​Gânduri despre misiune

Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ. Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh. Și învâțați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Matei 28:18-20

Viața creștină se asemănă cu mersul pe bicicletă; dacă nu avansăm ne răsturnăm. Un mare teolog al secolului al 20-lea a spus ca biserica avansează pe o culme ca tăișul unui brici, nu ne putem opri, pentru ca aceasta ar însemna să cădem în prăpastia care ne amenință din ambele părți. Dar încotro să avanseze Biserica Domnului dacă considerăm viața ei pe pământ?

Răspunsul este dat de însușii Domnul Isus „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile   …” Cu această poruncă El ne-a făcut pe toți apostoli (apostol însemnând trimis) și îngeri (înger înseamnă vestitor). Viața creștină este o misiune, deci și Biserica Creștină trebuie să fie misionară. Dacă teologia este știința lui Dumnezeu și descrie viața bisericii sub domnia lui Christos, atunci trebuie să fie știința acestei misiunii. În Biserică toate interesele personale trebuie să fie sistate și toată energia bisericii să fie puse în slujba misiunii.

Dar în ce constă misiunea noastră? Să facem ucenici din cei care nu-L cunosc încă pe Domul Isus Christos. Această misiune ne afectează toată viața. Pentru că nu putem să fim misionari ori cum. Trebuie să fim oameni în care se vede viața lui Christos, ca și cei din Antiohia unde ucenicii au fost numiți prima dată creștini, pentru ca erau ca și Christos. Îmi aduc aminte o întâmplare din copilărie, când erau mai puține televizoare ca astăzi. Pe strada noastră o singură familie avea televizor și pentru vizionarea meciurilor de fotbal s-a strâns multe lume în fața aparatului. Dar comentatorul de la radio era mai bun, mai entuziasmat de tot ce s-a întâmplat pe teren. Oamenii și-au dat seama ca experiența unui meci este mai puternică dacă ascultă comentariul la radio și privesc imaginea de la televizor. Comentariul și imaginea s-au întărit reciproc.

Problema creștinilor de azi este că faptele multora nu este în concordanța cu cea ce spun. „Imaginea” și „sunetul” nu sunt în fază. Ce ar fi dacă la imaginile unui film s-ar pune sunetul de la telejurnal, sau al unui meci de fotbal? Nimeni nu ar viziona un asemenea program. Dacă vorbele noastre nu sunt în concordanța cu faptele noastre nimeni nu va asculta de noi. Nu am avea putere să fim trimișii lui Christos. De aceea sfințenia este o cerință de baza a misiunii Bisericii. Fără sfințenie misiunea noastră se va degenera în prozelitism , activități culturale sau socio-politice.

Acestea sunt adevăruri bine cunoscute. Întrebarea este cum le aplicăm? În atmosfera de letargie spirituală creștini de azi sunt mulțumiți ca să-și menține viața lor spirituală proprie. Și aceasta încă este bine. Bisericile se mulțumesc ca să trăiască o viață liniștită în părtășie fericită. Să meargă bine programul, totul să fie frumos și dacă se poate, cei din afară să recunoască că la noi este mai frumos ca la ei. Dar Isus ne spune ceva care trebuie să ne îngrozească: „Dacă voiește cineva să vine după mine, să se lepede de sine însuși, să-și ia crucea și să mă urmeze!” (Mc 8:34) Un teolog maghiar din secolului trecut a spus următoarele cuvinte adevărate: „Nu este creștină viața acelora care trăiesc doar în experimentarea viziunilor extatice, or se îndreaptă către trăiri interne intense. Nu este o biserică creștină aceea comunitate care doar administrează, organizează și conduce pe ea însăși, a cărei bază de existență este în ea însăși.”

Misiunea ca și facere de ucenici are ca rezultat o formă de viață care este adusă în existență de Duhul lui Dumnezeu prin Cuvântul lui Dumnezeu. A face ucenici este mai mult decât afirmarea și acceptarea unor învățături biblice. Botezul este actul care pecetluiește această viață nou care după aceea este consolidată de învățătura Domnului Isus.

Nu este ușor să dăm ascultare acestei trimiteri și să o facem după voia Domnului. Ne paște pericolul ori să neglijăm această poruncă, ori să o facem după programul voinței noastre personale. Trebuie să rezistăm ispitei ca să nu facem din misiune o propagandă confesională, și să evităm atât superficialitatea spirituală cât și ispita materialismului moral care ne înconjoară.  

Misiunea nu este propagandă. Din nefericire elementele acesteia s-ar putea să se furișeze în motivațiile noastre misionare. Propaganda slujește unor interese personale sau de grup. Ceea ce o interesează este eficiența și rezultate cu ori ce preț. Se luptă, ademenește, și dacă nu reușește să-și atingă scopurile insuflă ură. Motorul ei este să convingă despre adevăruri și dogme proprii. Misiunea creștină însă este deasupra tuturor intereselor personale sau de partide, principiul ei este negarea și sacrificiul de sine. Ceea ce contează este aprecierea lui Dumnezeu și nu a oamenilor. Dacă nu reușește dintr-odată să atragă oamenii la Christos continuă să iubească și să servească, urmând modelul lui Christos.

 Superficialitatea spirituală ne împiedică să auzim glasul Celui care ne trimite într-un mod dramatic și irezistibil. Azi, cu posibilități în misiune ne mai avute in trecut, starea de căldicel este foarte atractivă. Credinciosul superficial dorește doar binecuvântările Domnului, și nu dorește ca Cuvântul să-l stăpânească. Scandalul crucii este străin de el. Nu își vede „buzele sale necurate” și nici nu aude glasul Domnului zicând „pe cine să trimet, și cine va merge pentru Noi?” (Is 6:8) Purtând ochelarii rozi puși de Cel Rău recunoaște că mai greșește din când în când, dar se consideră destul de acceptabil lăsând lumea pierdută în harul Domnului.

Materialismul este idolul cel mai puternic al zilelor noastre și reprezintă o frână semnificativă în misiunea Bisericii. Nu numai prin faptul că oameni din biserici rețin resursele financiare, nu dăruiesc suficient și prin acest lucru scad posibilitatea a ceea ce s-ar pute face în misiune. La urma urmei Dumnezeu dispune resurse suficiente. Pentru ce Dumnezeu dă viziune dă și sponsorizare. Dar spiritul materialismul zilelor noastre ne face insensibil la lucrurile lui Dumnezeu, mai de grabă vom dori să avem ce ne poate oferi lumea și nu ce dorește Dumnezeu. „Drogul” materialismului ne ademenește și ne face insensibil la lucrurile lui Dumnezeu. Pentru asemenea oameni spune Domnul Isus: „vinde tot ce ai… și urmează-Mă!” (Mc 10:21)

Misiunea este o sarcină care depășește puterile omenești. Dea aceea Domnul nu ne trimite cu puterile noastre. Toate putere I s-a dat Lui, și el este cu noi. Să mergem deci, să facem ucenici pentru Domnul!

Dr. József Kovács