată de Domnul (Ier. 20:9). Personalitatea profetului se reflecta în atitudinea pe care o are față de poporul evreu și față de Dumnezeu. Era un bărbat sfios, cu voce care tremura, el nu a fost impozant ca și Ilie, sau elocvent ca și Isaia, ci smerit și neajutorat dorind să înțeleagă evenimentele. Acesta a fost modalitatea prin care Dumnezeu a vorbit poporului într-o perioadă degenerată și coruptă. Domnul Isus Hristos a plâns pentru Ierusalim și a fost o imagine a profetului, dar reciproca este și mai valabilă. Mesajul prorocului a fost unul de judecată, nu a fost primit de către popor, Ieremia fiind acuzat de trădare pentru că spunea că poporul urma să fie dus în captivitate. În zilele profetului singura alternativă a poporului era să se predea, deși cu un secol înainte Isaia spunea că evreii trebuiau să reziste. Dar ceva se schimbase nespus de mult, se ajunsese la un punct fără întoarcere pentru evrei care călcaseră Legământul Mozaic și urma pedeapsa divină. În viziunea lui Dumnezeu națiunea evreilor decăzuse complet, în plus sosise ”vremea neamurilor”, iar Babilonul deținea supremația. Ieremia a profețit în legătură cu cei 70 de ani de captivitate (Ieremia 25:9-12), iar dincolo de această perioadă el vede o lumină pentru poporul captiv. Cuvinte cheie care apar sub diferite forme este cuvântul ” hbvm - alunecare”, care este tradus și prin ”necredincios, răzvrătit, vătămare”, care tălmăcit înseamnă în vremurile noastre apostazie. Scopul cărții ^{^[5]}este de a avertiza poporul de judecata care urma să vină dacă nu se întoarce la Domnul. Ieremia recunoaște în același timp și starea deplorabilă de imoralitate în care a ajuns națiune, și faptul că judecata este de neînlăturat și nu se mai poate ocolii. Versete cheie se găsesc în cartea lui Ieremia, sunt : Ieremia pus de o parte (Ier 1:5), despre distrugerea Ierusalimului (Ieremia 52.12-13) despre inimă care este înșelătoare și rea (Ieremia 17.9), o făgăduință a întoarcerii (Ieremia 29.10-11). Prefigurări în cartea lui Ieremia, găsim despre Mesia care urma să vină și era Isus Hristos, calificat ca și o Odraslă din casa lui David (Ieremia 23.5-6), va domnii cu înțelepciune și dreptate(v. 5, Apocalipsa 11.15). și care în cele din urmă va fi recunoscut și de poporul Israel ca adevăratul Mesia care aduce mântuirea (v. 6, Romani 11.26). Aplicație practică, ne arată că deșii Ieremia a iubit poporul evreu, l-a venerat și ascultat mai mult pe Dumnezeu. și noi trebuie să ascultăm de Dumnezeu în același fel și să recunoaștem voia Sa ca fiind mai importantă decât propriile dorințe și să avem credință în Bunătatea Înțelepciunea și planul lui Dumnezeu. Romani 8:28 ”De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce Sunt chemaţi după planul Său”. Ieremia^{^[6]} și-a dat seama, în urma reformei făcute de împăratul Iosia, de faptul că este nefolositoare dacă nu există și o schimbare a inimii. În scrisoarea pe care o trimite celor din Babilon (Ierm. 29), le spune evreilor că pot să se închine și acolo. El a mai observat că religia trebuie să fie morală și spirituală raportată la Dumnezeu, iar cerințele ei sunt morale și spirituale în relația cu El. de asemenea Ieremia înțelege și responsabilitate individului în în cadrul națiunii. Acesta a fost un pas înainte în înțelegerea aspiraţiei omului spre Divinitate. Legea lui Dumnezeu trebuie să fie scrisă în inimile noastre. Isus Hristos citează din prorocul Ieremia. Noi oamenii am fost creați pentru a avea părtășie cu Dumnezeu, iar exemplu cu brâul este destul de elocvent, pentru că despărţiţi de Dumnezeu, viața nu are sens pentru om. În tragedia din Eden^{^[7]} din Geneza capitolul 3, în momentul despărțirii omului de Dumnezeu în inima sa a apărut un gol imens, care nu poate fi umplut cu surogate. Când Dumnezeu exclamă ” „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul” (Geneza 3:22 ) ce înseamnă de fapt acest lucru? iar Imago Dey, în om este încă o problemă discutată și în mod categoric, Dumnezeu a luat măsuri preventive și izgonit omul din prezența Sa, a blestemat pe Adam, Eva, Șarpele, dar și Pământul. În plus sub blestem omul moare ca și trup și se întoarce din țărâna din care a fost luat iar sufletul merge la judecată. De asemenea Dumnezeu pune heruvimi pe drumul care duce la pomul vieții, ca omul să nu mai fie nemuritor. Odată răul pătruns în lume prin neascultare și păcat, s-a deschis ”cutia Pandorei” și această hotărâre a limitat răspândirea răului în lume. O întrebare legitimă este ce s-ar fi întâmplat cu Hitler, sau alți dictatori ar fi rămas nemuritori. Heruvimii și Serafimii au cel mai mare grad pe scara ierarhică a îngerilor. Dumnezeu ne înconjoară cu lucrurile făcute de El și a așezat omul în Grădina Eden ca să o lucreze și să o păzească. Pe de altă, în competiție absurdă cu Dumnezeu omul se înconjoară cu lucruri pe care le face el, iar în Biblie vedem cum Cain face o cetate, iar astăzi noi avem orașe, drumuri, rampe de lansare pentru rachete, fabrici, etc. Pe linia lui Cain avem dezvoltarea civilizației umane și găsim faptul că Iabal a făcut corturi, Iubal a fost tatăl celor care cântă cu cavalul, Tubal - Cain, a făcut unelete de aramă și fier, Lameh își arată răutatea (Gen. 4: 17-26), iar pe linia lui Ham, Nimrod a fost puternic pe pământ (Gen. 10:8). De asemenea pe vremea lui Peleg s-a împărțit Pământul (Gen 10:25). Trebuie să recunoaștem faptul că a fost este și va fi o permanentă competiție între realizările omului și ce a realizat Dumnezeu, dar rezultatul este o funcționare disonantă, și omul este om doar în părtășie cu cel care l-a creat, cu Dumnezeu. Noi avem posibilitatea cu ajutorul științei să descoperim legile fizice ale lui Dumnezeu, să copiem natura, să facem descoperiri, să realizăm ceva, să imităm, dar tot în universul material. Dacă dorim să-l cunoaștem pe Dumnezeu, El ne-a întins mâna prin Revelația Generală și Specială, pentru a ne salva sufletul de la moarte.

2). LEGĂMINTE DIVINE. Încă din cele mai vechi timpuri popoarele din orient foloseau în relaţiile dintre ele tratate şi alianţe. Aceste tratate erau de genul egalitate sau vasalitate^{^[8]}. În relaţiile de egalitate cei doi au statutul de fraţi. Un ratat de vasalitate se stabileşte între un rege cuceritor şi un rege mai mic sau învins care are anumite obligaţii. Într-o relaţie de prietenie se folosea relaţia Tată – Fiu, iar în relaţiile mai puţin amicale era folosită relaţia ca Domn şi slujitor.^{^[9]} Încheierea acestor legăminte, tratate, alianţe, erau însoţite de ceremonii religioase, ele erau scrise şi stipulau prevederi, care trebuiau citite periodic şi respectate. Ca martori erau invocaţi zeii, cerul şi pământul, soarele, etc. Aceste legăminte se încheiau cu binecuvântări şi blesteme.^{^[10]} Ca exemplu pasajul din Deuteronom capitolele 27 şi 28, în care Dumnezeu face Legământ cu poporul Israel. De asemenea se pot aminti şi tratatele dintre Esahardon şi Sefire. Poporul evreu era familiarizat cu acest gen de relaţii, tratate sau alianţe. Dumnezeu vorbeşte, El vorbeşte ca să se se facă înţeles şi nu iese din tiparul cultural al vremii respective iar Dumnezeu nu se contrazice. El face legăminte cu persoane particulare ca Avram ( Gen. cap. 15-17, David ( 2 Samuel cap 7 ), dar şi cu poporul evreu prin legământul de la Sinai ( Exod 20.)^{^[11]} Este necesar a aborda și acest subiect pentru că Isus Hristos este Persoana în care se adună aceste legăminte divine și El este o împlinire a lor. Cuvintele folosite în Biblie^{^[12]} sunt legământ ori alianță, în ebraică berit, iar în greacă diateche, în traducerea din LXX, iar cuvântul în Noul Testament cuvântul are înțelesul de testament. Legământ înseamnă în termenii de azi contractul dintre doi parteneri, incluzând și clauzele de rigoare. Mai există și alte cuvinte asociați legământului ca ”aheb, „a iubi", hesed, „dragoste prin legământ" sau „solidaritate prin legământ", toba, „bunătate" sau „prietenie", salom, „pace prin legământ" sau „prosperitate prin legământ", şi yada’, „a sluji cu credincioşie în conformitate cu legământul”. De asemenea cuvintele sunt asociate cu terminologia tratatelor din timpul acela din Orientul Apropiat. Există ritualuri atunci când se face un legământ, dar nu există informații precise, dar din vestigii ne dăm seama de felul în care au fost făcute. Se sacrifica un animal (oaie, taur, etc), din informații scrise în textele de la Mari, tăbliţele de la Alalah şi din Vechiul Testament, Cartea Exodului. În Orient se găsesc informații despre tratatele hitite a lui Esar-Hadon și legământul aramaic din Sefire. Ca termeni se foloseau tată – fiu, domn - slujitor(abdu), care indică o relație de prietenie dar și vasalitate dintre domn și slujitor în care regele era suveran, iar vasalul este numit slujitor. Sunt două tipuri de tratate : 1. Un tratat în care părțile sunt egale, iar partenerii sunt ”frați” cu drepturi egale stipulate în legământul respectiv. 2. Un legământ de vasalitatea între un rege cuceritor și altul mai mic. Aceste tratate aveau un ritual, în care se prezenta calitățile regelui cuceritor și regele vasal. La încheierea tratatului erau martori zeii, sau elemente ale naturii. Legământul se încheia cu blesteme și binecuvântări. Din când în când tratatul era recitit și reînnoit, se punea accent pe blesteme în cazul în care era călcat și ele vizau sfera divină, dar și armata, sau familia regelui în cauză. În Vechiul Testament există exemple de tratate de ambele feluri, prietenie și vasalitate între popoare păgâne, sau poporul evreu și alte popoare. Un exemplu este tratatul dintre David și Hiram (1Împăraţi 5:1) sau legământul de paritate dintre Hattuşil III şi Ramses II, care se încheie cu căsătoria dintre Hattuşil și fica lui Ramses. Un exemplu de tratat este acela dintre poporul evreu și gabaoniți (Iosua 9-10). Termenii folosiţi au fost „noi suntem robii voştri - (‘abadeka ‘anahnu)”, fapt care indică vasalitate dar și obligația poporului evreu de a da ajutor militar gabaoniților. Evreii cunoșteau bine diferitele forme de tratate sau legăminte din Orientul Apropiat. Vom enumera^{^[13]}legămintele dintre Dumnezeu și lumea cu precizarea că aceste legăminte sunt de două feluri. 1. Legăminte condiționate, care au în componență cuvântul dacă, în care omul este responsabil și sufere consecințele de rigoare dacă nu îl respectă. 2. Legăminte necondiționate în care Dumnezeu își duce la îndeplinire voia Sa hotărâtoare indiferent de voința omului. Există opt legăminte istorice majore în care majoritatea sunt date sub formă de promisiune. Dintre legămintele istorice^{^[14]}doar Legământul edenic, davidic și mozaic sunt legăminte condiționate. Ne vom concentra asupra Legământului din Eden, Legământul făcut de Domnul cu Avram, Legământul cu David și asupra Noului Legământ, iar pe celelalte le vom enumera doar, ele fiind : Legământul cu Adam - după cădere (Gen. 3:16-19). Legământul cu Noe, după potop (Gen. 9:1-18), Legământul mozaic (Exod 20:1 - 31:18), Legământul Palestinian (Deut. 30:1-10), Legământul cu David (2 Sam. 7:4-16; 1 Cr. 17:3-15). Deși făcute în mod separat ele de fapt se împletesc în mod armonios în cadrul planului lui Dumnezeu, în care prin legămintele condiționate s-a arătat neputința omului, iar prin legămintele necondiționate ne este prezentată voia hotărâtoare a lui Dumnezeu pe care o duce la îndeplinire, indiferent de circumstanțe.

a). LEGĂMÂNTUL EDENIC (Gen. 1:26-31; 2:16-17), a fost primul legământ pe care Dumnezeu îl face cu omul, legământ condiționat, în care ascultarea sau neascultarea însemna viață și binecuvântarea sau blestem și moarte fizică și spirituală. Adam și Eva falimentează și aruncă întreaga rasă umană în blestem și moarte iar pentru salvarea omului este necesară Întruparea Fiului, Jertfa de pe Cruce iar din partea omului credință, pocăință și Nașterea din Nou.

b). LEGĂMÂNTUL CU AVRAM (Gen. 12:1-4; ….7:1-8), este o promisiune divină, irevocabilă, o revelație a lui Dumnezeu în istorie, prin alegerea unui om, a unui popor, care îl va aduce pe scena istoriei pe Mesia. Semnul legământului a fost tăierea împrejur (Gen. 17:9-14), iar conținutul se împarte în trei legăminte. 1. Pentru Avraam în care se promite o mulțime de urmași (Gen. 17:16), fa fi binecuvântat (Gen. 13:14-15,…… Ioan 8:56), numele lui va fi vestit (Gen. 12:2), iar Avaram va fi o binecuvântare pentru alții. 2. Pentru neamul lui Avraam care anunță formarea unui popor deosebit și diferit de popoarele lumii (Gen. 12:2), din cele douasprezece seminţii a lui Iacov, și îi promite o țară urmașilor săi (Gen. 12:7, …. 17:7-8). 3. Pentru toate toate familiile pamântului în care Dumnezeu îl anunță că Israel va fi o binecuvântare pentru toate neamurile de pe pământ (Gen. 12:3) din care se va naște Mesia Mântuitorul lumii întregi. De asemenea Dumnezeu va binecuvânta pe cei care arată bunăvoință față de Israel și va pedepsi pe aceea care urmăresc distrugerea poporului evreu (Gen. 12:3). Legămintele au ca suport suveranitatea și atotputernicia divină (Gen. 15:13-15).

c). LEGĂMÂNTUL CU DAVID (2 Sam. 7:4-16;1Cr. 17:3-15), este un legământ necondiționat prin care Dumnezeu promite lui David un împărat cu o domnie, un tron și o împărăție veșnică. Legământul va fi împlinit prin nașterea lui Hristos (Fapte 2:30). În ciuda a ceea ce s-a întâmplat cu poporul evreu, întotdeauna a existat o rămășiță prin care Dumnezeu și-a dus planul mai departe (Ier. 33:20-21), deși domnia lui David a fost oprită în mod temporara pentru că poporul evreu trebuia să fie disciplinat, Dumnezeu își duce planul la îndeplinire. (Luca 1:32-33)."El va fi mare si va fi chemat Fiul Celui Prea Inalt; si Domnul Dumnezeu ii va da scaunul de domnie al tatalui Sau David. Va imparatii peste casa lui Iacov in veci si Imparatia Lui nu va avea sfarsit" (Ezec. 34:23-24)."Voi pune peste ele un singur pastor, care le va paste, si anume pe Robul Meu David; El le va paste, El va fi pastorul lor. Eu, Domnul, voi fi Dumnezeul lor si Robul Meu, David, va fi voievod in mijlocul lor" . Împărăția Cerurilor a fost inaugurată, este în desfășurarea ”deja- dar nu încă” și va avea o finalitate în viitor.

Legămintele erau de două feluri : condiţionate şi necondiţionate. Un legământ condiţionat are in componenta sa cuvântul "daca" si leagă împlinirea promisiunii divine de o anumită acţiune sau atitudine de care omul este responsabil. Dacă omul calcă acest legământ Dumnezeu nu este obligat să-şi ţină promisiunea. Legământul necondiţionat, este un fel de declaraţie solemna care-L implica doar pe Dumnezeu. Chiar si in cazul neascultării omului, legămintele necondiţionate işi vor implini promisiunile la vremea de către Dumnezeu. Legămintele necondiţionate se sprijină doar pe suveranitatea lui Dumnezeu^{^[15]}. Au fost mai multe tipuri de legăminte: Legământul Edenic (Gen. 1:26-31). Legământul cu Adam după cădere (Gen. 3:16-19). Legământul cu Ne, după potop (Gen. 9:1-18). Legământul cu Avram (Gen. 12:1-4 ). Legământul mozaic Exod (20:1-31:18). Legământul Palestinian (Deut. 30:1-10) Legământul cu David (2 Sam. 7:4-16; ) Legământul cel Nou (Ier. 31:31-33). Din cele opt legăminte istorice, doar cel Edenic si cel mozaic au fost legăminte condiţionate. Cuvântul ebraic folosit pentru alianţă sau legământ este “berit”, tradus în greacă cu diatheke.^{^[i]} Domnul face legământ cu poporul său, condiţia Legământului fiind ascultarea. Legământul constă în principal din promisiuni şi se încheie cu binecuvântări şi blesteme. Legământul mozaic a fost făcut cu evreii aflaţi in drum dinspre Egipt spre tara promisa (Exod 20:1-31:18). Legământul mozaic stabileşte principiile care guvernează relaţia dintre Dumnezeu si poporul Israel. Este un legământ condiţionat, care prevede ca, in cazul in care Israelul va asculta si va împlini Legea, Dumnezeu îl va binecuvânta, iar in eventualitatea neascultării, Dumnezeu îl va pedepsi şi-l va disciplina (Deut. 28; Ier. 30:11). Ieremia vede împlinirea profeţiilor în legământul călcat de poporul evreu în neascultare, care la început a fost o promisiune, dar care s-a împlinit în pedeapsă. Trebuie amintit și Legământul Palestinian între Dumnezeu și Israel, care nu este condiţionat. Cele aproximativ şase sute treisprezece de porunci sunt împărţite in trei categorii majore:

(a) poruncile, care sun o exprimare voii lui Dumnezeu (Exod 20:1-26)

(b) legile, care reglementează viaţa sociala si civica a Israelului (Exod 21:1 24)

(c) rânduielile, care reglementează viaţa religioasa (Exod 24:12 - 31).

Legământul mozaic a fost temporar si a expirat la Crucea de la Calvar.

Dacă legământul cu Avram a avut un caracter de promisiune care prevedea un popor numeros şi o ţară bogat şi că toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în numele lui, ( Gen 22:18 ), legământul de la Sinai se baza pe ascultare ( Exod 19: 5 ), şi se încheia cu binecuvântări şi blesteme. Împărăţia de Nord, format din zece seminţii, cu capitala la Samaria, cade în 722 B.C., sub robia asiriană, iar poporul este dus în robie. Împărăţia de Sud cu capital la Ierusalim, format din două seminţii, cade în 587 B.C., şi este cucerită de Nebucadneţar, împăratul Babilonului ^{^[16]} iar poporul este dus în robie, în ţară rămâne doar o rămăşiţă, printre care şi Ieremia. Acesta a fost rezultatul legământului pe care poporul Israel l-a călcat. Locul lui Ieremia în Vechiul Legământ, a fost ultimul proroc prin care Dumnezeu a încercat să readucă poporul în ascultare faţă de El, pentru a nu fi pedepsit şi Ieremia a fost denumit un proroc al lacrimilor. Cartea Plângerilor lui Ieremia confirm acest lucru. Vom încerca să aprofundăm acest aspect. Ca o învăţătură a celor opt legăminte enumerate mai sus, putem spune că autonomia si puterea lui Dumnezeu le făgăduieşte pe cele necondiţionate, iar in cele condiţionate, eşecul si neputinţa umana ies imediat si irevocabil in evidenta. Tot ceea ce a promis Dumnezeu insă, in nelimitata Lui înţelepciune si bunătate, se va împlini cu siguranţă în planul Sau perfect si veşnic: Romani 11:32 Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi.

3). CONTEXTUL ISTORIC. Ca și Aspecte generale^{^[17]} se poate prezenta faptul că Numele prorocului se poate traduce prin ”Domnul pune fundație” sau ”Acela pe care Domnul l-a instalat”. Ieremia a fost contemporan cu șapte împărați, în Iudeea de la Iosia la Zedechia. A fost contemporan cu prorocii Țefania, Habacuc și prorocița Hulda. El a prorocit timp de 50 de ani. Dumnezeu nu ia permis lui Ieremia să se căsătorească (Ier. 16:2). Iremia a fost un proroc care a suferit mult din partea compatrioților lui. De trei ori a fost în închisoare, a fost bătut și torturat de către evrei fanatici, și aruncat într-o fântână seacă (Ieremia 38:6). A fost denunțat ca și trădător, iar semenii lui îi cer moartea ( Ieremia 26:11 și 38:4). Dar cea mai grea misiune a prorocului a fost acea a unui confesor care conduce un condamnat la moarte. După ce Ierusalimul este cucerit Nebucadnețar îi dă libertate de alegere, drum în exil, sau să rămână în țară. Ieremia decide să rămână, timp în care scrie Plângerile lui Ieremia. Cu un grup de iudei rămași în țară este dus cu forța în Egipt unde continuă misiunea. Tradiția evreilor afirmă că a fost ucis cu pietre (580 B.C.), la vrâsta de 70 sau 80 de ani ca o victimă în urma sentimentelor de ostilitate și dușmănie a semenilor lui. Perioada de timp și evenimentele din timpul lui Ieremia sunt agitate și tulburi. Sub împăratul Sanherib, imperiul asirian a atins apogeul. O revoltă a mezilor și caldeenilor a pus capăt acestei supremații, iar împărații Cyaxares și Nabopolaasar, au împărțit regatul (626 - 612). Împăratul Egiptului, Neco s-a pregătit de luptă împotriva fiului lui Nabopolaasar, Nebucadnețar, dar pierde bătălia la Carchemiș (606). Împăratul Babilonului și-a extins împărăția și s-a îndreptat spre Ierusalim, iar Ioiachim i s-a supus de bună voie. A urmat prima deportare a evreilor în Babilon, în care se afla și Daniel cu prietenii lui. După 3 ani Ioiachim, se revoltă și este pedepsit cu moartea. Ca împărat este pus Ioiachin un timp scurt de 3 luni, Ierusalimul este asediat din nou, împăratul se predă împreună cu familia și este deportat în Babilon împreună cu elita țării cam 10 000 de oameni printre care și Ezekil. Este cea de a doua deportare în 597 B.C. La tronul Ierusalimului este pus Zedechia care face joc dublu. El ascultă de sfatul prorocilor mincinoși, se revoltă și face alianță cu Egiptul (2 Împărați 24:10). Ierusalimul este din nou asediat timp de 18 luni, este cucerit, Templu și palatul regal sunt distruse de incendiu, populația este deportată, iar în țară rămân cei mai săraci oameni. Ieremia a fost ultima avertizare a lui Dumnezeu înainte de pedeapsă. Ieremia trăieşte într-o perioadă agitată la 100 de ani după Isaia. Regatul de Nord căzuse sub puterea Asiriei. Samaria a fost cucerită de Salmanasar al cincilea în 722, B.C, în ţară au fost aduşi colonişti din Babilon, iar Regatul de nord a fost redus la statutul de provincie şi poporul evreu deportat în regiuni din Persia^{^[18]}. Isaia a fost martor la căderea Regatului de Nord. Ieremia asistă la căderea Regatului de Sud. Imperiul Asirian a căzut de pe scena istoriei, şi rămâne Egiptul şi Babilonul^{^[19]}, care luptă pentru supremaţie în Orient. Palestina se află prinsă între cele două puteri. Ieremia este chemat în funcţie în anul 626 B.C. ( Ier. 1: 1- 6 ). Era încă un copil, sau într-o adolescenţă avansată. Anatot era locul lui de baştină. A fost ales de Dumnezeu ca proroc înainte de a fi tocmit în pântecele mamei sale. El a trăit timpul celor 40 de ani de groază, care a însemnat sfârşitul monarhiei şi agonia de moarte a naţiunii.^{^[20]} Ieremia şi-a petrecut copilăria sub împăraţii Manase şi Amon. Lucrarea profetică o face în timpul împăraţilor Iosia, Ioahaz, Ioiachim, Ioiachin şi Zedechia.^{^[21]} Mesajul lui Ieremia este unul de judecată. ( Ier. 1: 13-16 ). Doar întoarcerea poporului la Dumnezeu poate salva ţara de la dezastru politic, social, naţional şi religios.^{^[22]}Dacă privim la momentele acelea din istorie Dumnezeu până în ultimele momente încercă prin prorocul Ieremia să salveze poporul ales de la judecată. Profeţi contemporani cu Ieremia au fost Ţefania, Habacuc, Naum, prorociţa Hulda, şi Obadia,^{^[23]} iar în exil se aflau prorocii Daniel şi Ezekil, ^{^[24]} fiindcă înainte de căderea Ierusalimului au fost două sau trei valuri de deportări. Ierusalimul se lipise în mod fanatic de idolatrie, iar judecata făcută în baza Legământului mozaic. Puterea Babilonului era fundalul pe care se prefigurează lucrarea lui Ieremia, şi care se apropia în mod ameninţător de ce a mai rămas din Palestina.

4). IEREMIA ÎN VECHIUL LEGĂMÂNT

Judecata era eminentă după moartea lui Iosia în lupta de la Meghido^{^[25]} în luptă cu faraonul Neco. Iosia iniţiase măsuri pozitive pentru a curăţa poporul de idolatrie. (2 regi 23 ). Prorociţa Hulda este aceea care citise cartea în faţa împăratului, dar acesta moare în anul 640 B.C. şi poporul cade într-o idolatrie^{^[26]} şi o apostazie îngrozitoare. Poporul se închină lui Bal, Moloc şi Regina Cerului^{^[27]}. Poporul a uitat faptul că Domnul Dumnezeu l-a scos cu mână tare din ţara Egiptului.( Ier. 11:4 ). Ieremia plânge moartea lui Iosua, care iniţiase o reformă religioasă. În popor corupţia morală a urmat în mod inevitabil. Desfrânarea şi necinstea erau lucruri obişnuite, chiar şi între preoţi şi proroci. În loc să oprească imoralitatea ei o încurajau. ( Ier. 5: 31). În mod ironic poporul idolatru şi imoral avea un deosebit zel religios.^{^[28]} În Ieremia cap 2, este descrisă apostazia Israelului, cap 3 face afirmaţia că Iuda a devenit mai rea decât a fost Israelul. Depravarea generală a poporului este descrisă în cap 5, şi Dumnezeu face o afirmaţie îngrozitoare despre Templu, care s-a transformat într-o peşteră de tâlhari ( Ier. 7:11). În aceste condiţii Ieremia este chemat în slujbă. El are două viziuni, una care se referă la „băţul de migdal” şi alta care priveşte „ cazanul clocotind”( Ier. 1:13). Chemarea lui Ieremia a fost una simplă.^{^[29]} În mod categoric prin starea spirituală decăzută în care era poporul, el călcase Legământul pe care l-a făcut cu Dumnezeu la muntele Sinai ( Ex. 19:5), iar în Cartea Ieremia Donul spune : Ieremia 11:3 „Zi-le: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Blestemat să fie omul care n-ascultă cuvintele legământului acestuia. Cazanul clocotind însemnă judecată, care îşi găseşte materializarea în imperiul babilonian care ameninţa dinspre Nord. Ce se întâmplase cu poporul lui Dumnezeu şi cu ţara promisă, unde ar fi trebuit să curgă „lapte şi miere” ? Rugăciunea de mijlocire a lui Ieremia este inutilă.(Ier.14: 1-15). De asemenea avertismentele prorocului faţă de popor nu sunt ascultate.^{^[30]} Ieremia întâmpină opoziţia prorocilor falşi, a poporului, a prinţilor, şi a împăratului. Paşur şi Hanania îl persecută. Urie care proclamă acelaşi mesaj a fost executat.^{^[31]} Totuşi au fost oameni din anturajul împăratului, prinţi, care l-au salvat de la moarte pe Ieremia. Pe de altă parte Ahab şi Zedechia ( proroci falşi ), îi stârnesc pe evreii aflaţi în exil, să nu asculte de Ieremia care a prorocit o robie de 70 de ani.^{^[32]} Ei spuneau că în doi ani robii se vor întoarce acasă. Aceştia amăgeau poporul spunând că Templul şi Ierusalimul nu vor cădea niciodată în mâinile babilonienilor.^{^[33]} Ahab şi Zedechia proroceau pe placul împăratului şi a poporului. Cetatea Ninive cade în anul 612 B.C.^{^[34]} dar poporul şi împăratul continuă să rămână orb la evenimentele din jur. Se pune întrebarea ce s-a întâmplat cu poporul evreu. A uitat oare complet poporul de Legământul pe care l-a făcut cu Domnul Dumnezeu la Sinai ? ( Ex. 20), Legământ care a fost de nenumărate ori călcat ( Aron şi viţelul de aur …etc), reamintit şi reînnoit ( Iosua 23 şi 24 ). Din păcate răspunsul este Da. În această frământare şi cădere haotică a poporului, Domnul Dumnezeu face o afirmaţie uluitoare. Ieremia 33:20 „Aşa vorbeşte Domnul: „Dacă puteţi să rupeţi legământul Meu cu ziua, şi legământul Meu cu noaptea, aşa încît ziua şi noaptea să nu mai fie la vremea lor, 21 atunci se va putea rupe şi legământul Meu cu robul Meu David, aşa încît să nu mai aibă fii, care să domnească pe scaunul lui de domnie, şi legământul Meu cu Leviţii, preoţii, care Îmi fac slujba. Astfel Dumnezeu rămâne credincios Legământului pe care l-a făcut faţă de David. Avertismentele asupra judecăţii continuă. Ieremia poartă un brâu de in nou la început, apoi deteriorat, ca simbol a degradării poporului, şi a judecăţii care urma să vină. Un alt simbol au fost vasele de pământ sau pieile de animale umplute cu vin.^{^[35]} Seceta din capitolul 14 pune la grea încercare atât pe oameni cât şi pe animale. Din nou lui Ieremia i se interzice să mijlocească pentru popor ( Ier.14:1 ). Poporul a ajuns într-o stare de împietrire aşa de mare din care nu se mai putea întoarce, fapt cunoscut de Dumnezeu. Atunci când Dumnezeu face Legământ cu Avram, acesta îi răspunde prin credinţă şi închinare. Legământul a fost dezvoltat în arătările ulterioare ale lui Dumnezeu lui Avram.^{^[36]} Situaţia s-a deteriorat la limită datorită poporului, liderilor religioşi şi a împăratului. Ierusalimul este asediat de către Nebucadneţar, împăratul Babilonului, în anul 588 B.C. Împăratul Zedechia rămâne oscilant şi nehotărât. În capitolul 18 Ieremia are un alt mesaj în care este vorba despre lutul din casa olarului, dar înștiințare nu are nici un ecou. Datorită situaţiei dramatice împăratul face un legământ cu poporul prin care toţi sclavii sunt eliberaţi. ( Ier. 37:5) Dar se revine asupra deciziei, lucru care dovedeşte perfidia împăratului faţă de popor şi faţă de Dumnezeu. Recabiţii care s-au refugiat în Ierusalim, când a fost ocupată Palestina, în contrast cu conducătorii religioşi, dau dovadă de credincioşie, faţă de legământul pe care l-au făcut, şi care consta în nu a bea vin, a nu locuii în case, şezând în corturi.^{^[37]} În timpul asediului Zedechia deşi se afla în conflict cu prorocul, Ieremia vorbeşte cu el. Ieremia pe parcursul a doi ani şi jumătate de asediu, îi spune să predea cetatea şi îşi va salva viaţa. Datorită necredinţei, , a slăbiciunii și a presiunilor grupurilor pro egiptene, Zedechia nu cedează, iar Ierusalimul este cucerit în anul 587 B. C. şi distrus^{^[38]}. Cea mai mare parte a populaţiei a fost dusă în robia babiloniană printre care şi Zedechia, după ce i s-au scos ochii. În ţară rămâne o rămăşiţă care se revoltă şi se refugiază în Egipt, luându-i şi pe Ieremia şi pe Baruc cu ei. Nici în ultimele momente, poporul nu ascultă de Ieremia, se lipesc cu fanatism de Împărăteasa Cerului şi o venerează.^{^[39]} În Egipt Ieremia avertizează poporul că acesta va fi cucerit de către Nebucadneţar, dar spune că şi Babilonul la rândul lui va avea aceiaşi soartă, fiind la rândul lui cucerit de către perşi^{^[40]}. Istoria nu mai consemnează ce s-a întâmplat cu cei din Rgatul de Nord. În credincioşia Sa Domnul merge mai departe faţă de Legământul făcut lui Avram, David şi poporul Său. În capitolul 31: 31-33, Domnul va face un Legământ Nou, nu-şi va mai aduce aminte de păcatul lor şi le va ierta nelegiuirea.” Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.” Un legământ care se va împlinii în Persoana şi lucrarea lui Isus Hristos. Astfel Dumnezeu va repune în drepturi rămăşiţa poporului Israel, care îşi va întoarce faţa către El. Ieremia 50:5 Vor întreba de drumul Sionului, îşi vor întoarce privirile spre el, şi vor zice: „Veniţi să ne alipim de Domnul, printr-un legământ veşnic care să nu fie uitat niciodată!” Prin această profeţie Domnul dă o speranţă poporului Israel, a faptului că va exista o rămăşiţă şi că se va iniţia un Nou Legământ. Dintr-un mesaj de judecată înștiințarea lui Ieremia se transformă într-un mesaj de mângâiere.

5). NOUL LEGĂMÂNT. Iudaismul şi creştinismul^{^[41]}au cel puţin şase deosebiri esenţiale. 1. În iudaism se concepe un Dumnezeu unic, la modul absolut, pe când în creştinism se afirmă existenţa a trei persoane diferite divine care sunt Dumnezeu şi anume : Dumnezeu Tată, Fiul şi Duhul Sfânt, chiar dacă „Fiul a purces din Tatăl” iar Tatăl şi Fiul au pus în desfăşurare şi acţiune pe Duhul Sfânt (creştinismului occidental). 2. Dumnezeu nu poate îmbrăca sau să fie vizualizat în formă umană, dar creştinismul crede că Fiul care face parte din Trinitate s-a întrupat în persoana lui Isus. 3. deşi în iudaism există conceptul de păcat originar provenit de la Adam, mulţi evrei cred că omul se poate mântuii singur. În creştinism mântuirea se obţine doar prin Mesia care este şi divin şi uman. 4. În viziunea evreilor mesia este perceput ca şi un om politic, care descinde din casa lui David, va restaura monarhia, ca reclădii cel de al - III -lea Templu şi va aduce pe toţi evreii în ţara sfântă, dar creştinii îl percep pe Isus ca fiul Mariei, urmaş al lui David pe deplin om şi Dumnezeu în acelaşi timp, care a realizat prin Jertfa de la Calvar mântuirea lumii întregi. 5. Legământul poporului Israel cu Dumnezeu, aşa cum este înregistrat în Biblie are o valabilitate vecinică, iar prin respectarea poruncilor fiecare evreu poate fi mântuit în mod personal, dar în creştinism se crede în Noul Legământ făcut între Dumnezeu şi toţi oamenii realizat prin persoana lui Isus Hristos care este iniţiatorul Noului Legământ primesc mântuirea. 6. În Noul Legământ creştinii consideră faptul că sunt fiii spirituali ai lui Avram, dar evreii consideră că numai ei sunt descendenţi fizici şi spirituali a marelui patriarh. Aceste polemicii de pe poziţii aşa de diferite au fost şi sunt frecvente în istorie, iar iudeii consideră creştinismul o religie falsă. Dar au existat şi evrei convertiţi aşa cum există şi astăzi deşi minoritari. Lupta ideologică s-a dus la cele mai înalte niveluri în lucrări de apologetică şi teologie, dar ea reflectă şi stare religiei poporului. Misionarii creştini au evanghelizat în rândul evreilor într-un mod moderat, dar au existat şi forme violente sau creştinări forţate. În Evul Mediu existau controversele publice cu reprezentanţii celor două religii „la Paris (1240), Barcelona (1263) şi Tortosa (1413-1414)”, dar de cele mai multe ori ele aveau şi un substrat politic. Deşii iudaismul şi creştinismul s-au înfruntat reciproc, creştinismul timpuriu a împrumutat practici iudaice cum ar fi rugăciune şi botezul, dar fiind influenţat şi de păgânismul grec. În Evul Mediu evreii „au transmis Europei creştine filozofia neoaristotelică în versiunea sa arabă”, iar mulţi creştini au folosit opera lui Maimonide inclusiv Toma d'Aquino. Creştinismul a influenţat iudaismul prin practici religioase, în teologie în domeniul mistic şi altele. Epoca modernă cunoaşte o influenţă reciprocă mult mai mare de ambele părţi. Evreii au privit creştinismul pe ceva care şi-a însuşit în mod abuziv drepturi pe care nu le avea, iar credinţa creştină în care exista conceptul de Trinitate este privită ca o idolatrie. Au existat totuşi evrei care au considerat Trinitatea superioară idolatriei politeiste. Printre aceştia erudiţi ca Iuda, Halevi şi Maimonide au apreciat extinderea creştinismului şi chiar a islamului. Alte persoane percep acest lucru ca o modalitate ca neamurile să se închine lui Dumnezeu (Franz Rosenzweig). Recent mulţi creştini au înţeles că prin antisemitism au contribuit la Holocaustul evreilor (Şoa), iar Biserica Catolică a condamnat public antisemitismul, dar o parte dintre catolici şi neoprotestanţi liberali încearcă rar să convertească evrei la credinţa creştină, şi pe poziţie opusă protestanţii evanghelici continuă eforturile de convertire a evreilor, “Evreii pentru Isus” făcând parte din această campanie. Evanghelicii au susţinut în general Statul Israel în baza credinţei mesianice şi escatologice, dar catolicii şi catolicii şi protestanţii liberali au fost mai rezervaţi. Biserica Ortodoxă răsăriteană a îngheţat în vechile tipare şi a păstrat prejudecăţile împotriva evreilor. Noul Legământ este o împlinire^{^[42]}a Legămintelor divine în Cristos, la modul complet în ceea ce privește funcția de Mesia Unsul, Împărat și Mare Preot, dar cu o împlinire parțială care așteaptă împlinirea (Ier. 31:31-33) și este un Legământ necondiționat. Noul Legământ a fost făcut cu ”casa lui Israel si cu casa lui Iuda" (Ier. 31:31), și se poate numi așa doar dacă se compară cu Legământul mozaic (Ier. 31:32). În Noul Legământ Dumnezeu face o promisiune. Ieremia. 33:33 "Voi pune Legea Mea inlauntrul lor, o voi scrie in inima lor: si Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu va mai invata pe aproapele sau pe fratele sau, zicand: "Cunoaste pe Domnul!" Ci toti Ma vor cunoaste, de la cel mai mic pana la cel mai mare, zice Domnul; caci le voi ierta nelegiuirea si nu-Mi voi mai aduce aminte de pacatul lor" , fapt care încă nu s-a realizat fiindcă încă se face evanghelizare și misiune. Există mai multe interpretări cu referire la împlinire prin Biserică, alții susțin că este legat de convertirea poporului Israel. Oricum el conține două interpretări majore. ”Pentru Biserica - Dumnezeu se angajează să-i mântuiască, să-i păstreze si să-i prezinte in slava desăvârşiţi pe toţi cei care au crezut in Fiul Sau, Isus Christos: "Sunt încredinţat ca Acela care a început in voi aceasta buna lucrare, o va isprăvi pana in ziua lui Isus Christos" (Fil. 1:6)”. ” Pentru Israel - in virtutea "alegerii", Dumnezeu va mântui Israelul: "Ii voi scoate din toate abaterile cu care au păcătuit şi-i voi curati; ei vor fi poporul Meu si Eu voi fi Dumnezeul lor" (Ezec. 37:23). "Fratilor, pentru ca sa nu va socotiti singuri intelepti, nu vreau sa nu stiti taina aceasta: o parte din Israel a cazut intr-o impietrire, care va tinea pana va intra numarul deplin al Neamurilor. Si atunci tot Israelul va fi mantuit, dupa cum este scris: "Izbavitorul va veni din Sion si va indeparta toate nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi lagamantul, pe care-l voi face cu ei, cand le voi sterge pacatele. In ce priveste Evanghelia, ei sunt vrajmasi, si aceasta este spre binele vostru, dar in ce priveste alegerea, sunt iubiti, din pricina parintilor lor. Caci lui Dumnezeu nu-i pare rau de darurile si de chemarea facuta" (Rom. 11:25-29). Tot ce promite Dumnezeu se împlinește fiindcă este Atotputernic și își duce planul la îndeplinire pentru salvarea omului. !" (Rom. 11:32-36). "Fiindcă Dumnezeu a inchis pe toti oamenii in neascultare, ca sa aiba indurare de toti. O, adancul bogatiei, intelepciunii si stiintei lui Dumnezeu! Cat de nepatrunse sunt judecatile Lui si cat de neintelese sunt caile Lui! Si in adevar, "cine a cunoscut gandul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine i-a dat ceva intai, ca sa aiba de primit inapoi?" Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile. A Lui sa fie slava in veci! Amin” Noul Legământ^{^[43]} a cunoscut un interes semnificativ în ultimii 600 de ani î, Cr, iar secta de la Qumran este considerată o comunitate a legământului. “În Noul Testament cuvântul „legământ" (diatheke, traducerea gr. a termenului berit) este folosit în asociere strânsă cu ”Cina Domnului (Marcu 14:22-25; 1 Corinteni 11:23-25). La instituirea Sfintei împărtăşanii Isus Se referă la trupul Său ca fiind pâinea, iar sângele Său fiind vinul”. Mielul pascal a devenit un simbol al legământului la poporul evreu dar cu altă interpretare la creştini. Se observă rolul important al sângelui în Vechiul Testament, dar şi mai mult în Noul Testament unde Isus Hristos urma să fie Mielul de Jertfă. Evrei 9:13 “Căci dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului, 14 cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu”! Pavel^{^[44]} a interpretat aşa cum se cuvine Jertfa de pe Calvar, care a luat asupra lui blestemul legii şi a răscumpărat umanitatea (Galateni 3:13). După jertfa de pe Cruce blestemul din Legământul de la Sinai este îndepărtat prin Sângele lui Isus Hristos. Astfel Isus devine Rege peste Împărăţia Cerurilor pe linia lui David cu o domnie veşnică. Atunci când se examinează scrierile prorocilor într-o descriere mai largă se caută elementele legământului, blestemele şi binecuvântările în corelaţie cu prevederile legământului dacă erau călcate sau nu. Judecata poporului se face în cadrul prevederilor Legământului Mozaic de la Sinai. Acest lucru îl găsim în scrierile profetice ca Amos, Osea, Isaia, Ieremia. Judecata legământului este o sursă veche la darea Legii din Numeri şi Deutronom 32, începând cu profeţii vechi iar mai târziu Isaia 1:2-3, 10-20; Ieremia 2:4-13; Mica 6:1-8, iar la judecată poporul evreu este judecat pentru idolatrie, adică interdicţia de a se închina altui dumnezeu. Aici se observă atât la poporul evreu cât şi la vechile tratate hitite asemănarea dinte forma tratatelor şi forma legământului între care există o legătură strânsă. În gândirea poporului evreu legământul avea un loc prioritar (Theology of the Old Testament, Eichrodt), dar existau şi alte moduri în care evreii în mod spiritual aveau relaţie cu Dumnezeu. Legământul şi prevederile sale lăsa libertatea poporului sau a individului de a călca legământul, o posibilitate a păcatului, dar cu consecinţele de rigoare, care s-au şi întâmplat de fapt fiindcă a urmat judecata şi pedeapsa. Dar mai exista şi promisiunea şi aşteptarea tot în cadrul legământului, iar în legământul Davidic era aşteptat un Rege care urma să fie Mesia, fiul lui David care să aibă o domnie veşnică. Acest lucru este foarte important în Noul Legământ, pentru că se face legătura dintre Vechiul Testament şi Noul Testament, în care prin Isus Hristos, Unsul Mesia, Regele, Marele Preot este o împlinire a Vechiului Legământ şi o speranţă şi aşteptare la a doua venire a lui Isus Hristos “parousia”, care este o aşteptare escatologică.

6). CONCLUZII. Datorită călcări Legământului făcut de poporul Israel cu Dumnezeu, acesta a fost disciplinat în mod drastic, şi ambele împărăţii au fost cucerite de popoare străine, majoritatea poporului fiind dus în robie. Regatul de Nord în care toţi împăraţii au fost răi în sensul că nu au ascultat de Glasul Domnului, rostit prin Moise şi profeţi, căzuse deja , iar de Regatul din Sud în care au existat şi împăraţi buni, care au făcut reforme spirituale, a mai supravieţuit 100 şi ceva de ani. Dar din Nord se apropia ca un nor negru puterea Babilonului, ca instrument de pedeapsă în mâna lui Dumnezeu, care ţine în mână mersul istoriei. În momentul în care împăratul, preoţii şi poporul, nu mai ascultă de Legea dată lui Moise, glasul prorocului este ultima modalitate prin care Dumnezeu încearcă să întoarcă poporul de la moarte. Din acest motiv mulţi dintre preoţii adevăraţi şi-au pierdut viaţa, în contrast cu mulţimea prorocilor mincinoşi, care „proroceau” pe placul împăratului şi a poporului. Ieremia era un proroc al Domnului şi nu a avut decât de suferit, denumit şi „proroc al lacrimilor”. El a fost glasul ultim prin care Dumnezeu a încercat să întoarcă poporul de la pedeapsă. A fost ales ca proroc încă din pântecele mamei sale, a fost chemat în slujbă de către Domnul, şi avertizat să nu tremure şi să fie tare. El este pus peste neamuri şi împăraţi să smulgă, să taie, să dărâme şi să nimicească, să zidească şi să sădească. Datorită evenimentelor ce urmau să vină lui Ieremia i se refuză căsătoria. Toţi urmau să fie împotriva lui, începând de la popor, proroci falşi, şi împărat, şi totuşi Ieremia îi iubea. El şi-a dat seama că reforma lui Iosia a fost una de suprafaţă, nefiind o reformă a inimii. Dacă relaţia poporului cu Dumnezeu este o relaţie spirituală şi morală în litera ei, cerinţele în practică trebuiau să fie tot aşa, lucru care nu s-a întâmplat, rezultând o călcare a Legământului cu consecinţele de rigoare. Acest lucru este valabil şi în Noul Legământ. Ce era de fapt Ieremia ? El era Glasul lui Dumnezeu care striga în pustie, la un popor care murea. Şi totuşi, în mijlocul necazurilor, Ierusalimul cucerit, Templul ars, poporul dus în captivitate, Ieremia dus şi el în Egipt, în Cartea sa spune un lucru uluitor : Plângerile lui Ieremia 3:22 “Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu Sunt la capăt, 23 ci se înoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare”! Cum a reuşit Ieremia să spună aceste lucruri în urma dezastrului nu ştim dar a lăudat pe Dumnezeu în cele mai cumplite situaţii. Deşii poporul a falimentat călcând Legământul Mozaic, fiind disciplinat aspru de Dumnezeu, toate legămintele din Vechiul Testament îşi au împlinirea în Cristos. Între Iudaism şi creştinism sun diferenţe majore cu privire la Legămintele divine, dar au şi puncte comune şi s-au influenţat reciproc. Lupta a fost una ideologică, teologie şi apologie şi arată situaţia în care se află poporul şi religia lui, în creştinism şi iudaism. S-a făcut misiune de ambele părţi, de multe ori din alte interese decât convertirea atât în Evul Mediu cât şi astăzi. Biserica Catolică a misionat mai puţin, dar neoprotestanţii au fost mai activi, dar Biserica Ortodoxă Răsăriteană a păstrat prejudecăţile în ceea ce priveşte poporul evreu deşi trebuie să se ţină cont de ce spune Pavel. Romani 11:25 „Fraţilor, ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor”, în plus şi pentru ei Isus Hristos descinde tot din poporul evreu, dar au mutat accentul pe Maria. Oricum indiferent de percepţia noastră poporul evreu rămâne poporul ales. Noul Legământ este o împlinire^{^[45]}a Legămintelor divine în Cristos, la modul complet în ceea ce privește funcția de Mesia Unsul, Împărat și Mare Preot, dar cu o împlinire parțială care așteaptă împlinirea (Ier. 31:31-33) și este un Legământ necondiționat. Noul Legământ a fost făcut cu ”casa lui Israel si cu casa lui Iuda" (Ier. 31:31), și se poate numi așa doar dacă se compară cu Legământul mozaic (Ier. 31:32). În Noul Legământ Dumnezeu face o promisiune. Ieremia. 33:33 "Voi pune Legea Mea inlauntrul lor, o voi scrie in inima lor: si Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu va mai invata pe aproapele sau pe fratele sau, zicand: "Cunoaste pe Domnul!" Ci toti Ma vor cunoaste, de la cel mai mic pana la cel mai mare, zice Domnul; caci le voi ierta nelegiuirea si nu-Mi voi mai aduce aminte de pacatul lor" , fapt care încă nu s-a realizat fiindcă încă se face evanghelizare și misiune. Există mai multe interpretări cu referire la împlinire prin Biserică, alții susțin că este legat de convertirea poporului Israel. Oricum el conține două interpretări majore. ”Pentru Biserica - Dumnezeu se angajează să-i mântuiască, să-i păstreze si să-i prezinte in slava desăvârşiţi pe toţi cei care au crezut in Fiul Sau, Isus Christos: "Sunt încredinţat ca Acela care a început in voi aceasta buna lucrare, o va isprăvi pana in ziua lui Isus Christos" (Fil. 1:6)”. ” Pentru Israel - in virtutea "alegerii", Dumnezeu va mântui Israelul: "Ii voi scoate din toate abaterile cu care au păcătuit şi-i voi curati; ei vor fi poporul Meu si Eu voi fi Dumnezeul lor" (Ezec. 37:23). "Fratilor, pentru ca sa nu va socotiti singuri intelepti, nu vreau sa nu stiti taina aceasta: o parte din Israel a cazut intr-o impietrire, care va tinea pana va intra numarul deplin al Neamurilor. Si atunci tot Israelul va fi mantuit, dupa cum este scris: "Izbavitorul va veni din Sion si va indeparta toate nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi lagamantul, pe care-l voi face cu ei, cand le voi sterge pacatele. In ce priveste Evanghelia, ei sunt vrajmasi, si aceasta este spre binele vostru, dar in ce priveste alegerea, sunt iubiti, din pricina parintilor lor. Caci lui Dumnezeu nu-i pare rau de darurile si de chemarea facuta" (Rom. 11:25-29). Tot ce promite Dumnezeu se împlinește fiindcă este Atotputernic și își duce planul la îndeplinire pentru salvarea omului. !" (Rom. 11:32-36). "Fiindcă Dumnezeu a inchis pe toti oamenii in neascultare, ca sa aiba indurare de toti. O, adancul bogatiei, intelepciunii si stiintei lui Dumnezeu! Cat de nepatrunse sunt judecatile Lui si cat de neintelese sunt caile Lui! Si in adevar, "cine a cunoscut gandul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine i-a dat ceva intai, ca sa aiba de primit inapoi?" Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile. A Lui sa fie slava in veci! Amin” Noul Legământ^{^[46]} a cunoscut un interes semnificativ în ultimii 600 de ani î, Cr, iar secta de la Qumran este considerată o comunitate a legământului. “În Noul Testament cuvântul „legământ" (diatheke, traducerea gr. a termenului berit) este folosit în asociere strânsă cu ”Cina Domnului (Marcu 14:22-25; 1 Corinteni 11:23-25). La instituirea Sfintei împărtăşanii Isus Se referă la trupul Său ca fiind pâinea, iar sângele Său fiind vinul”. Mielul pascal a devenit un simbol al legământului la poporul evreu dar cu altă interpretare la creştini. Se observă rolul important al sângelui în Vechiul Testament, dar şi mai mult în Noul Testament unde Isus Hristos urma să fie Mielul de Jertfă. Evrei 9:13 “Căci dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului, 14 cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu”! Pavel^{^[47]} a interpretat aşa cum se cuvine Jertfa de pe Calvar, care a luat asupra lui blestemul legii şi a răscumpărat umanitatea (Galateni 3:13). După jertfa de pe Cruce blestemul din Legământul de la Sinai este îndepărtat prin Sângele lui Isus Hristos. Astfel Isus devine Rege peste Împărăţia Cerurilor pe linia lui David cu o domnie veşnică. Atunci când se examinează scrierile prorocilor într-o descriere mai largă se caută elementele legământului, blestemele şi binecuvântările în corelaţie cu prevederile legământului dacă erau călcate sau nu. Judecata poporului se face în cadrul prevederilor Legământului Mozaic de la Sinai. Acest lucru îl găsim în scrierile profetice ca Amos, Osea, Isaia, Ieremia. Judecata legământului este o sursă veche la darea Legii din Numeri şi Deutronom 32, începând cu profeţii vechi iar mai târziu Isaia 1:2-3, 10-20; Ieremia 2:4-13; Mica 6:1-8, iar la judecată poporul evreu este judecat pentru idolatrie, adică interdicţia de a se închina altui dumnezeu. Aici se observă atât la poporul evreu cât şi la vechile tratate hitite asemănarea dinte forma tratatelor şi forma legământului între care există o legătură strânsă. În gândirea poporului evreu legământul avea un loc prioritar (Theology of the Old Testament, Eichrodt), dar existau şi alte moduri în care evreii în mod spiritual aveau relaţie cu Dumnezeu. Legământul şi prevederile sale lăsa libertatea poporului sau a individului de a călca legământul, o posibilitate a păcatului, dar cu consecinţele de rigoare, care s-au şi întâmplat de fapt fiindcă a urmat judecata şi pedeapsa. Dar mai exista şi promisiunea şi aşteptarea tot în cadrul legământului, iar în legământul Davidic era aşteptat un Rege care urma să fie Mesia, fiul lui David care să aibă o domnie veşnică. Acest lucru este foarte important în Noul Legământ, pentru că se face legătura dintre Vechiul Testament şi Noul Testament, în care prin Isus Hristos, Unsul Mesia, Regele, Marele Preot este o împlinire a Vechiului Legământ şi o speranţă şi aşteptare la a doua venire a lui Isus Hristos “parousia”, care este o aşteptare escatologică. Amin.