Articole

Manifestarea Sfințeniei lui Dumnezeu - Pastor Emanuel Jurcoi

Manifestarea Sfințeniei lui Dumnezeu

Isaia 1:1-4

          Știați că ... sfinții se pot cumpăra și se pot mânca? Într-o zi, eram în Iași, la o patiserie și cineva a comandat: ”Dați-mi vă rog, trei sfinți”. Apoi am aflat că sfinții sunt din aluat, împletit cu miere și nucă. Dumnezeu este sfânt și ne cere și nouă să fim sfinți (1Petru1:16). Sfințenia, deși este la fel de bună ca acei sfinți cu miere și nucă, ea nu poate fi cumpărată ci trebuie cultivată în viața noastră.    

          Dumnezeu își manifestă sfințenia Sa prin faptul că descoperă păcatele poporului Său. El ne descoperă păcatele noastre prin Cuvântul Său (v.1) prin Creația Sa (v.2-3) și prin Crucea Sa (v.4). În primul rând, Dumnezeu se folosește de Cuvântul său ca să ne descopere păcatul. Cuvântul este variat din punct de vedere literar (Lege, Istorie, Poezie, Profeție, Biografie și Epistole). Când citim sau ascultăm orice parte a Cuvântului prin care Duhul Sfânt ne mustră cu privire la un păcat, nu Îl ignorăm din cauză că textul este o poezie ci suntem convinși că Dumnezeu a vorbit prin acel text. Cuvântul nu este doar variat, ci el este și viu. Dumnezeu l-a folosit pe Isaia să scrie acel text într-un mod asemănător în care un om folosește un instrument ca să scrie. Nu creionul este sursa acelor cuvinte pe care le scrie, ci stăpânul său. Cuvântul este viu pentru că și Autorul este viu. Cuvântul este valabil în orice timp și în orice loc. Cuvântul este relevant și în Ierusalim și în orice cetate din țara lui Iuda. În mod asemănător, principiile Cuvântului sunt valabile pentru orice alt loc din lumea aceasta. Cuvântul a fost la fel de valabil pentru vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz și Ezechia cum este și pentru noi cei de astăzi.   

În al doilea rând, El ne descoperă păcatele noastre prin Creația Sa. Dumnezeu ia ca martoră Creația Sa ”Cerurile și pământul”. Creația are capacitatea de a depune mărturie conform (cf. Deut. 6:26, 30:19-20; Psalmul 19: 1-6; Habacuc 2:11; Luca 19:40). În versetul 2 este prezentată imaginea familiei, relația tată-fii. Un tată care și-a împlinit toate responsabilitățile și a primit în schimb răzvrătire. Nu există loc în care slăbiciunile noastre să fie mai evidente decât în relațiile de familie, iar familia este parte din creația lui Dumnezeu. În versetul 3 este prezentată imaginea fermeii. Boul și măgarul, parte din creația Lui, sunt cele care prin atitudinea lor față de stăpânul uman fac de rușine atitudinea oamenilor față de Stăpânul lor. Animalele acestea știu de cine sunt dependente și cine le poartă de grijă dar poporul Său era mai prejos decât acestea pentru că nu era recunoscător lui Dumnezeu.

În al treilea rând, Dumnezeu își manifestă sfințenia Sa prin descoperirea păcatului poporului Său prin lucrarea Crucii. În prima parte a versetului 4 este prezentat păcatul cultivat de generații în mijlocul poporului. Era încărcat de fărădelegi precum o căruță care venea de la cules, sămânța nu mai era dumnezeiască (Maleahi 2:15) ci nelegiuită. Atitudinea acestora față de Sfântul lui Israel era aceasta: 1. L-au părăsit, 2. L-au disprețuit și 3. I-au întors spatele. Toate aceste acțiuni le regăsim în atitudinea oamenilor la crucea Domnului Isus (vezi Isaia 53:3). Crucea este locul în care Dumnezeu a descoperit clar toată hidoșenia păcatului nostru.

Dumnezeu dorește să ne recunoaștem, să regretăm și să renunțăm la păcatele pe care ni le descoperă prin Cuvântul Său, Creația Sa și prin Crucea Sa.

Pastor Emanuel Jurcoi